de Cristina Tache
Şi-a manifestat de mică pasiunea pentru dans şi a practicat timp de 12 ani baletul, având-o profesoară pe mama sa. A devenit celebră după ce a debutat în serialul „La bloc”, de la Pro TV. Laura Cosoi a jucat rolul unei mămici singure în primul serial românesc de epocă „Aniela”. Apariţia ei este întotdeauna radiantă, iar ea se bucură de admiraţia bărbaţilor, dar şi a femeilor. Pentru a afla cum îşi întreţine Laura Cosoi frumuseţea, am provocat-o la un interviu.
„Mănânc multe fructe şi legume proaspete”
- Eşti o femeie frumoasă şi admirată de toată lumea. Cât timp aloci zilnic rutinei de întreţinere?
- Nu foarte mult, strictul necesar. Merg la sală, fac masaj atunci când am timp şi seara când ajung acasă îmi curăţ foarte bine tenul şi îl hidratez cu cremă.
- Toată lumea ţine diete pentru a slăbi, pentru a scăpa de celulită etc. Tu ai vreo dietă ce te ajută să îţi menţii greutatea?
- Din fericire, sunt foarte norocoasă din acest punct de vedere, pentru că am un material genetic bun şi nu sunt nevoită să ţin cure de slăbire. Dar fac sport, masaj, mă plimb, dansez şi, mai mult decât atât, nu mănânc orice, pentru că ţin mult la sănătatea mea. Consum multe legume crude, fructe proaspete, iaurturi şi carne de pui sau peşte, gătită în diferite feluri. Dar nu mă abţin de la prăjiturile de casă.
- Îţi place să găteşti? Îţi pregăteşti singură mâncărurile preferate?
- Da. Gătesc atunci când am timp, fac schimb de experienţă şi cu prietenii mei, îmi place să prepar orice. Fac borş de lobodă, supe, ficăţei la grătar, paste cu sos de roşii şi busuioc, salată de vinete, pui la cuptor şi uneori ne răsfăţăm cu clătite, gogoşi sau chec.
„Dansul mi-a format corpul şi ţinuta”
- Provii dintr-o familie de sportivi, iar tu, la rândul tău, ai făcut dans de la vârsta de 3 ani. Cât te-a ajutat acest lucru mai târziu în menţinerea condiţiei tale fizice?
- Nu ştiu cât este de importantă condiţia fizică, dar ştiu că m-am dezvoltat armonios, mi-am format corpul şi ţinuta şi, mai presus de orice, am învăţat ce înseamnă să ai viaţa unui sportiv de performanţă, să fii ordonat, punctual, conştiincios şi cei din jurul tău să se poată baza pe tine.
- Frecventezi saloanele de remodelare corporală sau preferi să mergi la sală şi să îţi lucrezi corpul în mod activ?
- Nu prea am când să merg la saloanele de cosmetică, dar îmi prepar acasă tot felul de măşti pe bază de legume şi fructe. În privinţa tonusului corporal îl menţin mergând la sală sau prin masaj. Acesta este răsfăţul suprem pentru mine.
„În fiecare zi aplic o cremă cu factor de protecţie 50”
- Fiind actriţă, o mare parte din timp eşti machiată puternic. Cum îţi îngrijeşti tenul? Ce fel de tratamente foloseşti?
- Nu exagerez cu tratamentele. Cel mai important este să-mi curăţ bine tenul cu demachiant special pentru faţă şi ochi, apoi dau cu loţiune tonică, apă termală, cremă contur de ochi şi cremă sau ulei pentru hidratare.
- Ce nu lipseşte niciodată din poşeta ta în materie de cosmetice?
- Hmmm... Nu am cosmetice la mine. Dezinfectantul de mâini este nelipsit.
- Atunci când nu eşti în pielea unui personaj, ce stil vestimentar preferi? Care sunt hainele în care te simţi cel mai bine?
- Adopt cea mai comodă variantă. Port rochii lungi şi vaporoase, cu sandale joase sau blugi cu tricou larg şi tenişi. Îmi place să mă simt bine în hainele pe care le port şi să am senzaţia de libertate în ţinută.
- Spune-ne câteva trucuri personale pe care le aplici în machiaj.
- Nu am trucuri. Ziua aplic o cremă nuanţatoare cu factor de protecţie 50, mascara, blush şi balsam de buze, iar seara, dacă trebuie să merg la o petrecere, adaug puţin mov sau auriu pe pleoape.
„Cel mai important este să-mi curăţ bine tenul cu demachiant special pentru faţă şi ochi, apoi dau cu loţiune tonică, apă termală, cremă contur de ochi şi cremă sau ulei pentru hidratare“
- Preferi cosmetica naturistă sau produsele din comerţ?
- Depinde cum stau cu timpul, însă de cele mai multe ori apelez la cremele pe care mi le achiziţionez de la Plafar.
- Ai un tratament anume, naturist, pe care îl foloseşti mereu?
- Pentru păr folosesc, o dată pe lună, o mască pe care mi-o prepar singură din ulei de ricin şi vitamina A. Pentru faţă îmi pregătesc o mască din iaurt şi miere, care face minuni pentru ten. Amestec o lingură cu miere, o capsulă de vitamina A, o lingură cu iaurt şi un gălbenuş. Pentru a subţia amestecul se mai poate adăuga şi puţin amidon. Aplic masca pe pielea curată şi o las timp de 20 de minute să acţioneze. La final clătesc abundent cu apă călduţă.
Laura Cosoi face, alături de Bogdan Boantă, una dintre cele mai încercate perechi din concursul televizat în Mexic „Bailando por un sueno internacional”, varianta internaţională a concursului „Dansez pentru tine”, care se desfăşoară de aproape opt săptămâni. După ce au trecut de nenumărate dueluri, duminica trecută câştigându-l pe cel cu Peru, cei doi au intrat în competiţie cu echipele Spaniei şi Mexicului. „Bătălia” are loc la 27 iunie. Ţinând cont de faptul că echipele celorlalte ţări au fost formate din dansatori profesionişti, Laura şi Bogdan au dat dovadă de rezistenţă într-un ritm de muncă ameţitor, pentru a le putea face faţă. Laura este o fire sportivă şi a fost obişnuită cu efortul, drept pentru care a reuşit să se menţină la o greutate constantă, dar presiunea atmosferică a oraşului Ciudad de Mexico, situat la 1.200 de metri altitudine, îi solicită mult condiţia fizică. În plus, la sfârşitul lunii mai, ea a suferit o infecţie la gât care s-a extins la plămâni, dar, datorită unui tratament, a reuşit să depăşească situaţia neplăcută, devenind mai precaută, inclusiv cu alimentaţia. „Nu-mi place hrana de aici şi nu mănânc aproape nimic. Produsele nu au niciun gust, doar fructele sunt mai bune. Trebuie să am grijă să nu mă contaminez, pentru că acest lucru m-ar pune la pat şi atunci nu aş mai putea merge la repetiţii. Îmi lipseşte foarte mult mâncarea românească”, a declarat ea. (Gabriela Niculescu)