Main menu

header

876 5 1de Roxana Istudor şi Mihaela Cotîrnea

Gigantul Givaudan a lansat ceea ce brandul descrie ca fiind primele tehnologii de parfumare centrate pe microbiom, dedicate industriei de îngrijire personală.

Impact asupra populației de bacterii

Givaudan Fragrance & Beauty vine în întâmpinarea interesului crescând al consumatorilor pentru sănătatea și frumusețea pielii, din ce în ce mai prezent în stiul de viață ce implică abordarea holistică a stării de bine. Oamenii de știință și parfumierii companiei au dezvoltat două tehnologii noi, My Z-biome și Z-biome Deo, concepute pentru a asigura consumatorii că pot alege nu numai miresme frumoase, ci și parfumuri prietenoase cu microbiomul, lansând o gamă de produse de îngrijire personală și deodorante corporale care au aceste tehnologii în prim-plan. Pentru a le dezvolta, Givaudan a efectuat teste extinse ale ingredientelor brute de parfumerie pentru a se evalua precis impactul produselor asupra populației de bacterii de la nivelul pielii.

Respectarea procesului natural de transpirație

My Z-biome este un instrument de design de parfum care le permite parfumerilor Givaudan să creeze formule care țin cont în mod special de microflora pielii. Mai concentrată pe igiena personală, tehnologia Z-biome Deo permite crearea de parfumuri prietenoase cu microbiomul și deo-eficiente. Gigantul parfumurilor spune că Z-biome Deo se bazează pe „mai mult de 30 de ani de experiență în cercetarea de combatere a mirosurilor neplăcute, pentru a înlătura eficient mirosul de transpirație, respectând în același timp procesul natural de transpirație”. Potrivit reprezentanților Givaudan, aceste inovații se potrivesc cu dorința crescândă a consumatorilor de a-și proteja microbiomul pielii. Compania anunță că Platforma Z-biome, împreună cu expertiza parfumerilor brandului, va ajuta mărcile să creeze produse care au grijă de piele și funcționează în armonie cu microbiomul natural al acesteia.

„Noua platformă Z-biome vine în întâmpinarea dorinței consumatorilor de a proteja microbiomul pielii, contribuind la îmbunătățirea stării generale de sănătate și de bine“ Jeremy Compton, director de știință, tehnologie și parfumuri, Givaudan