Grădină

Când Afrodita plânge răsar... anemonele

- Regina florilor de toamnă
   Anemona este o floare de o frumuseţe rară; face parte din familia Ranculacee şi este originară din regiunile montane din jurul Mării Mediterane.

Flori aducătoare de noroc
Povestea spune că anemonele au apărut din lacrimile Afroditei, Zeiţa dragostei, vărsate pentru iubitul ei, Adonis, atunci când a aflat de moartea acestuia. De aceea, florile născute din lacrimile zeiţei te protejează de rău şi aduc noroc. Legenda mai spune că anemona poate prezice zilele ploioase şi că zânele obişnuiesc să doarmă între petalele ei după ce ea se închide la apusul soarelui. În limbajul florilor, anemonele simbolizează anticiparea, aşteptarea, iubirea neţărmurită. Anemonele mai sunt denumite şi „florile vântului“, datorită faptului că seminţele sunt spulberate uşor de vânt şi pot decora în orice sezon interioarele, în aranjamente cu flori tăiate.

   Bulbii se plantează vara
   Grădinarii consideră această floare ca fiind cea care dă farmec şi culoare lunii septembrie. Uneori, bulbii sunt plantaţi vara, iar în toamnă apare recompensa de culoare roz. Frunzele seamănă în miniatură cu ale arţarului şi sunt de un verde închis. Planta are în pământ o formaţiune tuberoasă negricioasă, denumită „patte” în limbajul de specialitate. Aceasta asigură perenitatea plantei şi înmulţirea ei. Frunzele formează o tufă la nivelul suprafeţei solului. Din mijlocul frunzişului ţâşnesc tulpinile florale înalte de 20-30 cm, cam opt-zece fire pe plantă. Fiecare fir poartă în vârf o floare, care poate fi simplă - alcătuită din şase-opt petale şi cu aspect de lalea sau mac - ori involtă (bătută sau dublă) - cu mai multe rânduri de petale.
Culorile pe care le putem întâlni la această plantă sunt alb, roşu şi albastru. Florile au stamine lungi, de culoare neagră, ce contrastează plăcut cu petalele. Uneori, perioada de repaus se poate prelungi până la un an. Scurtarea pauzei, deşi necesară, influenţează negativ cantitatea şi calitatea florilor. Ca urmare, după ce plantele înfloresc şi îşi încheie vegetaţia nu se mai udă dacă tuberculii rămân în pământ. Este mai indicat să se scoată afară şi să se păstreze în depozite după o prealabilă stratificare în nisip sau în turbă, până în momentul replantării lor pentru un nou ciclu de creştere şi de înflorire.

Lumina favorizează intensitatea culorilor
Fiind o plantă sensibilă la excesul de umezeală şi la temperaturile scăzute, anemona se dezvoltă bine dacă este expusă la soare. În această situaţie, este favorizat şi coloritul florilor. În condiţii naturale, dacă plantarea are loc toamna, înflorirea va fi timpurie, în primăvara următoare, existând pericolul distrugerii tuberculilor, din cauza frigului asociat cu umezeala excesivă din timpul iernii. Nu suportă seceta, motiv pentru care intră în repaus vara. Este o plantă care iubeşte lumina, aceasta fiind cea care favorizează intensitatea culorilor. Este necesară totuşi o uşoară umbrire, pentru a feri planta de o insolaţie puternică şi pentru a păstra umiditatea de la nivelul solului. Tuberculii anemonei se plantează primăvara devreme, în februarie-martie, sau vara.
Tuberculii se obţin din semănarea seminţelor în lădiţe sau răsadniţe cu pământ afânat, la sfârşitul verii. Dacă plantarea se face primăvara în februarie-martie, înflorirea va avea loc în aprilie-mai. Anemona are nevoie de soluri revene, bine drenate, nisipoase. Răsadurile tinere de anemonă se plantează apoi pe brazde în primăvara următoare. Se udă regulat şi se foloseşte îngrăşământ. De asemenea, o mare atenţie trebuie acordată înlăturării buruienilor, care pot sufoca planta. Tuberculii se pun la înmuiat cu o zi înainte de plantare. Se pun la 5-10 cm adâncime, la o distanţă de 10 cm unul de altul şi 30 cm între rânduri.

Pătarea frunzelor versus pulverizări cu sulf
La anemone apare des pătarea frunzelor şi făinarea. Pătarea frunzelor apare pe faţa inferioară a frunzelor şi boala evoluează foarte repede la temperaturi de peste 9 grade Celsius. Combaterea se face prin dezinfectarea solului înainte de plantare şi prin tratarea plantelor cu substanţe fungicide. Se recomandă pulverizări cu sulf.

Elena Popa

Relaxarea Mariei Dragomiroiu: iazul şi grădina verde

Una dintre cele mai iubite cântăreţe de muzică populară din România, Maria Dragomiroiu, trăieşte într-o casă mare, spaţioasă, în exteriorul căreia predomină verdele. Cu toate că este foarte ocupată, artista are grijă de plantele din curte, multe la număr: trandafiri, ficuşi, muşcate - înflorite aproape tot anul -, cei doi nuci - ce îi răcoresc zilele de vară - şi tuia - arbuştii ce împrejmuiesc ograda şi care se menţin verzi chiar şi în timpul iernii, dar şi de iazul din spatele grădinii care îţi induce o stare de relaxare şi de odihnă. Datorită faptului că a crescut pe meleaguri vâlcene, departe de larma Bucureştiului, Maria adoră natura, iar curtea casei sale este înmiresmată şi colorată de flori şi de clasicul gazon, fiind udate şi întreţinute de cele mai multe ori de un grădinar profesionist.

Sfatul săptămânii

Ca plantă de interior, popularul cerceluş (fuchsia hybrida), originar din America de Sud şi Mexic, trebuie orientat spre sud, est sau vest şi ferit de razele directe ale soarelui.

Vara poate fi mutat afară, preferând o temperatură cuprinsă între 15 şi 21 de grade Celsius şi cu 10 grade Celsius mai puţin pe timpul nopţii. Dacă temperatura creşte peste 24 de grade Celsius, fuchsia hybrida nu mai înfloreşte şi riscaţi să i se ofilească florile.

Planta zebră - Visul iubitorilor de plante

Dacă doriţi o plantă decorativ-exotică, o alegere potrivită este Aphelandra (în termeni ştiinţifici) sau planta-zebră (în termeni populari). Floarea este originară din America tropicală, întâlnindu-se foarte des în Columbia, Brazilia şi Mexic. Datorită florilor deosebit de interesante în nuanţe de galben intens şi a frunzelor lucioase, de un verde închis, în formă de lance, cu nervuri proeminente de culoare albă, Aphelandra nu are cum să treacă neobservată.

Florile se usucă după o lună
Florile galbene, înconjurate de bractee galbene-verzui sau chiar roşiatice, conferă plantei-zebră un farmec aparte. Aphelandra este decorativă prin frunzele foarte colorate, florile având viaţă scurtă. Acestea apar spre sfârşitul verii din bractee galbene strălucitoare, „pătate” cu roşu sau vede şi se usucă în maximum o lună. Notorietatea şi frumuseţea plantei este dată în mare parte de frunze, rar întâlnite la alte tipuri de plante.
Read more: Planta zebră - Visul iubitorilor de plante

Mica mea gradina - Sfatul săptămânii

Yucca, plantă lemnoasă de interior, suportă soarele puternic şi temperaturile ridicate. Este bine să o amplasaţi într-o încăpere bine luminată, eventual în dreptul ferestrei. Udarea se face în farfurie, iar pentru a doua udare se aşteaptă ca solul de la suprafaţă să se usuce. Yucca se stropeşte pe frunze dacă aerul din încăpere este uscat, iar iarna se păstrează la o temperatură de 16-18 grade Celsius.

Mica mea gradina - Un „palmier” în casa voastră: sagotierul japonez

   Sagotierul japonez este o plantă multimilenară, pentru că datează din vremea dinozaurilor, având o vechime mai mare de 150 de milioane de ani. Forma şi textura sa unică îl fac o plantă foarte căutată atât pentru arta peisageră (acolo unde condiţiile de climă o permit), cât mai ales ca plantă de interior.

Ajunge la maturitate la 50 de ani
    Sagotierul japonez are un aspect foarte simetric: coroana are frunze de culoare verde închis, iar trunchiul poate atinge până la 30 de metri înălţime. Planta creşte greu, atingând înălţimea maximă în aproape 50 de ani de existenţă. Pe măsură ce se dezvoltă pot apărea ramificaţii ale trunchiului gros, lucru care îl face mai interesant şi mai atrăgător. De asemenea, sagotierul japonez produce la baza rădăcinii frunze ce formează, în timp, un ghem în jurul tulpinii.

Are frunze şi de 12 metri!
    Frunzele distinctive pot atinge aproape 12 metri în lungime şi sunt compuse din frunzuliţe, ce se curbează la margine sub forma literei C. Sagotierul arată cel mai bine când apar frunzele noi, primăvara târziu sau vara devreme. La început, frunzele sunt ca nişte ţepi lungi, în jurul trunchiului şi se desfăşoară încet până la vârf, după care fiecare frunzuliţă se desface înspre exterior şi, în final, întreaga frunză atârnă greu, alături de celelalte din rozetă.
Read more: Mica mea gradina - Un „palmier” în casa voastră: sagotierul japonez

Mica mea gradina - Sfatul săptămânii

Feriga africană (Zamioculeas Zamiifolia) este o plantă nepretenţioasă, dar iarna are nevoie de duşuri calde, de două ori pe săptămână, cu apă săracă în calcar, pentru a nu se păta frunzele. Soluţia ideală este apa de ploaie stătută, cu o temperatură de minimum 20 de grade Celsius.

Mica mea gradina - Cyclamen - Frumoasa cu viaţă scurtă

Cyclamen este o plantă perenă ale cărei flori au împrumutat parcă puţin din aspectul fluturelui, având culori de la roşu până la violet sau alb.

O floare otrăvitoare
Cyclamen este originară din insulele estice ale Mării Mediterane, dar şi din Siria, Palestina şi Grecia. O putem întâlni de la vegetaţia de pădure din zonele alpine până la regiunile mediteraneene orientale, Iran şi sudul Somaliei. A fost adusă în Europa în secolul al XVII-lea, iar de atunci s-au obţinut forme şi varietăţi numeroase, cu flori simple sau duble, cu petale late sau deformate, stil „rococo”, cu petale întregi sau franjurate, simple sau multicolore. Există peste 30 de specii în stare spontană, în regiuni muntoase, joase şi împădurite, pe sol calcaros, frunze sau între pietre, pe pajişti, în tot bazinul mediteranean. Poate fi interesant faptul că această plantă este otrăvitoare, fiind folosită în antichitate ca purgativ.

Trăieşte numai trei-patru ani!
La sfârşit de primăvară, când se termină perioada de înflorire, din aprilie până în iulie, ghiveciul trebuie mutat la umbră, posibil în loc deschis. În această perioadă, activitatea vegetală scade, pentru că, în timpul verii, planta intră în repaus vegetal şi nu pretinde prea multă energie. Acesta este momentul în care trebuie să îi îndepărtaţi, cu delicateţe, frunzele uscate şi veştejite, să tăiaţi fiecare peţiol chiar de la nivelul tuberculului, pentru a nu lăsa în urmă fragmente ce pot putrezi şi determina moartea plantei.

Mica mea gradina - Sfatul săptămânii

Dacă doriţi să daţi căsuţei dumneavoastră un aer mai natural şi apropiat de natură, mizaţi pe prospeţimea şi pe frumuseţea plantelor de apartament. Puteţi obţine efecte vizuale deosebite cu coşuleţe sau jgheaburi în scoarţă de copaci. Ele pot fi aşezate pe diverse mobile sau agăţate de perete. Bineînţeles că pentru a rezista se întăresc cu cercuri metalice. Plantele se pot aşeza în ele cu ghiveci cu tot sau direct într-un amestec de pământ uşor, compus din turbă, pământ de frunze şi muşchi.

Mica mea gradina - Delicata „Nu mă deranja”

„Sporul casei“, „Nu mă atinge“ sau „Nu mă deranja“ sunt doar câteva dintre denumirile cu care este cunoscută delicata floare Impatiens. Plăntuţa, deseori întâlnită în casele noastre, are această denumire întrucât la cea mai mică atingere fructele mature se sparg.

Plantă de apartament

Impatiens (denumirea ştiinţifică) este o plantă perenă, ce face parte din familia Balsaminaceae, şi are un aspect erbaceu. Florile se întâlnesc într-o mare varietate de culori, de la alb, roşu, roz, portocaliu sau violet până la diverse combinaţii între diferite nuanţe. În general, „Sporul casei“ se dezvoltă frumos ca plantă de interior. Dacă locuiţi la curte sau aveţi un balcon încăpător, puteţi să scoateţi ghiveciul afară, dar aveţi grijă să nu o plantaţi în grădină.

Pulverizaţi-i apă pe frunze
Iubitoare de lumină, „Sporul casei“ nu acceptă vara lumina directă. Se simte bine la temperaturi ce variază uşor în jurul valorii de 20 de grade. În cazul unor veri mai călduroase, aveţi grijă să pulverizaţi apă pe frunze, dimineaţa sau seara. Pământul din ghiveci trebuie păstrat permanent umed, însă aveţi grijă ca apa să nu băltească! Rădăcinile ar putea putrezi şi să pierdeţi planta. În perioada iernii, „Nu mă deranja“ trebuie să se „adăpostească” în locuri în care temperaturile nu coboară mai jos de 12 grade Celsius. Tot în sezonul rece, planta nu trebuie udată din abundenţă.
Read more: Mica mea gradina - Delicata „Nu mă deranja”

Mica mea gradina Sfatul săptămânii

Muşcatele curgătoare se ţin în plin soare pe perioada verii şi se udă atunci când compostul este uscat. Se curăţă de frunzele uscate şi de florile trecute şi se vor tăia imediat sub frunzele unde s-au aflat florile, pentru formarea noilor lăstari şi a unor ramificaţii frumoase. Plantele se vor ajuta şi cu îngrăşământ administrat vara o dată la două săptămâni.

După perioada de înflorire, toamna-iarna plantele se vor ţine într-o perioadă de repaus. Li se va asigura o temperatură de 7-5°C, se vor uda rar şi se vor curăţa de frunzele veştede şi de florile uscate.