de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

Prostatita este umflarea şi inflamaţia glandei prostatei, o glandă a sistemului genital masculin, de dimensiunile unei castane. De regulă, este provocată de prezenţa microabceselor şi favorizată de o afecţiune acută care nu a fost bine tratată, dar şi de o îngustare a uretrei sau de un adenom al prostatei. Frecvenţa bolii este întâlnită în cazul bărbaţilor în vârstă de 50 de ani.

Riscul creşte cu aproximativ 20% ,la fiecare deceniu

Bărbaţii trecuţi de prima tinereţe încep să se lovească tot mai des de termenul prostată, dar şi de complicaţiile pe care le poate produce. Explicaţia este una simplă şi vine din partea specialiştilor în urologie care spun că 50% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 45 şi 50 de ani pot dezvolta diferite forme de afecţiune ale glandei. Altfel spus, riscul de a face adenom de prostată sau chiar prostatită creşte cu aproximativ 20%, la fiecare deceniu, astfel încât, se ajunge ca 80% dintre cei trecuţi de 70 de ani să fie depistaţi cu această boală. Prostata se dezvoltă complet atunci când persoana ajunge la vârsta de 20 de ani, şi, în anumite cazuri, continuă să se finalizeze până la 25 de ani. Când facem referire la afecţiunile prostatei, primele semne au legătură cu obiceiurile de micţionare şi cu senzaţia de durere sau de mâncărime în zona pelvisului. Mai exact, dacă un bărbat începe să urineze de două ori pe noapte sau mai des decât de obicei, este un semn foarte clar că are probleme cu prostata. De asemenea, dacă un bărbat simte senzaţia de a micţiona, dar urinează greu, înseamnă că muşchii glandei prostatei nu mai au putere să împingă lichidul afară şi apar probleme.

Poate rezulta din diferite organisme cu transmitere sexuală

Pentru a nu se crea confuzii, prostatita nu este totuna cu prostata mărită. Ea apare atunci când glanda este umflată, sensibilă şi inflamată, iar rolul ei, în stare normală, este de a produce lichidul care transportă spermatozoizii. Prostatita provoacă, de regulă, urinare supărătoare sau dificilă, dureri inghinale în zona pelvină si, uneori, simptome asemănătoare gripei. Afecţiunea poate apărea treptat sau brusc, dar, dacă este diagnosticată rapid, în fază incipientă, s-ar putea trata încă de la început, împiedicând, astfel, acutizarea. Poate fi cauzată de bacterii care ajung în glanda prostatei, din tractul urinar sau din rect. De asemenea, poate rezulta din diferite organisme cu transmitere sexuală, cum ar fi Neisseria Gonorrhoeae, Chlamydia Trachomatis sau HIV. În orice caz, factorii determinanţi sunt infuenţaţi de tipul afecţiunii. Astfel, există patru feluri de prostatită: cronică sau sindrom de durere cronică pelvină, bacteriană acută, cronică bacteriană şi inflamatorie asimptomatică. Unele tipuri sunt determinate de o infecţie bacteriană, însoţită de simptomele clasice ale infecţiei, precum febră, frisoane sau dureri musculare. Drept urmare, acestea sunt relativ uşor de diagnosticat şi de tratat şi, de cele mai multe ori, răspund bine la antibiotice. În cazul celorlalte forme ale afecţiunii, medicii nu sunt siguri asupra cauzelor care le provoacă. Poate fi vorba despre bacterii greu de detectat, inflamaţii, depresie, stres şi probleme mecanice sau neuromusculare, detectate la nivelul muşchilor pelvieni care irită zona.

Lichidele ajută la eliminarea bacteriilor din organism

Prostatita acută bacteriană este cauzată de bacteriile care pleacă din uretră şi din rect, până la prostată. Este cea mai rar întâlnită formă, dar şi cea mai gravă. Debutează cu febră ridicată, frisoane, dureri articulare, musculare, şi oboseală profundă. Ulterior, provoacă disconfort ridicat în spatele scrotului şi în partea inferioară a spatelui. Antibioticele sunt recomandate ca şi tratament, în timp ce lichidele ajută la eliminarea bacteriilor din organism. În cazul prostatiei cronice bacteriene, lucrurile sunt puţin diferite. Chiar dacă este cauzată tot de bacterii, aceasta este o infecţie uşoară, fără simtomatologie ridicată, care poate persista câteva săptămâni sau chiar luni. Pacientul nu face febră, nu are frisoane, dar este tulburat de episoade de urinare frecventă şi dureroasă. Există şi cazuri în care pacienţii simt disconfort în rect sau o senzaţie de greutate în spatele scrotului, dar aceste situaţii sunt izolate. Prostatita cronică, cunoscută şi sub numele de sindromul durerii cronice pelvine, este cea mai întâlnită formă. Simptomele sunt similare celei cronice bacteriene, dar în lipsa evidenţierii bacteriilor, apariţia ei este dificil de stabilit. Potrivit cercetătorilor, aceasta poate rezulta dintr-o serie de evenimente interconectate. Se poate pleca de la stres, de la un agent infecţios nedetectabil sau de la un traumatism fizic care provoacă inflamaţii şi leziuni nervoase în zona genito-urinară.

Tratamentul include antibiotic şi regim alimentar

În funcţie de caz, elementele-cheie ale tratamentului sunt medicația antibiotică, antiinflamatoare şi alfa-blocante. În plus, poate fi recomandată o dietă specială, ce constă în evitarea mâncărurilor și a băuturilor iritante pentru sistemul urinar. În ceea ce priveşte antibioticele recomandate, cele mai folosite sunt: ciprofloxacin, levofloxacin şi doxicilina. De menţionat faptul că, orice medicaţie nu va avea efect fără un regim alimentar şi fără terapia menţionată mai sus. În situaţii de spasm muscular la nivelul colului vezical și la musculatura pelvină, se recomandă tratamentul cu medicamente din clasa alfa-blocantelor şi relaxantele musculare pentru înlăturarea simp- tomelor. Aceste pastile se administrează, de regulă, o dată pe zi, înainte de somn. Efectele adverse includ oboseala, congestia nazală și ușoare migrene. În cazul prostatitei cronice, şi funcţiile sexuale au de suferit. Aşa încât, orice tratament trebuie să includă şi medicamente cu o acțiune terapeutică puternică, foarte rapidă și eficientă care să ajute la refacerea acestora.

Există patru feluri de prostatită: cronică sau sindrom de durere cronică pelvină, bacteriană acută, cronică bacteriană şi inflamatorie asimptomatică

Celulele albe din sânge sunt prezente în urină

Prostatita inflamatorie asimptomatică reprezintă inflamația nedureroasă a prostatei ce se caracterizează prin prezența de leucocite la nivelul lichidului prostatic, fără alte semne de infecție. De regulă, se descoperă în timpul testelor pentru o altă afecţiune medicală, cum ar fi, de exemplu, infertilitatea sau alte probleme ale prostatei. Celulele albe din sânge sunt prezente în urină sau secreţii, fără a produce simptome. Datorită faptului că pacienții sunt asimptomatici, aceștia nu necesită niciun tratament. Totuși, în unele cazuri, pacienților li se pot indica anumite remedii cu antibiotic, în situaţiile în care valorile PSA-ului sunt crescute sau când există eventuale puncții prostatice.