de Ştefania Băcanu
Olimpia Melinte este actriţă şi a simţit chemarea asta încă de mică, fiindcă „îi place la nebunie”. Nu pare interesată de premii sau de nominalizări, iar „celebritatea” este un termen pe care nu îl foloseşte, pentru că nu crede în el. E o femeie frumoasă, simplă ca oricare alta, doar că se află în slujba publicului, meserie pe care o face al naibii de bine, iar dovadă stau premiile la care a tot fost nominalizată până acum. Astfel îi place să vorbească despre ea însăşi... Rolul Elizei din serialul „Vlad”, difuzat la PRO TV în fiecare luni, de la ora 21:30, i-a adus notorietatea, fiind primul proiect ce s-a extins pe o perioadă mai lungă, trei ani, dar succesul a fost atins cu mult, mult înainte. Am stat de vorbă cu Olimpia şi am făcut cunoştinţă cu naturaleţea, bucuria şi zâmbetul larg ce îi exprima sinceritatea. Poate, trei dintre calităţile prin care şi-a cucerit definitiv publicul... Nu rataţi un interviu „de suflet”!
Când a început să o sperie proiectul „VLAD”
- Ce aduce nou ultimul sezon din „VLAd”?
- Multă iubire, multă adrenalină, dar aș sublinia acest cuvânt, „iubire”, pentru că, de fapt, „Vlad” e despre dragoste, dragoste pierdută, dragoste regăsită în acest sezon. Iubire pe toate palierele, că vorbim despre cea carnală, despre cea senzuală, despre cea umană, despre asta este vorba în ultimul sezon „Vlad”, diferit de toate celelalte.
- De ce este atât de diferit acest sezon?
- În primul rând, Eliza nu mai plânge, ceea ce este foarte rar. Până acum, nu s-a întâmplat niciodată. Eu am vărsat butoaie de lacrimi! Dacă le adunam pe toate, sigur strângeam de o canistră, ceva. (râde)
- Îți pare rău că se termină?
- Îmi dau seama că da. De câte ori sunt întrebată, de atâtea ori realizez că se termină și nu îmi vine să cred că o să ne despărțim...
- Cum a fost pentru tine experienţa din „Vlad”?
- În primul rând, a fost primul proiect ce se întinde pe o perioadă atât de mare și de aceea a fost atât de complicat, pentru că, trei ani întregi, am fost Eliza și chestia asta mi s-a părut interesantă inițial. Apoi, a început să mă sperie, fiindcă, un actor vrea să fie cât mai divers, să aibă roluri cât mai diferite, și, cumva, mie mi-a dat emoții treaba asta, pentru că nu știam câte sezoane vor fi și cât voi mai interpreta viaţa Elizei. M-am atașat atât de mult de personaj și de oameni, încât, acum, mi-e greu să mă gândesc ce emoții aveam la început și că eram atât de stresată.
„Am «furat» meserie de la Jesus, regizorul nostru. În plus, acum ştiu să fac şi o tortilla”
- Care a fost cea mai emoţionată scenă din serial?
- Personajul meu este unul plin de trăiri. Poate că unele dintre cele mai emoționante momente erau cele din tinerețea Elizei, toate întâlnirile cu Adrian, cu trădarea ei... Acestea au fost secvențe care pe mine m-au costat foarte mult, întrucât îmi era, cumva, foarte greu să mă împart între sora Roxanei, care voia tot binele pentru sora ei, și femeia ce îl iubea pe Adrian. Și atunci, cam toate secvențele aveau această încărcătură a faptului că urmează să îl trădez pe Adrian. Ştiam... planul se cocea și, în mine, în interiorul Elizei, era clar că n-o să refuz, pentru că era imposibil! Dispariţia surorii era ceva ce nu puteam să concep. La fel, un alt episod extrem de răvăşitor a fost când am aflat că a murit Roxana și tot ce s-a întâmplat după... Și întâlnirea cu Vlad și momentul în care am vrut să-l iau la bătaie...
- Povestește-ne o scenă amuzantă care, practic, ți-a furat concentrarea și n-ai mai putut să filmezi...
- În general, secvențele filmate cu Andrei Aradits sunt cele unde se râde mult și eram certați de regizorul filmului, Jesus del Cerro, deoarece chicoteam și nu ne mai puteam concentra la chestiile complicate. De exemplu, aveam whisky în pahare, de fapt, suc, și gheață care de fapt nu e gheață, sunt niște cuburi din plastic... și Andrei învârtea paharul și băga limba printre cuburile alea, o chestie extrem de amuzantă, ce se petrecea înainte să se dea acțiunea... Sau, tot cu el, aveam o secvență care sugera că vom face dragoste, singurul nostru cadru emoționant din tot filmul... Trebuia să intrăm în cameră, ca și cum dansam, dar noi ne împiedicam, făceam ca toate cele, fiindcă nu se poate să fii serios cu Andrei... Mă împingea pe pat și eu cădeam prost, împrăștiam bomboanele care erau pe acolo... Adică, o nebunie d-asta... Ne intrau spinii de la trandafiri prin tot felul de locuri... (râde tare)
- Ce ai învăţat din această experienţă şi de la cine?
- Cel mai mult am „furat” de la Jesus, regizorul nostru. Am prins de la lucruri banale, cum să gătesc o tortilla, până la chestiuni legate de meserie, pe care mi-e foarte clar acum că le voi folosi mai departe. De exemplu, felul în care spun textul, pentru că, uneori, am tendința să duc totul spre o ușoară poezie, eu fiind puţin mai melancolică...
„Mi-ar plăcea un rol precum cel al lui Natalie Portman în «Black Swan»”
- Cum te-ai înţeles cu Eliza?
- Cu Eliza am avut și crize existențiale, pentru că am urât-o, la un moment dat, pentru faptul că nu a avut curajul să fie puternică în fața familiei și mai ales a tatălui. Nici în fața lui Ștefan nu reușea să se impună, de multe ori, așa cum mi-aș fi dorit eu. Uneori, îmi venea să mor cu ea de gât, dar am încercat să nu o judec prea tare... Conștientizam că putea să aibă o soartă mult mai frumoasă, dar asta ar fi însemnat să nu mai existe „Vlad”. (zâmbeşte) Mi-ar fi plăcut să o văd și fericită. Este unul dintre personajele mele care nu a fost niciodată împlinită cu adevărat, în afară de momentele din tinerețe, și nici acolo nu era 100% happy, deoarece și atunci avea această umbră care o urmărea permanent.
- Cum este Olimpia față de Eliza?
- Foarte diferită! În primul rând, viețile noastre sunt complet altele, de la familie, de la faptul că eu sunt într-o relație în care mă simt împlinită, iubesc și sunt iubită, până la acela că eu nu am structura trădătorului.
- Dacă ar fi să scrii scenariul propriului film, ce personaj ai juca?
- Mi-ar plăcea un rol de dansatoare sau de balerină, poate ceva așa cum a fost Natalie Portman în „Black Swan” („Lebăda neagră”). M-a fascinat mereu lumea dansului și mi-aș fi dorit să am șansa asta. Dar, cine știe?, poate se va întâmpla într-o zi...
- Ce personaje ţi se potrivesc cel mai bine?
- Toate, sincer. Nu mi-am dorit niciodată să joc, nu știu... dramă, comedie sau doar tragedie... Vreau să joc, pur și simplu. Mereu îmi doresc ca următorul rol să fie diferit de ce a fost până atunci. Sper, sincer, la comedie în această etapă a vieții.
„Au fost multe lucruri care m-au costat în viață, dar totul a meritat”
- Care este rolul care te-a marcat cel mai mult până acum?
- Cred că au fost rolurile de gemene din filmul „Canibal”, pe care l-am făcut în Spania. Practic, erau două partituri. Ele m-au marcat, mi-au schimbat inclusiv traiectoria și viața personală. Se întâmpla în 2013... Au urmat nominalizarea la Goia, Premiile Academiei Actorilor de acolo... au fost niște întâlniri foarte importante pentru mine și, probabil că, dacă nu rămâneam însărcinată la scurt timp după, în mod sigur, altul era traseul meu. Dar nu îmi pare rău, pentru că, altfel, nu mai eram acum aici și nu aș fi avut ocazia să mă întâlnesc cu oamenii ăștia minunați și cu acest rol special.
- Poate ai fi fost şi acum în Spania?
- Probabil că da... Dar nu e niciodată târziu. Eu am mai filmat acolo și după „Canibal”…
- Cum ai descrie cariera ta de până acum în câteva cuvinte?
- Cred că am ajuns să îmi transform pasiunea în meserie și să trăiesc din asta și nu cred că există lucru mai frumos pe lume decât să faci ceea ce iubeşti. Am visat de când eram mică să ajung aici și nu mi-am dorit să fiu nimic altceva decât actriță. Au fost multe momente care m-au costat în viață, cel puțin până acum, dar totul a meritat. Cariera mea a fost așa, ca un Everest, pe care îl urc în continuare, nu m-am oprit, și mai am mult până o să ajung acolo unde îmi doresc, în vârf!
Cum a ajutat-o muzica să interpreteze cât mai bine personajele
- Ce sacrificii ai făcut de dragul meseriei?
- Cred că timpul, cea mai importantă resursă pe care o avem... timpul pe care nu l-am petrecut alături de familia mea și, când spun familie, mă refer la părinți, la soț și la copiii mei. (surâde trist)
- Care sunt secretele actorului? De exemplu, cum reuşeşte să plângă atunci când trebuie?
- Nu am secrete, dar știu sigur că mă ajută muzica. Mă transpune în altă lume și cam toate personajele mele au avut o melodie a lor sau mai multe, cum e cazul Elizei, care timp de trei sezoane a bifat o melodie și, acum, sezonul acesta, are alta. Faptul că mă pot retrage în căști și mă pot concentra mă ajută enorm. Nu am alte ponturi, mi-am creat propria metodă, după ce am îmbinat mai multe stiluri pe care le-am studiat și testat pe propria piele.
- Care sunt cele mai dificile scene de film?
- Cele mai dificile, din punctul meu de vedere, sunt și vor fi acelea în care trebuie să îi faci pe oameni să râdă. Comedia este foarte grea. Să faci oamenii să plângă, să se emoționeze nu e atât de dificil, fiindcă toți au fost răniți cândva sau se regăsesc în moartea cuiva... dar umorul este foarte diferit și e foarte dificil să ajungi la mase prin comedia ta.
„Scenele de dragoste sunt cele mai grele, presupun o anumită coregrafie”
- Care a fost pentru tine cea mai grea scenă pe care ai jucat-o?
- Una dintre secvențele dificile, de exemplu, a fost în „Selfie”, unde eram o adolescentă care făcuse o intoxicație alimentară, era plină de bube și la ea a venit băiatul care îi plăcea. Urmau să facă dragoste în mașină... A fost incredibilă scena pentru că era, cumva, la limita penibilului. Nu știam cum să transmit ca publicul să perceapă comedia, dar să se și emoționeze, deoarece trebuia să înțelegi cât de greu îi este acestei puştoaice cu bube să se lase iubită de băiatul fanteziilor ei.
- Când sunt scene de dragoste, cu cine este mai uşor să joci? Cu actorii cunoscuţi, de care te leagă şi un soi de prietenie, sau cu cei complet necunoscuţi?
- N-am avut foarte multe scene de dragoste... Le număr pe degete și au fost în „Vlad” cu Anghel Damian, pe care îl cunosc și cu care mă simt foarte confortabil și mi-a fost simplu... Cu Andrei nu am avut, deși eram căsătoriți. O singură secvență, dar chiar înainte să ne sărutăm i-am spus că Matei nu e copilul lui și s-a terminat. Iar cu Adi a fost mai multă coregrafie, pentru că eram opriți fix înainte să se întâmple.
- Cum sunt secvenţele amoroase?
- Sunt foarte grele, pentru că presupun o anumită coregrafie, trebuie să stai într-o poziție anume, să stai la cameră într-un anumit fel...
„Ingrid a fost botezată de fratele meu, preot, la 2 Mai“
- Cum te descurci cu filmările şi cu o fetiţă mică acasă?
- Oh, Doamne, uite, chiar acum îmi scrie soțul... (râde) Ce să zic, cu ajutor din partea soacrei mele, las lapte acasă, pentru că o alăptez în continuare. Nu e deloc simplu... Cel mai mare impediment este memoria, în momentul de față, pentru că, e nevoie de nouă luni să faci copilul, și nouă să te refaci, să redevii cum ai fost, din toate punctele de vedere.
- Fizic, văd că ți-ai revenit rapid...
- Fizic, da, dar așa a fost și la prima naștere, am luat puține kilograme, însă sunt alte probleme hormonale care îmi dau bătăi de cap. Mă ajută corpul, am început să fac sport abia când Ingrid avea 3 luni, dar nu ca să slăbesc, ci pentru că aveam dureri de spate...
- Ţi-ai dorit foarte mult al doilea copil sau aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple?
- Mi-o doream foarte mult și am zis că, atunci când va fi să se întâmple, se va întâmpla! Nu mai puteam să aștept. Sasha creştea și nu voiam să fie diferență prea mare între ei.
„Particip activ la cursuri de parenting”
- Tocmai ați avut botezul...
- Da, botezul. Şi a fost foarte frumos, pentru că am fugit la mare cu toată familia. Minunat, chiar dacă a plouat... Se zice că ploaia aduce bogăție, nu?! Am fost la biserica din 2 Mai, iar botezul s-a desfăşurat în campingul de rulote. Ingrid a fost botezată de fratele meu, care este preot și nu a scâncit deloc. Ceea ce este greu de întâlnit, pentru că toți piticii plâng la botez.
- Cum se înţelege Sasha cu Ingrid?
- E un copil tare iubăreț. El a crescut înconjurat de foarte multă iubire, îmbrățisări și pupături, pentru că noi suntem genul ăsta de părinți, și el, la rândul lui, o adoră pe Ingrid. Când plânge, este atent să ne ajute, să ajute și el cu ceva...
- Cum este mama Olimpia?
- Nu știu, uneori încerc să fiu și fermă, și blândă în același timp, dar nu prea îmi iese. Sunt ori blândă, ori fermă și vreau mereu să învăț lucruri noi, fac cursuri de parenting. Când sunt mici, te descurci altfel cu ei, dar când cresc și au tot felul de influențe din lumea exterioară, lucrurile se schimbă și trebuie să știi cum să îi iei. Am zile când sunt foarte obosită și mi-e tare greu. Aș vrea să mă ascund undeva și să uit de tot, dar majoritatea momentelor îmi place să îmi petrec timpul cu copiii. Noi ne-am împărțit cumva. Eu merg cu Sasha la muzee, să descopăr lucruri cu el și pentru el, în timp ce soțul meu se ocupă de partea practică. Repară mașini, joacă fotbal...
„Sunt cicălitoare! Dar şi genul de femeie care iese nemachiată pe stradă”
- Cum este Olimpia, cea din spatele camerelor?
- Un om normal, nu are nimic special. Sunt femeia care merge nemachiată pe stradă fără nicio problemă. Din respect pentru cei care mă urmăresc, am mai multă grijă de mine, dar o fac deoarece știu că, așa cum spuneam, noi vindem visuri. Dar nu o fac frecvent... De exemplu, și acum, la mare, toată lumea a fost surprinsă de alegerea mea și spuneau: „Cum, tu, aici, în picioarele goale, prin bălți?” Da, asta sunt și nu mă va schimba celebritatea. Actoria vine din adevăr, ceea ce înseamnă că trebuie să fii cât mai real, cât mai credibil atât cu tine, cât și cu ceilalți. Măștile pe care ni le punem costă!
- Dar soţia cum este?
- Cicălitoare. (râde) Chiar mă gândeam că eu mereu îi cer câte ceva, iar el nu cere nimic. Sunt un om care organizează și un om care organizează are nevoie de ajutoare. (râde) Cred că ne-am asumat faptul că eu sunt seriosul din casă, iar el este veșnic copil, fiind născut pe 1 iunie. Funcționez cu liste, nu îmi iese mereu, mai ales în perioada asta, dar perseverez.
- Sunteţi împreună din perioada liceului... Cum ați rezistat?
- Ne iubim cu adevărat, ăsta e singurul secret. În plus, ne lăsăm foarte mult spațiu. Nu sunt genul care să îi spun: „Nu, nu te duci cu prietenii, nu te duci la schi deoarece eu nu pot merge, că sunt însărcinată”. Cred că despre asta este vorba, să oferim libertate și să iubim...
„M-a cucerit cu pistruii lui, iar lui i-a plăcut că eram actriță”
- Cum te-a cucerit?
- Cu pistruii. (râde copios) Când l-am văzut așa pistruiat, cu ochii verzi, cu părul închis la culoare și cu un zâmbet sincer, care trădează un om bun, m-a cucerit iremediabil. Cel mai mult apreciez la el faptul că empatizează cu ceilalți. Este crescut în spiritul moldovenesc cu influențe rusești, unde bărbatul este stâlpul casei, iar eu, la rândul meu, tot dintr-o astfel de familie provin, unde baza era tata, și, deci, ne-am potrivit.
- Dar tu, cum l-ai cucerit?
- I-a plăcut că eram actriță! Activam la Secția de Artă dramatică a Liceului de Arte din Iași, iar el era la Info, un IT-ist introvertit. Asta l-a atras, că eram la poli opuși, mă vedea pe scenă și era fascinat de treaba asta. Acum, este cel mai mare critic al meu!
- Te critică des?
- E cel mai mare critic al meu! (râde) Face mișto de mine de multe ori, când vede că o mai dau și de gard. Era și mama, la un moment dat, dar și-a mai pierdut din abilități.
- Cum primești criticile?
- Foarte greu, mai ales de la el. Dacă mă urechează oamenii cu care lucrez, nu am o problemă, dar dacă o face el, nu pot să mai dorm noaptea de supărare.
„Mi-e frică de singurătate”
- Dar are dreptate de fiecare dată?
- Depinde. Sunt situații când nu înţelege el și eu îi explic, și pricepe că a greșit, dar, de cele mai multe ori, are dreptate și e dureros...
- Spune-ne trei lucruri pe care le apreciezi cel mai mult la tine?
- Optimismul, faptul că încă mă pot bucura precum un copil de chestiile banale, simple, şi că iubesc oamenii.
- Dar de schimbat, ce ai schimba la tine?
- Frica de singurătate nu îmi place deloc. Aș schimba obsesia asta pentru organizare și autocritica. Ar trebui să fiu mai blândă cu mine.
- Ce îți reproșezi cel mai des?
- De exemplu, după o zi de filmare, în drum spre casă, trec prin tot ce am făcut și îmi pare rău, pentru că îmi dau seama că nu am făcut chiar tot ce trebuia sau cum aș fi putut s-o fac... Apoi, faptul că văd în copilul meu cel mare un copil prea mare, când, de fapt, el are doar 6 anişori...
- Dar cei din jur ce îți reproșează?
- Că nu știu să spun „NU”! Ar trebui să spun o mai des. O perioadă lungă, eram „DA, DA” la orice, dar e bine să poți să mai spui și „NU” din când în când.
„Am o carte pentru copii, pe care am scris-o împreună cu băiatul meu“
- La ce proiecte lucrezi în această perioadă? Ce urmează pentru tine?
- Urmează un lungmetraj despre care am aflat chiar zilele astea. Se numește „Peștele cu aripi” și va fi făcut în primăvara viitoare. Sper să mă întorc la teatru și să am măcar un spectacol pe care să îl joc. Am o carte pentru copii, pe care am scris-o împreună cu Sasha, băiatul meu, în timpul pandemiei, ce va fi lansată tot anul viitor, în primăvară.
- „Şi atunci, ce e libertatea?” este cel mai recent film?
- Da, a ieșit în cinematografe acum, de curând, în iulie parcă, și este o peliculă la care s-a lucrat foarte mult, aproape șapte ani. Are un succes fantastic, fapt ce mă bucură foarte mult. E un film scris de Ana Blandiana, care vorbește despre românii trimiși în Câmpia Bărăganului, unde au suferit niște traume majore.
„Noi trebuie să vindem nişte visuri, ceva frumos“
- Ai ales un domeniu ce are de suferit, pe alocuri, de ani întregi... Sunt actori care ies de pe băncile facultăţii şi nu profesează. Tu cum ai reuşit?
- Perseverența cred că este cuvântul pe care ar trebui să mi-l tatuez undeva, pentru că asta am făcut, nu am renunțat! Nu îți garantează nimeni că vei reuși, dar mă uitam la un interviu de-ale lui Al Pacino, în care spunea că este important să joci. Oriunde! Nu contează că o faci la Naționalul din Cluj, din Iași sau din București, important e să joci, și mi se pare esențial. Dacă ești concentrat pe treaba asta, nu ai cum să nu reușești. Viața unui actor începe la 5:00 dimineața și se termină la 8:00-9:00 seara, după ce, ca femeie, ai trecut prin machiaje diferite, trei-patru coafuri și nu știu câte rochii, lucru pe care nu e simplu să îl accepte oricine... Viața unui actor înseamnă zeci de replici învățate în orice condiție și că trebuie să fii bine când ajungi la filmare, fără să conteze dacă ai dormit sau nu cu o noapte înainte, deoarece ăla micu’ a avut febră. Nimănui nu îi pasă! Eu a trebuit să filmez știind că tata este pe patul de moarte... Apoi am plecat, am plâns... Asta e soarta unui actor, iar oamenii nu știu treaba asta. Lor li se pare că totul e roz, dar, în fapt, nu e ok să îți împovărezi publicul cu problemele tale. Ei trebuie să se bucure de ceva. Noi trebuie să vindem niște visuri, ceva frumos, ceva unic...
- Ai spus că ai jucat, deși tatăl tău era bolnav... Ce s-a întâmplat cu el?
- Tata a murit chiar atunci când eram la filmări, în primul sezon din „Vlad”.
- Ai putut să îți faci meseria conştientizând că s-ar putea să nu îl mai vezi în viață?
- Să știi că am fost mai bine decât eram în momentele în care nu aveam nimic, deoarece eram atât de concentrată pe situație, încât nu avea cum să nu iasă bine. Știam că, dacă mă duc în partea cealaltă, o să clachez!
„Vacanţa ideală ar fi pe o plajă cât mai pustie, cu rulota sau cu cortul“
- Unde ai fost în vacanţă vara asta?
- Cu toată familia, cu tot cu botezul celei mici, la 2 Mai. Am stat vreo patru zile doar noi patru, apoi au venit și ceilalți și a fost pentru prima dată când am văzut toți verișorii adunați și mi-au umplut sufletul de bucurie. Ce copii frumoși sunt în familie și cât de bine se înțeleg, deși se văd atât de rar.
- Cum ar arăta pentru tine o vacanţă de vis?
- Cred că undeva pe o plajă cât mai pustie, cu rulota sau cu cortul, să fim doar noi și prietenii noștri foarte apropiați. Plaja să fie doar a noastră, unde copiii să se joace în voie, fără griji...
- Ce ai lua cu tine?
- Aș lua foarte multe lucruri ca să supraviețuiesc. Nu îmi place să merg la cumpărături, de aceea, când mă duc în vacanță, ador să umplu portbagajul cu de toate ca să fim pregătiți pentru orice.
- Care este țara în care te-ai muta definitiv?
- Spania, chiar ne bate gândul ăsta. Amândoi suntem îndrăgostiți de España!