Main menu

header

de Mihaela Zamfirache

Gutuile, merele, strugurii, prunele sunt doar câteva dintre roadele cu care toamna vine în sprijinul sănătăţii noastre, însă vitaminele, mineralele şi substanţele nutritive din compoziţia lor sunt un adevărat elixir şi pentru piele. Iată câteva măşti bio cu ajutorul cărora puteţi trata rapid problemele frecvente ale tenului.

Merele, medicament pentru cearcăne
În funcţie de aciditatea lor, merele pot avea efect calmant, astringent, exfoliant şi pot reda elasticitatea tenului, motiv pentru care nu ar trebui să lipsească din ritualul de înfrumuseţare în sezonul rece. Alfahidroxi acizii pe care îi conţin aceste fructe contribuie la regenerarea pielii, iar pectina îi conferă fermitate şi are efect antiinflamator. Daţi pe răzătoare un măr adaptat tenului dumneavoastră (merele acre sunt bune pentru tenul gras, iar cele dulci - pentru tenul uscat şi sensibil), adăugaţi trei linguri cu miere şi amestecaţi. Aplicaţi masca, lăsaţi să acţioneze timp de zece minute, apoi clătiţi cu apă călduţă. Ochii umflaţi pot fi, de asemenea, trataţi cu un amestec din două linguriţe cu suc de mere neîndulcit şi un cartof dat pe răzătoare. Îmbibaţi două dischete demanchiante în acest amestec şi aplicaţi-le pe ochi timp de 15 minute, apoi clătiţi cu apă călduţă.

Gutuile estompează ridurile
Datorită efectului lor astringent şi puterii de destindere a pielii, gutuile sunt un remediu excelent pentru tenul ridat. Dacă vă confruntaţi cu această problemă, puneţi coaja de la o gutuie într-un borcan, turnaţi deasupra alcool alimentar, închideţi ermetic şi lăsaţi la macerat timp de zece zile. Agitaţi recipientul din când în când şi, după cele zece zile, strecuraţi amestecul şi aplicaţi lichidul obţinut pe zonele cu riduri, sub formă de comprese. Evitaţi buzele şi zona ochilor! Pentru tenul gras se rade o gutuie descojită pe răzătoarea fină, se adaugă puţină pudră de talc şi se amestecă până se formează o pastă densă. Se aplică masca pe faţă şi pe gât şi se lasă 15 minute, după care se clăteşte cu apă minerală.

Strugurii menţin elasticitatea tenului
Bogaţi în acizi fructaţi, care curăţă pielea în profunzime, în vitamine, care o hrănesc, şi în antioxidanţi, care o ajută să lupte împotriva îmbătrânirii, strugurii fac minuni când vine vorba despre fermitatea tenului matur. Rezultate optime obţineţi dacă îi alegeţi în funcţie de culoarea pielii: albi sau roze, pentru tenul deschis şi negri - pentru cel închis. Dacă aveţi tenul gras sau mixt, amestecaţi o linguriţă cu suc de struguri (acesta se obţine din câteva boabe descojite şi zdrobite), o linguriţă cu suc de lămâie şi o linguriţă cu miere într-un vas ceramic. Aplicaţi masca pe toată faţa, evitând zona ochilor, şi lăsaţi să acţioneze 15 minute, apoi clătiţi cu apă rece. Pentru tenul uscat, amestecaţi cantităţi egale de suc de struguri proaspăt şi lapte integral, aplicaţi soluţia obţinută pe faţă timp de 15 minute şi clătiţi cu apă călduţă.

Perele au efect tonifiant
Simple sau combinate cu alte ingrediente, delicioasele pere pot înlocui cu brio tratamentele scumpe pentru întreţinerea tenului. Sunt bogate în fibre, care încetinesc procesul de eliberare a zahărului în organism, principalul inamic al tinereţii pielii, iar enzimele pe care le conţin au proprietatea de a calma tenul iritat. Pentru o piele tonifiată şi fină, aveţi nevoie de două pere bine coapte, o linguriţă cu miere şi două linguri cu smântână. Se descojesc perele, se taie în bucăţi mici şi se face un piure, la care se adaugă mierea şi smântâna. Se amestecă toate şi se aplică pasta obţinută pe faţă şi pe gât cu o perie. Se lasă 15 minute să se usuce, apoi se clăteşte cu apă caldă. Se repetă procedeul de două ori pe săptămână, fără să se aplice alt tratament.

Smochine pentru o hidratare optimă
Miezul bogat în antioxidanţi al smochinelor este o adevărată alintare pentru epidermă, pe care o va hrăni mai bine decât orice cremă. Dacă aveţi tenul uscat, stoarceţi două smochine bine coapte şi adăugaţi peste sucul acestora o lingură cu ulei de măsline. Aplicaţi amestecul rezultat pe faţă şi lăsaţi să acţioneze timp de zece minute, după care îndepărtaţi cu apă călduţă. În plus, smochinele sunt un excelent reparator pentru buzele crăpate, datorită conţinutului mare de apă. Tot ce trebuie să faceţi este să tăiaţi o smochină în două, să separaţi miezul de coajă şi să-l striviţi cu o furculiţă. Masaţi apoi buzele cu pasta obţinută.

Rodiile combat acneea
Măştile pe bază de rodii îmbunătăţesc elasticitatea pielii, acţionează ca un antioxidant natural şi previn apariţia coşurilor. Pentru tenul foarte uscat aveţi nevoie de două linguri cu ghimbir şi sucul proaspăt de la o rodie. Se amestecă cele două ingrediente, se aplică pasta rezultată pe faţă şi se lasă 20 de minute, după care se clăteşte cu apă caldă. De asemenea, sucul de rodii vă ajută să fiţi cu un pas înaintea problemelor inestetice cauzate de frig (pete roşii, coşuri) dacă aplicaţi, o dată la două zile, o mască nutritivă cu factor de protecţie împotriva temperaturilor scăzute. Faceţi o pastă dintr-o banană bine coaptă, o linguriţă cu miere şi două linguriţe cu suc de rodie, omogenizaţi şi aplicaţi pe faţă. După o jumătate de oră clătiţi cu apă călduţă.

Prunele reduc excesul de sebum
Dacă sunteţi în căutarea unui tratament facial cu acţiune purifiantă pentru tenul cu tendinţă de îngrăşare, o mască pe bază de prune este foarte indicată. Descojiţi trei prune, zdrobiţi-le şi amestecaţi piureul obţinut cu o linguriţă cu miere şi o linguriţă cu iaurt. Aplicaţi masca pe faţă, lăsaţi să acţioneze până la 20 de minute, apoi clătiţi cu apă călduţă. La final spălaţi-vă cu apă minerală. De punctele negre scăpaţi rapid dacă preparaţi o pastă din pulpa a trei prune coapte şi un albuş de ou bătut spumă. Aplicaţi masca pe faţă în strat uniform şi clătiţi după zece minute cu apă călduţă.

• Înainte de aplicarea oricărei măşti este important ca faţa să fie foarte bine curăţată şi uscată

Preparaţi-vă scrub natural din nuci!

Dacă nu vreţi să cheltuiţi bani pe gelurile exfoliante din comerţ, vă puteţi face unul acasă, din miezul de la trei nuci, patru-cinci linguriţe cu apă călduţă şi o linguriţă cu miere. Amestecaţi nucile pisate cu apa până se formează o pastă albicioasă, apoi adăugaţi mierea. Aplicaţi masca pe faţă şi pe decolteu, masând pielea cu mişcări circulare, şi lăsaţi să acţioneze zece minute. Îndepărtaţi scrubul cu ceai de muşeţel, după care aplicaţi o cremă hidratantă.