de Georgiana Mihalcea
Mircea Radu este un prezentator erudit, cu o carieră longevivă, la care multe staturi actuale doar visează şi a știut de-a lungul anilor să se adapteze vremurilor care au venit, să vorbească pe limba fiecărei generații, pentru a ajunge la sufletul său. Așa că, iată-l acum, la frumoasa vârstă de 55 de ani, venind din nou în casele noastre, în fiecare sâmbătă seara, de la ora 20:00, la Metropola TV, cu emisiunea „Noi, românii”. Povestitor fiind din fragedă pruncie, reușește să ne emoționeze la final de săptămână cu portretele fraților noștri plecați de mult din țară, în inima cărora dorul de România nu se stinge niciodată. Să stăm de vorbă cu domnia sa a fost o autentică experiență jurnalistică, până la urmă, am stat la aceeași masă cu una dintre cele mai apreciate vedete autohtone ale tuturor timpurilor!
„Aveam scris de câțiva ani formatul «Noi, românii» care a ajuns la Metropola TV după o discuție despre pizza cu Mădălin Ionescu”
- Ne-am bucurat cu toții de revenirea dumneavoastră în televiziune. Cum v-ați decis să faceți acest pas?
- Mulțumesc! E primul compliment care mi se face în noul an! Am avut scris proiectul „Noi, românii” încă de acum câțiva ani. Apoi, l-am băgat într-un sertar și am așteptat să vină vremea lui. Şi, în 2023, pe la început, m-a sunat Mădălin Ionescu să-mi ceară detalii despre un restaurant din Verona unde am mâncat eu o pizza fermecată și, din vorbă-n vorbă, i-am spus că am niște formate scrise - a fost interesat, a organizat o întâlnire cu conducerea MetropolaTV, apoi lucrurile s-au mișcat rapid, probabil că și ei gândeau ceva asemănător, asta nu am de unde s-o știu.
- Tot în caravană, dar, de această dată prin lume, emisiunea „Noi, românii” spune povești frumoase de viață. Ce vă impresionează cel mai mult la protagoniștii acestui proiect?
- Faptul că, deși unii dintre ei sunt plecați de zeci de ani din țară, încă iubesc România.
- Ce mesaje ați primit de la fani după difuzarea primelor ediții?
- Mesajele au fost multe și, mai ales, impresionante. Și nu doar din partea celor care făceau parte din Diaspora, ci și de la cei rămași acasă. De la „Felicitări că v-ați gândit la noi, românii!” (aici trebuie să subliniez importanța atât a televiziunii Metropola TV, care a avut dorința și puterea de a face acest format, cât și a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni care a simțit forța acestei emisiuni și nevoia de a se face un astfel de program de televiziune) până la „Fiecare episod mă face să plâng de emoție”, ceea ce, iarăși, e un uriaș compliment la adresa noastră.
- Ce credeți că le lipsește cel mai mult fraților noștri care trăiesc în afara granițelor țării?
- România. Le lipsește România. Poți avea de toate în străinătate, bogății, mașini, haine de firmă și ceasuri scumpe sau case de vacanță pe malul unor ape cunoscute și, cu toate astea, să-ți faci Sărbătorile acasă, în România, în apartamentul cu două camere în care ai crescut. Pentru că dorul de ai tăi, de casă, de mirosurile familiare, este o chestiune cu care nu te poți pune.
„Când eram mic îmi spuneam singur povești când trebuia să dorm după-amiaza”
- Sunteți un povestitor sau un iubitor de povești?
- Și, și. Când eram mic, țin minte că mă trimiteau ai mei să dorm după-amiaza, deși nu voiam și nu-mi era somn. Dar odată ce mă întindeam în pat știam că va trebui să dorm. Între orele 2:00 și 5:00 după-amiază oricum nu aveai ce să faci… E, și cum stăteam eu așa singur în pat, îmi spuneam povești - era singurul mod în care puteam adormi. Au trecut anii, am copii acum, cărora le zic tot felul de istorii ca să adoarmă, cele mai multe inventate pe loc. Până mi-am dat seama că îi prindea subiectul, voiau continuarea și se alegea praful de somnul lor! (râde)
- În 2019, la TVR ne-ați fascinat cu proiectul „Down the Road. Aventura”, un alt proiect impresionant. Despre diferențe, curaj și depășirea limitelor. Cum v-a marcat această experiență televizată?
- Îmi aduc aminte că la începutul acelui proiect spuneam că urmează să-i iau pe cei opt tineri cu sindromul Down într-o călătorie. La final, am realizat că ei m-au luat, de fapt, pe mine într-o călătorie, una spre interiorul meu… Copiii ăia mă iubeau pentru că şi eu îi iubeam pe ei şi s-au deschis în faţa mea pentru că eu m-am deschis în faţa lor. M-am dus la întâlnirea cu ei la fel de curat precum ei au venit la întâlnirea cu mine.
- Oamenii v-au iubit dintotdeauna și le-ați lipsit în perioadele în care nu ați fost pe micul ecran și, evident, erau curioși: cu ce v-aţi ocupat în acel timp?
- Este un lucru extraordinar ce-mi spui tu acum… „Oamenii v-au iubit dintotdeauna…” e cea mai frumoasă declarație pe care o poate auzi un prezentator de televiziune, dar și cea care obligă cel mai mult… Să știi, însă, că nu am dispărut de pe micul ecran, ci doar nu am mai avut o emisiune „a mea”, un program tv pe care să-l prezint, ultimul a fost „Down The Road”, la finalul lui 2019. Apoi, am fost un sezon sub masca simpaticului urs Panda în emisiunea „Masked Singer”, la PRO TV. Dar, ai dreptate, un prezentator care ia parte la emisiuni găzduite de altcineva sau jurizate de alții, dă impresia, corectă de altfel, că „e invitat”, nu că e ceva „al lui”. Iar dincolo de ecran nu am făcut altceva decât să-mi văd de treabă: am început lucrul la o carte, un roman, la care am tot scris până ce a trebuit să întrerup din cauza proiectului „Noi, românii”.
„Mâncarea gătită, ciorbele, tocanele, plăcintele sunt esențiale pentru sănătate. De pildă, eu fac pâine de casă”
- Revenind la povești, știu că prima dumneavoastră carte, „Povești cu gust” a fost un real succes. Pentru cei care n-au reușit să o cumpere încă, am vrea să ne spuneți ce gust au poveștile scrise de dumneavoastră?
- Am scris cartea având convingerea că mâncărurile nu sunt doar pentru a potoli foamea și nu doar pentru a trezi simțuri, ci și amintiri. Poveștile din acel volum sunt legate de hrană dar și de viața mea, de ce mi s-a întâmplat aievea sau doar mi s-a părut. Multe dintre personajele din carte au existat, unele încă trăiesc în mine…
- Cât de importante sunt mâncarea și comunicarea într-o familie?
- Sunt de părere că mâncarea gătită, ciorbele, tocanele, plăcintele etc., sunt esențiale pentru sănătate și nu doar pentru cea trupească. Pe scurt, ce e făcut în casă e sfânt. De pildă, eu fac pâine de casă - e adevărat, n-o frământ cu mâinile, am robot de bucătărie, dar dacă tot am posibilitatea asta, de ce copiii mei să mănânce pâine din comerț, frumos ambalată, dar cu miros iute? De asemenea, consider că nu sufrageria, încăperea cea mai spațioasă, locul cu plasmă pe perete, boxe înalte și jilțuri, e sufletul casei, ci bucătăria.
- Cum stau lucrurile la acest capitol acasă, în familia Radu?
- Comunicarea e importantă și face ca lucrurile să meargă înainte, pe un drum comun, fără să dea nimeni cu oiștea-n gard. Sunt bune și punctele de vedere diferite, e bine să auzi și o altă idee decât cele de care capul ți-e plin. Consider că argumentele, rațiunea, discuțiile pe teme care de care mai diverse sunt cele care împing cuplurile în față.
- Gătiți împreună cu soția dumneavoastră?
- Nu. Aici suntem fundamental diferiți. Ea e din Nord, eu sunt sudist, ea e cu adorația dulciurilor, eu intru într-o cofetărie de două ori pe an, ea are pasiunea focului dat tare, pe sistem forjă, eu o ard mai potolit.
- Ce alte „tradiții și obiceiuri” ați creat împreună?
- Nu cred că am „creat” ceva, mai degrabă am luat de-a gata. (râde) Sigur sunt multe, dar pentru că suntem după Sărbătorile de iarnă, îmi vine în minte obiceiul de a mânca, mai cu seamă în săptămâna premergătoare Nașterii Domnului, cel puțin de două ori pe săptămână, Kurtos-Kalacs… Și dacă mai e și o cană fierbinte cu ceai negru alături, pffff…
„Cel mai puternic semn de afecțiune pe care-l poți face față de cineva e să fii autentic”
- Ce face Mircea Radu „din dragoste” pentru soția lui?
- Este el însuși. Cred că cel mai puernic semn de afecțiune pe care-l poți face față de cineva e să fii autentic.
- Ați postat odată o fotografie de cuplu cu descrierea „Doamna și Vagabondul”, care a atras multe comentarii și reacții. Cum a început această frumoasă poveste de dragoste?
- Eram într-o librărie în Iași, îmi căutam „Viețile Sfinților”, volumul 4. Și cum stăteam eu așa, aplecat pe titluri, mi-a atras atenția un miros de parfum oriental - vanilie, scorțișoară, coajă de portocală, ceva în zona asta. M-am întors și mă așteptam să dau peste o femeie, sau peste mai multe, purtând hijab. Dar nu, nu chiar, în sensul că am dat de o fată cu părul și ochii negri, cu buze frumos conturate care părea arăboaică și care zăbovea în dreptul raftului plin cu cărți științifice - am aflat ulterior că absolvise medicina la prestigioasa universitate Gr.T. Popa, din Iași. I-am zâmbit, am întrebat-o dacă o pot ajuta, mi-a răspuns că nu... eram sigur, mă așteptam la asta... i-am zis zis că mă poate pune la încercare, mi-a zis că nu a intrat în librărie să pună la încercare pe nimeni, ci să caute o carte, aici m-am bosumflat, nu în sensul că am pus o moacă lungă și mi-au căzut umerii, ci am făcut o pauză în care am tăcut și fixat-o cu privirea, apoi i-am zis că bine, fie după cum ziceți… M-am depărtat, m-am dus la un raionul aflat în celălalt capăt al încăperii de unde am luat o carte pe care i-am adus-o. A pufnit-o râsul și gata!, am știut că partida e câștigată. Restul e istorie… A, volumul era „The Lebanese Cookbook”, o carte de bucate inspirată din celebra și foarte gustoasa bucătărie a Orientului Mijlociu.
„În urmă cu 30 de ani nu oricine putea fi prezentator sau prezentatoare de televiziune“
- Sunteți un reper al televiziunii din România. Cum ați caracteriza tabloul mediatic al zilelor noastre?
- Lumea s-a schimbat accelerat și definitiv față de acum 30 de ani, când am intrat eu în televiziune. Atunci, o știre nu putea ieși pe post, nu putea fi publicată dacă nu era verificată din trei surse (acesta era fundamentul noțiunii de jurnalism). Acum o informație se dă, nu contează dacă e reală sau este o minciună sfruntată, nu Adevărul este cel important, ci rapiditatea cu care s-a difuzat știrea, totul este ca un post de televiziune să fie înaintea celuilalt - eu nu cred că folosește cuiva această grabă, nici măcar televiziunii care a dat prima informația. Apoi, în urmă cu 30 de ani nu oricine putea fi prezentator/prezentatoare de televiziune, îți trebuiau anumite calități, dincolo de un aspect fizic agreabil. Acum și această regulă cade și nu aș vrea să intru în detalii. Nu în ultimul rând, sistemul de pile și relații, prin care s-au pus în funcții decizionale, de conducere, oameni complet nepregătiți, a dus la o năruire atât a credibilității, cât și a performanței media. Am făcut o paralelă între atunci și acum, pe sistemul „then/now”, ca lucrurile să fie încă și mai evidente. Iar dacă veți lua punct cu punct ce v-am spus, veți constata că regulile pe care se baza munca în televiziune atunci, erau chestiuni de bun-simț, normale, firești. Acum suntem într-o altă dimensiune. Și dacă tot vorbim despre asta, să luăm în calcul și Inteligența Artificială (AI), cu puterea ei nemaivăzută de a modifica realitatea și de a face din om-neom, AI va rade tot ce a mai rămas din jurnalism. Meseria de gazetar nu va mai exista. De ce? Pentru că, pur și simplu, nu va mai fi nevoie de ea.
„Tudor e «Tata» atunci când eu sunt plecat - e protector, e atent, e sever cu sora lui mai mică“
- Locuiți în Piatra Neamț, dar filmările vă țin departe de cei dragi. Cum gestionează cei mici dorul de tati?
- Nu gestionează ei (râde)… Dar, dacă intru în jocul pe care mi l-ai propus, îți spun că Tudor e „Tata” atunci când eu sunt plecat - e protector, e atent, e sever cu sora lui mai mică, atunci când lui i se pare că trebuie. Iar Clara, rămâne… Clara, copilul cel mai mic al familiei cu tot ce decurge din asta. Dar, dincolo de dragoste și dor este un element important care trebuie luat în seamă și pentru care mă rog în fiecare zi: sunt doi copii sănătoși.
- Când sunteți acasă, ce activități faceți cu bucurie împreună?
- De fiecare dată mâncăm împreună. Mai și gătim, câteodată. Facem lecții - eu fac cu Tudor la matematică, încerc să îi explic logic și vizual pentru ca el să înțeleagă „de ce”, nu să tocească. Iar Raluca e atentă la limba română, inclusiv la scris, la ortografie. Și, tot câteodată, mai facem cumpărături împreună.
- Ce hobby-uri are cel care nu o dată a fost votat „Cel mai sexy star TV”?
- Îmi face o mare plăcere să postez pe Instagram/Facebook - un text scurt, o fotografie, o melodie care să întregească tot acest amestec. E singura metodă prin care pot fi în legătură nemijlocită cu prietenii mei cei mulți și necunoscuți.
- În afară de emisiunea „Noi, românii”, ce alte proiecte aveți în 2024?
- Există proiecte pe care le-am propus la MetropolaTV, discuțiile sunt avansate și când toate vor fi sigure și la locul lor, le vom face publice. Pot totuși adăuga că emisiunea despre care vorbesc va fi un program făcut cu pasiune și cu cap.