Main menu

header

Ginkgo Biloba, soluţie foarte eficientă pentru ţiuitul în urechi

470 08 1de Cătălina Tăgârţă

Tinitusul (sau acufena) este o afecţiune foarte des întâlnită, dar despre care prea puţine persoane ştiu cât este de gravă. Una din şase persoane riscă pierderea auzului din cauza ţiuitului din ureche - căci aşa mai este cunoscută această boală în popor.

Poate fi cauzat de stres

Deşi este o afecţiune foarte veche, tinitusul rămâne în mare măsură un mister pentru oamenii de ştiinţă. Factorii care stimulează apariţia acestui simptom sunt numeroşi: unele medicamente (printre care antibioticele, sedativele, antidepresivele), stresul emoţional, alergiile, virozele şi zgomotul foarte puternic, persistent. De asemenea, printre cauze se mai pot număra hipertensiunea arterială, afecţiunile aparatului auditiv şi circulaţia defectuoasă a sângelui. De aceea, primul gest în tratarea problemei constă în evitarea expunerii excesive la zgomot, evitarea factorilor externi ce pot provoca leziuni la nivelul urechii şi utilizarea remediilor clasice: antidepresive, antialgice, sedative, remedii împotriva ameţelilor.

Apelaţi la păducel

Extractul de frunze de Ginkgo Biloba poate fi eficient în tratarea tinitusului, deoarece planta este un bun remediu pentru problemele de confuzie, depresie, ameţeli, anxietate şi dureri de cap.

O altă plantă recomandată de specialişti, în urma cercetărilor efectuate, este păducelul. Acesta este un remediu foarte eficient pentru presiunea ridicată a sângelui la nivelul capului, deci şi pentru tinitus. Şi dieta care completează deficienţele de potasiu, de magneziu şi de zinc este asociată cu ameliorarea acestei afecţiuni.

Controlul mental este foarte important pentru diminuarea disconfortului produs de tinitus, dar poate fi de ajutor şi terapia cu perna muzicală, cu condiţia ca aceasta să emită sunete cu efecte relaxante.

Infuzii din plante amestecate

Iată şi câteva amestecuri de plante la care puteţi apela cu încredere. Faceţi infuzie din coada-calului, salvie, pătlagină, gălbenele. Se amestecă plantele în părţi egale, apoi se vor pune două linguriţe cu amestec la 250 ml apă clocotită, care se infuzează două minute. Se beau câte două căni pe zi, timp de 20 de zile, apoi se face o pauză timp de zece zile, după care, la nevoie, puteţi relua cura.

Un alt amestec este următorul: trifoi roşu, păducel, salvie, gălbenele (toate în părţi egale). Se pun două linguriţe cu amestec la o cană cu apă clocotită. Se infuzează două minute, apoi se beau două căni pe zi, pe perioadă îndelungată.

Ultima combinaţie de plante cu eficienţă împotriva ţiuitului în urechi constă în: sânziene, coada-şoricelului, potbal, muşeţel - în părţi egale. Se pune o linguriţă cu amestec la 250 ml apă clocotită. Se infuzează zece minute şi se beau trei căni pe zi, pe perioadă îndelungată.

Pont! Şi tratamentul homeopat vă poate fi de ajutor. Substanţele active necesare în această situaţie sunt cocculus şi glonoin.

• Pentru rezolvarea acestei probleme de sănătate s-au dovedit eficiente şi acupunctura, electroacupunctura, reflexoterapia, masajul terapeutic şi cel de relaxare

Physalisul, un bun diuretic-nr470-sapt16-17-apr-2014

470 09 1de Daniela Anton

Physalis este o plantă cunoscută în România sub numele de „lampion chinezesc” sau „floarea lampion”. Fructele sunt asemănătoare cireşelor şi sunt acoperite cu un înveliş portocaliu aprins. Dacă doriţi să îl încercaţi din curiozitate, aflaţi că fructul physalis-ului e un izvor de sănătate.

Read more: Physalisul, un bun diuretic-nr470-sapt16-17-apr-2014

Calomfirul vă scoate din depresie!

469 09 1de Smaranda Grinţescu

Deşi calomfirul şi vetriceaua erau plante extrem de populare odată pe teritoriul românesc - la fel ca şi în restul spaţiului european -, tradiţia utilizării lor s-a subţiat până la ignorare. Astăzi, faima de altădată a acestor plante a rămas în numărul larg de români care poartă Calomfir sau Caranfil ca nume de familie.

Read more: Calomfirul vă scoate din depresie!

Antidotul nicotinei: năsturelul

469 10 1de Smaranda Grinţescu

Planta cunoscută sub numele de măcriş-de-baltă, năsturel sau creson de apă este o plantă bogată în vitaminele A şi C. Specialiştii în nutriţie o recomandă împotriva stresului fizic, în special pentru cei care fac sport.

Read more: Antidotul nicotinei: năsturelul

Broccoli ţine cancerul la distanţă

469 06 1de Diana Georgescu

Studii realizate de cercetători din mai multe ţări au stabilit că broccoli, numit şi „conopida verde”, se plasează pe primul loc într-un clasament al celor o sută cel mai sănătoase alimente pe care trebuie să le consumăm, datorită conţinutului bogat în substanţe benefice.

Read more: Broccoli ţine cancerul la distanţă

Moşmoanele spun stop reumatismului

469 11 1de Smaranda Grinţescu

În toate epocile, până prin secolul al XVIII-lea, moşmoanele au fost preţuite şi folosite în bucătăriile popoarelor europene, dar apoi obiceiul a început să fie neglijat, şi treptat copacul a fost dat uitării.

Read more: Moşmoanele spun stop reumatismului

Violetele ajută articulaţiile

469 08 1de Smaranda Grinţescu

Datorită aspectului delicat şi parfumului dulce, violetele au fost cultivate în aşezările umane de mii de ani, destul timp pentru a se sorta câteva varietăţi horticole. Planta înflorită conţine glicozide, saponine, substanţe amare, pigmentul cyamina, vitamina C şi săruri minerale, bune pentru alifii şi tincturi.

Read more: Violetele ajută articulaţiile

Pa, balonare! Adio, indigestie!

468 10 1de Daniela Anton

Indigestia este un disconfort major ce se poate manifesta de fiecare dată când faceţi un exces culinar sau când combinaţi alimente care au o durată diferită de digerare. Durerile abdominale, senzaţia de greaţă, senzaţia de stomac prea plin şi balonarea sunt principalele semne care vă anunţă că aveţi o indigestie. Iată câteva remedii naturiste recomandate în caz de indigestie.

Read more: Pa, balonare! Adio, indigestie!

Chitosanul vă ajută să slăbiţi

468 9 1de Cristina Cristache

În urma unui proces de tratare a carapacelor de creveţi şi de alte crustacee rezultă o substanţă cunoscută sub numele de chitină. Din combinarea acesteia cu hidroxidul de sodiu, este obţinut chitosanul, o polizaharidă folosită în medicină pentru scăderea colesterolului. Dacă sunteţi în căutarea unei siluete trase prin inel sau vreţi doar să vă păstraţi sănătatea, aceasta este substanţa de care aveţi nevoie, fiind deja dovedit că funcţionează prin limitarea cantităţii de grăsime şi substanţe toxice pe care organismul le absoarbe din produsele alimentare.

Read more: Chitosanul vă ajută să slăbiţi

Curele de detoxificare vă redau energia

468 06 1de Cristina Cristache

Sunteţi obosiţi, aveţi dureri de cap, stări de somnolenţă nejustificate, probleme digestive, dureri de stomac sau gaze intestinale? Este posibil ca organismul să vă transmită că a acumulat prea multe toxine şi că are nevoie de o reîmprospătare. Cea mai bună soluţie pentru a scăpa de toate aceste simptome este detoxificarea. Procedeul elimină substanţele toxice acumulate în corp din cauza mediului, a hranei, a stresului, a medicamentelor, dar şi a produselor folosite pentru îngrijirea pielii sau a părului.

Read more: Curele de detoxificare vă redau energia

Efectele menopauzei, „îmblânzite“ cu ţelină

468 11 1de Iulian D. Moleianu

Consecinţele menopauzei nu au fost niciodată plăcute, însă femeile ar trebui să privească acest fenomen ca pe o stare fiziologică şi să înţeleagă că nu le periclitează viaţa socială sau de cuplu. Odată instalată menopauza, trebuie să aveţi grijă ce alimentaţie abordaţi. Aceasta trebuie să nu conţină grăsimi şi prăjeli şi mai ales trebuie evitate excesele de orice fel. Dar iată câteva alimente salvatoare ce pot diminua stările neplăcute ale menopauzei.

Read more: Efectele menopauzei, „îmblânzite“ cu ţelină