Main menu

header

34-14-1de Elena Şerban

- Cel mai căutat om împlineşte 53 de ani la 10 martie. Asta în caz că mai trăieşte...

Este pe lista celor mai vânate zece persoane de FBI, dar găteşte pentru oamenii lui. Este un tată foarte dur, dar în tinereţe a scris poezii. Iubeşte luxul (are un Mercedes auriu şi un iaht), dar urăşte aerul condiţionat şi frigiderele. Acesta este în câteva cuvinte Osama bin Laden, cel mai urât om al planetei după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, din SUA.

Are 50 de fraţi
Osama bin Laden împlineşte (dacă mai trăieşte) la 10 martie vârsta de 53 de ani. El s-a născut la Ryad, în Arabia Saudită, ca fiul lui Muhammed Awad bin Laden şi al soţiei cu numărul 10 al acestuia, Hamida al Attas. Curând după naşterea sa, părinţii săi au divorţat.
După tată, acesta are alţi aproximativ 50 de fraţi, numărul exact neputând fi aflat. El a fost crescut ca un devotat Wahhabi (ramură radicală a religiei musulmane). A urmat cursurile gimnaziale şi liceale la „Al Thager Model School” şi apoi cursurile Universităţii „Regele Abdulaziz”. Există informaţii conform cărora el nu a absolvit universitatea, ci s-a dedicat muncii şi sporirii averii pe care tatăl său, un constructor foarte bogat şi foarte apropiat de familia regală saudită, o dezvoltase. În perioada tinereţii şi-a continuat activităţile ultrareligioase.

Întâi a luptat contra ruşilor
Anul 1979 îl găseşte pe Osama luptând împotriva invaziei sovietice din Afganistan, alături de mentorul său, palestinianul Abdullah Azzam. Din acea perioadă datează, se pare, obiceiul său de a purta haine de camuflaj. De altfel, conform unor legende, prima jachetă de camuflaj şi prima puşcă de asalt ar fi fost obţinute de la un soldat sovietic pe care l-ar fi ucis cu mâinile goale. A finanţat un grup paramilitar, cu scopul de a lupta contra Occidentului. Şi a şi făcut asta într-o serie de atacuri teroriste, despre care se crede că l-au avut pe Osama ca autor moral. Tot în Afganistan, în 1988, bin Laden a înfiinţat Al Qaeda, organizaţie teroristă ce sprijină activităţile extremiste islamice în lume.

Acuzat că a fost implicat şi în alte atacuri
Relaţiile dintre Osama şi autorităţile saudite s-au deteriorat, mai ales din cauza finanţării militanţilor islamişti din Yemen şi staţionării trupelor americane pe teritoriul saudit după ce Saddam Hussein a invadat Kuweitul.
Până la atacurile teroriste ce au zguduit America în 2001, despre liderul Al Qaeda nu se ştiau foarte multe, cel puţin oficial. El este acuzat însă că a fost implicat în câteva atacuri teroriste, printre care nu doar cel din septembrie 2001, ci şi atentatele din Gara Atocha din Madrid, din 11 martie 2004.

Familia liderului Al Qaeda
Când avea 17 ani a fost oarecum obligat de familie să o ia de soţie pe Najwa Ghanem. Ulterior, Osama s-a recăsătorit cu alte câteva femei (trei-patru) şi a devenit tatăl a 22-24 de copii. Informaţiile despre viaţa sa de familie sunt destul de evazive. Abia după dezastrul de la New York, din 2001, au început să apară date concrete.
S-a aflat astfel că acesta şi-a ţinut membrii familiei aproape, luându-i cu el chiar şi în Afganistan. Aici, aceştia au locuit în locuinţe modeste, în ciuda averii colosale. Copiii şi nepoţii săi erau obligaţi să poarte ţinute sărăcăcioase şi să se hrănească aproape de limita subzistenţei. Se pare că ei au părăsit teritoriul afgan în septembrie 2001, după care aproape că li s-a pierdut urma. Abia anul trecut s-a descoperit că majoritatea membrilor familiei s-au refugiat în ţări din lumea arabă.
Spre exemplu, deşi Guvernul de la Teheran nu recunoaşte, în Iran se află în prezent prima soţie a lui Osama, cinci copii (printre care şi fiica Iman, în vârstă de 18 ani) şi 11 nepoţi sunt găzduiţi într-o clădire guvernamentală cu un grad maxim de securitate. În interiorul acesteia, rudele lui bin Laden duc o viaţă normală, dar li se permite foarte rar să părăsească locuinţa pentru a face cumpărături.
Al patrulea fiu al său, Omar (28 de ani) locuieşte cu soţia sa britanică Jane Felix-Brow (58 de ani), în Qatar. Nora teroristului a mai fost căsătorită de trei ori înainte de a fi doamna bin Laden şi are cinci nepoţi. Se spune că Osama i-ar fi ameninţat pe cei doi cu moartea dacă nu vor divorţa.
Bakr, cel mai mic dintre fiii liderului reţelei teroriste Al Qaeda, a părăsit, la sfârşitul anului 2009, Iranul, unde se afla de opt ani, pentru a merge în Siria. În vârstă de 16 ani, acesta este acum la Damasc, unde s-a întâlnit cu mama sa, Najwa al-Ghanem.

E viu sau mort?
Aşa cum viaţa lui Osama e contradictorie, şi despre posibilul său deces au apărut o sumedenie de variante. Există informaţii conform cărora sauditul a murit demult, şi altele care spun că bin Laden trăieşte în Afganistan. Astfel, o serie de personalităţi, printre care preşedintele pakistanez Pervez Musharraf, preşedintele afgan Hamid Karzai şi şeful unităţii de contraterorism a FBI, Dale Watson, a susţinut că acesta ar fi murit, cel mai probabil în campania militară americană din 2001.
La data de 26 decembrie 2001, „Fox News” a publicat o ştire în care titra: „Osama bin Laden a murit în linişte din cauza unei complicaţii la plămâni”.
În 2002, redactorul-şef al unei reviste arabe din Londra a declarat că a publicat testamentul său, scris în anul 2001, şi în care se arată că el este pe moarte sau va muri în curând.
La începutul lunii februarie 2010, cotidianul spaniol „La Razon” anunţa că teroristul a murit în mai sau iunie 2002. „Sunt 90% sigur că Osama bin Laden este mort. Suferea de cancer la rinichi când a scăpat din atacul aerian american în munţii din Tora Bora, în decembrie 2001, şi s-a refugiat în estul Afganistanului. A murit undeva între mai şi iunie 2002”, spunea un apropiat al sauditului.

34-14-2Rudele încă mai suferă din cauza sa

Faptele lui Osama se răsfrâng acum şi asupra vieţii membrilor familiei sale. Astfel, anul trecut, Omar (foto) nu a primit rezidenţă în Marea Britanie, deşi soţia sa este cetăţean britanic. Şi Guvernul de la Madrid refuzase acest lucru cu câteva luni în urmă.
34-14-3O altă membră a clanului bin Laden, care cuprinde nu mai puţin de 400 de persoane, este Wafah Dufour (foto). Ea este fiica lui Yaslam bin Laden, frate vitreg al liderului terorist. După 11 septembrie 2001, Wafah şi-a schimbat numele de familie, preluându-l pe cel de fată al mamei sale. Cântăreaţă, actriţă şi ocazional fotomodel, Wafah a pozat aproape dezbrăcată într-o revistă americană, ceea ce ar fi provocat, se spune, mânia liderului Al Qaeda.