de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Prospețime și naturalețe sunt cuvintele de ordine ale machiajului verii 2024, care pune în fața celor care își mențin cu atenție frumusețea provocările unor îndelungate zile foarte călduroase și complet senine. În acest trend se remarcă o adevărată senzație a actualului sezon estival, machiajul „rodie”, foarte simplu de efectuat acasă, pentru un look ultramodern.
Tonuri de roșu, de la cele mai strălucitoare până la cele mai discrete
Nu este pentru prima dată când un ingredient alimentar inspiră un trend de machiaj - după „espresso makeup” sau modelul căpșună, tendința de machiaj „rodie” a cucerit instantaneu rețelele de socializare, nu doar prin simplitatea rutinei, ci mai ales prin efect. Cu aspect de frumusețe naturală și imagine de chip sărutat de Soare, acest tip de makeup implică tonuri de roșu, de la cele mai strălucitoare până la cele mai discrete, în funcție de preferință personală, de oră sau de activitate. Look-ul „rodie” se caracterizează prin aplicarea fardului de obraz în nuanțe de trandafiriu-mov și asortarea culorii de pe buze. Unele persoane completează rutina cu câțiva pistrui falși și o atentă conturare a sprâncenelor.
Fard de obraz, pistrui falși, contur de buze
Spre deosebire de alte tendințe similare din anii trecuți, când ochii erau în centrul rutinei „fructate”, vara 2024 impune machiajul „rodie” cu accent pe fardul de obraz. Practic, trendul este o încrucișare subtilă între textura străluci- toare, netedă, care amintește de fructe, a obrazului și „asortarea” cu aceasta a celorlalte elemente care compun acest machiaj. Concret, mai întâi un fard de obraz roșu este aplicat pe pomeți, pe puntea nasului, pe pleoape și deasupra sprâncenelor, apoi se amestecă bine toate aceste aplicări cu o pensulă moale. Pistruii falși sunt aplicați pe nas și pe pomeți cu un pix de machiaj cu pâslă, iar pasul trei este introducerea culorii buzelor în acest ansamblu: un contur ușor cu un creion roz este urmat de o aplicare lejeră a fardului de obraz folosit anterior.
Persoanele care vor să adauge un plus de strălucire machiajului „rodie“ pot finisa acest look cu un gloss de buze