de Ștefania Băcanu

Paula Hriscu este o artistă care face spectacol în muzica românească, datorită stilului cameleonic pe care îl abordează. Deși s-a lansat cu piese populare, Paula s-a făcut remarcată și cu unele melodii tradiționale, dar și colinde, unul dintre acestea, „M-o trimis mama la capre”, fiind senzația sfârșitului de an 2020. Fire credincioasă, artista își exprimă prin voce și talent mulțumirea către Dumnezeu pentru tot ce are, dar mai ales pentru că este în viață și se bucură de fiecare respiraţie cu adâncă recunoștință. Se inspiră din propriile trăiri, din experiențele din jur, și îi place să trăiască simplu și frumos. A fost asemănată cu celebra Vitoria Lipan, datorită straielor pe care le-a purtat în videoclipul piesei amintite, dar, în realitate, este o femeie tânără şi atrăgătoare. Face sport și ar putea oricând concura cu cele mai aprige antrenoare de fitness. Chiar și așa, nu și-a uitat niciodată originile și nici tradițiile cu care a crescut, motiv pentru care, fiind în preajma Crăciunului, ne-a povestit despre cele mai frumoase Sărbători de iarnă pe care le petrecea pe ulița satului unde a copilărit și bucuria cu care mergea la colindat din poartă-n poartă...

„Nu știam că burta e tăiată de sus până jos”

- Paula, eşti considerată revelaţia muzicii populare. Care e povestea ta?

- Revelație, cred că e prea mult, dar dacă așa se spune despre mine, mă bucur nespus să aud asta. Muzica mea este respirația sufletului meu, iar dacă ceea ce cânt ajunge şi la inimile oamenilor este cea mai mare mulțumire și răsplată. Niciodată nu mi-am dorit nimic, chiar și legat de muzică, dar cred că Dumnezeu are câte un plan pentru fiecare, iar tu, ca om, nu trebuie decât să trăiești fiecare moment pe care El l-a scris pentru tine și să urmezi pașii Lui, mulțumindu-i în fiecare zi pentru tot. Nu întotdeauna ajungi ceea ce îți doreşti, soarta omului este scrisă înainte de a se naște... A existat o perioadă în viața mea în care credeam că Dumnezeu nu există! Ba mai mult, aveam curajul de a-L judeca! Aveam 21 de ani, eram casier-încasator la o sală de jocuri în Brad, județul Hunedoara, și, tot în acea perioadă, am fost la un pas de moarte în urma unei hemoragii interne în care pierdusem trei litri de sânge. Medicii nu îmi mai dădeau șansă de supraviețuire... Atunci, Dumnezeu mi-a arătat ce înseamnă bunătate și iubire, oferindu-mi o a doua șansă la o altă viață. S-a întâmplat pe data de 17 decembrie 2012, iar în 25 decembrie 2012 am ieșit din spital, în ziua de Crăciun, ceea ce pentru mine a fost un alt semn divin... Până atunci, muzica o ascultam ca orice om, era un medicament pentru suflet și atât. Nu mă gândeam să cânt eu vreodată...

- Câți ani aveai când ai trecut prin acea grea cumpănă și ce ai simţit în acele momente de încercare?

- Aveam aproape 22 ani... Îmi amintesc faptul că nu îmi era frică deloc și singura grijă pe care o aveam era legată de părinții mei, care erau foarte speriați de faptul că mă pot pierde. Eram grav, iar eu simțeam cum mă sting încet, dar gândul îmi era la ei și țin minte că L-am rugat pe Dumnezeu să aibă grijă de ai mei.

- Ai fost operată?

- Nu știam că burta mea e tăiată de sus până jos, deoarece, înainte de operație, toată lumea era informată de medici că apendicele a perforat și știam că voi avea o mică tăietură în partea dreaptă. Dar nu a fost așa... Îmi aduc aminte când medicul a venit să verifice cum sunt și atunci mi-am văzut abdomenul. A fost șocant pentru mine și credeam că este un coșmar din care trebuie să mă trezesc. Chiar dacă pe urmă familia mea, împreună cu doctorii, încercau să îmi explice ce s-a întâmplat, în acel moment, nu puteam deloc să accept acea tăietură urâtă pe abdomenul meu.

„Îmi aduc aminte perfect momentul când i-am cântat prima oară mamei. Am plâns de emoţie...”

- Cum a fost recuperarea?

- A fost grea și o perioadă delicată pentru mine, în care m-am simțit neputincioasă. În primele trei luni a fost nevoie să fiu ajutată tot timpul. De exemplu, să mă ridic din pat, să mă spăl etc... Nu puteam nici să râd cum trebuie.

- Așa ai început să cânţi?

- În acea perioadă grea, cei care mi-au fost alături sunt părinții și fostul meu iubit, iar mama este cea care m-a îndrumat spre muzică. În mintea mea, nu puteam să accept ideea de a cânta. Era, parcă, ceva ce eu credeam că nu voi putea face niciodată! Îmi aduc aminte perfect momentul în care i-am fredonat mamei ceva și, din cauza emoțiilor și a durerilor abdominale, am plâns foarte mult. Era pentru prima oară când cântam cuiva, a fost groaznic, mai ales că habar nu aveam dacă e bine cum cânt. Nu aveam tehnică, nu știam nimic. Aveam o cunoștință care era instrumentist, iar mama a rugat-o să mă asculte, ca să vedem dacă există talent și dacă poate fi șlefuit. Aveam talent, dar sigur că urma foarte mult studiu pentru a-mi putea folosi corect vocea. Așa am început să învăț muzica de la vârsta de 22 de ani. Acum am 30 de ani și, povestind aceste lucruri, nu îmi vine să cred că este vorba despre mine...

- Tăietura de pe abdomen nu te-a împiedicat?

- Cred că normal am început să cânt după vreo doi ani de la intervenție, dar și în ziua de astăzi mă mai doare operația câteodată, dacă forțez prea mult abdomenul. Atunci, la început, a fost infernal pentru că aveam dureri mai mari și, de multe ori, plângeam şi sufeream din cauza asta.

„Tezaur folcloric”, limba engleză şi... vacile

- Ai apărut brusc de nicăieri şi ai rămas în inimile şi pe buzele tuturor. Cât timp ai lucrat la această lansare?

- În perioada în care studiam muzica, am reușit să cunosc oameni minunați care au știut ce îmi doresc pe plan artistic și care mi-au fost alături pentru realizarea cântecelor mele care îmi reprezintă satul unde am crescut, și anume, comuna Bulzeștii de Sus. Am și cântece din zona Clujului, orașul care m-a adoptat de șase ani. Primul album s-a lansat pe 7 februarie 2020, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, din Cluj-Napoca, cu mulţi invitați de onoare, artiști consacrați ai folclorului românesc.

- De ce muzică populară?

- Cu muzica populară am crescut... Ascultam la radio muzica din Banat. Asta era frecvența pe care o aveam acolo. Îmi amintesc cu drag momentele în care mă uitam cu bunica mea la îndrăgita emisiune „Tezaur Folcloric”, dar atunci când mergeam la vaci, să știți că mai fredonam și cântece în engleză. (râde) Sigur că era o engleză inventată de mine, nu se înțelegea nimic. Mă amuz când îmi amintesc... Dorința bunicii a fost ca mama să cânte, dar nu a fost să fie, păcat că nu a mai fost în viață să mă audă cântând. Ar fi fost cea mai mare bucurie pentru ea! Bunica, în tinerețea ei, a interpretat, a avut oportunitatea de a ajunge, în acea vreme, la un ansamblu profesionist pe post de solist vocal, dar sufletul nu a lăsat-o să-și părăsească locuința și animalele la care ținea foarte mult. Așa că a rămas să le cânte... munților.

- „M-o trimis mama la capre” este, practic, piesa cu care te-ai lansat?

- Nu, dar mă bucur enorm că acest colind a prins viață și a ajuns acolo unde îi este locul, de fapt. Primul meu album „Nu-i bai că-s micuță” a fost, de fapt, lansarea și începutul meu în muzică.

„Oamenii mă asociază cu Vitoria Lipan”

- Spune-ne povestea colindului „M-o trimis mama la capre”.

- „M-o trimis mama la capre” este un colind pe care am simțit să îl cânt neapărat! Nu m-am gândit o secundă că va ajunge atât de cunoscut și de plăcut. Din contră, m-am temut puțin, fiind diferit, din punct de vedere melodic și al versurilor, plus apariția mea într-un cadru mai aparte, singură, cu o „bota” în pădurile de brazi. Într-adevăr, am ajuns mult mai cunoscută datorită acestei interpretări arhaice pe care i-am conferit-o acestui colind. În cele mai multe comentarii, oamenii mă asociază cu Vitoria Lipan datorită baticului pe care l-am pus așa cum am simțit eu. Acest lucru m-a bucurat foarte tare. Colindul este din popor, însă linia melodică și orchestrația le-am făcut împreună cu Ovidiu Szilaghi.

- Acest colind a avut şi câteva reinterpretări, nu? L-ai cântat şi cu tenorul Bogdan Mihai...

- Da, o colaborare de excepție, care a avut mare succes. Vocile noastre s-au potrivit foarte bine și am avut un feedback neașteptat... La acest colind a fost făcut și un remix pe stil techno de Dj Andrew Dum, care a fost difuzat pe radio. Chiar a avut succes, iar bucuria a fost și mai mare în momentul în care am fost invitați pentru a-l cânta live pe post.

- Pe lângă voce, şi compui?

- Da, am început să compun de ceva vreme. Am câteva piese lansate deja, iar următorul album va avea cântece create de mine, ceea ce mi se pare incredibil. Să pot pune pe un portativ ceea ce simt, mi se pare magic, iar toți cei care pot să își cânte muzica ştiu că este cu adevărat uimitor. Doina „Dorul mândrului” și cântecul „Oare știi tu?” sunt făcute doar de mine pe parte de linie melodică, însă la versuri m-a ajutat mama.

„Lucifer şi Gabriel”, un cântec religios cu un succes uriaş

- Ce alte colaborări ai mai avut?

- Am lucrat cu Adlibitum Voices, unde am cântat împreună cântecul „Mama”, care ne și aparține. Este un omagiu adus tuturor mamelor, fiind lansat chiar pe 8 martie 2021. Cântecul „Oare știi tu?”, pe care l-am interpretat împreună cu Marius Ciprian Pop, este o colaborare minunată, care a avut succes.

- Cum a fost, de exemplu, colaborarea cu F.Charm? Cum l-ai convins să cânte o piesă cu tentă religioasă?

- Propunerea a venit din partea lui. După ce am lansat cântecul religios „Ce folos”, F.Charm mi-a scris pe una dintre rețelele de socializare și m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să avem o colaborare. M-a încântat ideea și am acceptat imediat după ce am ascultat ceea ce urma să înregistrăm împreună. Piesa se numește „Lucifer și Gabriel” și a fost excelent primită de oameni.

- La ce alte proiecte lucrezi?

- La al doilea album și sper ca anul ce vine să îl pot promova așa cum îmi doresc pentru toți românii, care îmi apreciază cântecele, încă de la debut.

„Uităm că biletul nostru pentru Viaţa de Apoi este sufletul nostru”

- Cum vei petrece Sărbătorile de iarnă?

- Sărbătorile le voi petrece alături de familie și de prietenii apropiați.

- Şi pentru că 2021 e pe final, cu ce gânduri şi planuri păşeşti în 2022?

- Nu îmi fac planuri, las lucrurile să decurgă de la sine. Îmi doresc doar sănătate atât mie, cât și familiei, pentru că în această perioadă cred că ăsta este cel mai important lucru, și să ne vedem în linişte toți.

- Ai multe piese-rugi îndreptate spre Dumnezeu...

- Am avut o viață grea și plină de obstacole, dar Dumnezeu întotdeauna a rânduit în așa fel încât lucrurile să se îndrepte în viața mea și să pășesc pe o cale aleasă de El, curată și luminată. Chiar dacă acest talent pe care l-am descoperit într-un moment mai puțin plăcut, acea cumpănă care mi-a schimbat viața, a fost tot mâna lui Dumnezeu, iar atunci mi-am dat seama că am o misiune: să bucur sufletele oamenilor prin cântecele mele, atât timp cât voi fi pe acest pământ, dar, în același timp, mi-am dorit să aduc și laudă Lui. Mă simt minunat atunci când interpretez melodii religioase și le-am ales cu sufletul. Mă regăsesc foarte mult în „Ce folos!”, pentru că este un cântec cu un mesaj foarte profund, care ne arată că, de cele mai multe ori, punem preț pe lucrurile materiale, iar mândria este cea mai cruntă povară cu care ne luptăm deseori și nu mai știm să apreciem ceea ce avem și tindem tot timpul la mai mult. Ceea ce deja duce la lăcomie! Uităm că, de fapt, biletul nostru pentru Viața de Apoi este sufletul nostru, iar ceea ce strângem în el pe acest pământ ne definește pe noi, de fapt, ca oameni.

„Mă consider lutul din mâinile lui Dumnezeu”

- Ce transmiţi prin cântecele tale?

- Cântecele mele sunt inspirate din viață, din trăirile fiecăruia dintre noi. Ce simt transpun pe o linie melodică. Poate să fie un cântec vesel, o doină sau o baladă prin care transmit dor, iubire, jale sau durere.

- Cum ţi-a schimbat muzica viaţa?

- Sunt același om, dar cu mai multă credință în suflet. Muzica mi-a dat șansa de a mă descoperi pe mine, în primul rând, și să mă bucur de tot ce mă înconjoară, să trăiesc prezentul și să apreciez absolut tot ce este frumos și moral.

- Eşti credincioasă, de fel?

- Încă nu știu ce înseamnă să fii credincios, ce anume presupune „a fi credincios”, dar sunt sigură că îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice, cred în El și știu că ne iubește pe fiecare la fel de mult. Ceea ce trebuie noi să facem este să îl primim pe Dumnezeu în sufletul nostru. Eu mă consider lutul din mâinile lui Dumnezeu și nu îmi doresc altceva decât să se facă voia Lui.

- În care perioadă sau în ce moment al vieţii tale ai simţit cel mai mult ajutorul, protecţia lui Dumnezeu?

- Dumnezeu tot timpul mi-a fost alături, dar cel mai mult am simțit atunci când am realizat că puteam să nu mai fiu pe pământ, iar Dumnezeu a făptuit o minune.

„Nu aş fi crezut că o să am un abdomen cu «pătrăţele»”

- Acum ești recuperată complet și te-ai apucat și de sport. Ai o frumuseţe de abdomen...

- Mulțumesc pentru compliment! Am început să fac sport după vreo trei ani, cu exerciții ușoare, apoi tot mai mult, până când am reușit să am pătrățele. (râde) Eu nu am crezut vreodată că voi avea astfel de abdomen, după operația pe care am suferit-o, dar Dumnezeu m-a întărit și mi-a dat putere să pot face sport și să devină un stil de viață sănătos şi permanent pentru mine.

- De cât timp mergi la sală şi câte ore pe săptămână faci sport?

- Merg la sală de vreo cinci ani, dar în ultimii trei, am făcut performanță în fitness. Mă antrenez de cinci ori pe săptămână. Ba mai mult, m-am și pregătit pentru concursuri de fitness, la un moment dat, iar pe data de 20 mai 2021 trebuia să particip la Cupa României. Nu s-a întâmplat din cauza faptului că, pe 10 mai, tatăl meu vitreg s-a stins din viață, iar eu nu am mai putut să fac față și sportului.

„Portocale aveam doar de Crăciun, pentru noi erau o delicatesă“

- Că tot suntem în pragul Sărbătorilor de iarnă, ai pregătit un nou colind pentru Crăciun?

- Tocmai am lansat un nou colind, „Mă luai, luai”, special pentru Sărbătorile de iarnă. Este un cântec care îmi dă emoții şi pe care abia aşteptam să-l scot din cutia cu surprize.

- Ai crescut la țară... Cum părea Crăciunul pentru tine?

- Fiind zonă de munte, țin minte că era foarte multă zăpadă, iar frigul o îngheța și îmi plăcea enorm să merg pe ea. Nu cred că a existat an în care să lipsească această zăpadă sau neaua, cum îi ziceam noi. Casele sunt foarte răsfirate în satul meu, iar în perioada de iarnă nu prea îți surâdea să pleci la drum. Eram trei persoane: bunica, mama și eu, care mereu petreceam împreună Sărbătorile de iarnă. Ne pregăteam cu ce aveam, se făceau plăcinte cu brânză, cu nucă și mere și nu pot uita acel miros care ieșea din ler, în momentul coacerii.

Minunatele tradiţii din sătucul sărac al copilăriei

- Veneau colindători?

- Colindători am primit o singură dată, eram foarte mică, în jur de 4-5 ani, și mi s-a făcut un pic frică din cauza zgomotelor. Veneau cântând de răsunau pădurile și văile, iar acest lucru, până în acel moment, nu îl mai auzisem vreodată. Următorii ani nu au mai ajuns colindători, dar mergeam la moșii mei care stăteau la distanță de vreo trei kilometri de noi și era o bucurie pentru mine, deoarece știam că voi putea să mă uit la televizorul color. Noi nu aveam decât alb-negru și, de multe ori, se defecta... Își mai revenea cu câte un pumn, dar nu de fiecare dată. (râde) Se tăia porcul înainte cu ceva vreme și se pregăteau mezelurile pentru masa de Sărbători. Tăiatul porcului pentru mine era un chin, îmi era foarte milă și trebuia să plec de acasă, ca să nu aud cum guiţă disperat... Îmi plăcea să ajut la tot ce se putea. Pe urmă, se pregătea casa, unde se spălau toate cingeele (prosoapele cusute manual și puse pe pereți), zugrăveam casa cu var stins și puneam un pic de culoare albastră, se spăla bine podul, podelele din casă, cu o perie aspră de rădăcini și pe urmă se ștergea cu grijă. Toate îmi lipsesc enorm, iar aceste lucruri simple, sărace pentru mulți dintre noi, mie mi se par cea mai mare și pură bogăție sufletescă. De ce? Pentru că, într-adevăr mă bucuram de tot ce se întâmpla și așteptam cu mare nerăbdare Crăciunul.

- Cum ar arăta Crăciunul perfect pentru tine?

- (Râde) Cred că tabloul perfect pe care mi l-aș dori ar arăta așa: bunica, într-un peisaj de iarnă cu multă, multă zăpadă, așa cum era la noi, trage după ea o sanie din lemn cu un brad pe ea plin de zăpadă! Această imagine o am și acum în minte atunci când împodobesc bradul şi dorul de copilărie mă emoționează și aș vrea să mai retrăiesc acele momente, măcar odată. Împodobeam bradul cu multe bomboane de ciocolată legate cu ață, chiar și portocale puneam, pentru că le aveam doar de Crăciun, pentru noi erau o delicatesă. Câteva globuri pierdute și ceva beteală... Bradul era frumusețea, cu mirosul lui specific, aromă care parfuma casa. Pe Moș Crăciun îl așteptam cu nerăbdare, dar întodeauna am plâns de emoție când trebuia să îi spun poezii. Nu așteptam un cadou special pentru că niciodată nu-i ceream nimic, eram mulțumită cu ce îmi aducea. Surpriza a fost și mai mare după ce am mai crescut, am aflat că Moșul era mama și o felicit și azi că nu mi-am dat seama niciodată. Întotdeauna când venea Moșul, se întâmpla să mai fie cineva la noi în casă, iar în acel moment, când apărea, îmi distrăgea atenția și nu îmi dădeam seama că mama lipsește din peisaj. (râde melancolică)

„În satul meu, de la an la an, rămân tot mai puțini oameni, iar acum luminile sunt stinse la multe case, iar cei care au mai rămas sunt sigură că păstrează intacte tradiția și bucuria Crăciunului. Poate, la bătrânețe, voi merge acolo și voi fi eu cea care va duce bradul în casă, cine știe...“

„Sufletul meu saltă de bucurie când colindele mele sună în casele românilor“

- Îl mai aștepți pe Moș Crăciun?

- Întodeauna l-am așteptat și îl aștept și acum pe Moș Crăciun, chiar dacă nu mai sunt copil, dar sufletul meu tot de copil este și tânjesc după lucrurile simple. Nașterea Pruncului Divin și această sărbătoare luminată cred că ne deschid acel lăcaș al inimii și ne-am dori cu toții să fim copii și să ne bucurăm de toate surprizele de care am avut parte în copilărie. Eu cred în magia Crăciunului și în tot ce se întâmplă în acel moment.

- Sunt diferite Sărbătorile acum, față de cum erau în copilăria ta?

- Acum, Crăciunul e altfel... Avem posibilitatea să îl facem așa cum ni-l dorim, dar, din păcate, parcă nu mai are acea magie, lipsesc persoanele dragi, mirosul bradului proaspăt tăiat, nici zăpadă nu mai este… Însă, mă bucur de familia pe care o am, alături de care petrec Sărbătorile și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat și a rânduit pentru mine. Sufletul meu saltă de bucurie atunci când colindele pe care le cânt sună în casele oamenilor, așa cum eu mă bucuram în copilărie de toate, acum transmit acest sentiment direct prin cântec.

- În zona ta se mai păstrează tradițiile?

- În satul meu, de la an la an, rămân tot mai puțini oameni, acum luminile sunt stinse la multe case, iar cei care au mai rămas sunt sigură că păstrează intacte tradiția și bucuria Crăciunului. Poate, la bătrânețe, voi merge acolo și voi fi eu cea care va duce bradul în casă, cine știe... (zâmbește)

„Nu așteptam un cadou special pentru că niciodată nu-i ceream nimic Moşului. Eram mulțumită cu orice îmi aducea“

„«M-o trimis mama la capre» este un colind pe care am simțit să îl cânt neapărat! Nu m-am gândit o secundă că va ajunge atât de cunoscut și de plăcut“

„Turneul din America a fost cel mai tare posibil“

- Recent ai fost în America...

- Am avut cea mai frumoasă experiență de până acum. E vorba despre un turneu, realizat în luna octombrie, în care am avut 11 concerte, în mai multe orașe. Am străbătut mai mult de un sfert din America și m-am bucurat de tot ce am întâlnit și am văzut.

- În ce oraşe ai fost?

- Am vizitat, dar am și cântat în New York, Philadelphia, Washington DC, Chicago, Detroit, Louisiana, Cleveland, Miami, Florida, Orlando, New Orleans, Tampa.

- Ai concertat şi pentru românii stabiliți peste Ocean?

- Da, am avut onoarea și plăcerea să le cânt românilor din America. Cred că am reușit să le astâmpăr un pic dorul de casă și de locurile natale. Mă bucur enorm pentru faptul că am avut acest turneu și îi mulțumesc pentru invitație familiei Milici, care s-a ocupat de organizarea acestor spectacole și care va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Nu am fost singură, alături de mine au mai cântat Lucreția Goagea, Georgiana Păduraru și Sorin Tanse.

„M-am pregătit pentru Cupa României la fitness, dar nu am mai participat din cauza faptului că tatăl meu vitreg s-a stins din viață“

„Am un soţ care îmi oferă dragoste, înţelegere, încredere şi susţinere“

- Profesional eşti pe val. Se poate spune la fel şi în viaţa personală?

- Viața mea e frumoasă și liniștită. Am un soț care îmi oferă dragoste, înțelegere, încredere și susținere în tot ceea ce fac, legat de muzică. E foarte important ca omul lângă care ai ales să trăiești să te accepte așa cum ești.

- Cum este relaţia voastră?

- Comunicăm foarte mult, râdem și ne distrăm pe diferite subiecte. Suntem un cuplu ce își respectă și viața profesională a fiecăruia, chiar dacă sunt din domenii total diferite.

- Faptul că acum că eşti cunoscută, eşti şi o femeie frumoasă, eşti talentată, ai o mulţime de urmăritori, admiratori a afectat în vreun fel relaţia de cuplu?

- Avem încredere unul în celălalt și niciodată nu ne-a fost afectată relația în vreun fel din cauza fanilor. Niciodată!