Main menu

header

   O ştim de când era o puştoaică şi juca în seriale pentru copii. S-a transformat într-o femeie frumoasă, care a sucit minţile bărbaţilor care au văzut-o jucând în serialul „Farmece” şi nu numai. Alyssa Milano e conştientă de atuurile sale şi de aceea îşi îngrijeşte cu mare atenţie corpul. Deşi nu mai e o copilă, Alyssa păstrează formele unei adolescente, întrucât ţine dieta cu pâine neagră, după cum declară actriţa într-unul dintre interviurile sale. 

Ziua 1
    Vedeta afirmă că dimineaţa mănâncă două felii de pâine neagră unse cu brânză proaspătă de vaci şi o roşie. La prânz, actriţa cu sânge italian are „spaghete cu parmezan, necondimentate, şi un ardei gras. Cum să nu mănânci aşa ceva!?”, se întreabă ea. În ceea ce priveşte cina, o portocală şi un pahar cu iaurt degresat sunt suficiente. Celelalte două zile ale regimului nu sunt deloc rele şi, după cum afirmă Alyssa, „dieta poate fi ţinută de toată lumea, deci o recomand cu drag”.

 Ziua 2
     Mic dejun: două felii de pâine neagră cu două felii de caşcaval fără grăsime şi o roşie (fără sare);   Prânz: orez fiert cu legume;  Cina: un sandviş dintr-o felie de şuncă din piept de pui şi o felie de pâine neagră. Ca desert, pomelo, cât puteţi mânca. 

Ziua 3
     Mic dejun: 200 g brânză proaspătă, nesărată, cu două felii de pâine neagră, bine prăjită; Prânz: un piept de pui la grătar (de mărime medie), cu cartofi fierţi în coajă;   Cina: o salată de crudităţi (fără maioneză!). 

Mai uşoară cu două kilograme
     Actriţa îşi potoleşte foamea pe care o resimte între mese dacă bea două pahare de suc proaspăt de portocale amestecat cu banană. Pe parcursul curelor, şi nu numai, este indicat să se bea zilnic cel puţin un litru de apă plată în care adăugaţi sucul de la două lămâi, dar şi două căni cu ceai de soc verde. Dieta poate fi urmată şi timp de şase zile (de două ori meniul celor trei zile). Alyssa declară că această dietă nu este doar eficientă (o scapă de două kilograme), ci face bine şi organismului.
Elena Şerban