Main menu

header

845 16 1de Ștefania Băcanu

INNA nu mai are nevoie de nicio prezentare! I-a fost sortit un succes nebun atât pe plan național, cât și internațional, de mai bine de 12 ani, timp în care a urcat constant în topurile muzicale. Despre Alexandra Elena Apostoleanu, numele real al îndrăgitei cântărețe, nu se știu, însă, prea multe lucruri, fiindcă artista este discretă cu viața ei personală și, în plus, cum subliniază chiar ea, duce o existenţă normală, de care se bucură la maximum. Muzica îi ocupă cea mai mare parte din timp și este fericită că poate să facă ceea ce îi place cel mai mult, la cel mai spectaculos nivel. Nu își face planuri gigantice, ci se bucură de ceea ce i-a pregătit destinul, iar, la schimb, oferă iubire, energie pozitivă și multe, multe zâmbete... Ea este, pe de-a-ntregul, INNA!

„Promit că ne vom distra foarte tare și în noul sezon «Masked Singer România»”

845 16 2- INNA, revii la masa detectivilor de la Masked Singer, sezonul II. Cum ai primit vestea?

- M-am bucurat foarte mult să fiu parte și din cel de-al doilea sezon „Masked Singer”, la PRO TV. Este un proiect de televiziune care îmi place enorm și în care mă regăsesc. Ne distrăm foarte mult, este o provocare, este haos uneori (râde), fiindcă atunci când ți se pare că știi cine se ascunde sub mască, de fapt, nu știi nimic și mereu iese o nebunie! Dar asta e partea fun și care te ține în alertă. Promit că ne vom distra foarte tare și în noul sezon „Masked Singer România”!

- Ai fost detectiv și în primul sezon. Cum ți s-a părut experiența şi ce ţi-a plăcut cel mai mult?

- Mi-a plăcut super-mult să fiu parte din primul sezon al show-ului care ascunde cel mai bine păstrat secret din România. Am descoperit personaje neașteptate, măști extraordinare, un spectacol dinamic, exploziv. M-am simțit incitant în postura de detectiv.

- Cum ţi se par noii colegi alături de care vei încerca să descoperi măştile?

- Mă bucur că ni s-au alăturat Mihaela Rădulescu și Alex Bogdan, este un vibe nou, avem chimie perfectă toți patru și trăim intens experiența noului sezon „Masked Singer”.

„Am avut o colaborare de curând cu Alok, DJ-ul numărul 5 în lume”

- Aţi început deja filmările. Ce ne poţi spune din culisele noului sezon?

- Da, am început filmările, este o energie extraordinară, avem personaje fabuloase! Este wow întregul show!

- În ce alte proiecte mai eşti angrenată, în afară de „Masked Singer”? Unde te mai pot vedea fanii?

- Am lansat și lansez multă muzică. Am avut o colaborare de curând cu Alok, DJ-ul numărul 5 în lume, și Sofi Tukker pentru piesa „It Don’t Matter”, dar și „Papa”, cu Sickotoy și Elvana, artista cea mai populară din Albania. Urmează un nou album și proiecte cu branduri cu care împărtășesc valori comune.

„Mi-a lipsit enorm să fiu pe scenă, să primesc energie”

- INNA, cum a fost toată această perioadă pentru tine? Fără concerte, fără spectacole?

- Dificilă, dar am încercat să rămân aproape de fanii mei prin muzică, videoclipuri, ședințe foto, proiecte în online, social media.

- Ce ţi-a lipsit cel mai mult?

- Să călătoresc, să fiu pe scenă, să primesc și să ofer energie și iubire. A fost foarte dificil…

- Nu ai avut concerte şi turnee, dar ai lansat piese pe bandă rulantă. Care este povestea melodiei „Maza”, de exemplu?

- Este o piesă inclusă pe albumul „Heartbreaker” pe care l-am compus în cadrul „Dance Queen’s House”, un proiect pe care l-am reuşit la finalul anului trecut, o sesiune muzicală în care am stat trei săptămâni într-o casă cu compozitori și producători. Au ieșit super multe piese, am ales 10 cele mai bune care au format acest album, din care face parte și „Maza”, dar și „Flashbacks”, care s-a bucurat de uriaş succes pe radiourile din Rusia, Bulgaria, Turcia, România, Polonia etc.

- Şi videoclipul este spectaculos. Unde a fost filmat?

- Mulțumesc! Videoclipul a fost filmat în Dubai și este unul dintre preferatele mele. (râde)

„Am lansat un album în spaniolă, compus integral de mine”

- Care este melodia cu cel mai mare succes, cu cele mai multe vizualizări?

- Ca vizualizări, „Yalla”, în primul rând, este în top pe YouTube. Dar ţin cont şi de streamurile de pe magazinele digitale, unde, de exemplu, piesa „Flashbacks” a crescut enorm și are parte de sprijin entuziast din partea fanilor.

- „Yalla” a înregistrat peste 400 de milioane de vizualizări, diferenţă mare faţă de celelalte piese. Ce crezi că atras atât de mult?

- Este o piesă în limba arabă ce a atras atenția multor fani din țările din zona respectivă. Dar am și alte melodii cu multe vizualizări pe YouTube precum „Bad Boys”, „Cola Song”, „In Your Eyes”, „Ruleta”.

- Contribui la piesele tale? Compui?

- Da, ajut și eu în procesul de songwriting, petrec timp în studio și mă bucur că am multe piese compuse de mine! Este senzațional că scot cântece compuse de mine. Am lansat un album în spaniolă, făcut integral de mine care se numește „YO”, am compus alături de oameni talentați albumul „Heartbreaker”, plus alte piese la care am contribuit personal, precum „Nirvana”, „Bebe” și altele.

- Ce te inspiră?

- Oameni, locuri, experiențe, trăiri, sentimente, emoții mai ales...

- În câte limbi cânţi? Ai piese în care combini mai multe limbi străine…

- În principal, cânt în engleză, spaniolă și limba română, dar mai am și în franceză, arabă...

- Cum ai lucrat cu J. Balvin, idolul atâtor femei?

- Este un artist care a evoluat mult, profesionist, și am avut o colaborare foarte bună pentru piesa „Cola Song”.

„Sunt realmente onorată că reprezint România peste tot”

- Cum este să interacţionezi, să cunoşti atâtea vedete internaţionale de renume?

- Un lucru pentru care sunt, de asemenea, recunoscătoare. Bucuroasă că trăiesc aceste experiențe, simt că am de fiecare dată ceva de învățat profund.

- Cum eşti văzută tu pe plan muzical internaţional? Cum eşti primită la concerte?

- Primesc multă energie pozitivă și iubire la concertele mele din lume, simt că trăiesc în fiecare zi un vis din care nu aș vrea să mă mai trezesc vreodată...

- Ai primit propuneri indecente, de-a lungul timpului?

- Din fericire, nu.

- Cum este să fii una dintre cele mai apreciate artiste românce şi cea mai cunoscută pe plan internaţional?

- Mă bucur că trăiesc acest lucru în fiecare zi a vieții mele, că muzica mea este apreciată peste tot, că am ocazia să descopăr lumea făcând ceea ce îmi place cel mai mult: muzică. Totodată, sunt onorată că reprezint România pe plan internaţional.

Cine sunt „feţele nevăzute” care au ajutat-o în carieră

- Te-a schimbat, te-a influenţat cumva acest succes, celebritatea?

- M-a făcut mai responsabilă, mai atentă la tot ceea ce fac, mai conștientă că viața mea s-a schimbat pentru totdeauna.

- Cu siguranţă, îţi aminteşti perioada de început. Dar emoţiile şi stările pe care le-ai avut când ai cunoscut succesul internaţional, poţi să le rememorezi?

- Da, a fost un succes care m-a luat pe neașteptate, nu mă simțeam pregătită pentru tot ceea ce a venit peste mine. Dar, pas cu pas, m-am obișnuit cu noul statut, cu responsabilitățile mele, cu noua viață sclipitoare de artist.

- Care a fost cea mai mare bucurie atunci? Că ai devenit cunoscută sau că lumea-ţi fredona piesele?

- Că oamenii îmi cunoșteau muzica, pentru că, la început, piesa mea era faimoasă, nu eu! A fost extraordinar să îmi aud melodia peste tot (n.r. - „Hot”).

- Cine te-a ajutat cel mai mult în carieră, cui îi datorezi parte din succesul tău?

- Managerului meu Ștefan Lucian și echipei de la Global Records.

„Barcelona este a doua mea casă. Maldivele, un paradis!”

- Ai concertat în multe ţări. Unde ţi-a plăcut cel mai mult să cânți?

- E greu să spun că există o țară care mi-a plăcut mai mult. Am avut experiențe plăcute în mai multe colțuri de lume de la SUA, Mexic, Japonia, Turcia, Anglia, Canada, până la Spania, Franța, Finlanda etc.

- Dintre locurile pe care le-ai vizitat, există vreunul în care ţi-ar plăcea să trăieşti, să te muţi definitiv?

- Nu știu dacă mă voi muta vreodată definitiv din România. Aici e acasă!

- Unde este „acasă” pentru tine?

- În București, dar și în Barcelona. Acolo este a doua mea casă. (râde)

- Şi pentru că tot am vorbit despre locuri, care este destinaţia preferată?

- Îmi plac Barcelona, Costa Rica, Bali și Maldive.

- Și vacanţa de suflet?

- Maldive. A fost minunată, relaxantă, într-un loc de vis.

- În ce loc de vis va fi următoarea?

- Sunt destul de spontană când vine vorba despre excursii, nu am niște planuri concrete, iar perioada aceasta este un pic mai dificil să călătorești chiar oriunde îți dorești, din cauza restricțiilor.

- Ce nu-ţi lipseşte din bagaj?

- Costumul de baie.

- Spune-ne trei lucruri de care te-ai putea lipsi într-o vacanţă de trei săptămâni pe o insulă pustie…

- Make-up, microfon și stiletto. (râde)

Secretele INNEI: cum se menţine în formă

845 16 3- Eşti o artistă cameleonică, îţi schimbi look-ul foarte des... De ce? Te plictiseşti sau este o strategie de imagine?

- Experimentez mai mult când vine vorba despre haine. Acolo simt că e mult loc de încercat, de combinat stiluri, piese, mă pasionează foarte mult partea aceasta și mă implic atunci când vine vorba de ținutele mele, de look-uri, de coafuri. Nu mă plictisesc și nici nu simt că am avut schimbări majore. Mai mult am încercat cu peruci. Dar ca artist este important să te joci și să inovezi mereu.

- Cum îţi alegi stilurile, în funcţie de ce criterii? De exemplu, ai anumite preferinţe pentru sezonul estival, o tunsoare anume?

- Aleg stilurile în funcție de ceea ce simt, de ceea ce mă inspiră în acel moment, de personajele pe care le creez în videoclipuri sau în ședințe foto.

- Cum îţi întreţii corpul, pielea? Spune-ne unul dintre ritualurile tale de întreţinere...

- Fac sport cu Florin Cujbă de trei-patru ori pe săptămână, merg la masaje anticelulitice la Endorphin Lab și am grijă de tenul meu la Avra Institute. În plus, mă odihnesc, beau multă apă, mănânc vegan...

- Ce face INNA când nu cântă?

- În primul rând, tot ce ține de cariera mea: merg la studio, particip la sesiuni și compun piese, filmez videoclipuri, fac ședințe foto și diverse filmări pentru campaniile și proiectele în care sunt implicată. Apoi, călătoresc, petrec timp cu oamenii dragi și apropiați, mă relaxez, mă odihnesc, îmi urmez pasiunile.

„Fac gogoși bune!”

- Dacă ai avea trei zile fără nicio activitate, fără nicio obligaţie, fără niciun fel de presiune, ce ai face de dimineaţa până seara?

- Merg la sală, petrec timp cu familia, cu prietenii, cu iubitul meu, mă odihnesc, ascult muzică, mă relaxez sau călătoresc.

- Cum este INNA din spatele microfonului?

- INNA din spatele microfonului este Alexandra. Un om care se bucură de viață doar, de oameni, de experiențe. Un om care, la fel ca INNA, dorește să aducă fericire în viețile celor din jur.

- Ce îţi place să faci în afară de muzică?

- Să călătoresc, să descopăr oameni și culturi noi, să mă dau cu skateboard-ul, să fac sport, să mă bucur de experiențe noi, oriunde şi oricând.

- Găteşti?

- Nu, mai deloc...

- Care este reţeta preferată?

- Nu am o rețetă preferată, dar fac gogoși bune! (râde în hohote)

- Ce îţi place să mănânci? Ceva la care nu rezişti, indiferent de oră…

- Nu sunt foarte pofticioasă, dar sunt pe stilul vegan și pot să spun că este greu să rezist tentației de a mânca, la orice oră, tot ce gătește iubitul meu. Este delicios!

„Este senzațional că scot cântece compuse de mine. Am lansat un album în spaniolă, făcut integral de mine, care se numește «YO», am compus alături de oameni talentați albumul «Heartbreaker», plus alte piese la care am contribuit personal, precum «Nirvana», «Bebe» și altele“

„Iubesc şi sunt fericită!“

- Eşti o artistă împlinită, dar cum este femeia INNA? Fericită?

- Sunt norocoasă și împlinită atât ca artist, cât și ca femeie.

- Iubeşti?

- Da, iubesc!

- Vă gândiţi la căsătorie?

- Toate la timpul lor. (râde)

- Cum este INNA îndrăgostită?

- Este fericită, veselă, pozitivă...

- Ce te împlineşte într-o relaţie? Spune-ne două situaţii peste care nu ai trece niciodată sau pe care nu le-ai ierta…

- Mă împlinesc iubirea, respectul, lucrurile în comun, iar minciuna și trădarea ar fi lucruri peste care nu aș trece!

- Care este, din punctul tău de vedere, secretul unei relaţii de durată?

- Dragostea, timpul petrecut împreună.

- Te vezi mamă?

- Da, bineînțeles.

- Cum ar fi mama INNA, una permisivă sau una mai strictă?

- Cred că aș fi cum a fost și mama cu mine: permisivă, dar strictă atunci când trebuie...

3 lucruri nu ar lua cu ea niciodată pe o insulă pustie: trusa de machiaj, microfonul şi pantofii cu toc

„INNA din spatele microfonului este Alexandra. Un om care se bucură de viaţă, de oameni, de experienţe“

41 milioane de vizualizări a strâns clipul „Yalla” numai pe contul oficial de YouTube al INNEI. La acest număr se adaugă accesările din celelalte platforme de streaming audio şi video. O performanţă la care mulţi artişti autohtoni şi internaţionali doar visează!

„Pur şi simplu, ador să fiu vocea în filmele de desene animate“

- Care este cea mai mare temere a ta? Ce te sperie de moarte?

- Cea mai mare temere este ca toţi cei pe care îi iubesc să nu fie bine și să nu am cum să îi ajut.

- Care este visul tău neîmplinit? Cea mai mare dorinţă…

- Să am un hit cunoscut în întreaga lume, dintr-un capăt în altul.

- Spuneai, la un moment dat, că ai vrea să fii vocea desenelor animate. Ai încercat să faci ceva în acest sens?

- Da, am avut un mic proiect. Dar mai vreau, îmi place mult această joacă.

- Unde te vezi peste cinci ani?

- Pe scenă, în studio, făcând muzică.

- Cum ar arăta pentru tine viaţa perfectă?

- O trăiesc deja! (râde)

- Dar lumea perfectă?

- O lume în care să fie mai multă blândețe și sprijin între oameni.

- Dacă ai avea o baghetă magică, ce ai schimba?

- Răutatea care există între oameni.

„Experimentez mult când vine vorba despre haine. Acolo simt că e mult loc de încercat, de combinat stiluri, piese. Mă pasionează și mă implic foarte mult când vine vorba de ținutele mele, de look-uri, de coafuri“