Main menu

header

1002 4 1de Roxana-Ioana Ancuţa

Atât ciocolata, cât și cafeaua sunt ingrediente populare în tratamentele spa datorită proprietăților lor benefice pentru piele, inclusiv hidratarea și tonifierea ei, acestea putând fiind folosite cu succes sub formă de mască pentru față sau împachetări pentru tot corpul. În continuare, vom explora cum funcționează cele două componente, avantajele lor specifice și modul în care pot fi integrate într-o rutină de îngrijire personală. 

Ciocolata

Tonifică, detoxifică și ajută la regenerarea pielii

Ciocolata este bogată în antioxidanți, cum ar fi polifenolii, care ajută la menținerea hidratării pielii, protejând-o de radicalii liberi și contribuind la un aspect sănătos. Datorită conținutului său de teobromină și cafeină, ciocolata poate stimula circulația sangvină, favorizând tonifierea pielii. De asemenea, substanțele active aflate în compoziția ei facilitează reducerea celulitei prin efectul lipolitic. Mai mult, terapia cu ciocolată induce o stare de bine datorită eliberării endorfinelor, hormonii fericirii, aceasta nu doar îmbunătățeşte starea de spirit, dar ajută și la reducerea stresului. Ciocolata conține vitamine precum vitamina E, care sprijină regenerarea celulară și combaterea ridurilor prin stimularea producției de colagen. Și, nu în cele din urmă, împachetările cu ciocolată ajută la eliminarea toxinelor din organism, lăsând pielea mai curată și revitalizată.

Mască hidratantă cu ciocolată neagră

1002 4 2Ingrediente: 6 cuburi de ciocolată neagră (80% cacao), 3 picături de ulei esențial de flori de portocal.

Mod de preparare: topiți ciocolata la bain-marie, adăugați uleiul esențial și amestecați bine. Lăsați să se răcească puțin, menținând însă compoziția moale. Aplicați masca pe față cu o pensulă și lăsați-o să acționeze timp de cinci minute. Clătiți cu apă caldă, apoi cu apă rece. Această mască hidratează intens pielea datorită conținutului de vitamina E din ciocolată, ajutând la combaterea uscării tenului.

Mască exfoliantă cu ciocolată și zahăr

Ingrediente: 1 lingură cu pudră de cacao, 1 lingură cu zahăr brun, 2 linguri cu ulei de cocos.

Mod de preparare: amestecați toate ingredientele până obțineți o pastă omogenă. Masați amestecul pe ten în mișcări circulare timp de aproximativ cinci-şapte minute. Clătiți cu apă caldă. Această mască ajută la îndepărtarea celulelor moarte ale pielii, lăsând tenul mai fin și mai luminos.

Mască antiaging cu ciocolată și miere

Ingrediente: 1 lingură cu pudră de cacao, 1 lingură cu miere.

Mod de preparare: amestecați pudra de cacao cu mierea până obțineți o pastă uniformă. Aplicați masca pe față și lăsați-o să acționeze timp de 15 minute. Clătiți cu apă călduță. Mierea are proprietăți hidratante, iar combinația cu ciocolata ajută la stimularea producției de colagen, reducând astfel apariția ridurilor.

Împachetare cu ciocolată pentru tratarea celulitei

Ingrediente: 200 g ciocolată topită, cremă hidratantă preferată și, opțional, ulei esențial - care poate fi de grepfrut (cunoscut pentru proprietățile sale detoxifiante și stimulente, ajutând circulația sângelui), de rozmarin (are efecte antiinflamatorii și poate îmbunătăți tonusul pielii), de lavandă (este relaxant și are proprietăți antiseptice, contribuind la calmarea pielii iritate) sau de mentă (poate oferi o senzație revigorantă).

Mod de preparare: după un gomaj al pielii, aplicați amestecul format din ciocolata topită, crema hidratantă pe zonele afectate de celulită. Înveliți zona tratată într-o peliculă de celofan pentru a favoriza absorbția produsului și acoperiți-vă cu ceva călduros timp de 50-60 de minute. La final, aplicați o cremă anticelulitică. Ciocolata conține teobromină și cafeină care ajută la fermitatea pielii și la ameliorarea aspectului de celulită.

Mască revitalizantă pentru ten obosit

Ingrediente: 2 lingurițe cu pudră de cacao, 2 lingurițe cu gel aloe vera.

Mod de preparare: amestecați pudra de cacao cu gelul de aloe vera până obțineți o pastă omogenă. Aplicați masca pe față timp de aproximativ zece minute. Clătiti bine cu apă călduță. Această mască revitalizează tenul obosit datorită proprietăților antioxidante aflate în cacao. În același timp, gelul de aloe vera hidratează pielea și îi redă elasticitatea, reduce iritațiile și roșeața, previne infecțiile cutanate, calmează arsurile solare și reglează secreția de sebum, oferind un aspect mai tânăr și mai radiant.

Cafeaua

Stimulează fluxul sangvin

Cafeaua este un exfoliant natural excelent datorită granulelor sale fine, ajutând la îndepărtarea celulelor moarte ale pielii, lăsând-o astfel catifelată. Cafeina din cafea stimulează fluxul sangvin, ceea ce poate contribui la o piele mai fermă și mai tonifiată. Apoi, având un efect diuretic care ajută la eliminarea excesului de apă din organism, poate contribui la reducerea aspectului de celulită. La fel ca şi ciocolata, cafeaua este bogată în antioxidanți care protejează pielea împotriva daunelor oxidative. Aroma cafelei este recunoscută pentru efectul său revigorant asupra simțurilor. Consumul de cafea sau inhalarea aromei sale poate induce o stare de relaxare și plăcere datorită stimulării sistemului nervos central, crescând astfel nu doar nivelul de energie și de atenție, dar și senzația de fericire și bunăstare. Dar cafeaua nu este doar o băutură energizantă, ci și un ingredient valoros în îngrijirea pielii și a părului. Iată cinci măști și tratamente pe bază de cafea pe care le puteți încerca acasă.

Mască exfoliantă cu cafea

1002 4 3Ingrediente: 150 g cafea măcinată, 200 g zahăr brun, 3 linguri cu ulei de măsline, 2 linguri cu miere.

Mod de preparare: amestecați toate ingredientele într-un borcan. Aplicați masca într-un strat subțire pe față și pe gât, masând delicat. Lăsați să acționeze timp de zece minute, apoi clătiți cu apă călduță. Această mască va exfolia pielea, eliminând celulele moarte și stimulând regenerarea celulară.

Scrub pentru buze

Ingrediente: 1 linguriță cu cafea măcinată, 2 lingurițe cu ulei de măsline sau de cocos.

Mod de preparare: amestecați bine ingredientele până obțineți o pastă consistentă. Aplicați scrubul pe buze și masați delicat, cu mișcări circulare. Folosiți-l de trei ori pe săptămână pentru a menține buzele hidratate și catifelate.

Tratament pentru cearcăne

Ingrediente: 1/4 cană cu cafea concentrată (fără zahăr), 2 felii de cartofi.

Mod de preparare: înmuiați feliile de cartof în cafeaua concentrată timp de două minute, apoi scurgeți-le. Puneți feliile pe ochi și lăsați-le să acționeze timp de 20 de minute. Cafeaua stimulează circulația sangvină, reducând aspectul cearcănelor.

Mască pentru păr strălucitor

Ingrediente: cafea (preparată tare) și apă.

Mod de preparare: preparați o cafea tare fără zahăr și lăsați-o să se răcească până devine călduță. Stând în cadă, turnați cafeaua pe păr și scalp, apoi puneți pe cap o cască pentru duș. Lăsați să acționeze timp de 20 de minute înainte de a vă spăla ca de obicei.

Scrub anticelulitic cu cafea

1002 4 4Ingrediente: 1 cană cu zaț de cafea, 1/2 cană cu zahăr brun, 1 cană cu ulei de cocos.

Mod de preparare: amestecați toate ingredientele într-un bol până obțineți o pastă omogenă. După ce v-ați spălat pe corp, masați scrubul pe zonele afectate de celulită timp de un minut sau două pentru fiecare zonă. Clătiți bine.

Piele mai fină cu ciocolată şi cafea

Ingrediente: 2 linguri cu cacao pudră (ciocolată), 2 linguri cu zaț de cafea, 1 lingură cu ulei de cocos sau de măsline, 1 lingură cu miere (opțional).

Mod de preparare: într-un bol, combinați pudra de cacao și zațul de cafea. Adăugați uleiul de cocos sau cel de măsline și amestecați bine până obțineți o pastă omogenă. Dacă doriți un plus de hidratare, puteți pune şi miere. Curățați fața cu apă caldă pentru a deschide porii, aplicați amestecul pe față sau pe corp prin mișcări circulare, insistând pe zonele mai uscate. Lăsați masca să acționeze timp de 15-20 de minute, după care clătiți cu apă caldă și apoi cu apă rece pentru a închide porii. Uscați delicat fața cu un prosop curat și aplicați o cremă hidratantă. Acest tratament poate fi folosit o dată pe săptămână pentru a obține cele mai bune rezultate. Ambele terapii (cu ciocolată şi cafea) au beneficii semnificative pentru hidratarea și tonifierea pielii, însă alegerea între ele poate depinde de preferințele personale sau de nevoile specifice ale pielii. Dacă doriți o hidratare profundă și un efect antioxidant puternic, terapia cu ciocolată ar putea fi opțiunea ideală. Pe de altă parte, dacă sunteți interesată de exfolierea naturală și stimularea circulației sangvine pentru a combate celulita, terapia cu cafea ar putea fi mai potrivită.