de Carina Miloş şi Daniel Şuta

Cu toți am fredonat cel puțin o dată celebra piesă „Ani de liceu”, încărcată de emoții, melancolie, amintiri și zâmbete șăgalnice, pentru că, da, anii de liceu sunt cei mai frumoși. Fără prea mari griji, doar acelea de transformare în adulți responsabili. Florin Bogardo a compus-o, iar Stela Enache, cea care i-a fost și soție, a interpretat-o. Au făcut o pereche de 10, până când destinul a avut alte planuri cu ei. Celebrul compozitor s-a stins din viață pe 15 august 2009, iar pe 16 august, anul acesta, ar fi împlinit 81 de ani. Durere fără margini pentru îndrăgita cântăreață, rămasă doar cu cei doi copii, Laura și Anton. Într-un interviu în exclusivitate pentru www.fanatik.ro, Stela Enache, celebra cântăreață, soția și partenera de viață a lui Florin Bogardo, a vorbit despre momentele și lucrurile neștiute din viața lor, dar și despre cum s-a transformat viața ei după dureroasa pierdere a soțului.

„Mergeam zilnic la biserică, tocmai ca să prind puteri”

- Anul acesta, pe 16 august ar fi fost ziua soțului dumneavoastră, frumosul și talentatul Florin Bogardo. Ce vă plăcea să faceți, cum sărbătoreați?

- Dacă eram acasă, preferam să stăm împreună, noi doi împreună cu Laura și cu Anton. Nu am fost oameni de restaurant și de chefuri. Pregăteam acasă o masă frumoasă, aveam lumânări, aduceam o sticlă cu șampanie și stăteam noi între noi. Aveam tort făcut de mama, care ajungea dimineață cu trenul. Aveam și niște locuri unde ne plăcea să mergem, asta dacă mai ieșeam, dar stăteam într-un separeu să nu ne deranjeze nimeni.

- 15 august reprezintă o zi tristă. Cum ați învățat să mergeți mai departe, cum ați învățat să trăiți cu această durere?

- Nu ai ce să faci, mai ales că totul la noi coincide. Pe 15 august ne-am logodit, tot pe 15 august a murit Florin, pe 16 august era ziua lui de naștere… A fost greu să mă obișnuiesc cu gândul și să trec peste. Credința m-a ajutat foarte mult și tot ce am făcut după moartea lui a fost pentru el. Eu am vrut să dispar din viața cotidiană, să nu mai fac nimic. Dar căile Domnului sunt întortocheate, cum venea câte un premiu „In Memoriam” trebuia să mă duc să-l ridic. M-am gândit mult și mi-am dat seama că nu sunt singură în situația asta, fiecăruia i se poate întâmpla. Mulți și-au refăcut viața, mulți nu. În cazul meu, nu m-am gândit niciodată să-mi refac viața pentru că, după Florin, nu mai poate încăpea nimeni în viața mea.

- V-ați apropiat mai mult de Dumnezeu în acea perioadă?

- Mergeam zilnic la biserică tocmai ca să prind puteri, îmi dădeam seama că nu pot să fac nimic. Mi-au trebuit niște ani să-mi revin, plus că o mai aveam și pe mama care a mai trăit încă trei ani după ce a murit Florin. Ei nu i-am spus niciodată că el a murit. A trebuit să joc teatru zilnic, în casa mea, chiar și atunci când mergeam la cimitir îi spuneam că mă duc la o cunoștință și ea stătea cuminte și mă aștepta. M-a ajutat și faptul că a trebuit să am grijă de mama care avea 89 de ani atunci. Am luat-o peste tot, în turnee, la tv și la radio. Am avut cea mai bună mamă din lume. Chiar și atunci când a murit a fost cumsecade, a fost ceva rapid și nedureros.

„Pe Florin l-am văzut la tv și m-am îndrăgostit de el pe loc”

- Cât de greu a fost când ați realizat că ați rămas singură?

- Am avut un moment de cădere pentru că eram singură de tot, copiii erau plecați… M-am trezit eu cu mine în casă. Așa că m-am avântat în muncă, m-am apucat să renovez locuința. Aveam o grămadă de lucruri de rezolvat, am stat cu echipele de muncitori și am lucrat nonstop. Încet, încet și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să îmi revin, cât de cât. Am învățat că trebuie să accept situația, că asta e. Și să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am avut o căsnicie frumoasă, copii buni, bucurii și realizări. Din acest punct de vedere, nu mă pot plânge. Trebuie să vezi partea plină a paharului.

- Când l-ați văzut pe Florin Bogardo prima dată ce ați simțit?

- Pe Florin l-am văzut la tv când eram elevă la Reșița. Îl auzisem și la radio, dar la tv am văzut cât este de frumos și m-am îndrăgostit de el pe loc, ca toate adolescentele. Cred că am făcut cunoștință cu el de trei ori, dar nu m-a ținut minte. La Cluj, când îl auzeam cântând le spuneam fetelor să facă liniște, să mă lase să-l ascult. Toți știau că-l plac. Până în 1971, când iar ne-am întâlnit la Festivalul de la Mamaia.

- Și cum v-ați apropiat ? Cum ați ajuns să vă căsătoriți?

- Eram în anul IV de facultate și George Grigoriu mă tot întreba dacă nu-mi place și mie de cineva. I-am zis că da, dar că acea persoană nu mă vede. Nici în visele mele cele mai roze nu-mi puteam imagina că mă voi întâlni iar cu Florin, că voi deveni soția lui. A fost o chestie foarte rapidă. În sfârșit m-a ținut minte și, după trei zile, m-a cerut de nevastă. Pe 15 august am făcut logodna, pe 8 septembrie ne-am căsătorit și pe 1 octombrie m-am întors la facultate. Colegilor nu le venea să creadă că m-am măritat. Eu mă dusesem să mă lansez și am venit măritată. La facultate, umblam cu buletinul după mine să le dovedesc că mă cheamă Bogardo. (râde)

„Am fost cam dură. Când părinții sunt cunoscuți, copiii cred că totul li se cuvine”

- Ce vă plăcea să faceți, ce activități aveați cu soțul dumneavoastră?

- Noi nu am prea avut timp de tabieturi, pentru că eram mai mult plecați, dar ne-am respectat foarte mult și ca oameni, și munca fiecăriua. Încercam să nu ne punem bețe în roate, să nu ne deranjăm și să colaborăm cât mai bine. Cel mai mult ne plăcea să fim noi doi sau împreună cu copiii. Când eram acasă, mai fugeam cu copiii prin Herăstrău sau mergeam la mare dacă era vară.

- V-au rămas doi copii minunați. Cum este mama Stela Enache?

- Mama Stela a fost o mamă cam dură. Pentru că, atunci când părinții sunt niște oameni cunoscuți, copiii nu înțeleg treaba asta, cred că totul li se cuvine și se transformă în părinți, vor să fie și ei niște vedetuțe. Ei își revendică acest statut și nu este deloc corect așa. Fiecare copil trebuie să își clădească singur viitorul prin propriile puteri. De multe ori, m-a durut sufletul, dar făceam pe dura pentru că nu am vrut să îi pierd.

- Cine era mâna forte și cine era mai blând cu copiii?

- Florin a fost ceva mai potolit decât mine, dar unul trebuia să ducă hățurile. El era altfel, chiar dacă nici el nu era foarte permisiv. Nu era așa dur ca mine. Eu mă enervam mult mai repede și pe loc, eram ca o flacără care explodam, nu le dădeam voie aia sau ailaltă.

„Proiectele sunt destule, dar încet, încet este bine să ne retragem apele”

- Care sunt cele mai mari năzbâtii pe care le-au făcut Laura și Anton?

- Nu pot spune că au făcut nebunii mai mari decât cele normale. Sigur că au avut perioada lor de rebeliune în adolescență. Toți am trecut prin asta, doar că uităm. Au fost copii buni, chiar dacă noaptea mai plecau pe geam. Am considerat că e ceva normal la vârsta aia. Credeau că tot ce zboară se mănâncă și că părinții sunt împotriva lor. A fost o perioadă grea, dar, slavă Domnului, s-a terminat.

- Care dintre ei seamănă mai mult cu dumneavoastră și care mai mult cu Florin Bogardo?

- Anton seamănă cu mine și Laura seamănă cu Florin. Laura are o răbdare fantastică, exact ca tatăl său. Este meticuloasă și caută perfecțiune. Eu sunt mai rapidă, mai superficială, veșnic nu am timp, și așa este și Anton. Pe el îl dai afară pe ușă și intră pe geam. Anton este un tip de acțiune, Laura gândește tot. Sunt foarte diferiți, dar s-au iubit și se iubesc enorm, mereu s-au acoperit unul pe altul.

- Altfel, ce mai faceți, ce proiecte noi aveți?

- În general, fac bine, cu emisiunile de la radio și de la tv, cu spectacole, pentru că acum nu mai avem restricții, nu am timp deloc să mă plictisesc. Proiectele sunt destule, dar încet, încet este bine să ne retragem apele… Am ajuns la vârsta când pot să aleg unde, ce, cum și când. Nu mai iau foarte multe evenimente pentru că nu mai vreau, îmi doresc să gust din libertate și din viață, nu mai este cazul să alerg de colo colo.

„Decât să mă amărăsc singură, încerc să găsesc partea frumoasă a lucrurilor”

- Sunteți neschimbată. Cum reușiți?

- Sunt un om cu picioarele pe pământ și am și eu oglindă acasă. Dar trebuie să recunosc că nu mă pot plânge la vârsta mea. Nu fac nimic deosebit, alerg de colo colo și nu mă las copleșită de gânduri rele și urâte, încerc să văd lucrurile la justa valoare. Nu vreau să mă implic în lucruri murdare, vreau să-mi țin sufletul curat, cam asta este rețeta. Dacă te lași copleșit de lucrurile care se întâmplă, nu e bine. Nici mie nu-mi convin multe lucruri, dar mi-am dat seama că nu pot schimba nimic de una singură. Decât să mă amărăsc singură, încerc să găsesc partea frumoasă a lucrurilor și să scot partea pozitivă din orice.

- În copilărie cum erați? Ce năzbâtii făceați?

- Am fost un copil cuminte, cam băiețoasă, adevărat. Nu admiteam ca băieții să fie mai puternici, le dădeam cu cheia în cap. Am fost generația cu cheia de gât și aveam una cât toate zilele. Era arma mea secretă. Până la urmă, cele mai bune relații de prietenie pe care le-am avut și le am, tot cu băieți sunt. Nu am prea avut timp de năzbâtii, pentru că am avut multe activități extrașcolare. Eu am făcut trei școli în paralel, școala de muzică, cea normală și cea sportivă. Plus meditații la engleză, pentru că la școală făceam doar rusă.

- Dar vacanțele cum erau?

- Vacanțele le petreceam pe deal, la baraj, la ștrand, cam asta am făcut. Nu am avut niciodată vacanțe la bunici, mergeam în tabere școlare, în cantonamente. Poate sună ciudat, dar am fost și președintă de detașament și de unitate. Deci, trebuia să fiu un exemplu. În vacanțe știu că mă duceam la mama la birou, stăteam și mă plimbam cu căruțul curierului, eu eram pe căruț. Când găseam mașina de scris liberă, pe birou, puneam indigo și scriam ore întregi. Mai târziu, asta mi-a prins bine, pentru că am învățat să lucrez repede la computer. Dar da, țin minte că, odată, m-am suit pe o etajeră unde ținea mama un mare serviciu de masă, luat cu mari sacrificii, și așa s-a ales praful de serviciul nostru scump. (râde)

„Primeam coșuri întregi de flori după spectacole și nu știam ce să fac cu ele”

- Care sunt principalele lucruri pe care le-ați învățat de la părinții dumneavoastră?

- Am avut o educație aleasă, bazată pe principii sănătoase. Am învățat să nu mint sau să fur, să muncesc, să nu invidiez pe nimeni și să fiu modestă. Așa am crescut. Și punctualitatea care mi-a prins foarte bine în viață. Până la urmă, dacă ai principii, poți merge oricând cu fruntea sus. Și școala m-a educat, nu exista vreodată să intru după profesor în clasă de exemplu.

- Ați fost plecată toată viața în turnee. Vă mai aduceți aminte câteva întâmplări?

- Am bătut lumea în lung și în lat cu toate mijloacele de transport în comun. Am făcut turnee în toată lumea cu mașina, trenul, autocarul, avionul. Și am multe întâmplări pentru că, într-o viață de om, se întâmplă tot felul de lucruri. De exemplu, primești flori și nu știi ce să faci cu ele… Aveam coșuri întregi de flori după spectacole și nu știam cui să le dau. Altă dată țin minte că am plecat cu mașina și făceam numai pene, altă dată am avut o explozie la un cauciuc pe față, altă dată am rămas fără baterie. Multe amintiri am de la drum, mai mult decât de pe scenă. Am plecat spre Polul Nord și n-a mai mers mașina de frig ce era. Altă dată aveam o mașină plină de bărbați și m-a oprit poliția care nu înțelegea de ce sunt eu la volan, nu unul dintre ei. Odată ne-a prins o furtună puternică de era să murim, s-a lăsat cu capete sparte și picioare rupte, dar am reușit să îmi păstrez calmul. Am mulți prieteni care trag de mine să scriu o carte cu întâmplările mele, dar sunt ale mele și vreau să rămână la mine.

Stela Enache nu-şi arată nici pe departe cei ... şi trei de ani şi continuă să ne cânte şi să ne încânte în amintirea celor mai frumoşi ani din viaţa noastră, inegalabilii ani de liceu

„Am făcut trei școli în paralel, școala de muzică, cea normală și cea sportivă, plus meditații la engleză pentru că la școală învăţam doar rusă“

„Sunt o fiinţă activă, alerg de dimineaţa până seara“

- Cum arată o zi din viața Stelei Enache?

- Colorată, pentru că sunt o ființă de acțiune, alerg de dimineața până seara. Rareori, când am timp să mă întâlnesc cu niște prieteni, mai mult duminică, în rest am parte numai de alergătură. Nu-mi ajunge timpul, parcă s-a comprimat. Acum, mă pregătesc iar de plecare, mai am niște concerte. Mai și dorm, dar nu înainte de 2:00 noaptea și la ora 8:00 sunt în picioare.

„De ziua lui Florin, pregăteam acasă o masă frumoasă, aveam lumânări, aduceam o sticlă cu șampanie și stăteam noi între noi“

„Am avut un moment de cădere pentru că eram singură de tot, copiii erau plecați… M-am trezit eu cu mine în casă“

„Primii bani i-am câştigat la 18 ani şi din ei mi-am luat un balonzaid“

- Astăzi credeți că lipsește ceva în industria muzicală românească?

- Sufletul, asta lipsește, este doar goana după bani, nu se mai pune preț pe elaborare. Totul se rezumă acum la comerț și piesa în sine durează foarte puțin. Noi am încercat să lăsăm viitorului niște lucruri frumoase, elaborate. Azi, nu există mesaj, nu se transmite la fel, toată lumea cântă la fel. Pe vremea mea cântăreții aveau niște timbre vocale speciale, acum am observat o uniformizare a vocilor. Noi nu ne-am gândit niciodată la bani când am început meseria asta.

- Că tot ați menționat de bani, dumneavoastră când ați câștigat primii bani?

- I-am câștigat la 18 ani, când părinții mei știau că sunt în tabără și eu cântam la Sinaia, la Peleș, în barul de noapte. Au venit după mine și s-a supărat tata rău că nu i-am spus adevărul. Eu n-am știut că fac ceva rău, eram cu colegii de la Conservator și tot ce-mi doream era să cânt. Cu ei mi-am luat un balonzaid. Și la Festivalul de la Mamaia știu că am câștigat bine, mai mult de jumătate din sumă am trimis părinților mei și restul i-am păstrat să rămân la mare cu Florin.