de Flori Pintea şi Carmen Bădulescu
Cele mai multe femei apelează la tratamente scumpe, din comerţ, sau se lasă pe mâinile iscusitelor cosmeticiene pentru îndepărtarea imperfecţiunilor care apar la nivelul feţei, coşuri, acnee sau pete. Ce nu ştiu ele este că bucătăria tradiţională ar putea să le vină în ajutor cu cele mai bune remedii pentru tratarea tenului. Ieftin şi eficace. De exemplu, oţetul de mere este unul dintre cele mai eficiente produse pentru a scăpa de problemele pielii şi nu numai. Face minuni şi pentru păr.
Ucide anumite tipuri de bacterii şi de virusuri
Oţetul de mere apare prin fermentarea sucului de mere presat, proces în urma căruia zahărul se transformă în oțet. Este unul dintre cele mai vechi remedii naturale folosite de oameni pentru a avea un corp frumos, dar mai ales sănătos. Conţinutul ridicat de minerale vitale şi oligoelemente, precum potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fac din oţetul de mere un adevărat medicament. Folosit în cure de două-trei ori pe an, acesta scade considerabil riscul apariţiei cancerului, stimulează metabolismul şi reduce nivelul de zahăr din sânge. În ceea ce priveşte pielea noastră, oţetul de mere are capacitatea de a ucide anumite tipuri de bacterii şi de virusuri pe care le luăm din praf, de pe obiectele sau de pe fructele nespălate, sau intrând în contact direct cu suprafeţe neigienizate. Studiile au demonstrat că oţetul de mere ucide 90% dintre bacteriile ce pot apărea la nivelul pielii şi până la 95% dintre virusuri. De exemplu, bacteria care stimulează apariţia coşurilor este îndepărtată de acidul acetic, acidul lactic şi acidul citric existent în oţetul de mere. În urma unui studiu efectuat, 22 de persoane şi-au aplicat acid lactic pe ten de două ori pe zi, timp de un an, însă doar două dintre ele au înregistrat o ameliorare a acneei. În schimb, în cadrul aceluiaşi studiu, alte zece persoane au folosit concomitent acid lactic şi oţet de mere şi în mai puţin de jumătate de an, acneea avea să dispară complet.
Înlătură petele maronii de pe faţă
Se consideră, în general, că petele maronii care apar pe faţă sunt un efect al expunerii prelungite la soare. De asemenea, ele ar putea trăda anumite boli cronice necunoscute de pacient sau pur şi simplu este vorba despre îmbătrânirea pielii, din cauza radicalilor liberi care afectează ţesutul. Oţetul de mere, utilizat frecvent, dacă nu în fiecare zi, ajută la îndepărtarea acestor pete deranjante. O va- riantă de tratament este combinaţia cu ceapă. Sucul obţinut de la o ceapă tocată mărunt se amestecă împreună cu o linguriţă cu oţet de mere nefiltrat. Soluţia obţinută se aplică pe zonele afectate cu un tampon de vată, zilnic, timp de patru luni, şi petele vor dispărea. În plus, oțetul de mere este astringent și tonifică pielea, astfel că veţi îmbunătăți şi textura acesteia. Facilitează procesul de regenerare a celulelor epidermei şi protejează de efectul negativ al radicalilor liberi. Un astfel de tratament este ideal pentru persoanele cu tenul acneic sau sensibil. Folosit cu regularitate, ajută pielea să devină mult mai suplă, iar coşurile şi iritaţiile se usucă şi dispar fără să lase urme. Este indicat să se utilizeze în fiecare dimineaţă, cel puţin o lună întreagă, pentru a avea efect.
Oferă strălucire tenului
Este la fel de util şi fără sucul de ceapă. Se amestecă o parte de oţet de mere cu trei părţi de apă şi se curăţă tenul cu ajutorul unei dischete demachiante. În zonele cu probleme, se lasă să acţioneze 20-30 de secunde, apoi să clăteşte cu apă caldă. Pentru rezultate rapide este indicat să se repete procedeul dimineaţa şi seara. Coşurile se vor usca după primele utilizări. Pare greu de crezut, dar oţetul de mere este unul dintre cele mai bune produse pentru curăţarea tenului. Echilibrează nivelul pH-ului, curăţă pielea în profunzime şi îi oferă un aspect luminos, natural şi sănătos. După un astfel de tratament nu va mai fi nevoie de nicio cremă hidratantă sau cu protecţie solară, pentru că proteinele şi vitaminele din oţet sunt ca un cocteil plin de sănătate pentru piele. Cel mai bun tratament pentru îndepărtarea coşurilor este pe bază de miere, făină de grâu şi oţet. Se aplică o cantitate mică direct pe coşuri, se acoperă, şi se lasă să acţioneze peste noapte. Dimineaţa se spală faţa şi se lasă să se usuce. O altă reţetă este aplicarea oţetului de mere pe ten înainte de culcare, fără clătire. Pielea va deveni catifelată şi mult mai curată. În unele cazuri, se poate adăuga şi hrean. Acesta va grăbi vindecarea.
Elimină ciupercile care cauzează mătreaţa
Mătreața poate fi cauzată de un exces de sebum, care duce la acumularea de bacterii, irită pielea scalpului şi provoacă mâncărimi. Oţetul de mere, un antibacterian natural, ucide orice ciupercă ce poate produce mătreața. Proprietățile antiinflamatorii ale acestuia calmează scalpul iritat și reduc inflamația. Conținutul acid al oțetului de mere restabilește echilibrul pH-ului pielii, astfel încât utilizarea lui elimină acumulările de pe scalp, fără a alunga și uleiurile naturale. Pentru o mătreață severă, această metodă este foarte eficientă și este și una dintre cele mai ușoare modalități de combatere. Pentru cei care se confruntă cu mătreaţă abundentă, cel mai bun remediu este folosirea oţetului fără diluarea cu apă. Cantitatea depinde de grosimea firului de păr. Înmuiaţi un tampon de bumbac în lichid şi tamponaţi scalpul de mai multe ori, acoperind toate zonele. Masați apoi ușor scalpul cu buricul degetelor pentru câteva minute. Înfășurați părul cu un prosop cald şi lăsaţi să acţioneze o oră, după care clătiți părul cu apă caldă, fără şampon. Repetaţi acest tratament în fiecare zi, timp de o săptămână. Din săptămâna a doua, răriţi intensitatea tratamentului la doar două spălări pe săptămână, timp de o lună. Se poate prepara chiar şi un balsam de păr, din trei ouă, două linguri cu ulei de măsline şi o linguriţă cu oţet de mere. Se amestecă toate şi se aplică pe păr, se acoperă cu o folie de plastic şi se lasă aproximativ o jumătate de oră. Apoi se spală normal, cu şamponul obişnuit.
Albeşte dinţii şi îndepărtează respiraţia urât mirositoare
Bogat în minerale esențiale și în enzime sănătoase și pectine, oţetul de mere ajută la îndepărtarea eficientă a petelor de pe dinți, distruge placa și bacteriile care cauzează cariile. În plus, utilizat cu regularitate, duce la albirea naturală a dinților. Un bun remediu este şi pentru respiraţia urât mirositoare, graţie proprietăţilor sale antibacteriene. Utilizat în locul apei de gură folosită de regulă, oţetul de mere ajută la prevenirea mirosului neplăcut din gură sau îl înlătură pentru o lungă perioadă de timp. O linguriţă cu oţet într-un pahar cu apă, în fiecare dimineaţă, timp de o lună întreagă, vă va scăpa de respiraţia urât mirositoare.