Main menu

header

Remedii din natură împotriva varicelor

de Daniela Anton

Varicele sunt dilataţii ale venelor şi au la origine o circulaţie deficitară a sângelui în zona picioarelor. Din cauza faptului că sângele venos nu poate fi drenat corespunzător şi stagnează, cu timpul vor apărea simptome supărătoare ca durere, senzaţie de greutate sau umflarea gambelor. Iată câteva tratamente pe bază de plante pentru ameliorarea acestei boli.

Read more: Remedii din natură împotriva varicelor

Coacăzele negre luptă cu hidropizia

de Iulian D. Moleianu

După culoarea pieliţei fructelor, se deosebesc soiuri de coacăze albe, roşii şi negre. Coacăzele se recoltează în luna iulie, primele care ajung la maturitate fiind cele negre, cu circa şapte-zece zile înaintea celor albe şi roşii. Coacăzele negre îşi intensifică nuanţa în următoarele două-trei zile după recoltare, ceea ce constituie un avantaj la valorificarea lor. Cele albe şi roşii nu-şi mai intensifică deloc culoarea după recoltare. Coacăzele negre au cele mai multe proprietăţi, conţinând elemente minerale alcalinizante ca fosforul, manganul, magneziul, calciul, dar şi mai multă vitamina C, având efect antianemic.

Read more: Coacăzele negre luptă cu hidropizia

Cel mai bun „medicament“ pentru dischineziile biliare: anghinarea

de Iulian D. Moleianu

Anghinarea este originară din Cartagina, fiind cultivată în Italia şi Franţa încă din timpul Renaşterii, unde se consuma sub formă de salată, fiind considerată o delicatesă, cu proprietăţi afrodiziace. Conţine proteine, lipide, glucide, 82% apă, mangan, fosfor, fier, vitaminele A, B2, C, oxidanţi, polifenoli, flavone şi insulină. Anghinarea este o legumă foarte uşor digerabilă, are valoare energetică mare şi acţiuni hepatice şi tonice asupra muşchiului inimii. Anghinarea are şi efect detoxificant-depurativ, favorizând eliminarea ureei şi a acidului uric.

Read more: Cel mai bun „medicament“ pentru dischineziile biliare: anghinarea

Vinul de ceapă, tratament pentru tuse

de Cătălina Tăgârţă

Indiferent că apare pentru perioade mai lungi sau mai scurte, tusea este unul dintre cele mai neplăcute simptome ale răcelii. Pentru că aceasta este destul de supărătoare şi de cele mai multe ori nu vă lasă să vă odihniţi, aşa cum este recomandat în caz de boală, ar fi bine să o trataţi cu produse naturiste.

Read more: Vinul de ceapă, tratament pentru tuse

Antiseptic pentru orice sezon: mierea de iarbă-neagră

de Iulian D. Moleianu

Mierea de iarbă-neagră este produsă de albine din nectarul de iarbă-neagră. Aceasta este o plantă comună, care se găseşte pe vaste terenuri silicioase, unde formează, în anumite locuri, un covor continuu sub pinii maritimi, o specie aparte de conifere. Acest sortiment de miere este foarte bogat în vitamine, minerale şi flavonoizi, care-i conferă proprietăţi multiple, dintre care le amintim pe cele mai importante.

Read more: Antiseptic pentru orice sezon: mierea de iarbă-neagră

Gutuile încetinesc procesul de îmbătrânire

de Diana Georgescu

Gutuia, fructul cu un gust dulce-astringent şi un parfum amărui inconfundabil, provine din Caucaz, primele mărturii despre cultivarea ei datând de acum 4.000 de ani. În Grecia Antică era considerată fructul preferat al Afroditei, Zeiţa Iubirii, iar romanii o numeau „măr de aur” şi o foloseau pentru a se feri de deochi („ochiul rău”) şi de farmece.

Read more: Gutuile încetinesc procesul de îmbătrânire

Scăpaţi de otită cu busuioc

de Daniela Anton

Otita este o infecţie bacteriană sau virală la nivelul urechii, care duce la inflamaţii, acumularea de secreţii, durere şi, uneori, febră. La primele semne ale otitei este bine să vă prezentaţi la medic, însă, pe lângă tratamentul prescris, puteţi grăbi vindecarea bolii şi cu ajutorul remediilor naturiste.

Read more: Scăpaţi de otită cu busuioc

Ceaiul de kombucha redă pofta de viaţă

de Cristina Cristache

Kombucha este o ciupercă originară din China, folosită de peste 2.000 de ani în tratamentul celor mai grave afecţiuni, de la cancer la boli infecţioase fatale. Ceaiul de kombucha a devenit un remediu de nădejde şi în Rusia şi Japonia, iar când împăratul Inyko s-a îmbolnavit, un medic numit Kombu l-a tratat cu o licoare miraculoasă, care i-a purtat apoi numele: Kombu-cha. Pentru că se înmulţea precum kefirul, fungul-minune a fost împrăştiat prin toată Europa, iar după Al Doilea Război Mondial, doctorul Rudolph Skelnar a început să îl prescrie pacienţilor cu tulburări metabolice, hipertensiune, diabet şi maladii oncologice.

Read more: Ceaiul de kombucha redă pofta de viaţă

Cuişoarele „bat“ oxiurii

de Cătălina Tăgârţă

Paraziţii intestinali sunt o problemă frecventă mai ales în rândul copiilor aflaţi în colectivitate. Părinţii îşi pot da seama că cel mic are oxiuri dacă acesta este constipat sau prezintă diaree, dacă are gaze abdominale, greţuri sau stări de vomă. De asemenea, durerile de burtă, anemia, pielea iritată, nervozitatea micuţului, dar mai ales mâncărimea în zona anală şi oboseala excesivă ar trebui să vă dea de bănuit. Până ajungeţi la medic, ar fi bine să apelaţi şi la remediile naturiste, pentru că fiecare minut pierdut înseamnă înmulţirea paraziţilor intestinali.

Read more: Cuişoarele „bat“ oxiurii

Depurativ eficient ce ţine la distanţă reumatismul: dirmotinul

de Iulian D. Moleianu

Numită în diferite părţi ale ţării osul-iepurelui, asudul-calului sau sălăştioară, dirmotinul este o plantă medicinală care nu ar trebui să lipsească din farmacia casei. A nu se confunda cu o plantă asemănătoare, numită în popor umbra-iepurelui. Medicinal, de la dirmotin se foloseşte doar rădăcina, care se recoltează toamna târziu, chiar şi iarna sau la începutul primăverii.

Read more: Depurativ eficient ce ţine la distanţă reumatismul: dirmotinul

Cinci plante ce combat depresia

de Gabriela Niculescu

Stresul cotidian şi stilul nesănătos de viaţă sunt doi factori ce conduc negreşit la depresie. Aceasta pare să fie boala secolului, iar, în timp, efectele sale sunt devastatoare pentru organism. Noi am găsit cinci aliaţi din natură ce vă ajută să vă recăpătaţi echilibrul. Atât utilizarea tradiţională, cât şi studiile ştiinţifice relevă faptul că plante precum roiniţa, sunătoarea, floarea pasiunii, schinduful sau valeriana au acţiuni benefice în stările de tristeţe, anxietate ori depresie şi pot reda optimismul şi ritmul normal al vieţii.

Read more: Cinci plante ce combat depresia