de Cristina Tache
- După 23 de ani petrecuţi în ţara vikingilor, s-au întors acasă
Olimpia Panciu a devenit celebră în anii ’70, cu trioul „Olimpia, Marius şi Mihai”. După zeci de emisiuni, spectacole şi turnee în ţară şi în străinătate, în ’85 a plecat din România pentru a se alătura soţului său, Mircea Romcescu, în Danemarca. După 23 de ani, Pia, cum îi spun prietenii, se întoarce acasă, pentru a arăta lumii că talentul rezistă probei timpului. M-am întâlnit cu Olimpia Panciu, pentru prima dată, cu ocazia Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia, unde a participat, alături de Mircea Romcescu, la secţiunea Creaţie, cu melodia „Unde eşti copilărie”, pe versurile ei şi pe muzica soţului său. Am stat de vorbă pe o terasă, la malul mării, pentru ca mai apoi să mă reîntâlnesc cu cei doi artişti în intimitatea casei lor de la Bucureşti. Am găsit doi oameni veseli, joviali şi calzi, dispuşi să îşi povestească viaţa cu relaxare şi cu nostalgie.„Când mi-am auzit vocea la radio, am început să ţip de bucurie”
Sunt curioasă să aflu cum au făcut primii paşi în muzică fiecare dintre cei doi soţi şi cum s-au întâlnit. Olimpia începe să-şi depene amintirile: „Mi-a plăcut muzica de copil. În 1970 m-am înscris la Şcoala Populară de Artă, la clasa doamnei Florica Orăscu. Acolo i-am cunoscut pe Marius Ţeicu şi pe Mihai Constantinescu, care mi-au încredinţat melodia «Cu creionul pe hârtie». Mai târziu a venit la şcoală un viitor redactor muzical pe atunci, Titus Andrei, care căuta noi talente. I-a plăcut cum cântam şi m-a pus să imprim pentru radio. Când m-am auzit pentru prima dată cântând la radio, am început să ţip de bucurie. Mamei nu îi venea să creadă că eu sunt. Şi aşa a început totul”.
„Povestea mea începe la 5 ani. Tatăl meu era violonist la Orchestra Radio, iar eu şi fratele meu (n.r. - Adrian Romcescu) am crescut ascultându-i muzica şi ne-a plăcut şi nouă vioara. La 7 ani am intrat la Liceul de Muzică «George Enescu», unde am făcut 12 ani de vioară şi de pian secundar. Apoi am intrat şi la Conservator. Însă, lucrurile s-au schimbat atunci când tatăl meu a adus acasă o chitară electrică. Iar când am văzut eu ce poate face instrumentul ăla, am zis că vreau să învăţ să cânt la el. Şi nenorocirea a fost că nu m-am mai dezlipit de el”, îmi povesteşte râzând Mircea Romcescu.
Muzica, artă pentru artă
Olimpia se afirmase deja în lumea muzicii şi viaţa avea să îi pregătească multe surprize frumoase. În acelaşi timp, Mircea se îndrepta şi el către căi nebănuite. Olimpia urma să intre în celebrul trio „Olimpia, Marius şi Mihai”, iar Mircea să înfiinţeze trupa Academica. „Eu cântam peste tot piesa lui Mihai Constantinescu («Cu creionul pe hârtie»), Marius Ţeicu lansase şi el «Frumoasele duminici» şi Titus Munteanu s-a gândit să ne unească şi pe noi într-un trio. A fost o perioadă frumoasă. Aveam filmări, spectacole, concerte, toată lumea era a noastră. Am avut succes până prin ’83. Era tare fain”, îşi aminteşte nostalgică Olimpia. „Cam în aceeaşi perioadă s-a întâmplat un lucru decisiv pentru viitorul meu. La 17 ani am înfiinţat trupa Academica, alături de câţiva băieţi de la Conservator. Iniţial se numea Quo Vadis, dar tatăl meu s-a gândit să îi schimbăm numele, dat fiind faptul că eram studenţi la o academie de muzică. Trupa a existat zece ani, timp în care am avut multe succese. Iar o mare parte din faima noastră o datorăm lui Dan Mihai Aldea, care ne-a ajutat foarte mult. Nu câştigam bani mulţi, dar o făceam din plăcere, era artă pentru artă”, rememorează Mircea începuturile sale cu trupa Academica.
„M-am îndrăgostit nebuneşte de Mircea”
Cum e şi firesc, nu puteam să stau liniştită până nu aflam şi momentul întâlnirii dintre cei doi şi cum s-a aprins scânteia iubirii. Cum era oare dragostea în perioada tinereţii părinţilor noştri? Olimpia, cu o privire ştrengărească, începe să îmi povestească: „Mie îmi plăcea Mircea de mult timp, dar era căsătorit. Mai târziu a divorţat şi atunci am zis că asta e şansa mea. M-am îndrăgostit nebuneşte de el. Mircea este dragostea vieţii mele”. „Şi mie îmi plăcea Olimpia, dar mă gândeam că e prea sus pentru mine. Însă până la urmă am sfârşit împreună, iar în 1986 ne-am şi căsătorit”, adaugă Mircea.
Nuntă dublă
Anul 1983 a fost decisiv pentru viitorul Olimpiei şi al lui Mircea. Formau deja un cuplu, erau celebri amândoi, dar situaţia politică a României le sufoca spiritul artistic şi libertatea de creaţie. „Ideea plecării încolţise de ceva timp în minţile noastre, însă nu se ivise niciodată ocazia să fim toţi trei (eu, Adrian şi Olimpia) în străinătate. În ’83, eu şi Adrian am plecat cu trupa Sfinx în Danemarca şi am hotărât să rămânem acolo. Problema era că trebuia să o aducem şi pe Olimpia”, spune Mircea. „Au aranjat atunci cu un prieten danez să îmi facă un contract fals, prin care să plec să cânt şi eu acolo. Era un contract de 2.000 de coroane (foarte mulţi bani pentru vremurile respective), însă Agenţia Română de Impresariat Artistic m-a lăsat cu greu să plec. Când am ajuns acolo, am zis: «În sfârşit, libertate!». Eu şi Mircea ne-am căsătorit în Danemarca, în aceeaşi zi în care s-au căsătorit şi Adrian Romcescu cu soţia lui, la 20 noiembrie 1986”, spune Olimpia.
Şi-au cumpărat casă lângă Copenhaga
După ce au decis să rămână departe de România, Olimpia, Mircea şi Adrian au format o trupă, alături de un chitarist danez, şi au plecat să cânte în Groenlanda. „În Groenlanda am cântat câteva luni, într-un hotel, atât muzică clasică, dar şi piesele din topurile muzicale ale vremii”, povesteşte Mircea. Olimpia îl completează: „Era frumos acolo. Ne-a priit această experienţă. Am încercat să cântăm şi pe un vas de croazieră, dar nu ne-a plăcut. Am susţinut spectacole şi în cluburi de noapte, şi la petreceri locale. În cele şase luni petrecute în Groenlanda, pe lângă muzică, eu am desenat, pentru că desenul este al doilea talent al meu. Făceam portrete, desenam animale, oameni, vapoare, orice. Iar Mircea acorda piane”. „În Groenlanda nu exista nimeni care să facă această muncă, iar eu mă pricepeam. Aşa că am acordat toate cele 30 de piane care existau în momentul acela acolo. Cu banii câştigaţi, în ’88 ne-am cumpărat o casă la 80 km de Copenhaga, o locuinţă superbă, într-o zonă feerică”, spune Mircea. „Acolo am dus o viaţă liniştită. Deja eram cunoscuţi şi cântam numai unde ne convenea. Mircea compunea şi apoi a început să lucreze cu artişti autohtoni. Eu desenam, mă ocupam de casă şi de grădină. Am încercat să îmi plantez legume în curte. Am luat seminţe, le-am plantat eu cum ştiam de la bunica, dar nu s-au făcut. M-am ales doar cu furnici. Am stat acolo până în vara lui 2000, când a trebuit să ne mutăm mai aproape de oraş, pentru că Mircea avea multe proiecte şi trebuia să fie cât mai aproape de televiziuni”, spune Olimpia.
„Eu păream de-a lor, însă Mircea a avut mici probleme”
Primul contact cu Danemarca le-a adus surprize şi bune, şi rele, însă, cu timpul, Olimpia şi Mircea s-au integrat în ţara care îi găzduia. „Ne-a fost uşor să ne adaptăm, pentru că noi cântam în engleză, şi muzica e universală. Dar în timp a trebuit să învăţăm daneza. Eu fiind blondă, păream de-a lor, însă Mircea a avut mici probleme, pentru că era mai brunet”, spune Olimpia. „Ieşeam dintr-un supermarket şi au venit doi poliţişti la mine să mă întrebe de ce parcasem maşina în locul în care o lăsasem. Eram în parcarea centrului comercial, dar ceva nu le convenea lor. Mi-am dat seama atunci că era vorba despre faptul că nu eram de-al lor. Însă, pe plan profesional nu am întâmpinat probleme. Doar că mi s-a spus de la început că trebuie să muncesc de zece ori mai mult decât ei pentru a răzbi. Limba am învăţat-o uitându-mă la televizor, şi a trebuit să îmi schimb numele în Michael Ronson, pentru că nu puteau să îl pronunţe pe al meu”, se destăinuie Mircea amuzat.
„Viaţa în Danemarca ne-a modelat”
Olimpia Panciu şi Mircea Romcescu alcătuiesc un cuplu tonic, cu care ai ce vorbi, fără a risca să te plictiseşti. Îmi place să îi ascult şi să-i privesc cum îşi aruncă priviri complice la amintiri frumoase. Regretul nu îşi are locul în privinţa alegerilor făcute şi a drumului pe care şi l-au deschis pas cu pas în necunoscut. Împreună, totul a avut sens. „Danemarca ne-a modelat. Am învăţat acolo ce nu ştiam. Şi am avut posibilitatea să facem dintr-o pasiune un mod de a ne câştiga existenţa”, spune Olimpia. Pe lângă muzică, cei doi artişti au şi alte preocupări: „Mie îmi place să desenez. Îmi ocupam timpul cu asta, dar şi cu grădina, cu motanul Relu, cu casa, şi îl băteam pe Mircea la table”, spune artista. „Eu îmi petreceam mai tot timpul în studio. Am compus melodii pentru cântăreţi de acolo, care chiar au avut succes. În rest, am studiat psihologia. M-a pasionat, dar am vrut şi să rezolv nişte probleme cu mine însumi. Aveam nişte complexe peste care nu reuşeam să trec, iar psihologia aplicată m-a făcut să văd altfel lucrurile. Îmi place să citesc, în special filozofie”, se destăinuie Mircea. Iar Olimpia îl completează: „Cu psihologia a ajuns să fie foarte sigur pe el. Când e pe scenă, de exemplu, nu are emoţii absolut deloc. Şi scanează oamenii şi poate să îşi dea seama imediat de ce se comportă într-un anumit fel. E un tip foarte dificil”.
Pentru Olimpia Panciu, Festivalul Mamaia a fost ocazia potrivită pentru a se reîntâlni cu publicul şi pentru a simţi din nou fiorul scenei. Pe viitor, cei doi au câteva proiecte: „Pregătim două discuri. Eu o să lansez, sper, până la sfârşitul anului, un album de autor. Iar apoi va urma un album al Olimpiei, pe care se vor regăsi şi duete cu noi doi”, anunţă Mircea.
După o viaţă liniştită printre străini, cu multe satisfacţii, celor doi soţi li s-a făcut dor de ţara natală şi de cei de acasă. Prima revenire a fost în 2004, când au lansat în România un album intitulat „Mereu împreună”, care, din păcate, nu a fost promovat. În acest an au decis să participe la Festivalul Mamaia. „Am vrut să ne întoarcem după ’90, dar am zis să mai strângem nişte bani, iar apoi Mircea a început să aibă din ce în ce mai multe proiecte acolo şi nu mai avea rost să venim. Dar acum am hotărât să mai schimbăm aerul, la propriu, pentru că lui nu prea i-a priit clima din Danemarca”, spune Olimpia. „Participarea la Festivalul Mamaia a fost ca o joacă. Ne-am gândit să încercăm, să vedem ce iese. Şi, spre surprinderea mea, a ieşit chiar foarte bine”, povesteşte Mircea. „Eu am vrut să arăt că încă mai pot cânta. Iar melodia «Unde eşti copilărie» mă prinde, m-a inspirat muzica lui Mircea şi eu am scris versurile. Îmi aduce aminte de piesa «Am vrut să fiu artistă». Mi-a plăcut festivalul ca atmosferă, mi-era dor de scenă. Dar am avut nişte emoţii fantastice. Nu mai cântasem la Mamaia de la 18 ani”, îşi aminteşte cu nostalgie Olimpia.