Main menu

header

915 4 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Marile branduri de cosmetice înregistrează un interes masiv față de tinerele companii chineze care aduc o tradiție milenară în secolul XXI și creează parfumuri remarcabile. Prin intermediul acestora, străvechea cultură chineză intră masiv în lumea miresmelor captate în recipientele înfrumusețării.

„Creștere fenomenală”

L’Oréal și-a manifestat recent interesul pentru tânărul brand chinezesc de parfumuri de ultimă generație Documents, ceea ce nu este decât un element în plus al unui trend: atenția tot mai mare pe care giganții cosmeticelor o acordă acestei nișe în plin avânt pe piața chineză. Cu puțin timp în urmă, Puig a cumpărat participație la Scent Library, iar Firmenich a semnat un parteneriat strategic cu Harmay, un nou brand de retail. Obiectivul este de a „sprijini dezvoltarea de noi mărci de parfumuri, noi concepte, noi experiențe și noi modele”. De altfel, Firmenich a semnat un alt parteneriat strategic, cu Scentrealm, o companie de tehnologie digitală legată tot de parfumuri. Și alte companii chineze tinere, precum To Summer sau Beast, sunt foarte atractive pe piața parfumurilor din China, ca și pentru brandurile globale consacrate. „Aceste două companii au crescut foarte rapid, în special To Summer, a cărei creștere este fenomenală! Investitorii le finanțează dezvoltarea”, explică David Huang, director tehnic al unei echipe de 12 oameni de la Robertet China, companie specializată în produse aromatice naturale, care a înființat Școala ISIPCA din Versailles, Franța.

Inspirație din ceai, fasole mung și lemn de santal

Comunicarea dintre China și celelalte țări în domeniul parfumurilor stimulează renașterea culturii parfumului, care a dispărut în timpul unor evenimente istorice care au afectat o parte din moștenirea chineză. Primele urme ale acestei arte datează de acum mai bine de 2.000 de ani, când aromele de trandafir și iasomie au fost introduse de arabi. Apoi, China a dezvoltat formule locale, precum parfumurile pe bază de tămâie, ale căror semnătură olfactivă s-a tot schimbat de-a lungul secolelor. Potrivit lui Huang, unicitatea chineză capătă o influență extraordinară asupra industriei, care se concentrează tot mai frecvent pe plante precum ceaiul și bambusul ca surse de inspirație. De exemplu, noul parfum Hangzhou Sweet for To Summer folosește arome extrase din fasole mung și ceai verde. Recent, pe segmentul dinamic al parfumurilor de casă, Beast a colaborat cu hotelul de lux Capella Shanghai pentru a lansa o linie numită Santal Trouble, cu o notă principală din lemn de santal.

Aromele de trandafir, iasomie şi... tămâie sunt folosite de 2.000 de ani în formulele parfumurilor chinezeşti

„Piața chineză a parfumurilor se deschide prin intermediul mărcilor globale și acesta este doar începutul“ (David Huang, Robertet, China)

Note uşoare, subtile, nu prea dulci

Clienții chinezi se așteaptă ca parfumul să aibă și alte beneficii decât mirosul. În afară de originalitatea unui produs, acesta trebuie să aibă o influență pozitivă asupra stării de spirit zilnice și să îmbunătățească dispoziția - și a persoanei care le folosește, dar și a celor cu care intră în contact sau lucrează - prin difuzarea de arome plăcute, relaxante, răcoritoare. În același timp, chinezii preferă notele ușoare, subtile, dar nu prea dulci pentru parfumuri, detaliază Huang. Dat fiind faptul că occidentalii au adoptat în măsură tot mai accelerată această percepție a multifuncționalității cosmeticelor, câteva mărci globale au integrat deja cultura chineză în formulele lor de parfumuri, cum ar fi Armani Privé, cu Pivoine Suzhou, și Atelier Cologne, cu Oolang.