Main menu

header

989 4 3de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Una dintre cele mai pregnante tendințe ale momentului pentru pasionații de înfrumusețare este machiajul „păpușă”, care cunoaște un succes evident și se extinde rapid grație rețelelor de socializare. Acest aspect cochet și foarte feminin, popularizat de vedetele de la Hollywood, este generat în primul rând de tonurile de roz care îl domină.

Creează aspectul de chip rotunjit

Machiajul „păpușă” se referă la reproducerea aspectului feței unei păpuși prin make-up și, chiar dacă pare foarte elaborat, în realitate este cât se poate de minimalist, reduce utilizarea produselor cosmetice și susține o rutină de înfrumusețare mai lejeră, foarte potrivită pentru sezonul cald. Proaspăt, natural și ușor de realizat, acest machiaj are în prim-plan fardul de obraz, care oferă imaginea de păpușă, iluminatorul și creionul alb, aplicate sub ochi. Spre deosebire de alte tehnici de machiaj care se concentrează mai mult pe conturare, scopul machiajului „păpușă” nu este de a defini unghiurile feței, ci mai degrabă de a crea iluzia unui chip rotunjit.

Gene false, blush proaspăt

La capitolul ten, machiajul „păpușă” implică un fond de ten ușor, care dă impresia de chip luminos. Pentru a obține această imagine, este necesar ca „baza” să fie impecabilă, mai precis să existe o rutină adecvată de îngrijire a pielii, care implică demachiant, exfoliant, cremă sau loțiune hidratantă și protecție solară. Mai departe, ochii par mai mari prin mai multe tehnici, după preferință: se poate folosi eyeliner alb în linia de bază, ceea ce va crea iluzia că albul ochilor este mai proeminent, se poate recurge la rimel alb pe genele de jos sau chiar la gene false, care întotdeauna dau impresia de ochi mai mari. Se folosește un blush roz proapăt pentru obraji, care, pe lângă aspectul de păpușă al chipului, este și foarte romantic, potrivindu-se perfect cu buclele lăsate să curgă grațios pe umeri și o rochie vaporoasă.

Pentru a finisa machiajul „păpușă”, se conturează buzele cu un creion roz și se aplică luciu într-o nuanță foarte apropiată