de Ştefania Băcanu

Dana Chera, cunoscută de marele public drept Dana Grecu, este una dintre jurnalistele de televiziune ce nu mai are nevoie de nicio prezentare! După ce a moderat ani la rând emisiunile Antenelor, în anul 2018, la 42 de ani, Dana Chera a intrat în concediu maternal, ocazie cu care şi-a luat şi o vacanţă binemeritată de la tot ce înseamnă media, dedicându-se în totalitate sieşi, familiei şi, mai ales, copilului... Nu a vrut să mai ştie de nimic, în rest... S-a concentrat pe esenţa vieţii! Numai că, pasiunea şi dragostea pentru televiziunea pe care a slujit-o cu devotament şi dăruire timp de 17 ani nu a dispărut niciodată şi iată că, după patru ani de absenţă, a revenit puternic în lumina reflectoarelor, dar nu la Antena 3, ci la noul post generalist, rebranduitul ETNO TV. Dana Chera este gazda unui talk-show de actualitate, de luni până joi, în fiecare seară între 20:00 şi 22:00. Iar vinerea, de la ora 20:00 până la 21:00, propune o originală emisiune de început de weekend, despre bunăstare, despre cum să trecem peste greutăţile cotidiene, dar cum să rămânem şi cu picioarele ancorate pe pământ. De data asta, Dana este cea care a răspuns întrebărilor „Taifasuri” şi vă invităm să citiţi în rândurile următoare un interviu sincer despre viaţa unui jurnalist şi a unei femei ce şi-a dedicat televiziunii cea mai mare parte a destinului său...

„Pentru tv m-am pregătit încă din școală și cred că este parte din menirea mea”

- Aţi revenit în televiziune după o absenţă de aproape patru ani. Vă era dor? V-a lipsit magia?

- Este, pur şi simplu, meseria mea. Pentru asta m-am pregătit în școală și cred că face parte din menirea mea. Da, mi-a fost dor! (zâmbeşte)

- Vorbiţi-ne despre emisiunile pe care le realizaţi la ETNO TV. Ce fel de subiecte dezbateţi?

- La ETNO TV voi face un talk-show politic și social despre actualitate, „Subiectul zilei”, în alternanță cu Alina Eftimie, emisiune care va fi difuzată de luni până joi, între orele 20:00 şi 22:00. În cadrul acestui talk-show, aducem oamenilor în case informația care contează, comentată asumat și dezbătută cu invitații noștri, care sunt foarte buni. Și, în plus, în fiecare vineri, de la ora 20:00 până la ora 21:00, realizez „Tainele minții”, o emisiune de început de weekend, dedicată wellbeing-ului (n.r. - bunăstare), dar adaptată publicului ETNO TV. Un proiect la care ţin foarte mult, pentru că lasă ceva în suflete... Este despre minte, despre cum ne trage ea înapoi sau despre cum ne îmbolnăvește, despre ce trebuie să facem ca să rămânem liniștiţi în clipele în care tensiunile devin mari de jur împrejurul nostru. Sunt subiecte foarte frumoase și se adresează tuturor celor care sunt dispuși să se cunoască și să-și recunoască slăbiciunile, problemele și obiceiurile păguboase.

- Este diferit faţă de ce aţi făcut până acum…

- Actualitatea este din ce în ce mai tulbure. Da, asta este diferit... Noi devenim din ce în ce mai bulversați. Și asta este diferit de la un an la altul. Peste mine au mai trecut patru ani... Și eu sunt altfel, în sensul că experiența de viață și ruperea de ritm îmi arată ce este important, iar scara de valori se tot schimbă. Dar standardele la care îmi fac meseria, regulile nescrise după care mă ghidez, dorința de a ajuta oamenii, toate acestea au rămas la fel!

„Aș fi redat demnitatea oamenilor bătrâni din azil”

- Cum aţi descrie televiziunea, după 17 ani de activitate?

- Decoltată și fără răbdare. Spre superficial. Dar fără ea nu se poate! Fără presă nu se poate! Eu nu îmi pot imagina lumea fără televiziune!

- Dacă nu aţi fi ales acest domeniu, ce altceva aţi fi făcut?

- Aș fi îngrijit oameni în vârstă într-un azil. M-aș fi ocupat ca viața lor să fie trăită până la capăt în demnitate și înconjurați de căldură.

- Totuşi, de ce televiziunea?

- M-a cucerit de când am descoperit-o. Și eram foarte mică. Viața m-a dus firesc, fără coate și compromisuri, spre televiziune. Îmi aduc aminte că, la absolvirea Școlii BBC, în timpul facultății, profesorul meu mi-a spus așa: „Asta este calea ta. Să nu te îndoiești o clipă! Ai să vezi...!”. Mi-e ușor să-mi fac meseria. Ușor! Mă bucur când intru în platou. Mă bucur când vorbesc cu oamenii. Nu obosesc. Am avut șansa ca pasiunea mea să fie şi meseria mea. Oamenilor li se întâmplă rar asta. Eu sunt binecuvântată de Dumnezeu.

„Tortura somnului” şi de ce îi crapă pielea

- Deci, dacă aţi da timpul înapoi, aţi alege la fel… Nu aveţi, totuşi, niciun regret, pe ici, pe colo?

- Eu n-am aroganţa de a spune că nu regret nimic. Acesta a fost drumul meu și, probabil, dacă nu era așa, nu eram eu așa... În viață, poți să dai orice, oricui. Dar dacă nu oferi timpul tău acelui om, acelei situații, atunci nu dai nimic. Dacă îți permiți să dai timp, deja dai parte din suflet. Ana a fost mai norocoasă, pentru că am petrecut mai mult timp cu ea. Când era foarte mică, dormeam numai patru ore pe noapte și am rămas cu o nevoie de somn. Erau destul de multe de făcut și, uneori, uitam să beau apă. Din cauza asta, îmi crapă des pielea. Dar nu e despre asta! Există o vorbă pe care am auzit-o și care descrie perfect situația: „Dacă vrei să primești ce nu ai avut niciodată, trebuie să faci ce nu ai făcut niciodată”. Iar eu am fost binecuvântată de nu pot spune în cuvinte! Am primit ceea ce contează!

- După 17 ani de televiziune, aţi luat o pauză… Au fost ani în care v-aţi dedicat familiei, în special Anei, fiica cea mică…

- Când le-am spus prietenilor că voi sta acasă, cu Ana, doi ani, și-au făcut cruce și nu m-au crezut. Toți au spus că nu voi rezista!

„Mi se părea îngrozitor de complicat să fac ciorbă rădăuţeană. Acum fac şi ciorbă rădăuţeană!”

- Dar aţi rezistat chiar patru... Cum au fost aceşti ani? V-aţi deconectat total de la tot ce înseamnă media?

- Da, am spus STOP! Ritmul în care trăiam era infernal. Ultimii ani au fost sabatici, după unii... sălbatici. Toți ar trebui să ne facem cadou așa ani. Perioadă în care să ne întoarcem la noi, în noi. Nu simţeam oboseala și stresul, pentru că eu nu pun etichetele astea muncii mele. Dar eram decuplată de la viața mea, cu toate ale ei. Nu mai făceam lucruri, doar bifam lucruri. Aşa că, m-am întors acasă! La mine! Nu m-am mai uitat la televizor decât foarte puţin, cât să știu ce se întâmplă.

- Şi v-aţi ocupat de casă, de familie, dar mai ales de cei patru copiii, care vă ocupă tot timpul?

- Nu mi-a fost străină munca, așa că am făcut ce fac dintotdeauna mai toate femeile din România, fără să se plângă: am spălat, am călcat, am făcut curățenie și mâncare sănătoasă. Nu pregătisem în viața mea cozonac. Acum fac cozonac. Nu gătisem în viața mea sarmale. Gătesc sarmale! Nu încercasem în viața mea ciorbă rădăuțeană! Mi se părea ceva îngrozitor de complicat. Acum fac şi ciorbă rădăuţeană. (râde) Îmi dau seama că aceasta a fost perioada când am redescoperit lucrurile simple ale vieții. Calc multe haine, spăl, vorbesc cu copiii, ies în curte și mă joc cu câinele, mâncăm împreună cu părinții, cu cei dragi și facem mese mari, gătim pentru asta, ne pregătim. Așezăm masa frumos, de sărbătoare, nu mâncăm pe genunchi sau pe tavă, sau în mașină. Plecăm în vacanţe minunate. Ne bucurăm unii de alții...

„De ce îţi vine să plângi uneori sau de ce te bucuri?”

- Ce preparat vă iese cel mai bine?

- Ultimul pe lista bunătăților, în sensul de cel mai recent, este tortul amandină, care e absolut delicios. Ai mei sunt încântați.

- Aveţi şi o reţetă proprie?

- Improvizez. Îmi place mâncarea gustoasă, aromată. Aud rețete şi le încerc. Este minunat să gătești. Este liniștitor și ți se umple sufletul când îi vezi pe toți la masă, savurând din ce ai pregătit tu. Îmi creează o imensă bucurie.

- Spuneaţi că în această perioadă, în cei patru ani cât aţi stat acasă, v-aţi întors la dumneavoastră. Ce înseamnă, mai exact, acest drum?

- Este greu să poți pune în cuvinte. Aș zice că de la uitatul în oglindă, la noi, cu blândețe, până la stat ore în șir să-l privești pe cel drag când doarme. Adică să-ți dai tu timp să simți, să înțelegi de ce îţi vine să plângi uneori, de ce te bucuri, de ce cazi, de ce te răzgândești. Cine ești și de ce faci umbră pământului.

„Sunt un om care prețuiește foarte mult valoarea aceasta, a lui «acasă»”

- Cât de importante sunt familia şi casa pentru dumneavoastră?

- Eu sunt un om care prețuiește foarte mult valoarea aceasta, a lui „acasă”. Pentru mine, înseamnă totul să-ți fie dor, să aștepți cu dor pe omul pe care îl iubeşti... acasă. Despre asta-i viața. Altfel, trăim doar ca să bifăm. Minunați au fost anii aceștia. Deloc uşori, dar minunaţi. O lecţie uriaşă ca să prețuiesc tot ce mi se întâmplă, departe de sferele notorietăţii şi ale falsei mulţumiri. Așa, trăindu-le pe toate, pot să le spun copiilor noștri, Ana, Maria, Dan și David, ce să caute în ei și în ceilalți, pentru a fi cu adevărat fericiți.

- Cum este meseria de mamă, o mamă a patru copii?

- Cea mai frumoasă, dar și cea mai grea din lume! Dacă ar fi după mine, ca după toate mamele din lume, de altfel, i-aș ţine pe copii acasă și i-aș proteja cum pot mai bine. Lumea în care au venit este nebună și foarte rea pentru mulţi oameni. Este imposibil să fac, să facem asta. Așa că trebuie să-i pregătim pentru bătălie.

- V-aţi dorit, aţi plănuit să o aveţi şi pe Ana, cel de-al patrulea copil?

- Mi-am dorit să am mulţi copii, iar Dumnezeu a făcut posibil acest lucru și mi-a fost ușor. Mă gândesc la femeile care încearcă să rămână însărcinate, la cele care duc sarcina foarte greu, la cele care nu prea apucă să-și vadă copiii. Mi se rupe inima!

- Cum este mama Dana Chera? Cum v-aţi descrie?

- Obișnuită. Ca toate mamele. Cu griji, cu nemulțumiri, cu dragoste multă pentru copii. Cu puterea de a face orice sacrificiu pentru a-i avea în liniște și sănătoși. Dar sunt lucruri ce ţin de firesc! Copiii au nevoie de noi, fizic. Au nevoie să ne spună ce gândesc, ce-i supără, ce-i bucură, să ne spună toate prostiile care le trec prin cap, au nevoie să știe că suntem undeva prin casă și, dacă ne strigă, putem să le răspundem: „Da, sunt aici!”. Au nevoie de timp! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost extrem de bun și cu ceilalți copii, că le-a dat putere să reziste la ritmul meu nebun de a-mi face meseria.

„Mă gândesc la femeile care încearcă să rămână însărcinate, la cele care duc sarcina foarte greu, la cele care nu prea apucă să-și vadă copiii. Mi se rupe inima!“

„Minunați au fost anii aceștia fără televiziune! O lecţie uriaşă ca să prețuiesc tot ce mi se întâmplă, departe de sferele notorietăţii şi ale falsei mulţumiri. Așa, trăindu-le pe toate, pot să le spun copiilor noștri, Ana, Maria, Dan și David, ce să caute în ei și în ceilalți, pentru a fi fericiți“

„Dacă dau peste cap standardele, îmi cer scuze!“

- Cum se întreţine Dana Chera? Mai ales acum că este din nou în faţa reflectoarelor?

- Dana este plinuță! Dar o să revină la greutatea ei în curând. Promite. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă!

- Aveţi ritualuri? Petreceţi mult timp în faţa oglinzii?

- Știu că sună ciudat, dar eu nu-mi pun fond de ten decât la TV. În rest, cremă de faţă hidratantă și ulei de jojoba. Dacă am hainele pregătite, pot ieși din casă cu păr spălat și coafat și machiaj ușor în jumătate de oră, maximum. Dacă dau peste cap standardele, îmi cer scuze! (zâmbeşte)

„«Tainele minţii» este un proiect la care ţin foarte mult, pentru că lasă ceva în suflete... Este despre minte, despre cum ne trage ea înapoi sau despre cum ne îmbolnăvește, despre ce trebuie să facem ca să rămânem liniștiţi în clipele în care tensiunile devin mari de jur împrejurul nostru“

„Copiii au nevoie să ne spună ce gândesc, ce-i supără, ce-i bucură, să ne spună toate prostiile care le trec prin cap, au nevoie să știe că suntem undeva prin casă și, dacă ne strigă, putem să le răspundem: «Da, sunt aici»“

„Actualitatea este din ce în ce mai tulbure. Da, asta este diferit... Noi devenim din ce în ce mai bulversați. Și asta este diferit de la un an la altul. Peste mine au mai trecut patru ani... Și eu sunt altfel, în sensul că  experiența de viață și ruperea de ritm îmi arată ce este important, iar scara de valori se tot schimbă“

„Fără niciun dubiu, «jumătatea» potrivită există“

- Cum este soţia Dana Chera (fostă Dana Grecu)?

- Caldă. Este ea!

- V-aţi recăsătorit foarte repede. Cum v-a convins soţul dumneavoastră să faceţi din nou pasul cel mare?

- Nu m-a convins. Eram convinsă! A fost cel mai important și senin pas din viața mea.

- Credeţi în „jumătatea” potrivită? Există?

- Fără niciun dubiu, există!

- Care e locul, persoana unde vă găsiţi liniştea deplină?

- Acasă, cu soţul meu.

- Sunteţi o femeie împlinită? Ce vă lipseşte şi v-aţi dori?

- Sunt un om fericit. Este un tot.

- Locuiţi la curte? Aveţi loc şi pentru animale?

- Stăm la curte, da. Thor e singurul animal din curte, în afară de pisicile vecinilor care trec pe la noi în fugă, de frica lui. În rest, sunt sute de păsări în pomi și este un megaconcert în fiecare zi. (zâmbeşte)