de Cătălina Tăgârţă
Majoritatea românilor din provincie fie se orientează către afacerile cu culturi agricole, fie doar îşi asigură traiul din ceea ce produc în gospodărie, însă aceste „miniafaceri de familie” nu sunt întotdeauna sănătoase pentru consumatori. Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi (foto), trage un semnal de alarmă asupra folosirii necontrolate a îngrăşămintelor şi pesticidelor pe bază de chimicale folosite în cultivarea legumelor şi în plantarea pomilor fructiferi.
Îngrășământ natural versus alimente bio
- Domnule Mencinicopschi, ce tipuri de îngrăşăminte pot folosi producătorii autohtoni în culturile de legume şi fructe şi cu ce pot scăpa de dăunători fără a atenta la sănătate?
- Din fericire, am avut tangenţă cu această temă, pentru că m-am ocupat de ceea ce se cheamă „alimente organice, ecologice, biologice”. Ideea e că în sistemele acestea biologice de obţinere a fructelor şi legumelor nu se folosesc îngrăşăminte chimice de sinteză, nici pesticide de sinteză... De asemenea, nu se folosesc organisme modificate genetic sau substanţe de tip hormonal. În schimb, se poate apela cu încredere la „compost natural” când vine vorba despre îngrăşământ. Acesta provine de la animale și poate fi făcut de oricine... de la animale ierbivore, vaci, oi, dar şi de la păsări. E un complex extraordinar de valoros, care nu prezintă riscuri nici pentru siguranţa alimentelor.
- Că tot aţi amintit de asta, la ce riscuri vă referiţi? Cât de nesigure sunt produsele chimice la care se apelează în mod curent?
- Pot apărea de la microorganisme de genul E.coli, infecţie cu salmonella şi aşa mai departe... Probabil mulţi îşi amintesc de scandalul care a avut loc în urmă cu vreo doi ani, cu infecţia de E.coli produsă de la castraveţi. Acolo a existat un interes foarte mare să compromită alimentele biologice, dar oamenii nu sunt chiar atât de naivi încât să creadă că infecţia e din cauza asta. Dacă faci compostare corectă, nu există niciun risc.
„Soiurile stabile, ancestrale nu sunt atât de atacate de dăunători”
- Ce alte variante sănătoase ar mai fi pentru a îmbunătăţi solul şi a avea culturi sănătoase?
- Ar mai fi şi zeama bordeleză sau pesticidele extrase din plante, cum ar fi cele de tutun... Acestea fie se găsesc în magazinele de specialitate, fie pot fi preparate acasă. Însă un sfat esenţial pe care trebuie să îl dăm e că, indiferent că produc pentru familia lor sau că merg cu produsele la piaţă, cei care se ocupă cu agricultura aceasta bio ar trebui să utilizeze soiurile de plante stabile şi ancestrale, care nu sunt atât de dependente de tratamentele chimice şi nu sunt foarte atacate de dăunători.
- Puteţi dezvolta, vă rog?
- Hibrizii, fie că sunt roşii, mere sau orice altceva, sunt foarte dependenţi de tratamente. Deci mărul acesta nou, care arată mai mult ca o buruiană - cine l-a văzut ştie că nu mai seamănă cu un pom - are nevoie de minimum de 20 de stropiri pe an. Cele ancestrale nu au nevoie de asta. E drept că nici fructele nu sunt atât de mari, însă contează calitatea, nutrienţii, căci degeaba mănânci un măr mare dacă nu mai are nici vitamine, nici minerale, nimic, e numai apă... ba dacă e crescut necontrolat, uneori poate chiar să-ţi facă rău. Pe asta se bazează agricultura ecologică, pe faptul că legumele şi fructele rezultate, deşi dau producţii mai mici, conţin fitonutrienţi, adică antioxidanţi, minerale, vitamine, enzime dacă sunt consumate în stare proaspătă.
„«Azotul» are efect devastator asupra solului şi culturii”
- Probabil ați auzit și dumneavoastră expresia: „Merg să dau cu azot la grâu, la porumb...” E sau nu acesta un obicei bun?
- „Azotul” de care vorbiţi e unul dintre îngrăşămintele chimice recunoscute după denumirea: NPK - nitrogen/azot, fosfor şi kaliu/potasiu -, dar el nu conţine microelemente şi are un efect devastator asupra solului şi culturii. Deci plantele vor avea într-adevăr producţie mai mare, dar fără calitate nutriţională. Pe când îngrăşămintele organice, care provin din compostare, conţin şi azot, şi potasiu, dar provin din natură.
- Mulţi producători autohtoni stimulează creşterea prin soluţii pe care le pun în sistemul de picurare...
- Sistemul de picurare e bun, însă la fel trebuie să fie şi soluţiile puse în el. Însă, de obicei, tot la chimicale se apelează. Cultura asta chimizată deja devine un lucru îngrijorător - zic eu -, pentru că oamenii cumpără soiuri şi hibrizi de plante dependente de stropiri şi de îngrăşăminte şi, până la urmă, chiar şi în curtea lor fac tot un fel de agricultură chimizată. Şi atunci degeaba iei de la ţăran, că a crescut roşia în curte... E trist ce spun, dar mulţi ţărani nu ştiu să folosească nici îngrăşămintele chimice şi nici pesticidele, şi atunci produsele lor devin chiar mult mai contaminate decât cele din industria mare, agroalimentară, unde totul e controlat şi se pune substanţă doar cât e legal. Iată că lucrurile nu merg spre bine. În fiecare colţişor de sat am văzut câte un magazin unde se vând pesticide, iar seminţele sunt numai hibrizi.
„Pe ţăran nu-l controlează nimeni”
- Ce este de făcut? Cum ne dăm seama dacă ceea ce cumpărăm din piaţă e bun?
- Păi tocmai asta e problema, că nu ne dăm seama. Singura opţiune ar fi să se opteze pentru producătorii care au sisteme ecologice sau biologice avizate. Mulţi dintre ei invită clienţii sau viitorii potenţiali clienţi să viziteze ferma, iar dacă acestora le-a plăcut primesc un coş - „coşul de trei zile”, „coşul de o săptămână” - expediat direct acasă. Evident că e un pic mai scump, dar sistemul cel puţin e supravegheat. Deci, nu e vorba doar despre cuvântul producătorului, care zice că e bio, ci pentru că o dovedeşte cu acte. În schimb, ţăranul român poate folosi tot felul de chimicale, că nu-l controlează nimeni, şi apoi vine cu produsul pe piaţă...
- Dar o persoană obişnuită, care n-are un venit foarte mare, n-are cum să se deplaseze şi cum să facă treaba asta, ce trebuie să facă?
- Nu are ce face. Peste tot e un dezastru, pur şi simplu eşti păcălit şi minţit în faţă, fără să poţi controla ceva, decât poate dacă te duci la laborator cu ele să verifici că sunt bune, lucru care durează şi, pe deasupra, costă.
- Dumneavoastră pentru ce soluţii optaţi?
- Pentru varianta de care v-am vorbit, cu coşul, cu furnizorul de încredere. De fapt, aşa a fost dintotdeauna. Înainte mergeai acasă la ţăran, vedeai cum creşte legumele, cu ce-şi hrăneşte vaca, păsările, şi apoi el ţi le aducea direct acasă... E ideal să se opteze pentru sisteme mici şi mijlocii monitorizate.
- Ce ne spuneţi despre producţia din supermarketuri?
- Paradoxal, a ajuns să fie mai sigur să ne aprovizionăm de la supermarket decât din piaţă, măcar producţiile care ajung acolo ştim sigur că sunt controlate.
Produsele din UE, mai sigure decât cele din afară
- Şi totuşi cum rămâne cu ţările din afara Uniunii Europene, la care ne-aţi spus să fim atenţi şi cu alte ocazii?
- Într-adevăr, toate ţările care nu fac parte din UE pot avea alte reglementări faţă de cele membre. Să luăm un exemplu: China, unde e admis un tratament de suprafaţă la un fruct, iar în UE nu e admis... Totuşi, produsul ajunge pe piaţa din România, pentru că la intrare nu îl controlează nimeni, şi apoi ne trezim cu fructe tratate cu imazalin, să zicem, sau cu alimente iradiate, care nu corespund cerinţelor şi normelor UE. Aşadar, în supermarketuri e bine să optăm peentru produsele din ţările membre UE.