Main menu

header

892 5 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Rujul a revenit în forță în atenția clientelor din toată lumea imediat ce blocajele generate de pandemie s-au încheiat. Ca și cum ar încerca să recupereze, industria pune la dispoziția publicului iubitor de înfrumusețare cele mai noi tehnologii de personalizare a nuanței preferate.

Rezistență, ingrediente naturale, reumplere

Considerate un accesoriu de top dintotdeauna, rujurile au cunoscut un declin major de vânzări în timpul pandemiei, dar asta nu înseamnă că investițiile în inovație s-au oprit. Așa se face că în clipa în care purtarea măștilor și carantina nu au mai fost obligatorii, producătorii s-au prezentat în fața clientelei cu formule care țin cont de comandamentele momentului: ingrediente naturale, personalizare și diversitate cât mai extinsă. „Astăzi, machiajul este cel mai dinamic segment de vânzări, cu o rată de creștere de +42% între ianuarie și mai 2022, în țările europene, cu rujurile manifestând o creștere de +74%. Formulele care rezistă mult timp, și, desigur, la transfer, sunt un must-have, iar ingredientele naturale, simbioza cu îngrijirea pielii și conceptul de reumplere sunt, de asemenea, tendințe foarte puternice”, explică Mathilde Lion, expert la The NPD Group.

Trei tonuri cromatice preferate într-un stick

Inovațiile de eco-design și personalizare au contribuit la stimularea acestor linii de produse care au apărut imediat după ce s-a încheiat criza sanitară mondială. De pildă, YSL Beauté, brand al Grupului L’Oréal, a prezentat recent Rouge Sur Mesure Powered by Perso, primul dispozitiv conectat care permite clientului să-și creeze propriul ruj personalizat acasă, în doar câteva minute. De asemenea, Maison M Paris a lansat un concept de personalizare de un tip nou, care urmează să fie comercializat în perioada următoare. Consumatorii vor alege trei nuanțe dintre cele 60.000 de culori disponibile, conform unei recomandări a unui algoritm de inteligență artificială, pe baza unui diagnostic foto. Cele trei nuanțe vor fi apoi introduse într-un „stick”, astfel încât utilizatorii să poată trece de la o culoare la alta, în funcție de dispoziție sau de ocazie. „80% dintre femei au mai mult de trei nuanțe de ruj acasă. Așadar, ne-am imaginat un sistem care să le unească într-unul singur. Este mai convenabil, mai ecologic și complet personalizat”, spune Marie Rocchisani, creatorul conceptului. În același timp, formulele lichide, de lungă durată, fără transfer, ale acestui produs sunt compuse din ingrediente de origine naturală și fiecare capsulă poate fi reumplută independent de celelalte.

„Ne putem juca la nesfârșit cu toate nuanțele - roșu, roșu roz, portocaliu sau chiar albastru - clientul fiind ca un pictor care jonglează cu pigmenții pentru a deschide, închide sau estompa o culoare“ (Christelle Percheron, creator Bâton Rouge)

Culoarea perfectă dintre combinaţii infinite

Brandul francez Bâton Rouge le-a oferit clienților oportunitatea de a-și crea propriul ruj într-un magazin. Cu ajutorul unui make-up artist profesionist, clienții își pot genera nuanța perfectă dintre posibilități infinite și își pot alege aroma și textura, pentru a obține un produs unic. Culoarea personalizată este creată cu specialistul în make-up în timpul fazei de mostre, pe bază de pigmenți predispersați în ulei de ricin. Clienții testează proba pe buze și o modulează până când sunt mulțumiți de rezultat. Odată ce alegerea a fost validată, stick-ul se face pe loc, în doar câteva minute. Pachetele cu formulă solidă pot fi reumplute, iar produsele sunt ambalate în pungi din bumbac organic.