de Raluca Grințescu
Orhideele sunt flori deosebite nu numai datorită modului de viaţă, ci şi prin ceea ce inspiră oamenilor. Dintotdeauna ele simbolizau calităţi şi erau chiar sacralizate. Astăzi, ele înveselesc sute de mii de locuinţe şi reprezintă o pasiune pentru zeci de mii de oameni. Dacă la început erau aproape imposibil de reprodus în afara habitatului pădurii tropicale (motiv pentru care se vindeau extrem de scump, fiind accesibile numai persoanelor foarte bogate), în prezent, sunt practicate culturi de orhidee la nivel industrial, ca urmare a înmulţirii artificiale.
Îngrijirea, o provocare
Chinezii numeau orhideele „plantele care au parfum regal”. Ele au fost, timp de secole, și încă mai sunt, simbolul iubirii, al luxului și al frumuseții. În America Centrală și de Sud era cunoscută „orhideea de vanilie”, din care se făcea o băutură energizantă la care se adăuga cacao.
Chiar dacă mulţi spun despre orhideea Phalaenopsis că este o plantă pretenţioasă, care înfloreşte decât o singură dată, nu este deloc adevărat. Dacă urmați câţiva paşi simpli, orhideea dumneavoastră poate înflori chiar şi de două-trei ori pe an. Orhideele nu necesită o îngrijire mai deosebită faţă de celelalte plante de apartament. Cei patru factori majori în îngrijirea orhideelor sunt: lumina, căldura, apa și fertilizarea.
Lumina - sursă de viață
Lumina este cea mai importantă sursă de viaţă. Energia solară este absorbită şi înmagazinată de plantă, la fel ca alte elemente nutritive. Planta produce energie din acidul carbonic, apă şi lumină prin intermediul frunzelor (procesul de asimilație). Vara, orhideea necesită să fie protejată cu perdele, jaluzele sau draperii. Niciodată nu se amplasează în lumina directă a soarelui. Prea multă lumină va produce arsuri pe frunze, iar luciul acestora va dispărea. Pe de altă parte, iarna este necesar să utilizați toată lumina ce intră în casă. De asemenea, căldura şi umiditatea stimulează creşterea plantei. Temperatura scăzută va întârzia dezvoltarea plantei. Temperatura optimă generală este ziua de la 19 la 25 de grade Celsius, iar noaptea, de la 16 la 19 grade Celsius.
Udarea produce flori
Viaţa fără apă este de neconceput. Un sistem radicular sănătos poate să absoarbă şi să distribuie suficientă apă către frunze. Zaharurile sunt transformate în energie cu ajutorul apei şi al oxigenului. Această energie este utilizată de plantă pentru a produce flori şi a sta în viaţă.
Câtă apă este necesară? Nici prea multă, dar, în mod cert, nici prea puţină. Îngrijind orhideele, trebuie să vă dezvoltaţi un simț anume pentru aprecierea cantităţii corecte de apă. Când planta este în plin proces de creştere, ea are nevoie de mai multă apă. Iarna, în perioadele de repaus, are nevoie de mai puţină apă. Totuşi, când nu sunteţi siguri, este mai bine să udaţi mai puţin decât prea mult. Prea multă apă va genera putrezirea rădăcinilor. Este indicat să lăsaţi solul să se usuce uşor între două udări. Iarna, orhideele ar trebui udate săptămânal, iar vara, de două, trei ori pe săptămână - puneţi apă în farfurioară, pentru ca planta să îşi absoarbă singură cât are nevoie. Udarea se face şi prin partea superioară.
Fertilizantul trebuie să conțină microelemente
Orhideele necesită a fi fertilizate. Cât de mult şi cât de des? Depinde de specie şi mai ales de sezon. În perioada de înflorire, se fertilizează lunar. În perioada de repaus, nu necesită fertilizare. Este necesar ca fertilizantul să conţină şi microelemente. Sunt buni fertilizanţii de uz general, dar şi mai potriviţi ar fi fertilizanţii special dozați pentru orhidee.
Transplantarea se face la doi, trei ani
În general, orhideele se transplantează o dată la doi sau la trei ani. Primăvara se transplantează orhideele ce înfloresc toamna. În septembrie-octombrie, se transplantează orhideele ce înfloresc primăvară. Orhideele care au tuberculi se plantează cu tuberculul la suprafaţa pământului, lipit de marginea vasului, pentru ca tulpina nouă să crească în centrul ghiveciului. Orhideele precum Phalaenopsis trebuie plantate în mijlocul ghiveciului. Utilizaţi pământ aerat, de preferinţă amestec special pentru orhidee.
Tulpina trebuie tăiată pentru a ajuta înflorirea
Când florile de pe tulpină au murit, este indicat să tăiaţi tulpina cât de jos posibil. Apoi, acordaţi-i plantei o perioadă de repaus. Aceasta este regula generală, dar care nu se aplică la Phalaenopsis, căreia i se taie tulpina deasupra celui de-al doilea sau al treilea nod. Astfel, o nouă tulpină va apărea în câteva săptămâni, pe când celelalte specii necesită patru-opt luni pentru a produce o nouă tulpină. Acest „truc” se poate aplica la Phalaenopsis de două sau de trei ori, după care este necesară tăierea tulpinii cât mai de jos posibil.
Substratul și vasul de cultură
Multe orhidee preferă ca substrat un amestec de scoarță de copac, lemn de ferigă, plută, turbă, cărbune și nisip. Puteți folosi amestecuri gata preparate pentru orhidee (din comerț) sau puteți să folosiți numai scoarță de copac simplă pentru orhidee (din supermarket). Vasele în care cultivăm orhidee trebuie să fie transparente - puteți folosi orice vas de plastic transparent incolor, întrucât rădăcinile acestora au nevoie de lumină.
PONT. Nu scoateți orhideele direct la soare; ele au nevoie de lumină, dar nu de lumină directă. Arsura luminii solare se poate observa sub forma unor pete negre pe frunze sau frunze îngălbenite.
„Atacatorii“
Din cauza mediului umed, orhideele pot face putregaiuri ca:
Sfaturi utile