de Georgiana Mihalcea

În cea mai frumoasă catedrală din București, Sfântul Spiridon-Nou, l-am găsit pe părintele Vlad Roșu, încă de pe vremea la care era arhidiacon. Obișnuiam să închid ochii și să mă las „furată” de harul cu care muzica bisericească răsuna din glasul sfinției sale, purtându-mă pe mine și întreaga audiență, de altfel, într-o stare în care liniștea, Dumnezeu și credința păreau că se contopeau în inima mea. Apoi i-am descoperit contul de YouTube și m-am bucurat să văd că multă lume îl urmărește pe rețelele de socializare, în vremurile acestea atât de tulburi pe care societatea noastră le traversează. Am realizat că misiunea sa trece dincolo de altar, chemând oamenii în Sfânta Biserică prin mijloacele moderne cu care acum suntem atât de familiarizați. Și mi-am propus să-l cunosc mai bine, chiar am realizat împreună și alte interviuri pentru revista noastră, dar astăzi aș vrea să-l descoperiţi pe părintele Vlad Roșu, cel mai urmărit cleric din mediul online.

„Bunica Agurița a fost prima care m-a luat de mână și m-a dus la biserică”

- De la cine ați învățat primele rugăciuni?

- Primele rugăciuni le-am învățat de la bunica mea, Agurița. Copilăria mi-am petrecut-o la țară, pe plaiurile unde s-a zămislit cântecul mioritic, pe valea râului Cașin, mai precis în comuna Mănăstirea Cașin, din judeţul Bacău, acolo unde Regina Maria poposea adesea, mai ales în perioada Primului Război Mondial. Tot bunica a fost prima care m-a luat de mână și m-a dus la biserică. Nu am să uit niciodată momentul în care aceasta, deși era operată la coloana vertebrală, a zis: „Mi-e rușine de Dumnezeu că nu pot să îngenunchez în fața Lui”. Pentru mine ea a fost un exemplu de dragoste, de bunătate, de smerenie. Am învățat multe de la ea, nu doar despre cele ale credinței, ci și despre ale vieții în general.

- Să fie acesta momentul în care ați simțit că Biserica v-a ales să-i fiți slujitor?

- Acela a fost momentul în care am conștientizat prezența lui Dumnezeu și am simțit harul Lui. Se poate spune că acela a fost timpul chemării la o slujire mai înaltă. Atmosfera, dublată de frumusețea sfinților din iconografie și parfumul de tămâie din biserica veche a fostei Mănăstiri Cașin - acum biserică parohială - m-au pătruns până în cea mai adâncă simțire a ființei mele, m-au făcut să mă simt ca acasă. Desigur, copil fiind, nu înțelegeam prea multe la vremea aceea, nu pricepeam ce înseamnă slujirea Bisericii cu adevărat - poate aveam doar o vagă idee -, dar am simțit că Dumnezeu îmi călăuzește pașii și e alături de mine.

„Prin clasa a V-a am început să cânt și să citesc pentru prima dată la strana bisericii”

- În primii ani de școală ați continuat să păstrați această legătură minunată cu lumea credinței?

- Școala generală am urmat-o la oraș, în Onești, acolo unde am început să am o legătură mai solidă cu Biserica și cu credința. Acest lucru s-a datorat unchiului meu, Dan, consilier la una dintre bisericile din oraș, care a vorbit cu părintele paroh să mă primească ca paraclisier, ca ajutor, în Sfântul Altar. Eram în clasa a II-a pe atunci. A fost o perioadă foarte frumoasă. De multe ori mă învoiam de la școală să fiu prezent chiar și la slujbele din timpul săptămânii. Prin clasa a V-a am început să cânt și să citesc pentru prima dată la strana bisericii, condusă de domnul Vasile Agafiței. Dânsul a avut răbdare cu mine, învățându-mă rânduielile de strană ale cântărețului. Acest lucru m-a determinat să fiu și mai atras de lucrarea lui Dumnezeu, așa că am dat admiterea la Seminarul Teologic.

- Cum ați descrie formarea dumneavoastră pastorală?

- Seminarul Teologic l-am urmat timp de patru ani în orașul Piatra Neamț, acolo unde am fost îndrumat de profesori și de preoți profesori de o ținută morală deosebită, precum părintele Bogdan Constantin, părintele Ciprian Iftime și profesorul Viorica Borșuc, care mi-a fost și diriginte. A fost o perioadă deosebită, în care am descoperit tainele muzicii psaltice și frumusețea privegherilor de la Mănăstirea Bistrița. Cu drag îmi amintesc de colegii mei, cu unii dintre ei fiind în legătură strânsă și astăzi. După terminarea Seminarului ca șef de promoție (9,83) am urmat cursurile Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București și, în paralel, pe cele ale Facultății de Jurnalism.

„De aproape zece ani slujesc la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou”

- Unde slujiți în prezent?

- De aproape zece ani slujesc la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou, Paraclis Patriarhal din București. În 2015 am fost hirotonit diacon, în 2020 arhidiacon, iar din iunie 2023 sunt preot. Este biserica sufletului meu, pentru că aici am trăit cele mai frumoase momente pe care le poate trăi un slujitor: slujbe arhierești, evenimente importante din viața Bisericii, lansări de carte. Această catedrală este plină de istorie, iar eu sunt privilegiat că am ocazia să slujesc într-un astfel de lăcaș de cult.

- Ce activități desfășurați la această biserică?

- În general, eu sunt responsabil pentru activitățile culturale care se desfășoară la catedrala noastră. Din anul 2015 am organizat grupul psaltic al bisericii, am înregistrat un număr de 11 compact discuri în colaborare cu Radio Trinitas și Trinitas TV, individual sau cu grupul psaltic, iar din anul 2022, cu binecuvântarea Preafericitului părinte Patriarh Daniel, ofer în fiecare joi cursuri gratuite de muzică psaltică pentru copii și adulți. Totodată, am elaborat împreună cu părintele Ionuț Corduneanu, preotul coordonator al lăcașului de cult, Monografia Catedralei Sfântul Spiridon-Nou și două ediții ale lucrării Minuni ale Sfântului Ierarh Spiridon. Mărturii de la Biserica Sfântul Spiridon-Nou din București.

- Deschiderea către rețelele de socializare are drept scop apropierea oamenilor de Sfânta Biserică. Cum ați reușit dumneavoastră până acum acest lucru?

- Inițial, proiectele culturale desfășurate la biserică se adresau celor care frecventau des biserica noastră. Aceste activități au început să fie promovate pe rețelele de socializare și, astfel, am reușit treptat să creăm o comunitate. Cel mai frumos lucru care îmi vine în minte este acela când, în urma postării pe rețelele de socializare a anunțului cu organizarea cursurilor de muzică psaltică, am fost surprins să constat interesul deosebit pentru muzica bizantină. La data și ora primei întâlniri, într-o zi de lucru din timpul săptămânii, în Biserica Sfântul Spiridon, au venit 200 de persoane! Astăzi aceștia formează o comunitate foarte bine închegată, care nu doar că participă la cursurile de muzică bizantină, ci au și alte activități și scopuri comune.

„Proiectele au fost un succes tocmai că nu am avut nicio intenție ascunsă, alta decât preaslăvirea lui Dumnezeu”

- În paralel cu activitatea pastorală, sunteți extrem de apreciat pe YouTube, datorită melodiilor în special de muzică bizantină. Cum a început acest proiect?

- În ceea ce privește parcursul muzical, astăzi contul personal de YouTube însumează 116.000 de abonați și câteva zeci de milioane de vizualizări, fiind, poate, cel mai ascultat interpret de muzică bisericească din România. Nu am avut intenția să devin celebru sau cunoscut niciodată. Cred că proiectele au fost un succes tocmai că nu am avut nicio intenție ascunsă, alta decât preaslăvirea lui Dumnezeu. Povestea a început în decembrie 2016, atunci când l-am cunoscut pe Daniel Alexandrescu, membru al trupei K1. El este omul din spatele proiectului, cel care se ocupă de tot ce înseamnă calitate cu privire la producția muzicală. Lui trebuie să îi mulțumească românii care ascultă melodii religioase interpretate de Vlad Roșu. Inițial, am fost sceptic la a apărea pe YouTube, însă se pare că proiectele au dat roade și, fără niciun pic de promovare, au ajuns la sufletele oamenilor. Am simțit totuși că este o mare nevoie și sete în a asculta muzică pentru suflet. Îmi amintesc că, la început, am fost chiar descurajat, însă un coleg de studii - pe când eram bursier în Germania -, bineînțeles german la origine, m-a încurajat să continui să postez. În 2019, când m-am întors de la bursă, proiectul a luat amploare. Cântările abordate sunt în general de factură bizantină, dar am înregistrat și multe acatiste ori pricesne, cântări bisericești de inspirație folclorică.

„Îmi recunosc stângăciile în ceea ce privește muzica populară, dar am primit în mod constant încurajare”

- Ne-ați surprins în mod plăcut în inedita ipostază de a interpreta și folclor. Cu cine ați colaborat în acest sens și cum vedeți această direcție în viitor?

- Atunci când eram mic copil îndrăgeam foarte mult folclorul românesc. Chiar am rugat-o pe mama să mă ducă la o școală de arte, dar, din păcate, la Onești nu aveam una. Peste ani, însă, aveam să întâlnesc câțiva interpreți de muzică populară, oameni minunați, alături de care am reușit să înregistrez câteva piese: surorile Suzana și Daciana Vlad din Maramureș, Roberta Crintea, Raluca Diaconu și surorile Andreea și Maria Pavelean de pe Valea Bârgăului. Îmi recunosc stângăciile în ceea ce privește muzica populară, dar am primit în mod constant încurajare din partea lor și iată că au luat naștere și proiecte de acest fel. Nu știu ce proiecte de viitor vor mai fi în acest sens, dar aștept noi provocări.

- Din acest registru, ce piese vă sunt cele mai dragi?

- Din acest registru îmi sunt dragi patru colinde, toate de inspirație folclorică. Două sunt interpretate alături de Raluca Diaconu, intitulate „Azi colindele răsună” și „Ninge peste noi și țară” (înregistrate în 2023), și două interpretate alături de gemenele Suzana și Daciana Vlad, „Du-te Petre-n cer” și „Omul cel cu suflet bun” (2021). Ultimele două colinde reprezintă compoziția unui coleg de altar, părintele Cristian Alexandru, absolvent al Universității de Muzică din București, și un prieten bun, cu daruri alese în ceea ce privește compoziția muzicală.

„Sunt surprins că melodiile interpretate de mine sunt ascultate și de creștini de alte confesiuni religioase, persoane de alte religii și chiar de atei”

- În Săptămâna Mare ați susținut un concert extraordinar la Sala Palatului, la care orice mare artist din România visează. Cine v-a fost alături pe scenă și cum ați descrie această experiență?

- Concertul de la Sala Palatului din 30 aprilie 2024 a fost o experiență deosebită. A fost o seară plină de emoție, interpretând cântări religioase alături de cei mai remarcabili interpreți de muzică bizantină din spațiul ortodox: Ribale Wehbe, Maria Coman și inegalabilul Mihail Bucă și grupul psaltic Tronos, cor din care și eu fac parte din anul 2009. Lângă părintele Mihail Bucă am trăit experiențe înălțătoare în decursul timpului, este mentorul meu și omul de la care am învățat multe lucruri în ceea ce privește cântarea bizantină și interpretarea ei.

- Cum se îmbină în inima dumneavoastră artistul și preotul Vlad Roșu?

- Eu nu sunt un artist, doar lumea mă consideră astfel. Eu sunt preot al lui Dumnezeu, iar „scena” mea este Sfântul Altar. Nu aș da niciun concert pe o slujire la Dumnezeiasca Liturghie, nu aș înlocui nicio cântare de pe scenă cu o cântare la strană. Cu toate acestea, mă bucur că pot face din orice loc, orice casă de creștin, prin intermediul YouTube și al celorlalte platforme muzicale (Spotify, Deezer, iTunes etc.) o „mică biserică”. Sunt surprins uneori că melodiile interpretate de mine sunt ascultate și de creștini de alte confesiuni religioase, de persoane de alte religii și chiar de atei.

„Eu nu sunt un artist, doar lumea mă consideră astfel. Eu sunt preot al lui Dumnezeu, iar «scena» mea este Sfântul Altar. Nu aș da niciun concert pe o slujire la Dumnezeiasca Liturghie, nu aș înlocui nicio cântare de pe scenă cu o cântare la strană”

„Contul personal de YouTube are zeci de milioane de vizualizări, fiind, poate, cel mai ascultat interpret de muzică bisericească din România“

„Mi-aş dori să ridic o biserică“

- Cu toate că răspunsul la întrebare este destul de intim, îndrăznesc să vă întreb: cum ați descrie relația cu Dumnezeu?

- Relația cu Dumnezeu înseamnă rugăciune. A avea o relaţie personală cu Dumnezeu înseamnă să-L includem pe Dumnezeu în toată clipa. Nu pot spune că sunt un om al rugăciunii, dar îmi place să schimb măcar câteva vorbe pe zi cu El. În vorbăria mea, cred că mă ascultă și îmi răspunde la fiecare întrebare de-a mea, uneori mai devreme, alteori mai târziu. Niciodată nu rămân fără lumină atunci când mă pierd în întunericul lumii, niciodată nu rămân fără călăuză atunci când mă abat de la cale. El este Cel care mă veghează permanent, Cel căruia îi datorez totul. 

- Multe visuri le-ați văzut realizate, care ar fi următorul?

- În ceea ce privește aspirațiile, nu am niciun plan concret. Mă las la mâna lui Dumnezeu. El mă îndrumă în ce parte să o iau. Nu pot să neg că am o nostalgie după locurile natale, după locurile în care am copilărit, după Oneștiul meu drag, și nădăjduiesc ca pe viitor să mă întorc acolo, în aceeași ipostază, și să ofer înapoi ceva acelor locuri. Mi-aș dori să ridic chiar o biserică, dacă voi avea vreodată posibilitatea. Mă rog ca Dumnezeu să îmi scoată oamenii potriviți în cale și să împlinim împreună aceste lucruri, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire.

„Îmi plac mult călătoriile, pelerinajele la sfinţii din Grecia şi drumurile la Muntele Athos“

- Dincolo de partea clerică și cea muzicală, cum este omul Vlad Roșu?

- Omul Vlad Roșu este simplu, ca oricare altul. Îmi plac cartofii prăjiți și fotbalul, îmi place să îi ascult pe oameni, indiferent de categoria socială. Atunci când nu mă ocup de proiectele muzicale sau nu sunt la biserică citesc literatură de orice gen, mai consemnez în scris gânduri personale, mai scriu câte un articol științific pe o temă de liturgică sau mai traduc câte o carte. Îmi plac mult călătoriile, pelerinajele la sfinții din Grecia și drumurile la Muntele Athos.

- Cum v-au marcat experiențele pe care le-ați avut în afara țării, în Grecia și celelalte locuri?

- Fiecare din călătoriile de studii în afara țării a fost o lecție de viață, care m-a îmbogățit sufletește. Primele stagii de cercetare le-am efectuat într-o țară ortodoxă, în Grecia, loc unde m-am simțit ca acasă. Am învățat rapid limba neogreacă, având încă din Seminarul Teologic câteva noțiuni de greacă veche care mi-au venit „ca o mănușă” în momentul în care am început să urmez cursurile de limbă la Universitatea Aristotelis din Tesalonic. Sentimentul de „acasă” a fost prezent pe tot parcursul șederii mulțumită numeroaselor locuri pe care le-am vizitat. Călătoriile la numeroși sfinți, precum sfinții Nectarie, Spiridon, Ioan Rusul, Efrem cel Nou, Dimitrie Izvorâtorul de Mir, slujirile ca diacon în aceste locuri, dar mai ales interacțiunea cu grecii, au făcut din bursa de studiu de câteva luni o adevărată experiență de viață, pe care mi-aș dori să o mai retrăiesc oricând în viața asta. În 2018, am primit o bursă de studiu din partea Bisericii Romano-Catolice din Germania. Acolo am învățat mai mult să îi apreciez pe cei de acasă din România, să fiu mai tolerant cu cei din jur, mai ales că aceia alături de care mi-am petrecut un an întreg erau de alte naționalități sau confesiuni religioase. Așadar, experiența din Germania și-a lăsat puternic amprenta asupra modului meu de viață și asupra modului de a vedea lucrurile, în organizarea timpului și a sarcinilor pe care le am de îndeplinit în cercetarea academică sau la locul de muncă. Din 2019 sunt doctorand al Facultății de Teologie din Viena, așa că legăturile mele cu mediul german au continuat și continuă într-o altă țară. Coordonatorul meu de doctorat, prof. dr. Hans-Jürgen Feulner, îmi este ca un tată. De curând am efectuat alături de dânsul o călătorie în Turcia, în vechile orașe creștine - acum ruine -, o experiență de neuitat alături de ceilalți colegi de la Catedra de Teologie Liturgică pe care acesta o conduce. Am înțeles mai bine cum sfinții din acele locuri s-au luptat cu mentalitățile timpului lor, cu greutățile, cu neajunsurile. Chiar dacă nu mai e un teritoriu creștin, duhul sfinților și al Părinților Bisericii care au dezvoltat ceea ce se numește spiritualitate ortodoxă se simte în fiecare punct cardinal, în fiecare colțișor al acelor locuri. Atât de mirat am fost că ai mei colegi priveau Ortodoxia cu un atât de mare interes și admirație! Acest lucru m-a făcut să iubesc și mai mult credința în care m-am născut.