Main menu

header

939 23 3de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Numeroase studii au evidențiat, de-a lungul vremii, beneficiile extraordinare pe care le are prezența plantelor în preajma oamenilor. Dincolo de natură, o cercetare recentă evidențiază capacitatea minunatelor frunze verzi de a elimina în foarte scurt timp toxinele din aerul de la birou.

Anihilează vaporii de benzină

Organizația Mondială a Sănătății estimează că 6,7 milioane de persoane mor prematur în întreaga lume din cauza poluării aerului. Deoarece oamenii petrec aproximativ 90% din timp în interior, inclusiv în birouri, experții au cerut adoptarea de noi strategii pentru a îmbunătăți calitatea aerului din interior. În timp ce studiile anterioare au arătat că plantele pot elimina o gamă largă de contaminanți din aerul de acasă, cel mai recent studiu derulat în cadrul Universității de Tehnologie din Sydney, Australia, este primul care arată că frunzele plantelor pot anihila inclusiv vaporii de benzină, una dintre cele mai mari surse de compuși toxici din clădiri la nivel mondial.

„Rezultatele sunt uluitoare”

Un mic perete verde care conține o serie de plante de interior poate elimina în mod eficient poluanții toxici din aerul din jur în doar opt ore, arată experții australieni. Nu este puțin lucru, dat fiind faptul că birourile se conectează adesea direct la parcări fie prin uși, fie prin puțuri de lift, ceea ce face dificilă evitarea infiltrației compușilor nocivi în zonele de lucru. Studii anterioare au arătat că multe clădiri sunt, de asemenea, expuse la fumul toxic de la drumurile și autostrăzile din apropiere. „Este pentru prima dată când plantele au fost testate pentru capacitatea lor de a elimina compușii legați de benzină, iar rezultatele sunt uluitoare”, a declarat expertul Fraser Torpy.

Filtrează inclusiv amestecuri complexe

Oamenii de știință au testat capacitatea sistemului „peretelui cu plante” plasat în camere cu un volum mic de benzină vaporizată în interior și au comparat-o cu efectul observat în încăperile fără plante. La finalul experimentului, cercetătorii și-au exprimat încrederea că masa verde a eliminat peste 40% din totalul compușilor organici volatili în perioada de opt ore de testare. Aproape toate substanțele chimice dăunătoare, cum ar fi alcanii, derivații de benzen și ciclopentanii, au fost îndepărtate. Deși studiile anterioare au arătat că plantele pot elimina substanțele chimice toxice din aer, acestea au evaluat speciile chimice individuale și nu capacitatea plantelor de a filtra amestecuri complexe. Cercetătorii afirmă că peretele verde poate elimina 97% dintre cei mai toxici compuși din aerul înconjurător.

Sistemul „peretelui cu plante” a eliminat peste 40% din totalul compuşilor organici volatili în timpul „programului de lucru”

Reduc concentraţiile compuşilor cauzatori de cancer

Peretele verde a demonstrat că poate reduce semnificativ nivelurile unor compuși nocivi, care cauzează cancer, la sub 20% din concentrația inițială, într-o zi de lucru obișnuită. „Știm că aerul din interior este adesea mult mai poluat decât cel din exterior, ceea ce are un impact asupra sănătății mintale și fizice. Dar vestea minunată este că acest studiu a arătat că ceva atât de simplu cum este a avea plante în interior poate face o diferență enormă”, punctează Johan Hodgson, directorul general Ambius, compania care a realizat peretele de plante.