Când auzim de plante carnivore ne gândim inevitabil la nişte chestii uriaşe, ce „papă tot ce le e la îndemână”. Evident, suntem influenţaţi de producţiile cinematografice Science Fiction ce prezintă situaţia în acest fel. De fapt, lucrurile nu stau deloc aşa. Aceste plante pot fi considerate nişte miracole ale naturii, deoarece, deşi trăiesc în medii total neprielnice, au găsit sursa de hrană. Dacă solul nu le oferă ceea ce au nevoie, ele iau din atmosferă. Şi nu vorbim aici despre aer, ci despre insecte.
Există cinci tipuri de capturare a prăzii
Există circa 450 de specii de plante carnivore, grupate în şase familii, răspândite în toate zonele Pământului. Toate aceste specii au doar cinci tipuri de a-şi captura hrana: capcana ulcior, capcana plesnitoare, capcana adezivă, capcana veziculară, capcana-varsa. Ca o dovadă supremă de adaptabilitate, precizăm că plantele carnivore şi-au perfecţionat metodele de a păcăli insectele să vină în preajma lor pentru a fi mai uşor capturate. Cea mai mare parte a insectelor este de obicei atrasă de coloraţia marginilor şi a pereţilor interni, iar altele, de seva dulce îmbibată cu substanţe narcotice, ce ameţesc gâza.
Poftă bună la insecte!
Printre speciile de plante carnivore amintim Drosera, Dionea, Nepenthes, Pinguicula, Utricularia. 
Drosera are pe frunze niște perişori ce au în vârf picături de lichid lipicios. Acestea atrag insectele, care, odată ajunse pe frunze, rămân imobilizate. Apoi, perişorii „atacă” insecta, ce este „dizolvată” de enzimele deosebit de puternice. Şi planta se hrăneşte.
Dionea are nişte frunze cu terminaţii în forme de spini, dispuse pe marginea limbului. Nervura principală este sensibilă la orice atingere şi se pliază imediat. Astfel, orice insectă ce ajunge pe nervură este „înghiţită”. Poftă bună, Dionea!
Cutia mortală!
Nepenthes a suferit modificări la nivelul frunzei. Peţiolul (codiţa) s-a transformat într-un soi de urnă, ce este acoperit de frunza propriu-zisă. Această cutie mortală pentru gâze se umple cu apă de ploaie în care sunt dizolvate enzimele plantei. Lichidul format astfel este foarte dulce şi atrage ca un magnet amărâtele insecte. Acestea se reped să bea şi pică într-o capcană din care nu mai pot ieşi.
Utricularia are un sistem asemănător cu cel al plantelor din familia Nepenthes. Frunzele au vezicule piriforme, ce se pot închide cu un capac. Ameţită din cauza presiunii la care e supusă, victima nu mai are nicio şansă dacă atinge perii respectivi şi este atrasă în capcană. Diferenţa de presiune împinge capacul în interior, iar victima este aspirată împreună cu apa. Capacul se închide, glandele elimină apa din veziculă, iar digestia pradei începe.
Elena Şerban
Pont! Plantele carnivore trebuie şi ele udate din când în când, dar nu cu apă de la robinet,ci cu apă de ploaie sau lăsată la decantat. Ele preferă ca loc de şedere un spaţiu care să nu fie în plin soare.
Roua cerului, o specie autohtonă
În România există plante carnivore, cea mai cunoscută dintre ele fiind roua cerului (Drosera rotundifolia). Cu un apetit deosebit de dezvoltat, cam 50 de insecte pe an, roua cerului poate fi uşor recunoscută după frunze, ce au pe suprafaţa lor numeroşi peri glandulari. Aceştia secretă substanţe lipicioase, ce se adună sub formă de picături strălucitoare de rouă. O insectă ce se aşază pe o frunză a acestei plante se lipeşte de sucul perilor. În încercarea de a se elibera, gâza face mişcări haotice, prin care se lipeşte şi mai mult de aceşti peri şi… se sufocă. După ce este dizolvată de enzime, tot ce mai rămâne din insectă este un schelet chitinos.
Alte plante carnivore din România sunt: Adrovanda vesiculoasă, o plantă acvatică, ce are înfăţişarea unei tufe plutitoare, şi otrăţelul de baltă (Utricularia vulgaris).
