de Cătălina Tăgârță
Laura Haidău are un CV impresionant (interpretă de muzică populară, dansatoare, prezentatoare de spectacole, programator analist etc.), dar, înainte de orice titlu, este soție și mamă, este om, și nu orice fel de om, ci unul cu suflet mare. Pentru a deveni cunoscută a muncit mult, și-a construit cariera cărămidă cu cărămidă, de multe ori dând la schimb nopți nedormite sau timp prețios pe care ar fi putut să-l petreacă alături de cei dragi. Artista și-a deschis inima în fața noastră și ne-a vorbit despre împlinirile și ofurile sale.
Read more: Laura Haidău a dat glas inimii la început prin pas, apoi a devenit solist dansator: „Măria Sa...de Cătălina Tăgârță
Când vine vorba despre nume importante din muzică, din teatru sau din alte domenii artistice, românii se gândesc la vedetele noastre ca la niște mici staruri hollywoodiene, care trăiesc liniștite în palatele lor, cu covor roșu la intrare. Puțini știu însă că nu întotdeauna artiștii români au fost remunerați pe măsura prestației artistice, chiar dacă numele lor au răsunat departe peste hotare. Acesta este și cazul Lucreției Ciobanu, doamna muzicii populare românești, care își duce liniștită cei 90 de ani într-un apartament cochet din București. Doamna Lucreția ne-a vorbit cu emoție, cu răbdare și cu franchețea omului care de-acum nu mai are nimic de pierdut... A deschis cufărul cu amintiri și ne-a împărtășit vrute și nevrute, de la momentele petrecute pe scenă până la plusurile și minusurile regimurilor trecute.
Read more: Lucreţia Ciobanu, doamna muzicii populare româneşti: „După 90 de ani, fiecare zi este un cadou“de Gabriela Niculescu
La 3 ani și jumătate, Dana Rogoz a intrat în grupul Minisong, la vârsta de 8 ani a devenit Abramburica din emisiunea „Abracadabra”, apoi, Mimi, din serialul „La bloc”. A jucat în seriale, a prezentat emisiunea „De suflet” la Pro TV Internațional și a creat un blog foarte citit. Faptul că, pe lângă actoria studiată la UNATC, a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative și un an de Fashion Marketing la Paris a ajutat-o să-și dezvolte un brand foarte apreciat în cei aproape doi ani de existență: „Moon” by Dana Rogoz. Dana este un om valoros și modest, care și-a clădit renumele prin talent, prin multă muncă și prin devotament. De mai bine de zece ani trăiește plenitudinea iubirii alături de Radu, iar încununarea acesteia este Vlad, un copil de 10 luni, mereu vesel.
Read more: Primele Sărbători petrecute în trei pentru Dana Rogoz: „Abia aştept să-i povestim lui Vlăduţ de...de Gabriela Niculescu
Ozana Barabancea nu este doar o solistă excepțională, ci și una dintre profesoarele de canto cel mai apreciate din România. Jurata emisiunii „Te cunosc de undeva!”, difuzată de Antena 1, are o viață de poveste și doi copii care-i îmbogățesc existența și care i-au moștenit talentul, Andrew (13 ani) și Gloria (9 ani). Pe Ozana o puteți vedea atât pe scena Operei Române, cât și în spectacole de jazz, de music-hall sau de teatru. Este o femeie generoasă, veselă și plină de energie. Este o artistă carismatică și veșnic deschisă la noi provocări. În plus, este profesionistă, ambițioasă, mereu cu vocea și cu vorbele la ea, bucurându-se de tot ceea ce îi oferă viața.
Read more: O artistă complexă şi o femeie fascinantă Ozana Barabancea: „Sunt cel mai bun exemplu de...de Gabriela Niculescu
Viața Mioarei Velicu s-a schimbat foarte mult de când soțul său, campionul olimpic la lupte greco-romane Nicolae Martinescu, a plecat la 1 aprilie anul trecut într-un cantonament ce se ține pe meleagurile eternității. Mulți dintre noi cunoaștem cât de tare doare dorul, însă sufletul artistei este astăzi mai sensibil ca niciodată. Cu toate acestea, ne-a povestit despre lucrurile care i-au dat tăria de a merge mai departe, alături de fiică și de nepoata sa. Ne-a creionat modul în care-și împarte viața între dragostea de cântec și cea de pământ. Aveți acum ocazia să primiți o lecție de viață presărată cu toate ingredientele.
Read more: Mioara Velicu, după 52 de ani de cântec şi o viaţă încercată:„La vârsta aceasta, mă simt în stare...de Gabriela Niculescu
Anca Serea a fost un manechin de succes care a câștigat concursul Elite Model Look Romania, iar frumusețea și ambiția i-au deschis porțile televiziunii. Acum prezintă știrile sportive la Prima TV, este partenera de viață a solistului Adi Sînă și are patru copii: David (12 ani și jumătate), Sarah (7 ani), Noah Iosif (2 ani și jumătate) și micuța Ava (10 luni). Visează să realizeze o emisiune pentru părinți și copii, dar crede cu tărie că toate lucrurile se întâmplă la momentul potrivit.
Read more: Anca Serea: „Am crescut odată cu ai mei copii şi învăţăm unii de la ceilalţi“de Cătălina Tăgârță
Interpretă a cântecului moldovenesc, Mihaela Gurău vine de la Onești (Bacău), oraș binecuvântat de Dumnezeu, acolo unde s-a născut și s-a format cea mai strălucitoare stea a gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci. „Am remarcat-o pe Mihaela în primăvara anului 2005, cu ocazia unui concurs de folclor organizat de MAI în orașul Câmpina. Frumusețea glasului, inteligența frazării și interpretarea fermecătoare a poeziei cântecului m-au cucerit atât pe mine, cât și pe toți ceilalți membri ai juriului, acordându-i în unanimitate premiul I. Mihaelei Gurău nu-i lipsește nimic pentru a deveni o vedetă incontestabilă a cântecului românesc”, declara Benone Sinulescu în urmă cu câțiva ani. Însă mai multe despre cum este Mihaela dincolo de scenă, despre copilăria și despre ambițiile sale ne-a vorbit chiar artista.
Read more: Mihaela Gurău, interpretă de muzică populară: „L-aş mânia pe Dumnezeu să spun că mi-ar lipsi ceva“de Gabriela Niculescu
Andrei Aradits, juratul emisiunii „Te cunosc de undeva”, difuzată de Antena 1, și producătorul emisiunii „Singur Cook”, de pe site-ul cu același nume, este unul dintre cei mai carismatici actori ai generației sale, iar dincolo de lumina reflectoarelor este cel mai firesc, mai sincer și amuzant om pe care l-am intervievat. Este căsătorit cu Andreea și are un fiu de 9 ani, Eric. Cariera sa de actor a început în 1996, când a absolvit IATC-ul, la clasa profesorului Florin Zamfirescu, și a urcat pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, unde a jucat până în 2002, apoi, pe cele ale teatrelor Bulandra și Național, unde a avut roluri importante. L-ați putut vedea și în lungmetraje precum „Tatăl fantomă”, „Bunraku”, „Cenușă și sânge”, „Contra timp”, „Restul e tăcere”, „Greșeala din trecut”, dar și în serialele tv „În familie”, „Efect 30”, „Narcisa sălbatică”.
Read more: Un actor carismatic, un soţ devotat şi un tată ideal: Andrei Aradits „Mă uit la Eric şi mă recunosc“de Gabriela Niculescu
Ion Paladi este moldoveanul de peste Prut care a cucerit românii cu talentul, cu cântecele și cu blândețea sa. Anul acesta este unul fructuos pentru artist, a devenit tătăl unui băiețel, Lucian, iar piesa lansată în colaborare cu interpreta de muzică ușoară Cristina Spătar, „Fa, Marie cu bariz”, are deja succes la public. Colaborarea acestora pare surprinzătoare pentru cei care nu știu despre Cristina că este o împătimită a folclorului, că a crescut cu muzica populară și că își dorește de mult să lanseze un material discografic de acest gen, împlinidu-i astfel și dorința mamei sale, care o veghează, de 17 ani, de Sus. Și cum familia - șoțul, Alin, fiul, Albert, și fiica, Aida - o susține, artista lucrează cu spor la album, sub îndrumarea maestrului Nicolae Botgros.
Read more: Pe Cristina Spătar şi Ion Paladi dragostea pentru folclor i-a adus împreună pe scenăde Cătălina Tăgârță
Traian Ilea și Valeria Codorean Ilea formează un cuplu reușit atât în viața personală, cât și pe scenă. Cei doi au început să cânte muzică populară mai întâi separat, apoi împreună, și cred că nu este român care să nu fi ascultat/fredonat cel puțin o dată melodia care i-a adus pe culmile succesului: „Pușca și cureaua lată”. Paternitatea cântecului a fost mult disputată (a fost primul proces de muzică populară), însă soții Ilea au câștigat în instanță dreptul de a interpreta varianta care le aparține. Despre cum au reușit să împace viața de familie cu cariera, în condițiile în care acasă îi așteptau cinci băieți, sau despre ce alte cântece de-ale lor ridică spectatorii în picioare ne-au povestit chiar Valeria și Traian Ilea.
Read more: Traian şi Valeria Ilea, interpreţii celebrei melodii „Puşca şi cureaua lată“: „Întotdeauna e loc...de Gabriela Niculescu
Alina Eremia a început încă de la vârsta de 4 ani să-și clădească o carieră solidă și frumoasă, urmând sute de ore de canto și lecții de pian și participând la numeroase concursuri în țară și în străinătate. Rolul principal în serialele „Pariu cu viața” și „O nouă viață”, implicit locul de cinste din Lala Band nu au însemnat decât o recunoaștere a talentului și a muncii sale. Duminica o puteţi vedea în emisiunea „Dansează printre stele”, la Antena 1. Este o Săgetătoare independentă și se bucură de prezent, chiar dacă își fixează ținte înalte. Alina a primit o educație aleasă, care se vede din primele secunde ale întâlnirii cu ea, este punctuală, lucru rar întâlnit în lumea artiștilor, modestă, serioasă și ambițioasă. Vă las să descoperiți un om minunat, ce oferă un exemplu demn de urmat tinerei generații.
Read more: Alina Eremia: „Mama şi-a trăit visul prin mine“de Gabriela Niculescu
Dan Negru, prezentatorul emisiunii „Next Star”, ce a revenit pe 16 septembrie, de la ora 20:30, la Antena 1, cu cel de-al patrulea sezon, este unul dintre cei mai longevivi realizatori tv autohtoni. Este înconjurat pretutindeni de copii minunați, pe platourile de filmare având alături cele mai talentate odrasle ale românilor, iar acasă îi are pe Dara, în vârstă de 4 ani, și pe Bogdan, de numai 2 anișori, copiii săi și ai Codruței. Viața agitată a Capitalei nu îi este pe plac, tocmai de aceea visează să-și crească fiica și fiul la Timișoara, orașul său natal, și, cândva, să se retragă și el acolo. Ne-a vorbit deschis despre nostalgiile sale și despre cum vede divertismentul de astăzi.
Read more: Lecţie de echilibru între televiziune şi familie Dan Negru : „Visez să mă întorc acasă, la...de Carmen Ciripoiu
Când a descoperit pentru prima dată astrologia, i s-a părut intangibilă, ferecată cu zeci de lacăte pe care nu credea că vreodată le va deschide. Acum, Gabriela Dima, cunoscută sub numele de Minerva, este un geniu al lumii în care trăim și un model unic în viață. Un interviu fascinant despre cum trebuie să „sapi” ca să-ți croiești un drum în cunoaștere şi în viaţă, citiţi în rândurile ce urmează.
Read more: Minerva: „Destinul ne este scris în stele tuturor! Dar uneori rar putem să-l manipulăm“de Gabriela Niculescu
Ionela Prodan este una dintre interpretele de muzică populară cel mai apreciate, iar publicul iubitor de folclor a numit-o „doamna cântecului oltenesc”. La 6 octombrie va mai adăuga un an în buchetul vieții sale tumultuoase, prilej cu care am întâlnit-o să ne povestească despre momentele care i-au marcat existența. Am descoperit o femeie tenace, cu aspirații înalte, mereu cu gândul la realizări. De ceva vreme scrie la o carte despre viața sa, în care va povesti întâlnirile cu marile personalități ale lumii, întâlniri care au făcut-o să devină o femeie bogată spiritual, după cum spune. Despre venirea pe lume într-o familie fără tată, educația severă, decesul soțului, refacerea vieții, activitatea sa actuală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, relația cu ginerele său Laurențiu Reghecampf și multe altele puteți afla în interviul ce urmează.
Read more: Ionela Prodan: „«Din bucata mea de pâine», un cântec care n-are moarte“de Cătălina Tăgârță
Născută în inima Transilvaniei, în satul Buciumi, din zona Sălajului, Sava Negrean Brudașcu are o poveste de viață impresionantă. Încă de la naștere a primit nume de băiat și a fost vândută pe fereastră unor vecini, pentru a rupe un vechi blestem căzut asupra familiei sale. A fost declarată moartă împreună cu soțul său pe vremea când locuiau în Iran, dar în prezent are parte de o familie unită și fericită și se bucură de recunoștința publicului. Interpreta de muzică populară nu a visat vreodată să ajungă atât de cunoscută, dar, așa cum spune chiar dumneaei, destinul se pare că i-a fost scris de mâna divină. Vreme de mai bine de două ceasuri, artista a rupt din timpul său prețios și ne-a vorbit despre ofurile, bucuriile și realizările sale.
Read more: Sava Negrean Brudascu: „Am un impresar cum nu s-a mai pomenit... Bunul Dumnezeu“de Gabriela Niculescu
Horia Brenciu este unul dintre jurații „X Factor”, show care debutează vineri, 19 septembrie, la ora 20:30, pe Antena 1. Dincolo de efervescența acestui început, Horia se pregătește pentru lansarea noului album, „40+”, dar și pentru spectacolele pe care le va oferi în această toamnă. Am putea spune că succesul în carieră îi acaparează tot timpul, însă am descoperit că familia este extrem de importantă și prezentă în viața artistului. Astfel, partenera Alice, cea care i-a dăruit-o pe Mina, fiica sa care va împlini 2 anișori la 1 noiembrie, Maria și Andreea, celelalte două fete ale lui Alice dintr-o relație anterioară, îi încarcă zilnic bateriile. Despre experiența de tată de fete și tumultul unei vieți fascinante ne-a vorbit chiar... Horică.
Read more: Showman prin excelenţă şi tată de fete Horia Brenciu: „Îmi doresc foarte mult un băiat“de Gabriela Niculescu
Sore Mihalache a reușit să-și împlinească visul de a deveni o artistă de succes într-un timp destul de scurt, dar nu fără trudă și frământări. Actrița din serialele „Pariu cu viața” și „O nouă viață” și membra trupei Lala Band are și o carieră solo în continuă ascensiune, în vara ce abia a trecut reușind să cucerească publicul cu piesa „Inima”, iar pentru această toamnă pregătește lansarea unui nou single. A jucat într-un lungmetraj, în regia lui Tudor Giurgiu, ce va fi lansat anul viitor, a deschis un atelier în care prind formă hainele desenate de ea, ce-i reprezintă stilul, și a reușit să-și ia și o scurtă vacanță în Cipru.
Read more: La nici 25 de ani este idolul adolescenţilor şi o artistă cu planuri măreţe „Dacă nu voi avea o...de Cătălina Tăgârță
Cu toții am cântat, cel puțin o dată-n viață, melodia „Așa-i românul” - dacă nu într-o sală de spectacol, cel puțin la serbările școlare. Cunoscuta interpretă de muzică patriotică Veta Biriș a obținut Discul de Aur pentru albumul care conține această piesă, pe care ea a readus-o în atenția publicului. Artista este singura cântăreață de muzică populară care a făcut parte din Cenaclul Flacăra, alături de Adrian Păunescu, și ne-a povestit cu mare emoție despre această perioadă glorioasă din viața sa.
Read more: Interpreta de muzică populară Veta Biriş se destăinuie: „Eu cânt istoria neamului“de Gabriela Niculescu
Florin Busuioc ne aduce informațiile meteorologice în fiecare zi lucrătoare a săptămânii, dimineața și seara, în cadrul Știrilor Pro TV. A fost atlet de performanță, a absolvit Facultatea de Teatru, în perioada în care a fost actor la Teatrul „Ion Creangă” a dublat desene animate, apoi a prezentat emisiuni tv. A jucat în peste 20 de filme americane, în care spune, cu umor, că a murit în primele scene, dar importante rămân întâlnirile cu actori consacrați de la Hollywood. După o pauză de 11 ani, a reluat jocul pe „scândură”, iar din toamnă îl puteți vedea și la Teatrul Act, în piesa „Fidelitate”. Are o soție tânără și frumoasă, Liliana, două fiice, Natalie (10 ani) și Catinca (5 ani), și un fiu dintr-o căsătorie anterioară, Florin (22 de ani).
Read more: Actor, prezentator, soţ şi tată devotat Florin Busuioc: „Mi s-a permis să am libertate de...A devenit deja o tradiţie ca, pe 23 august, Paul Surugiu - îndrăgitul Fuego - să-şi celebreze ziua sa de naştere împreună cu revista Taifasuri. De această dată, l-am întâlnit mult mai relaxat şi mai liniştit, dornic de a face în continuare o mulţime de lucruri şi de a continua munca asiduă, încununată de împliniri, începută acum 21 de ani, atunci când a debutat pe scena Festivalului de la Mamaia. Fuego este artistul care, prin orice apariţie, dăruieşte şi inspiră. Preţuieşte frumosul, cântă cu patos şi pune, în fiecare interpretare, sinceritatea care îi este specifică. Cu vocea caldă cucereşte publicul meloman de toate vârstele, cântând şi muzică uşoară şi populară, colinde şi latino. Mai nou, este şi actor, iar piesa sa de teatru, „Testament”, jucată o stagiune întreagă, în toată ţara, se bucură de succes în rândul publicului, dar şi al specialiștilor, care i-au acordat distincţia de „Cel mai bun spectacol al anului 2014”. Fuego are la activ cinci Discuri de Aur şi două de Platină, iar notorietatea sa este greu de egalat, fiind unul dintre cei mai iubiţi interpreţi ai genului. Asta a făcut ca în anul 2012 să fie decorat de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu titlul de „Artist al poporului”. Deţinător a numeroase trofee şi distincţii, lansând de-a lungul timpului 28 de albume de studio, este artistul complet, pentru care muzica înseamnă totul în existenţa sa, dăruindu-se publicului său. Ne-a mărturisit, în premieră, ce-l face cu adevărat fericit, în ce îşi găseşte inspiraţia, cum vede simplitatea, ce proiecte inedite pregăteşte şi, mai ales, când are de gând să se oprească.
Read more: Fuego: „În România mea mă simt acasă!“de Gabriela Niculescu
Pe Nea Mărin îl vedeți în acțiune în fiecare seară de luni și marți, la „Poftiți pe la noi”, de la ora 20:30, la Antena 1. Ultima ediție a acestui sezon al emisiunii va fi difuzată marți, 26 august. Pe lângă faptul că este un familist convins, un dansator fără pereche și un iubitor de folclor, Nea Mărin este exemplul gospodarului care întotdeauna lasă o frumoasă amprentă în locurile prin care trece. Greu a fost convins să intre în televiziune, iar acum este urmărit de o țară întreagă. Este adorat de nepoțeii săi, Ana Maria, care are 5 anișori, și Darius, în vârstă de 6 ani și jumătate, care l-a măgulit recent mărturisindu-i că nu-i este doar bunic, ci și cel mai bun prieten. Vestitul teleormănean, Marin Barbu pe numele real, se află acum în vacanță, prin țară, alături de soție și de nepoții de care nu se poate despărți. Despre secretul tinereții fără bătrânețe și cum era să ajungă Nea Mărin taximetrist citiți în următorul interviu.
Read more: De la dans la televiziune, prin… taximetrie Nea Mărin: „Dumnezeu mi-a dat mai mult decât am...