Main menu

header

  Am văzut-o toţi şi am admirat-o în videoclipurile ce au făcut senzaţie în toată lumea. Deşi nu are o siluetă care să-i permită să facă prezentare de modă pe podiumurile marilor case de modă, Shakira este fenomenală. Are o talie de viespe şi nişte mişcări ce înnebunesc toată populaţia masculină.

Dietă de vedetă

  Mişcările senzuale sunt datorate nu doar coregrafiei pe care a învăţat-o, ci şi rădăcinilor sale arăbeşti. Shakira (în limba arabă, aceste termen înseamnă mulţumitor) provine dintr-o familie cu origini diverse. Mama este o columbiană cu rădăcini italo-catalane, iar tatăl este catolic macedo-libanez. Vă mai miraţi acum că Shakira dansează atât de frumos? Şi pentru că e convinsă că acele mişcări dau bine pe un corp frumos, dar mai ales pe un trup cu o talie foarte bine definită, ea urmează din când în când o dietă special pentru această parte a corpului. Cu atât mai mult în preajma Sărbătorilor de iarnă şi a Anului Nou, când îşi doreşte, ca orice femeie, să radieze. Iată programul, destul de strict, pe care ambiţioasa Shakira reuşeşte să îl respecte pentru a avea silueta pe care i-o ştim cu toţii.

Luni - miercuri - vineri
Mic dejun: două felii de pâine neagră cu brânză proaspătă de vaci şi o roşie;
Prânz: o porţie mică de spaghete cu parmezan (fără condimente) şi un ardei gras;
Cina: un iaurt degresat, o portocală (poate fi înlocuită în celelalte două zile cu alte citrice).
Marţi - joi - sâmbătă
Mic dejun: două felii de pâine neagră, prăjită, cu două felii de şuncă slabă;
Prânz: trei cartofi fierţi în coajă cu 200 g piept de pui la grătar;
Cina: o salată de crudităţi (fără maioneză!), plus o jumătate de ananas crud.
Elena Şerban