de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Frunzele specifice toamnei, care cad din arbori în culori minunate, pot avea utilizări surprinzătoare - de la măsuri practice până la opere de artă, atunci când sensul naturii se întâlnește cu creativitatea umană, ceea ce este perceput ca resturi sau materie „moartă” poate fi reinventat și reevaluat.
„Pătură” la rădăcina plantelor
Toamna târzie aduce un eveniment specific: curățarea aleilor și grădinilor de frunzele care cad alene din copaci. Unii se grăbesc să le arunce, alții sunt mult mai inspirați - aceste frunze colorate, care îmbracă atâția copaci în nuanțe de poveste, pot fi folosite în multe moduri. Pornind de la „modelul” pădurilor, prima idee este crearea unui așternut natural, care să susțină creșterea plantelor în anul următor, prin reciclarea nutrienților. De altfel, numeroși oameni de știință recomandă ca frunzele de toamnă să fie lăsate să se descompună în mod natural, deoarece oferă hrană, adăpost și materiale de cuib pentru păsări, mamifere și nevertebrate. În grădinile private, aceasta poate fi cea mai durabilă și mai benefică opțiune din perspectivă ecologică. Frunzele moarte pot deveni un excelent îngrășământ sau o „pătură” la rădăcina plantelor, peste care se poate așeza iarba proaspăt tunsă. „Frunzele moarte sunt o resursă excelentă pentru grădinari atunci când sunt folosite corect - să nu fie prea umede atunci când sunt colectate, ca să se poată descompune foarte bine. Și cositul peste frunzele moarte este benefic pentru plante, întrucât, în timp, particulele de frunze vor fi descompuse în nutrienți care le ajută să-și dezvolte rezistența, prin dezvoltarea unor rădăcini mai robuste”, recomandă Graham Barrett, expert britanic în grădinărit.
Compost organic, agent de ameliorare a solului
Compostarea frunzelor căzute este o modalitate inteligentă de a crea pământ de grădină bogat în nutrienți. Se poate realiza compost numai cu frunze sau în combinație cu alte materiale organice, cum ar fi resturi de iarbă și chiar de bucătărie. Se adună la un loc toate frunzele, într-o grămadă, și se lasă astfel până când se vor descompune într-un material bogat, care poate fi folosit ca îngrășământ pentru plantele din grădină. Movila de frunze se întoarce ocazional, în sezonul rece, pentru a se aerisi - primăvara aceste frunze se vor fi transformat într-un compost ideal. De asemenea, potrivit specialiștilor, mucegaiul care se formează pe frunzele în descompunere produce un agent de ameliorare a solului natural greu de găsit din alte surse. Se greblează frunzele și se adună într-o grămadă mare în colțul grădinii, iar după un an, peticele dezintegrate vor fi gata de pus peste plantele grădinii.
Mulci, izolatori de șopron
Frunzele uscate ale toamnei sunt considerate una dintre cele mai bune opțiuni de mulcire naturală. „Frunzele moarte fac un mulci excelent, deoarece sunt ușor de colectat, durează mai mult decât alte tipuri de mulci (cum ar fi fânul sau ziarul) și nu trebuie înlocuite la fel de des ca acele de pin sau fragmentele de scoarță”, explică Graham. Pentru a obține un mulci din frunze, tăiați-le folosind mașina de tuns iarba imediat ce cad (asigurați-vă că sunt uscate, strângeți toate resturile împreună și păstrați-le umede, întrucât umiditatea și întunericul ajută la accelerarea descompunerii). Când folosiți frunzele ca mulci, cel mai bine este să fie mărunțite. O modalitate ușoară de a face acest lucru este împrăștierea frunzelor pe un gazon tuns recent: treceți peste frunze cu o mașină de tuns - de preferință una care are un sac de colectare. Răspândiți frunzele mărunțite peste plante, la o grosime de aproximativ zece centimetri. Dacă mărunțirea este dificilă, se pot folosi pentru mulcire frunze întregi, care se îndepărtează în primăvara următoare, dacă nu s-au descompus. Pe de altă parte, experții recomandă folosirea frunzelor moarte pentru una dintre cele mai complicate sarcini din grădină: izolarea șopronului. Pentru cei care doresc să facă asta în mod natural există opțiunea frunzelor care au căzut din arbori și care sunt izolatori excelenți. Îndesați frunzele în interiorul structurii și apoi acoperiți-le cu un strat de folie de plastic, care va menține umezeala blocată și va proteja „izolația” de vântul puternic.
Adăpost pentru viața sălbatică
Frunzele căzute toamna pot reprezenta oportunitatea perfectă de a se crea un habitat sau o sursă de hrană pentru o mare varietate de animale sălbatice. „Pur și simplu strângeți frunzele și materia organică moartă din grădină sau din spațiul în aer liber și aranjați-le într-o grămadă - nu vă faceți griji dacă grămada arată rustic, atât timp cât este suficient de mare pentru a permite vieții sălbatice să se adăpostească în materiale, animalele vor iubi acest spațiu. Dacă aveți bușteni sau ramuri căzute, plasați-le lângă grămada de frunze, pentru a oferi protecție și siguranță suplimentară și asigurați-vă că este situat într-un colț liniștit al grădinii, unde vizitatorii pot rămâne nederanjați pe tot parcursul iernii”, explică Eric Michels, de la CJ Wildlife, companie britanică de produse pentru grădină.
Opere de artă și bricolaj
Multe persoane cucerite de frumusețea naturală a frunzelor căzute toamna au avut idea de a le aduce în interiorul locuinței și de a le transforma în opere de artă. „Frunzele toamnei pot fi folosite ca elemente decorative unice în casă. Dacă aveți plante suspendate sau jardiniere, încercați să plasați câteva fire lungi de frunze moarte în jurul lor, pentru un efect interesant. De asemenea, puteți crea o expoziție de toamnă punând împreună câteva tipuri diferite de frunze pe masă sau pe rafturi din locuință”, detaliază Graham. De asemenea, apăsarea frunzelor între două coli de hârtie poate genera imprimeuri botanice minunate, care să stea la baza unor lucrări de bricolaj personalizate. Și în exterior frunzele bogat colorate ale toamnei pot face parte din „instalații” artistice, montate inspirat pe pergole, garduri, felinare sau structuri de grădină.
Materie primă pentru biogaz
Frunzele uscate sunt utilizate și de autoritățile locale în diverse moduri. Astfel, în Marea Britanie, acestea sunt colectate și trimise la instalații de compostare ori sunt incinerate pentru a produce energie electrică sau căldură. În plus, există centre speciale de colectare a frunzelor moarte, care sunt transformate în îngrășământ. De asemenea, o municipalitate din Țările de Jos lasă frunzele să se descompună în mod natural, pentru a îmbunătăți sănătatea solului fără să se apeleze la substanțe chimice. Iar în Germania, ca urmare a descoperirilor unui studiu, s-a implementat în unele localități folosirea frunzelor uscate ale toamnei ca materie primă pentru a produce biogaz, o formă de energie regenerabilă. La rândul lor, cercetătorii din Finlanda arată că pigmenții naturali din aceste frunze pot fi folosiți în industriile cosmetică, textilă și alimentară, iar în Japonia, frunzele căzute sunt colectate pentru diverse meșteșuguri.