Main menu

header

476 4 1de Gabriela Militaru

Deși nu a fost niciodată pe primele poziții în topurile celor mai frumoase femei din lume, Julia Louis-Dreyfus a reușit să fie o prezență constantă în atenția publicului pentru mai bine de trei decenii. Actrița s-a remarcat încă din anii ’80 prin mult umor, inteligență și un stil de viață cumpătat. Ea este căsătorită de aproape 27 de ani cu actorul de comedie Brad Hall, alături de care are doi fii. Recent, faimoasa artistă (care are la activ un Glob de Aur din șase nominalizări și patru Premii Emmy din 16 nominalizări) a pozat goală pentru revista „Rolling Stone”, demonstrând că o femeie puternică poate fi tot ceea ce-şi dorește ea să fie, indiferent de vârstă.

Nuditatea, ca o declarație de independență feminină

Să ai 53 de ani și să accepți să pozezi goală pe coperta uneia dintre cele mai faimoase reviste din lume nu este doar un act de curaj, este o declarație în sine. Vom trece peste eroarea celor de la „Rolling Stone”, care au desenat pe spatele Juliei Louis-Dreyfus constituția americană semnată de John Hancock (când, de fapt, în realitate, era vorba despre Declarația de Independență). Atitudinea Juliei este mai mult decât atât. Apariția sa într-o ipostază care le-ar intimida și pe femei cu două decenii mai tinere vorbește despre felul în care, grație inteligenței lor, unele celebrități reușesc să se mențină în atenția publicului mai multe decenii la rând. Julia și-a început cariera în urmă cu mai bine de 30 de ani, în cadrul spectacolului de televiziune „Sâmbătă noaptea în direct”. Fără a fi cea mai frumoasă femeie din lume, ea și-a păstrat prospețimea prezenței prin roluri memorabile (Elaine Benes în „Seinfeld”, Christine Campbell în „Noile aventuri ale bătrânei Christine” și, mai nou, rolul de vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, Selina Meye în „Veep”). Cum a reușit Julia să ne încânte în tot acest timp și în ciuda discriminărilor sexuale pentru care este recunoscut Hollywoodul? „Există discriminare, nu am să neg asta. Tot ceea ce fac este să-i anulez influența asupra mea. Am avut mereu o atitudine de indiferență și m-am încăpățânat ca discriminarea să nu-mi stea în cale”, a declarat actrița. Regula este că umorul și nonconformismul de calitate îți pot da, chiar și la peste 50 de ani, dreptul să decizi cum vrei să te arăți publicului care te admiră.

Refuză operațiile estetice... pentru moment

476 4 2În cazul în care v-ați întrebat dacă Julia Louis-Dreyfus este atât de expresivă și cu un corp de invidiat datorită operațiilor estetice, răspunsul este negativ. Total lipsită de ipocrizie, actrița recunoaște că decizia de a nu-și supune corpul transformărilor artificiale îi aparține soțului său, dar și fricii de durere. „Soțul meu refuză să audă de operații estetice, iar mie îmi place că el mă adoră așa cum sunt. În plus, sunt terifiată de gândul unei operații”, a spus ea. Cu toate astea, admite cu naturalețe că la un moment dat s-ar putea să treacă peste orice obstacol și să facă anumite modificări ale aspectului său. „Poate că într-o zi am să aleg să fac un facelift. Trebuie să rezolv cumva problema cu excesul de piele din zona gâtului. Pe de altă parte, ridurile de la gât sunt motivul pentru care Dumnezeu a inventat eșarfele”, a glumit actrița. În același timp, Julia consideră că este amuzant să fie martora trecerii timpului în momentul în care se vede la televizor. „Când mă văd nu pot să nu mă întreb ce caută ridurile alea acolo. Parcă înainte nu erau”, a spus ea. Julia crede că faptul că se simte împlinită o ajută să vadă partea bună a înaintării în vârstă. „Îmbătrânirea este secretul încrederii în mine. Îmi place să susțin că asta sunt, așa arăt acum și nu îmi pare rău”, a spus ea.

Nu se înfometează și își permite delicii

Deși consideră că are forme destul de rotunde, Julia Louis-Dreyfus nu face din asta o dramă. „Când eram adolescentă eram obsedată de faptul că sunt prea grasă. După o vreme, femeile plinuțe au fost la modă și mă mândream cu faptul că am forme sănătoase”, a spus ea. Oricare ar fi trendul totuși, actrița nu este adepta dietelor. Cu toate acestea, ea este conștientă că trebuie să mănânce sănătos. „Îmi este foarte greu să mănânc dimineața. Dar am descoperit că, dacă mănânc două ouă prăjite în ulei de măsline și o feliuță de pâine integrală cu miere, reușesc să nu mai poftesc la nimic până la masa de prânz”, a spus ea. În materie de alimente preferate, Julia adoră legumele și carnea de pui. Actrița spune că, atunci când are timp, îi place să meargă să cumpere alimentele direct de la piață. „Îmi place să știu că legumele au fost cultivate undeva în apropiere și nu că au fost aduse din America de Sud”, a explicat ea. La fel ca și personajul Elaine din „Seinfeld”, Julia este o mare iubitoare de salată. „Mănânc salată cel puțin o dată, dacă nu chiar de două ori pe zi”, a spus artista. Cu toate acestea, ea nu își refuză mici delicii. „Am un sertar special pentru ciocolată în biroul meu, unde țin tot felul de bunătăți. Simt că merit să mănânc ceva bun după ce muncesc din plin”, a explicat ea. Totuși, există și plăceri pe care actrița și le refuză. Dintre acestea, cea mai importantă este slăbiciunea sa pentru șuncă. „Cel mai mare viciu culinar este șunca. Și nu, nu am un sertar special pentru șuncă. De fapt, refuz să am șuncă în casă, pentru că este prea tentantă”, a glumit actrița.

Face din sport o activitate plăcută

476 4 3Deși se simte bine în pielea sa, Julia Louis-Dreyfus este conștientă că pentru a-și menține silueta zveltă trebuie să depună efort. „Cred că sunt ușor dependentă de senzația aceea minunată pe care o ai după ce faci multă mișcare. Îmi place să alerg, să urc pe munte și să încerc tot felul de sporturi noi”, a spus ea. Actrița a mărturisit că face jogging de câteva ori pe săptămână și uneori face sport pe bicicleta eliptică în timp de privește la televizor. „Cel mai mult îmi place când alerg câțiva kilometri și transpir. Atunci simt că fac sport cu adevărat”, a spus ea. Există însă și situații când Julia preferă să facă mișcare doar plimbându-se sau explorând natura. „Este ceva în legătură cu ritualul de a merge pe o cărare de munte, făcând pauze și admirând peisajul. Nu este doar un mod de a face mișcare, este și un fel de evadare mentală”, a explicat aceasta.

Actrița care a interpretat-o pe îndrăgita Elaine Benes din serialul „Seinfeld” nu se sfiește să fie ea însăși în orice ipostază

Cel mai mare regret al ei este că în tinerețe s-a expus prea mult la soare, iar mai târziu i-au apărut pete pe piele pe care le-a îndepărtat chirurgical

Când vine vorba despre celulită, motto-ul Juliei Louis-Dreyfus este: „Jos cu grijile, sus cu lenjeria care te subțiază“

Se simte vinovată că nu este vegetariană, pentru că iubeşte legumele, dar nici nu rezistă

Pentru a avea un ten curat, actriţa foloseşte produse exfoliante preparate în casă sau procurate de la farmacie să nu mănânce carne uneori