Main menu

header

979 5 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Vântul puternic, Soarele arzător, temperaturile extreme pot agresa buzele, determinând crăparea acestora. Hidratarea buzelor trebuie să fie o prioritate, iar multe dintre produsele pentru îngrijirea acestora care se găsesc în comerț pot conține ingrediente dăunătoare. Pentru siguranță deplină și rezultate optime, se pot prepara acasă balsamuri de buze din ingrediente controlate, personalizate în funcție de preferințe.

Cu lavandă

979 5 2Pentru a prepara acest balsam de buze hrănitor, este nevoie de patru linguri cu ulei de jojoba (sau de migdale), o lingură cu ceară de albine dată pe răzătoare, o linguriță cu miere, câteva picături de vitamina E uleioasă, șapte picături de ulei esențial de lavandă, o linguriță cu pudră de cacao. Se încălzesc uleiurile, ceara și mierea, se amestecă, se ia vasul de pe foc și se adaugă rapid uleiul esențial, vitamina E și pudra de cacao, amestecând viguros. Se așază vasul într-un bol cu apă rece și se continuă mișcările de combinare a ingredientelor pentru alte câteva minute. Formula rezultată se pune în recipiente mici și se lasă să se întărească pentru cel puțin trei ore. 

Cu scorțișoară

Din câteva ingrediente ieftine şi la îndemână se poate prepara un balsam natural de buze care hidratează şi înmoaie pielea, fără parafină sau chimicale: 20 de grame de untură, 15 ml ulei extravirgin de măsline, zece grame ceară de albine rasă, trei picături de ulei esenţial de scorţişoară. Se pregătesc recipientele în care se va pune balsamul, care trebuie să fie foarte uscate. Se pune un strat de zece centimetri de apă la fiert într-o crăticioară joasă, se stinge focul şi se pune în lichidul fierbinte un ibric în care s-au adăugat ingredientele. După 15 minute, când amestecul devine lichid şi omogen, se scoate ibricul din baia de apă, se adaugă uleiul esenţial şi se amestecă uşor. Formula de balsam se toarnă în recipientele pregătite, în care se lasă să se solidifice.

Cu miere

Balsamul făcut în casă pe bază de miere hidratează intens buzele şi le catifelează. Pentru prepararea acestuia este nevoie de zece grame de ceară de albine, 30 ml ulei de jojoba şi o linguriţă cu miere. Se pun ceara şi uleiul într-un vas pe baie de aburi, se lasă până se topeşte amestecul, după care se toarnă mierea, puţin încălzită. Se amestecă bine ingredientele şi se pune compoziţia în recipiente mai mici. Balsamul se poate folosi după ce s-a întărit complet.  

Pe bază de migdale

Una dintre formulele de balsam care fac minuni pentru buzele care sunt crăpate în mod frecvent este cel pe bază de migdale. Acesta este cremos, catifelează şi dă luciu buzelor. Pentru prepararea formulei este nevoie de două linguri cu ceară de albine, 20 ml ulei de nucă de cocos, o lingură cu miere şi 20 ml esenţă de migdale. Se topește ceara pe baie de aburi şi se toarnă uleiul de cocos. Se dă vasul deoparte, se adaugă mierea și esenţa de migdale şi se amestecă până rezultă o compoziţie cremoasă, care se toarnă în recipiente mici și se lasă la întărit. 

Cu ulei esențial de portocale

Pentru a prepara acasă un balsam de buze natural, eficient și cu un miros foarte proaspăt, este nevoie de trei linguri cu ulei de argan, o lingură cu  unt de cacao, cinci linguri cu ceară de albine, cinci linguri cu miere, 60 de picături de ulei esențial de portocale (sau mandarine), câteva picături de extract de vanilie. Într-un vas de inox mic se pun pe rând ingredientele (fără uleiul esențial). Un alt vas, mai mare, se umple pe jumătate cu apă și se folosește pe post de baie de aburi. Se introduce vasul mai mic în apa fierbinte până la topirea completă a ingredientelor solide, se scoate vasul din lichid, se amestecă și se adaugă uleiul esențial. Se omogenizează din nou formula de balsam, cu care se pot umple recipiente curate de sticlă. Se lasă să se solidifice, apoi se poate utiliza.

Cu cocos

Ceara de albine și cocosul stau la baza unei formule de balsam de buze care îndeplinește toate cerințele de hidratare și de catifelare. Se topește pe foc mic o linguriță cu ceară de albine rasă, se adaugă o linguriță cu ulei de cocos virgin, o linguriță cu miere organică și se amestecă bine, se completează cu două capsule cu vitamina E uleioasă, se amestecă din nou și, după răcire, se transferă în recipiente mici. Se poate folosi când s-a solidificat.

Cu zmeură

979 5 3Hidratant, cremos, cu un gust delicios și un miros irezistibil, balsamul de buze făcut în casă care conține zmeură este ușor de preparat. Ingredientele necesare sunt: două lingurițe cu mix de gelatină de zmeură, două lingurițe cu ulei de cocos virgin, patru picături de ulei esențial de lămâie. Se încălzește uleiul solid de cocos la cuptorul cu microunde pentru 20 de secunde, se adaugă gelatina, se amestecă, se introduce din nou bolul în cuptorul cu microunde, iar după ce se topește gelatina, se toarnă uleiul esențial de lămâie și se amestecă bine. Formula rezultată se pune în recipiente mici și se lasă la rece până se întărește.

Cu sfeclă

Pentru a prepara unul dintre cele mai hrănitoare balsamuri naturale de buze este nevoie de 60 de grame de unt de cacao, zece grame de ceară de albine, câteva picături de ulei esențial preferat, o linguriță cu pulbere de sfeclă. Se topește ceara, se adaugă untul de cacao și se amestecă, se completează cu uleiul esențial, se presară pulberea de sfeclă (care va da balsamului o culoare deosebită) și se amestecă bine. După topirea ingredientelor, se ia vasul de pe foc, se lasă balsamul la răcit, se toarnă în recipiente mici și se lasă să se solidifice.

Cu cânepă

Consistent, cu o textură specială, cu acțiune protectoare, balsamul de buze cu ulei de cânepă este o formulă care are nevoie de doar câteva ingrediente: o linguriță cu ulei de cânepă, patru lingurițe cu ulei de migdale, două lingurițe cu miere, zece grame de unt de cacao, zece grame de ceară de albine, 15 grame de unt de shea. Se topesc împreună ceara de albine, untul de cacao și untul de shea, se adaugă uleiul de cânepă, cel de migdale și mierea și se amestecă până la consistență lichidă. Se dă deoparte vasul de pe foc, se mai adaugă puțină miere, se amestecă și se lasă la răcorit. Se pune în recipiente mici și se folosește după ce s-a întărit.

Atenţie: trebuie păstrat la rece pentru o textură mai cremoasă

Balsam de buze cu ulei de cocos şi trandafiri

Din magazinele cu profil naturist sau din farmacii se pot procura ingredientele necesare unuia dintre cele mai simple de preparat balsamuri de buze: 30 ml ulei de cocos, 30 g unt de shea, 60 g ceară de albine, o linguriță cu extract de cocos sau de vanilie, 30 g petale de trandafiri, proaspete sau uscate, o linguriță cu ulei de migdale. Ingredientele se încălzesc la foc mic, după ce se amestecă bine se elimină petalele de trandafiri, iar formula rezultată se pune în recipiente mici. Se păstrează balsamul în frigider sau într-un loc ferit de razele soarelui, la temperatura camerei, pentru o textură mai cremoasă.