de Elena Şerban
Nu, numele nu e greşit scris. În articolul de mai jos vom descrie o plantă cu nume şi aspect ciudate. Este vorba despre planta-sticlă sau planta-butelcă. Denumirea ştiinţifică a acestei flori originare din zona Guatemala, Honduras, Nicaragua, Caraibe, este Jatropha podagrica. Planta este foarte suculentă, perenă, cu port de arbust. Numele provine de la faptul că trunchiul său este umflat asemeni unei sticle/butelci. Frunzele sunt mari şi verzi, palmat-lobate sau cordiforme, în timp ce florile sunt mici, roşii sau portocalii, grupate în inflorescenţe ce apar în vârful unei tulpini lungi şi subţiri. Datorită formei sale neobişnuite, Jatropha podagrica este extrem de decorativă. Read more: O minune ornamentală: planta-sticlăde Claudia Stan
Arborele de cauciuc (Synadenium) este originar din America tropicală şi este un copac cu tulpina suculentă. Ajunge la o înălţime de zece metri, iar lemnul său este exploatat pentru fabricarea cauciucului. La noi în ţară poate fi cultivat în ghivece, în scop ornamental. Read more: Arborele de cauciuc, copacul plângătorde Claudia Stan
Gladiola (Gladiolus communis) este o floare originară din Africa de Sud şi bazinul mediteranean. Numele de gladiolă provine din limba latină „gladius”, ce înseamnă sabie. Această denumire i-a fost dată graţie aspectului său de tijă alungită şi ascuţită către vârf. Florile cresc orientate într-o parte, în formă de spic. Acestea sunt asociate aventurilor, fiind simbolul dragostei autoritare, grăbite, dar care nu cunoaşte renunţarea. Read more: Gladiolele, florile aventuriide Elena Şerban
Botaniştii britanici au descoperit o plantă carnivoră uriaşă, ce este capabilă să mănânce… un şoarece. Planta a fost descoperită în Munţii Victoria din Filipine. Ciudata plantă, care surprinde şi prin prisma faptului că a rămas nedescoperită până acum, este bicoloră (verde cu roşu) şi are o tulpină (cea în care sunt prinse animalele) ce poate ajunge la 1,2 m. Interiorul tulpinei, ce are forma unui tub cu capac, este căptuşit cu un fel de ceară, foarte alunecoasă, ceea ce face imposibilă orice evadare a animalelor ajunse acolo. Read more: Planta ce mănâncă şoarecide Claudia Stan
Gardul viu era, în vremurile renascentiste, apanajul regilor şi al nobililor, dar în zilele noastre, cu toţii putem avea o grădină-model cu puţină imaginaţie şi dăruire. În ţările occidentale, gardurile vii sunt de multă vreme o modă şi sperăm ca această „manie” să cuprindă tot mai mult şi România. Nimic nu este mai frumos decât o casă cochetă, cu un gard din plante verzi, eventual ţepoase, cu care să vă împrejmuiţi proprietatea. Read more: Gardul viu, eleganţa grădinii în orice anotimpCrassula se adaptează foarte uşor la medii variate de temperatură, vara necesitând apă destul de rar (de două ori pe lună), dar din abundenţă. Evitaţi stropirea frunzelor cu apă atunci când este foarte cald, pentru că vor putrezi. Iarna stopaţi udarea şi ţineţi-o la temperaturi mai scăzute. Transplantarea se face la unu-doi ani, primăvara, mai ales atunci când rădăcinile au ocupat ghiveciul. Substratul preferat de Crassula este format dintr-un amestec de pământ de grădină şi nisip, în părţi egale. Crassula se înmulţeşte, pe toată perioada anului, prin butaşi de tulpină sau prin frunze puse în apă până fac rădăcini sau direct în substratul adecvat.
de Claudia Stan
Physalis alkekengi, o plantă ce creşte spontan în zonele cu climă temperată din Europa şi din Asia, şi-a căpătat denumirile populare „lampionul chinezesc”, „floarea lampion” datorită aspectului deosebit al fructelor, ce seamănă cu felinarele de hârtie ale asiaticilor. Frumoasa floare, o tufă cu tulpini ramificate, frunze semiovale şi flori stelate ocupă tot mai mult spaţiu în grădinile românilor, constituind o pată de culoare în ruginiul apropiatei toamne. Read more: Pentru o grădină spectaculoasă: lampionul chinezescLevănţica este foarte decorativă în perioada de înflorire din lunile iulie şi august, când emite numeroase tije lungi de 15-20 cm, terminate cu spice din flori albăstrui-violet, mici, foarte plăcut parfumate. Levănţica este o plantă termofilă, iubitoare de lumină şi de sol cald, sărac, pietros şi calcaros. Creşte în zone uscate şi este rezistentă la secetă. Se înmulţeşte prin butaşi de ramuri erbacee, primăvara devreme, în răsadniţe. După înrădăcinare se plantează în ghivece. Acestea se păstrează în răsadniţe până în primăvara viitoare, când se plantează pe straturi.