de Ștefania Băcanu
Când spui Marius Lăcătuș, spui ambiție, perseverență, determinare, dar mai ales valoare, calități pe care i le-a transmis și fiicei sale, însă într-un alt domeniu, arta... La 26 de ani, Dominique a devenit o actriță extrem de apreciată, care continuă să învețe și să se perfecționeze cu fiecare proiect pe care îl face. Rolul Taniei din serialul Adela, difuzat la Antena 1, este primul de o asemenea anvergură, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât apare în fața publicului român. Deși a crescut printre sportivi, iar tatăl ei a făcut performanță în fotbal, Dominique a fost atrasă mai mult de scenă, încă de când era mică. Şi cumva a știut întotdeauna pe ce drum vrea apăsat... să apuce. Își amintește cu plăcere perioada de glorie a tatălui, chiar dacă era doar un copil și nu înțelegea prea multe din fotbal. Vorbește cu mândrie despre Marius Lăcătuş, și nu doar pentru realizările ca sportiv, cât mai ales pentru ceea ce este ca om și tată. Dominique ne-a oferit un interviu cald, sincer, despre pasiunea ei, cum a ajuns aici, despre importanța pe care o are familia, dar și despre moștenirea de la părinții ei, zestre cu care merge mai departe în viață, spre vârfurile succesului...
„Rolul Taniei a venit într-o perioadă grea, imediat după lockdown, când nu mai speram la ceva”
- Dominique, felicitări, în primul rând, pentru rolul primit în serialul „Adela”. Cum ai ajuns acolo?
- Mulţumesc frumos! M-am prezentat la casting, iar după un timp mi s-a spus că am primit rolul Taniei. A fost un moment frumos, chiar nu mă aşteptam, sincer... Vestea că am fost aleasă să joc în acest proiect semnat de doamna Ruxandra Ion a venit într-o perioada grea, imediat după lockdown, în care chiar nu mai speram să înceapă ceva, aşa că bucuria a fost cu atât mai mare. Acum, când proiectul a ajuns deja la al treilea sezon - pentru care am început de curând filmările - pentru mine un lucru a devenit cert, #dacăejoieAdela! (râde fericită)
- Cum este rolul pe care l-ai primit? E greu să o joci pe Tania?
- Tania este secretara lui Paul Andronic, deţinătorul unui imperiu media. O fată ambiţioasă, sigură pe ea, căreia îi place ceea ce face şi se crede unică la locul de muncă. De aceea, nici nu se comportă prea frumos cu unele persoane. Altfel, îmi face mare plăcere să o interpretez şi chiar vă pot dezvălui că sunt momente în care Tania ajunge să mă surprindă şi pe mine.
- E diferită de tine?
- Da, foarte! Singurul lucru pe care îl avem în comun este ambiția. Eu niciodată nu m-aş comporta cum o face ea. Dar tocmai diferența asta dintre noi face să mă fascineze şi mai mult personajul. Totodată, pot spune că Tania m-a ajutat să privesc lucrurile şi din altă perspectivă.
- Este primul tău rol important?
- Pentru mine, fiecare proiect pe care l-am avut a fost important. De la fiecare rol ai ce învăţa, oricât de mic ar fi, ajungi să cunoşti oameni deosebiţi, pe care în alte circumstanţe nu i-ai putea întâlni. Dar da, Tania, din „Adela”, este primul meu proiect în ţară, într-o producţie de o asemenea anvergură. Sunt fericită!
„Sunt o norocoasă! În primul rând, pentru că am şansa să lupt pentru visul meu”
- Ce alte roluri ai mai avut?
- Când am decis s-o iau pe drumul ăsta, am mers la o școală de actorie. Atunci am început şi primele mele proiecte, alături de o profesoară care era şi regizor. Împreună am făcut mici piese de teatru, pe care le-am prezentat oriunde am avut ocazia, dar şi câteva scurtmetraje. A urmat, apoi, perioada de voluntariat cu Erasmus, în Turcia, în care mi-am mai adăugat o experienţă în CV - un proiect de actorie inedit pentru copii, într-o grădiniţă.
- Cum este să joci alături de mari actori români?
- Sunt o norocoasă! Proiectul Adela, de la Antena 1, m-a adus pe platouri alături de actori români cunoscuţi, iar pentru asta voi fi mereu recunoscătoare. Nu îmi imaginam că voi avea această ocazie! Sunt nişte persoane de la care chiar ai ce învăţa. Cred că este normal să arzi emoţii, nu cred că a fost cineva care să nu fi avut. Îmi face mare plăcere să împart scena cu ei.
- Dar, hai să ne întoarcem puţin în trecut. Cum ai ajuns aici?
- Fiecare, la un moment dat, trebuie să se gândească ce vrea să facă în viitor, pe plan profesional. Mie mereu mi-a plăcut partea artistică, aşa că am decis să lupt pentru visul meu. Cred că trebuie să faci ceea ce îţi place ţie, nu ce vor alţii!
„Am studiat în Spania, nu în România!”
- De ce ai ales actoria?
- De mică m-a atras... Trăiam mereu fiecare poezie pe care o învățam, când mă jucam îmi imaginam diverse poveşti pentru păpușile mele, la serbări mă bucuram de fiecare rol primit, îmi plăcea să imit cântăreţii… Aşa am luat decizia să merg pe acest drum, să mă formez. A fost o... chemare.
- Când ţi-ai dat seama că acesta este drumul pe care vrei să mergi?
- Cred că mereu am ştiut că ăsta e drumul meu, dar în liceu, când trebuia să decidem clar ce vrem să facem mai departe, atunci am luat decizia şi am hotărât că voi depune tot efortul pentru a ajunge cât de sus în acest domeniu.
- Ce au spus părinţii tăi când i-ai anunţat că vrei să devii actriţă? Te-au susţinut, au încercat să îţi schimbe dorinţa?
- Mereu m-au susținut! Când le-am spus decizia mea finală, au stat de vorbă cu mine. Mi-au explicat că este un drum foarte dificil, mi-au spus ce înseamnă şi mi-au mai spus că, dacă sunt sigură că asta vreau să fac, ei mă sprijină total şi vor fi lângă mine. Niciodată nu m-au obligat să fac ceva care nu îmi place, ci m-au lăsat pe mine să aleg. Mereu!
- Unde ai făcut studiile?
- La început, în Spania. Acolo am făcut liceul, apoi Facultatea de Actorie, Cinematografie şi Televiziune, dar şi diverse alte cursuri care au legătură cu actoria și cu muzica.
- Ai plecat de acasă de foarte mică...
- Nu a fost deloc uşor să plec într-o ţară străină, unde nu cunoşteam pe nimeni. Ştiam limba, dar nu aşa de bine. A fost mai apăsător, dar am învăţat multe şi nu îmi pare rău de hotărârea pe care am luat-o atunci.
Ştie patru limbi străine, inclusiv turcă
- Aşa ai ajuns să vorbeşti patru limbi străine?
- Învăţ destul de repede o limbă străină, dacă îmi place. (râde) De la grădiniță am făcut engleză, susţinută şi cu meditaţii acasă. A urmat apoi franceza, în clasele primare şi am continuat până în liceu. Limba spaniolă am început să o studiez cu un an înainte să plec, chiar dacă atunci nu ştiam că voi merge atât de departe, şi am perfecţionat-o în liceu. Cât despre limba turcă, pe aceasta am început să o studiez după o conversaţie cu mama. M-am înscris la institutul turc, mi-a plăcut, mi s-a părut interesant, iar apoi mi-au oferit ocazia să fac şcoala de vară în Turcia, unde vorbeam toată ziua numai în turcă.
- Tatăl tău, fost mare sportiv de performanţă, nu a încercat să îţi îndrume paşii spre o carieră sportivă?
- A încercat şi cred că era şi normal să o facă. Dar nu a fost să fie. A văzut şi el că nu am această pasiune şi că nu voi face deloc performanţă în sport.
- Totuşi, nici tu nu eşti chiar străină de sport...
- Am practicat şi eu câteva sporturi în timpul școlii, gimnastică ritmică, tenis, baschet, handbal. Cel mai mult am făcut tenis şi mi-a plăcut, dar mai mult ca hobby, nu într-atât încât să mă pregătesc, să ajung jucătoare de performanță.
E presiune sau nu să creşti într-o familie faimoasă
- Şi nu te-a tentat o carieră sportivă?
- Nu. Am crescut mereu cu sportul. În familie, mereu s-a vorbit despre sport, dar să fac o carieră, mereu am ştiut că nu se va întâmpla. Ador sportul! Merg la sală în fiecare zi. Fac cycling, iar iarna când pot, schiez, mă dau cu snowboard sau, pur şi simplu, cu patinele.
- La ce visai când erai mică?
- Când eram mică voiam mult să mă joc cu prietenii. Mă bucuram de copilărie, nu mă gândeam la viitor. Niciun copil nu cred că se gândeşte... Mereu mi-a plăcut muzica şi actoria, dar era mai mult o joacă. Pentru mine conta să mă lase mama să ies afară cu ceilalţi copii, să ne bucurăm împreună.
- Cum este să creşti printre sportivi cu renume?
- Nu ceva diferit. Eram copil, nu stăteam să mă gândesc cine era fiecare. Erau colegii şi prietenii lui tata, iar eu mă jucam cu prietenii, cu copiii lor... Ne distram. Din exterior era ceva mai diferit, probabil, dar pentru noi, nu conta numele, ci cum ne înţelegeam între noi.
- Cum este să fii fata lui Marius Lăcătuş, un fost fotbalist din Generația de Aur, care a făcut istorie?
- Nu este aşa de greu. Nu dau importanță părerilor unor necunoscuți care vorbesc despre tata sau despre familia noastră. Poate fiecare să creadă ce vrea! Pentru mine, să fiu fata lui Marius Lăcătuş este o mândrie! Dar nu numai de tata sunt mândră, ci şi de mama. Să fii soția unui fotbalist nu e ușor! Sunt doi oameni buni, cu un suflet bun şi pentru mine asta contează. Normal că sunt mândră de tot ce a realizat tata pentru fotbalul românesc, mai ales pentru că a făcut-o din pasiune şi pe el l-a făcut extrem de fericit.
„Știam doar că trebuie să câștige Steaua, atât!”
- Numele Lăcătuş a atârnat greu pe umerii tăi?
- Nu stau să mă gândesc la asta, dar a contat şi numele Lăcătuş.
- L-ai prins ca jucător? Povesteşte-ne un meci, o fază care ţi-a rămas în minte...
- L-am prins, da! Eram mică. Îmi plăcea să îl văd pe tata, dar nu înţelegeam multe. Când era un meci şi mergeam, eu mai mult mă jucam cu ceilalţi copii ai fotbaliştilor. Nu stăteam noi să ne uităm. Ne distram în felul nostru. Noi ştiam doar că trebuie să câștige Steaua, atât! (râde)
- Cea mai frumoasă amintire legată de el?
- Sunt multe momente perfecte alături de familie. Nu pot alege unul. Sunt o norocoasă că am părinții pe care îi am.
- Ce-ţi vine în minte prima dată când îl menţionezi pe tatăl tău?
- Sacrificiile pe care le-a făcut să ajungă acolo unde a ajuns şi cum este el, cu adevărat, ca om.
„Tata m-a învățat să nu mă cred superioară nimănui”
- La şcoală, ce reacţii aveau colegii tăi care ştiau că eşti fiica lui Marius Lăcătuş?
- Eram mici, dacă vorbeau ceva acasă la ei, nu ştiu. Mi-au cerut, poate, un autograf de la tata sau au vrut o poză cu el, dar, în rest, au avut o relaţie normală cu mine şi nu au făcut mari diferențe. Asta şi datorită alor mei, probabil. Niciodată nu ne-am crezut mai presus de ceilalți.
- Ce relaţie ai cu Marius?
- Avem o relaţie bună, e tatăl meu. Știu că, dacă am nevoie de un sfat sau să mă ajute cu ceva, mă pot baza oricând pe el.
- Ce ai învăţat de la el?
- Să lupt pentru ceea ce vreau, să îi respect pe cei din jur, să nu mă cred superioară nimănui… Am învăţat multe de la părinţii mei şi încă mai am de învăţat.
- Ce te-a sfătuit legat de actorie?
- Să îmi fac treaba bine, să demonstrez zi de zi ce pot, să nu mă mulțumesc cu puţin. M-a mai sfătuit să nu mă las păcălită de nimeni!
„Când se difuzează «Adela», joia, nu ne uităm împreună la serial. Eu prefer să-l văd la mine în cameră”
- Se uită la „Adela”?
- Da, împreună cu mama, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. Eu nu stau cu ei ca să ne uităm la serial. Prefer, sincer, să îl văd la mine în cameră.
- Ce îţi spune? Te sfătuieşte, te critică dacă greşeşti?
- Nu vorbim mult despre serial. Mă întreabă când apar, după filmări mă întreabă amândoi cum a fost, dacă erau mulţumiţi regizorii sau doamna Ruxandra Ion… din astea, de familie.
- Cât de mult timp petreceţi împreună?
- Locuiesc cu ei, deci ne vedem des. Nu stăm mult împreună, dar clar petrecem mai mult timp acum față de perioada în care tata era mai mereu plecat prin cantonamente. Avem timpul nostru pe care îl preţuim în familie, luăm masa împreună, ne mai uităm la televizor…
- Cum l-ai descrie în câteva cuvinte?
- Luptător, sufletist, un tată şi un soţ bun. Clar, un exemplu!
- Cu cine te înţelegi mai bine, cu mama sau cu tata?
- Mă înţeleg bine cu amândoi. Nu există vreo diferență. Dacă trebuie să le spun ceva, vorbesc cu amândoi sau dacă vorbesc cu unul dintre ei, după află imediat şi celălalt. N-avem secrete!
„Bărbatul de lângă mine… să fie înalt“
- Iubeşti? Ai o relaţie?
- În momentul de faţă, nu, dar nici nu am să mă afișez public alături de cineva. Îmi place ca viaţa privată să rămână aşa... a mea!
- Ce calităţi trebuie să aibă un băiat ca să fie lângă tine?
- Contează cum este ca om, ce îmi transmite, dar nu pot nega că mai contează şi să fie înalt şi să aibă un aspect exterior care să-mi placă. (surâde)
- Ce alte pasiuni mai ai în afară de actorie? Ai cochetat şi cu modellingul la un moment dat... De ce ai renunţat?
- Îmi plac muzica, echitaţia, iarna practic sporturile specifice… Am făcut şi modelling când eram mică. Am multe amintiri din perioada aceea. Nu pot să vă spun un motiv anume pentru care am renunțat… Soarta...
„Nu mi-aş vinde demnitatea pentru nici un proiect“
- La ce alte proiecte lucrezi sau ce planuri profesionale ai?
- Acum, prioritatea mea este serialul „Adela”. Nu ştiu ce se va întâmpla mai încolo.
- Ce sacrificii ai făcut de dragul meseriei?
- Nu pot spune că sunt sacrificii. Dacă faci ceea ce îţi place, nu există sacrificii, sau, cel puţin, nu acum. Ce va urma, nu ştiu. Poate ar trebui să menţionez aici mutarea la Madrid, singură, la 18 ani, pentru a face facultatea. Dar pentru mine nu a fost chiar un sacrificiu, mai greu a fost pentru ai mei, care mă vedeau în vacanţe.
- Ce nu ai accepta niciodată, chiar şi de dragul meseriei?
- Nu mi-aş pierde demnitatea pentru nici un proiect! Nu mă uit la bani, ci cu cine lucrez şi ce mi se cere, ca actriţă. Mereu am să fac ceea ce mi se pare că este bine pentru mine şi, totodată, să ştiu că m-am respectat pe mine, ca persoană.
- În ce condiţii ai pleca definitiv din ţară?
- Nu am spus niciodată că vreau să rămân definitiv în ţară. Am fost în Spania, în Turcia. Aş pleca să fac şi alte proiecte în străinătate, dar asta nu înseamnă că nu m-aş întoarce. Nu cred că trebuie să rămâi definitiv într-un loc, chiar dacă e România...