Una dintre cele mai simple metode de a scăpa de părul în plus din zona sprâncenelor este epilarea cu ceară. Această tehnică nu este recomandată persoanelor cu pielea sensibilă, este mult mai scumpă decât pensatul, dar rezultatul durează mai mult. Dacă vă gândiţi să recurgeţi la această metodă este bine să mergeţi într-un cabinet de cosmetică şi să vă lăsaţi pe mâna unui profesionist. Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le ştiţi înainte de a vă epila sprâncenele cu ceară.
Lungimea ideală Este important să pregătiţi pielea pentru acest „tratament”. Cu o periuţă de dinţi pentru copii, mai moale, masaţi uşor sprâncenele şi apoi definiţi-le forma; - Aplicaţi o loţiune astringentă pe arcade şi pe sprâncene, pentru a evita orice fel de infecţie sau iritaţie; - Stabiliţi lungimea ideală pentru sprâncene folosind o riglă micuţă, pe care o poziţionaţi paralel cu nasul, cu un capăt spre colţul intern al ochiului. Marcaţi acea zonă cu un punct. Aşa vă veţi da seama unde trebuie să înceapă sprâncenele; - La persoanele cu ochi apropiaţi, distanţa dintre sprâncene nu trebuie să fie foarte mare, iar la cele cu ochii depărtaţi se va lăsa mai mult spaţiu, pentru a da iluzia de apropiere; - Pentru a arcui sprâncenele corect, folosiţi din nou rigla. Poziţionaţi rigla cu un capăt la nări şi cu celălalt peste centrul ochiului, până la sprâncene. Marcaţi cu un creion acel punct; - Uniţi cele două puncte, conturând un arc care să se continue uşor către colţurile externe ale ochiului.
După epilarea cu ceară aplicaţi un balsam calmant Dacă optaţi să vă epilaţi singure sprâncenele, veţi avea nevoie de un pachet special, care să conţină un borcan cu ceară, pe care trebuie să o încălziţi, o mică spatulă şi fâşii pentru îndepărtarea firelor de păr. Borcanul cu ceară se pune într-un vas cu apă care fierbe şi se încălzeşte la temperatura specificată pe pachet. Apoi, folosind spatula, se ia puţină ceară caldă (nu trebuie să fie fierbinte) şi se aplică un strat subţire acolo unde sunt fire de păr ce strică astfel conturul sprâncenelor.
Firele de păr sunt îndepărtate cu ajutorul fâşiilor din pachet ce se aplică peste ceară şi se trag rapid în direcţia opusă celei de creştere a firelor, înainte ca ceara să se usuce. - Această metodă se foloseşte doar pentru firele dintre sprâncene şi de sub ele, nu şi pentru cele de deasupra; - După epilarea cu ceară aplicaţi un balsam calmant. Nu vă expuneţi imediat la soare, nu faceţi tratament facial cu acizi şi nu folosiţi produse de machiaj pentru cel puţin două-trei ore; - Dacă nu vă simţiţi destul de îndemânatică pentru a face acasă această „intervenţie”, mergeţi la un salon de specialitate.