de Valeria Roman
Avea și înainte destui fani, dar „Exatlon”, emisiunea-concurs de la Kanal D, i-a adus actorului Vladmir Drăghia (32 de ani) și mai mulți admiratori, dar și o expunere media pe care de aproape o lună încearcă să o gestioneze prin numeroase apariții în paginile publicațiilor și la evenimentele mondene de la care a devenit nelipsit. Deși și-ar fi dorit ca după aceste cinci luni petrecute în Republica Dominicană, departe de casă, să stea mai mult cu Alice Cavaleru, femeia care îi va deveni soție la 21 iulie, și cu micuța Zora, fiica lor, căci dorul a fost mare, Vladimir s-a împărțit între familie, prieteni și a onorat toate angajamentele, entuziasmat fiind de câștigarea concursului, unde a fost pus la bătaie un premiu fabulos de 100.000 de euro. Mulți concurenți au îndurat condițiile grele tocmai pentru a obține acești bani, dar învingătorul a anunțat chiar în finală că nu va pleca acasă cu banii, ci îi va dona copiilor bolnavi, gest pe care l-a și făcut. Despre cum au fost probele de foc, urmele pe care concursul dur le-a lăsat pe corpul său, relația cu adversarul său Ionuț Sugacevschi, revenirea pe pământ românesc și, nu în ultimul rând, nunta pe care o pregătește pe plajă cu Alice, ne-a povestit chiar eroul „Exatlon” la scurt timp după ce s-a întors acasă.
„A fost o experiență extraordinară, din care am învățat multe despre mine”
- Cum a fost „Exatlon”? Ai mai trecut prin momente atât de pline de adrenalină până acum?
- „Exatlon” a fost pentru mine o experiență extraordinară, din care am învățat multe despre mine. L-aș descrie ca un maraton de sprint. Am mai avut astfel de experiențe, dar niciodată nu s-au întins pe o perioadă atât de lungă și plină de adrenalină. Foarte dificilă a fost prima parte a concursului, primele trei săptămâni, în care cu toții a trebuit să ne adaptăm la lipsuri, la condițiile noi de climă și la fusul orar.
- Care a fost proba care te-a pus în dificultate?
- Toate probele aveau un anumit grad de dificultate, orice punct depindea și de starea de spirit a fiecăruia dintre noi în ziua aceea. Erau dificile pentru că necesitau viteză și în același timp concentrare și îndemânare la final. Dar cea mai grea probă pentru mine a fost cea a timpului.
„Mi-au plăcut probele care implicau apă și, implicit, înot”
- Prin care dintre multele probe de traseu ai trecut mai ușor?
- Cel mai mult, evident, mi-au plăcut probele care implicau apă și, implicit, înot. De la jumătatea competiției, traseele care constau în mult înot s-au împuținat și n-am mai putut să mă bucur de ele cât aș fi dorit.
- Care crezi că au fost atuurile tale?
- Nu știu dacă pot vorbi despre atuuri, dar probabil că am fost mai determinat și am avut exercițiul concentrării, calități pe care le-am dobândit în urma practicării sportului de performanță.
„Cu Ionuţ nu am mai vorbit. Mai apropiat am fost de Giani, Cazacu şi Bruce, dar mă întâlnesc şi cu Ştefan sau Alex”
- Au existat discuții după anunțarea câștigătorului. Din punctul tău de vedere, departajarea s-a făcut corect?
- Cred că discuțiile erau inerente, dacă ținem cont de succesul pe care l-a avut emisiunea. E clar că oamenii au iubit anumiți concurenți, s-au identificat cu ei, „Exatlon” e genul acela de show care naște pasiuni. Era firesc să nu fie toată lumea mulțumită după alegerea câștigătorului, care e unul singur. S-a ales corect, pentru că în tot concursul publicul a avut un cuvânt greu de spus. De la început am subliniat că tot ce am făcut noi în concurs, am făcut pentru oamenii de acasă, și ei au decis cine câștigă.
- În ce relații ești acum cu Ionuț Sugacevschi? Dar cu ceilalți concurenți din semifinală?
- Cu Ionuț nu m-am mai văzut și nu am mai vorbit, pentru că el nu a stat prea mult în București. Nu am avut relații tensionate în timpul competiției, dar sunt oameni cu care am legat prietenii mai strânse, mai ales cu cei din echipa Faimoşilor, pentru că cinci luni am locuit și am trăit împreună și bune, și rele. Mai apropiat am fost, evident, de Cătălin Cazacu, Bruce și Giani Kiriță, dar sunt în relații foarte bune și mă întâlnesc cu plăcere și cu Ștefan și Alex, de la Războinici. În cinci luni de conviețuire, rupți de cotidianul cu care eram obișnuiți, de tehnologie, de confort, ajungi să cunoști foarte bine oamenii, să-i descoperi.
„Fiecare cicatrice e o poveste de traseu”
- Se pregătește un al doilea sezon. Ai repeta experiența?
- Cu siguranță da, sunt un om căruia îi plac provocările, care mereu îşi testează limitele. Și „Exatlon” este o experiență unică din toate punctele de vedere. Nu este vorba numai despre abilitățile sportive. Este un test fizic și psihic. Deci da, aș repeta experiența, dar nu acum. În plus, acum este imposibil.
- Ai picioarele pline de răni! Fiecare cicatrice are povestea ei? Prin ce ai trecut?
- Toți avem „urme” fizice, dacă le pot spune așa. Toți ne-am accidentat, ne-am lovit, în încercările de a lua acel punct. Traseele erau dificile și, în încercarea de a câștiga timp, nu ne menajam. Am trecut prin obstacole de tot felul și cicatricile sunt dovada. Sper să nu se vadă și cicatricea timpului. Însă fiecare cicatrice e o poveste de traseu.
A slăbit 15 kilograme
- La întorcere ai fost la medic. Ce ți-a spus? Urmezi vreun tratament?
- Și în Republica Dominicană aveam o echipă de medici care era lângă noi tot timpul. Am fost la medic și, la întoarcerea în țară, am urmat un tratament pentru răni. Aveam o mică infecție, nimic grav, acum sunt OK.
- Cât ai slăbit?
- Am slăbit 10-15 kilograme în prima parte a concursului, dar m-am întors cu 5 kg mai puțin. Importante au fost recompensele constând în mâncare pe care le-am câștigat de-a lungul concursului.
„Mie chiar mi-a plăcut orezul ăla pe care îl primeam zilnic”
- Orezul mai e în meniul tău?
- Orezul nu era un aliment esențial în meniul meu nici înainte de a pleca la „Exatlon”. Așa că acum nu e mai mult sau mai puțin decât era înainte...
- Ți-a plăcut vreun fel de mâncare de la „Exatlon”?
- Toate recompensele care constau în mâncare au fost gustoase și binevenite, despre deserturi nici nu e nevoie să mai vorbesc. Cred că se vedea bucuria cu care le savuram. Și, spre surprinderea multora, mie chiar mi-a plăcut orezul ăla pe care îl primeam zilnic.
„La întoarcerea în țară, au fost trei zile în care n-am dormit deloc”
- Cum te-ai reacomodat cu fusul orar?
- După cinci luni în care am trăit pe un alt fus orar, mi-a fost foarte greu, încă îmi revin. Când m-am întors în țară, au fost trei zile în care n-am dormit deloc.
- Care fost lucrul din bagaj care ți-a lipsit cel mai mult?
- Am avut un bagaj spartan în care am pus doar ce am putut lua și în tabără. Adică cele trei tricouri, pantalonii scurți, un hanorac și cam atât. Și pe unele încă le mai port și acum. Nu pot să spun că mi-a lipsit ceva din acel bagaj.
„Când am ajuns acasă, m-am lipit de Alice și de Zora și pur și simplu le-am privit”
- Cum ți-ai stăpânit dorul de casă?
- Asta a fost cea mai mare provocare de la „Exatlon”. Faptul că nu aveai legătură cu cei dragi, nu puteai să comunici cu ei, nu știai dacă sunt bine sau rău. Și timpul trecea foarte greu. Cu excepția momentelor în care eram pe traseu, ziua părea că are mai mult de 24 de ore și, inevitabil, gândurile îmi „fugeau” acasă. A fost greu, foarte greu.
- Cum ai găsit-o pe Zora după atâtea luni de absență?
- Am găsit același copil frumos, luminos și zâmbitor. Mă așteptam să fie un pic mai mare, dar m-am bucurat să văd că nu a crescut atât de mult cât am fost plecat. Are niște dințișori în plus, dar e la fel cum am lăsat-o.
- Ce știa să facă atunci când ai plecat și ce progrese a făcut între timp?
- Am plecat la „Exatlon” când Zora avea 6 luni, era foarte mică și făcea tot ce face un copil la vârsta asta. Acum are 1 an și a început să meargă susținută de noi, să exploreze tot ce este în jurul ei și spune „tata”.
- Cum a reacționat când te-a văzut? Dar Alice?
- Am fost foarte emoționat când le-am văzut, la 4:00 dimineața, pe amândouă la aeroport. Am fost fericit. Zora nu m-a respins, ceea ce e de apreciat la un copil de 1 an, al cărui tată a lipsit cinci luni de lângă el.
- Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când ai ajuns acasă?
- Am dorit să mă bucur de ființele cele mai importante în viața mea și, când am ajuns acasă, m-am lipit de Alice și de Zora și pur și simplu le-am privit.
„Vom face o petrecere între prieteni, pe plajă”
- Aveţi în plan să vă oficializaţi relaţia?
- Relaţia noastră a fost cât se poate de oficială, încă de la început, fie şi în lipsa actului. Luna asta, în schimb, ne-am ocupat şi de act, şi de nuntă. O nuntă restrânsă, în afara convenţiilor sau a aşteptărilor, fără presiuni... tradiţionale, fără sarmale, fără dar, cu oameni care ne sunt aproape. O petrecere între prieteni, pe plajă.
- Cine s-ar număra dintre foştii colegi printre invitaţii la nuntă?
- Destui. Am fost foarte apropiat de mulţi de acolo şi am legat multe prietenii care mă bucură.
Toţi concurenţii au fost tentaţi să renunţe
- Ai face față acum pe o insulă pustie?
- După „Exatlon” sigur m-aș acomoda mai repede și mai ușor decât aș fi făcut-o înainte! (zâmbește)
- Cătălin Cazacu a vrut să-și facă o plută și să o ia pe apă. Te-a bătut și pe tine gândul ăsta?
- Cu toții am avut momente când doream să renunțăm. În condițiile de acolo era aproape imposibil să nu te viziteze și astfel de gânduri. La „Exatlon”, aceasta era capcana cea mai mare: ideea că există posibilitatea de a renunța și de a reveni acasă, lângă familie, în confortul cu care erai obișnuit. La plută nu m-am gândit, pentru că eu pot să înot pur și simplu. (râde)
- Când te simți pregătit pentru un nou concurs de orice fel?
- Eu sunt mereu pregătit pentru o provocare care să mă ajute să mă cunosc mai bine, să îmi testez limitele, dar trebuie să mai treacă puțin timpul. Acum vreau doar să mă bucur de Alice, Zora, de noi.
A donat premiul copiilor de la MagiCamp
Vladimir Drăghia, actor, poet și fost înotător de performanţă, a fost desemnat de telespectatori câştigătorul primului sezon al reality show-ului „Exatlon”, titlu care i-a adus trofeul, dar și marele premiu de 100.000 de euro, bani pe care a anunțat încă din finală că îi va dona copiilor bolnavi de cancer de la MagiCamp. Ultimul rămas în competiţie din echipa „Faimoşilor”, Drăghia a luptat în actul final din Republica Dominicană cu „războinicul” Ionuţ Sugacevschi, care a fost extrem de dezamăgit că a pierdut. Adversarul lui Vladimir visa să-și cumpere o casă și să facă o nuntă de basm cu iubita care îl aștepta acasă.