Main menu

header

515 4 1de Carmen Ciripoiu

Produsele revoluționare despre care se spune că ne întineresc cu zece ani într-o săptămână au mai multe dezavantaje decât avantaje. În afară de faptul că ne ustură la buzunar, conțin și substanțe periculoase. Ce ne rămâne de făcut să ne păstrăm frumusețea? Să apelăm cu încredere la vechile rețete ale bunicii. Metode simple, dar cu rezolvare garantată.

Urzicile tinere închid porii

Multe femei se confruntă cu problema porilor dilatați. Cea mai bună rețetă? Se opăresc câteva frunze de urzici tinere, se adaugă esență de trandafiri peste ele și se lasă la răcit. Din compoziția respectivă se face o pastă care se aplică direct pe față, evitând ochii și buzele. După zece minute se clătește cu apă. Și tot pentru închiderea porilor este excelentă combinația dintre o roșie, un castravete și o lămâie. Se amestecă totul, se adaugă infuzie din flori de soc și se lasă trei zile într-un loc răcoros. Ulterior, se aplică pe față. Cel mai bun peeling pentru față? Cel cu sare. Pe fața demachiată în prealabil se aplică puțină sare grunjoasă, puțin umezită, cu care se masează ușor obrazul. Ulterior, se clătește cu apă călduță și se aplică o cremă hidratantă.

Sucul de tomate înlătură punctele negre

Cum se poate rezolva problema neplăcutelor puncte negre? Nimic mai simplu. Aplicați, zilnic, pe față suc proaspăt de tomate. Sau apelați cu încredere la ajutorul castraveților. Se masează fruntea, bărbia și porțiunea din jurul nasului cu coajă de castravete și se lasă să acționeze câteva minute. Acum vă puteți privi în oglindă. La fel de bune pentru a scăpa de punctele negre sunt și frunzele de salvie. Se pun 100 g frunze de salvie într-o jumătate de litru de apă, până când lichidul se reduce. Se filtrează, se lasă la răcit, apoi se aplică pe zonele cu probleme. Dar dacă vreți ca roșeața pielii să nu vă mai dea bătăi de cap, folosiți florile de violete. Se fierb 30 de flori de violete, timp de 15 minute, într-un litru de apă, se lasă compoziția la infuzat un sfert de oră, apoi se filtrează. Cu această compoziție se masează dimineața și seara zonele afectate. Tratamentul durează zece zile.

Tenul obosit se revigorează cu mușețel

Prea multă muncă? Prea mult stres? Tenul dumneavoastră arată obosit? Puneți apă la fiert într-o cratiță mai mare, iar când dă în clocot aruncați o mână cu flori de mușețel. Lăsați să fiarbă un minut, apoi aplecați-vă capul deasupra ei și acoperiți-vă cu un prosop. Rămâneți așa câteva minute. Apoi, masați-vă fața cu o dischetă umedă înmuiată în mălai. Ulterior, aplicați o mască dintr-un gălbenuș de ou amestecat cu ulei de măsline. După un sfert de oră, clătiți fața cu apă călduță. Același gălbenuș de ou este un remediu minunat pentru a scăpa de riduri. Se prepară o mască simplă dintr-un albuș de ou. Se întinde pe față, se lasă să acționeze un sfert de oră, apoi se clătește fața cu apă călduță.

Cele mai bune măști

În cazul unui ten uscat, se iau zece grame de flori uscate de mușețel, se mărunțesc bine și se amestecă împreună cu cinci linguri cu miere de albine până se obține o pastă. Compoziția se aplică pe fața demachiată, se lasă să acționeze un sfert de oră, apoi se clătește cu apă călduță. O mască ideală, folosită din anii 1900, este amestecul de lapte cu mălai, care devine o pastă. Aceasta se întinde pe față și pe gât, se lasă 20 de minute, apoi se clătește cu apă călduță. Pentru tenul gras se amestecă două lingurițe cu miere cu zeama de la o jumătate de lămâie și compoziția se aplică pe față. Se lasă să acționeze 15 minute, apoi se îndepărtează cu apă călduță. Tratamentul este ideal și pentru tenurile cu acnee.

Soluții miraculoase pentru un păr de vedetă

Pentru a da strălucire și catifelare părului, bunicile noastre apelau la următorul procedeu: după spălarea podoabei capilare foloseau, la o ultimă clătire, oțetul de mere sau rozmarinul. Contra căderii părului, dar și pentru strălucirea lui, gazul lampant este o adevărată minune. Se amestecă o lingură cu gaz, o lingură cu oțet de mere, un ou și o căpățână de usturoi pisat și se face o pastă. Se desface părul în mai multe cărări și se unge cu aceasta. Se lasă să acționeze o jumătate de oră, apoi se spală. Tratamentul este recomandat o dată pe săptămână. Pentru păr degradat se masează scalpul cu sucul obținut prin stoarcerea câtorva legături de pătrunjel.

Unghiile se refac cu suc de lămâie

O altă rețetă valoroasă a bunicii vizează modul cum ne albim unghiile. Ingredientul-minune: sucul de lămâie. Se aplică sucul pe unghii, și după câteva minute se spală cu apă călduță. Acizii naturali din lămâie acţionează ca înălbitori la nivelul pielii, de aceea putem apela la ajutorul lămâii și când avem nevoie să scoatem petele de pe piele lăsate de diverse legume. În cazul mâinilor cu piele îmbătrânită si încreţită se freacă, după fiecare spălare, cu o felie de lămâie sau cu băi călduţe cu fiertură din tărâţe de grâu. Când unghiile se rup, tot de la bunica avem leacul prețios: se face un amestec de miere şi ulei de măsline, la care se adaugă un gălbenuş şi un praf de sare. Timp de zece minute se introduc vârfurile degetelor în acest amestec.

Vaselina, excelentă pentru călcâiele crăpate

Ați încercat o mulține de creme pentru hidratarea călcâielor și niciuna nu a dat rezultate? După o baie caldă și după curățarea călcâielor, aplicați ulei și masați. Acoperiți picioarele cu șosete groase și lăsați să acționeze până dimineața. Foarte bun este și amestecul obținut dintr-o linguriță cu vaselină și zeama unei lămâi, cu care se masează călcâiele până ce compoziția este absorbită. Tratamentul se face până când se observă rezultate vizibile.

Ponturi

  • Zațul de cafea nu se aruncă. Este un excelent peeling corporal
  • Pentru stimularea creșterii părului se clătește podoaba capilară cu infuzie de tei
  • Pistruii de pe faţă dispar dacă dimineaţa şi seara se aplică o cremă compusă din lapte bătut, iaurt și suc de ceapă