O floare nepretenţioasă, iubitoare de apă, cu numeroase nuanţe coloristice
Orice grădină ce se respectă are printre florile sale şi una cu totul specială, hortensia. Această plantă de grădină, ce înfloreşte pe toată perioada verii şi până toamna târziu, este renumită pentru frumuseţea ei. Numele său ştiinţific, Hydrangea, vine din grecescul hydros, care înseamnă apă.
Aproape 200 de soiuri
Hortensiile cu flori mari, rotunde, sunt originare din Japonia, loc în care tipul serrata a fost cultivat de sute de ani. Când aceste flori au fost aduse în vest, cam în jurul secolului al XVIII-lea, au făcut senzaţie, la început fiind tratate ca nişte plante de interior şi cultivate în casă.
Apariţia unui număr din ce în ce mai mare de varietăţi de hortensie în culori din ce în ce mai sofisticate a început acum zeci de ani, în serele din Franţa, Germania şi Marea Britanie. Acum, numărul acestora este atât de mare, iar nuanţele sunt atât de delicate, încât nici măcar experţii nu le mai pot distinge. Hortensia este o plantă de zonă temperată şi cuprinde aproximativ 190 de soiuri, în multe ţări fiind considerată o floare tradiţională pentru Sfintele Paşti şi Ziua Mamei.
Read more: Frumoasa grădinilor: hortensia
Operaţia de tăiere a lăstarilor sau a ramurilor se aplică ficusului de obicei primăvara (martie-aprilie) sau oricând e nevoie, pentru formarea unei coroane frumoase. Modul în care se taie depinde de tipul de ficus şi de ceea ce urmează să devină acesta.
Deşi o ştim cu toţii sub numele de floare-de-colţ, simpatica şi delicata plăntuţă era cunoscută mai ales cu denumirea de floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass.). Cei care au schimbat denumirea populară a acestei plante au fost, conform Wikipedia, comuniştii, care nu acceptau numele cu rezonanţe regale. Decizia a fost luată încă din 1933. În afara celor două denumiri deja menţionate mai există alte variante care mai pot fi întâlnite: albumeală, albumiţă, edelvais, flocosele (pl.), steluţă, floarea-doamnei. Dacă în România planta ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, ea poate creşte în alte ţări până la 50-80 cm.
Read more: Mica mea gradina - Floarea-de-colţ, botezată de comunişti!
Oxalis este o plantă ce îşi trage seva din America de Sud, Africa de Sud şi Asia. Cele mai multe dintre speciile acestei plante nu depăşesc 30 cm înălţime, dar au o tendinţă evidentă de a invada foarte repede locul în care sunt plantate.
Fiecare este liber să aleagă ce plante vrea pentru a le etala într-un blacon însorit. De exemplu, zorelele sunt plante anuale, deci oricum trăiesc doar câteva luni pe an, ca şi petuniile. În jardiniere, pe marginea balconului, se pot pune diverse plante de grădină ce necesită soare mult. Răsadurile le puteţi cumpăra din piaţă: 
Are un miros ce înnebuneşte orice persoană iubitoare de plante sau nu. Are aspectul unei mâini fine şi delicate şi poate datorită mirosului deosebit de plăcut i se spune în popor Mâna Maicii Domnului. Acest arbust, deseori întâlnit la noi, este originar din Asia (Japonia, Coreea, China). 
Frunzele au gust amărui, mai puternic decât al florilor. Pentru a usca florile, ele trebuie culese exact înainte să se deschidă, însă frunzele pot fi recoltate oricând. Levănţica este folosită la parfumarea oţeturilor şi a uleiurilor şi la prepararea amestecurilor de ierburi aromate. Frunzele aromate şi amărui sunt folosite şi la asezonarea diferitelor mâncăruri europene. Originea numelui este cuvântul latin „lavare” - a spăla, ce se referă la utilizarea levănţicăi în uleiurile de baie. Cele mai multe limbi denumesc levănţica după sursa latină, precum „lavendel” în germană, „lavanda” în spaniolă, „lavandina” în letonă, „lavendin” în slovenă, „levandula” în slovacă, „laventeli” în finlandeză, „lavandula” în bulgară, „levanta” în greacă, „lavanta cicegi” în turcă şi „lavender” în ebraică.