Main menu

header

de Ana Trifan

Mitologia şi folclorul descriu anumite plante ca având puteri magice. Aşa că nu strică să consultaţi acest dicţionar înainte de a planta ceva în grădină sau de a cumpăra un ghiveci cu flori.

Bujorul apără de rele
Alunul
- sacru în mitologia celtică. Se spune că lemnul de alun aduce fertilitate şi nemurire. Se spune că din lemn de alun îşi făceau vrăjitoarele baghetele;
Angelica - protejează de rău;
Bujorul - talisman împotriva răului;
Calcea calului - aduce aventură, dar şi haos;
Caprifoiul - simbol al fidelităţii şi afecţiunii. Cei care-l poartă îşi vor găsi repede marea şi adevărata dragoste;
Căpşunile - simbol al senzualităţii;
Ceapa - protejează împotriva bolilor de plămâni, a răcelilor şi ţine departe vrăjitoarele şi spiritele rele;
Chimenul - plantă sacră, mai ales la anglo-saxoni. Se spune că alungă spiritele rele, dă putere, curaj şi prelungeşte viaţa.

Ghioceii alungă supărarea
Cimbrul
- scapă de coşmaruri;
Clopoţeii - plantele vrăjitoarelor, care le foloseau sucul pentru a putea zbura sau pentru a se transforma în iepuri de câmp. Sunt asociaţi cu vederea zânelor, dar şi a spiritelor rele. Se crede că aduc ghinion;
Creţişoara - le scapă pe femei de probleme. Cele care adună, în zori, boabele de rouă de pe frunzele acestei plante vor avea parte de schimbări pozitive în viaţă;
Duzii - dau dureri de cap;
Fânul - poartă noroc în sarcini şi aduce fertilitate femeilor;
Feriga - se spune că seminţele aurii de ferigă adunate în mijlocul verii îl pot face pe cel care le are invizibil şi-l duc spre comori ascunse;
Gherghinele - deşi nu au un miros foarte plăcut, se spune că poartă noroc în căsătorie şi aduc fertilitate femeilor;
Ghioceii - ajută supărarea să treacă;
Grâul - simbol al spiritelor pământului şi al recoltelor bogate. Aduce creştere, fertilitate.

Nucul ia puterea vrăjitoarelor
Iarba-neagră
- aduce noroc;
Iasomia - planta atracţiei;
Isopul (numit şi cimbru de grădină) - simbolizează curăţenia, purificarea;
Lăcrămioarele - atrag zânele, îndepărtează farmecele;
Levănţica - aduce relaxare, scapă de stres;
Liliacul - aduce noroc şi dragoste;
Limba-mielului - dă curaj;
Lumânărica - ţine departe astmul, protejează de vrăjitoare;
Macul - talisman împotriva blestemelor de dragoste;
Maghiranul - aduce linişte, fericire, veselie;
Margaretele - simbol al inocenţei şi al dragostei;
Măceşele - ne feresc de muşcăturile de câini şi de şerpi;
Menta - ascute mintea;
Nucul - ia puterea vrăjitoarelor, alungă insectele. În mitologie era considerat copacul lui Jupiter şi se spunea că aduce binecuvântarea zeilor;
Orhideele - simbolul dorinţei.

Salvia prelungeşte viaţa
Primulele
- pentru a vedea zânele;
Roiniţa - vindecătoare. Ţine bolile departe;
Rozmarinul - simbol al memoriei bune, prieteniei, fidelităţii;
Salcia - simbol al tristeţii, al iubirii pierdute;
Salvia - simbol al longevităţii, al prosperităţii. Se spune că nu e bine să tai această plantă cu ceva de metal;
Sânzienele - au puterea să alunge spiritele malefice şi vrajba din casele oamenilor;
Socul - plantă care se spune că era iubită în mod deosebit de zei. Aduce înţelepciune, veselie şi plăcere;
Stejarul - copac sacru, care aduce protecţie din partea spiritelor bune, putere, viaţă lungă;
Susaiul - creşte forţa, alungă inamicii;
Sângele - voinicului - aduce noroc;
Tisa (copac sacru) - protejează împotriva răului. Nu trebuie să rupeţi crengi din copac, ci doar să le adunaţi pe cele căzute;
Trandafirii - dragoste adevărată.

Trifoiul aduce noroc
Trifoiul
- (frunzele şi florile) se spune că aduce noroc şi că dă puteri de clarvăzător;
Urechelniţa (planta) - ţine vrăjitoarele departe, iar cel care o va purta cu el nu va fi niciodată lovit de fulger;
Ulmul - poartă noroc mai ales femeilor, la naştere;
Urzica - una dintre cele nouă plante sacre ale anglo-saxonilor. Protejează împotriva demonilor şi a spiritelor rele;
Vâscul - simbol pentru energie, fertilitate, dar şi imoralitate;
Vindecea - protecţie împotriva spiritelor rele;
Violetele - simbol al dragostei, modestiei, virtuţii;
Virnanţul - aduce noroc şi protejează de rele. Simbol al libertăţii.

• Mărarul cheamă dragostea, iar şofranul are efect afrodiziac.