Main menu

header

Florin Şerban: „Filmul meu este ca o pastilă, înăuntru este amară, dar deasupra este dulce”

26-14-1de Gabriela Niculescu

Cinematografia românească înregistrează suces după succes în cadrul celor mai importante festivaluri internaţionale de film. Un nou premiu a intrat de curând în palmaresul regizorilor noştri  o dată cu gala decernării premiilor din cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Regizorul Florin Şerban a reuşit la 35 de ani să obţină două dintre cele mai importante premii la acest festival cu „Eu când vreau să fluier, fluier”: Ursul de Argint (marele premiu al juriului) şi Premiul „Alfred Bauer” pentru creativitate. A studiat regia în România, dar a vrut să înveţe această meserie „acasă, la mama ei” şi astfel a ajuns la Columbia University din Statele Unite, de unde a venit cu o viziune nouă despre film. În primul său lungmetraj a folosit actori amatori, printre care şi 14 deţinuţi. Despre cum i-au schimbat viaţa şi despre filmul românesc ca medicament, puteţi citi în interviul ce urmează.

Read more: Florin Şerban: „Filmul meu este ca o pastilă, înăuntru este amară, dar deasupra este dulce”

Daniel Iordăchioae va publica un volum de poezii

30-13-1de Maria Petrache

Interpretul Daniel Iordăchioae s-a născut la 9 iulie 1968, în Ştefăneşti, judeţul Argeş. Din copilărie a cochetat cu muzica, el luând lecţii de chitară de la vârsta de 5 ani. În 1982 a debutat în trupa Gramophon, iar cinci ani mai târziu a participat la Festivalul Naţional Mamaia, eveniment ce a coincis cu prima sa apariţie pe un disc. Anul următor a reprezentat România la concursul Intertalent de la Praga, acesta fiind primul festival internaţional dintr-o lungă serie de participări în Coreea de Nord, Germania, Finlanda, Suedia şi Norvegia. Din 1994 este angajat la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, unde a apărut în peste zece premiere. A lansat patru albume: „Daniel” (vol. 1) - 1987, „Daniel” (vol. 2) - 1989, „Acel paradis pierdut” - 1992 şi „Moldovean blues” - 1996. La finele anului trecut s-a ocupat şi de un „Best of”. Familia interpretului se ridică cel puţin la valoarea carierei sale, el având o căsnicie de un deceniu cu frumoasa actriţă Nouria. Împreună au doi copii superbi, Darius şi Salma. Băieţelul are 9 ani şi fetiţa doar 2 luni. Anul trecut, Daniel a devenit regizor de film şi de televiziune şi a început să se ocupe de lansarea unui volum de poezii.

Read more: Daniel Iordăchioae va publica un volum de poezii

Mircea Romcescu: „Ce poţi să mai ceri când omul iubit şi-ar da şi viaţa pentru tine?”

29-12-1de Cristina Tache

Povestea lor de dragoste a început cu paşi timizi în urmă cu 24 de ani, însă s-a transformat într-o iubire de o viaţă, ce poate exista numai între două suflete-pereche. Mircea Romcescu şi Olimpia Panciu sunt doi oameni care îşi trăiesc dragostea cu devotament şi care ar putea da oricând lecţii despre căsnicie oricărui cuplu tânăr. Pentru că o astfel de iubire trebuie sărbătorită, i-am rugat să ne spună secretele unei căsnicii îndelungate şi fericite.

Read more: Mircea Romcescu: „Ce poţi să mai ceri când omul iubit şi-ar da şi viaţa pentru tine?”

Nicoleta Luciu: „Trăiesc prin copilul meu”

de Cristina Tache

Este invidiată de toate femeile din România pentru frumuseţea sa, dar, dincolo de imaginea creată de televiziune, Nicoleta Luciu este o tânără sensibilă şi modestă, care nu a uitat adevăratele valori ale vieţii. Familia, iubirea, cariera sunt trei constante după care se ghidează zi de zi. A devenit una dintre actriţele de succes în producţiile de la Acasă TV, dar nu îşi face din asta titlu de fală, ci învaţă meserie de la cei mai buni actori ai României! Îşi trăieşte povestea de dragoste alături de bărbatul vieţii, iar iubirea lor a fost întregită de un copil superb, împlinindu-i visurile. Actriţa ne-a spus mai multe despre schimbările din viaţa sa şi despre planurile sale în interviul ce urmează.

Read more: Nicoleta Luciu: „Trăiesc prin copilul meu”

Asul comediei româneşti: Birlic

de Cristina Tache

- La 14 februarie se împlinesc 40 de ani de când un mare actor a părăsit scena vieţii

Grigore Vasiliu Birlic a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în zeci de piese de teatru şi în peste 25 de filme, într-o perioadă în care cinematografia abia era descoperită. După o carieră fulminantă şi o viaţă personală agitată, Birlic a plecat spre Ceruri la 14 februarie 1970. Să ne aducem aminte de acest geniu al scenei româneşti, care a ridicat comedia la rang de artă.

Read more: Asul comediei româneşti: Birlic

Daniel Buzdugan: „Dacă nu mai eşti copil sau nebun, înseamnă că ai murit!”

de Cristina Tache

- Destăinuirile celui mai mare farsor din România

Face farse şi aroganţe în fiecare dimineaţă la radio, este omul cu o „mie de feţe” din emisiunea „În puii mei!”, difuzată de Antena 1. Are o voce inconfundabilă şi un nume cu rezonanţă. Însă, Daniel Buzdugan este mai mult decât atât. Sub umorul acid se ascunde un visător, care nu îşi doreşte decât să colinde lumea în lung şi-n lat şi să se bucure de lucrurile simple pe care viaţa i le oferă. În cele ce urmează descoperiţi omul din spatele „vocii de la radio”.

Read more: Daniel Buzdugan: „Dacă nu mai eşti copil sau nebun, înseamnă că ai murit!”

Femeia care a traversat înot Atlanticul

de Elena Şerban

- 24 de zile între apă şi cer

La începutul anului trecut, o americancă a atras atenţia mass-mediei internaţionale după ce a afirmat că a traversat înot Oceanul Atlantic. Jennifer Figge, acum în vârstă de 58 de ani, a pornit la 12 ianuarie 2009 din Insula Capului Verde, situată în vestul Africii. Iniţial, plănuise să ajungă în Bahamas, dar vânturile şi valurile puternice au deviat-o cu peste 1.600 km spre sud-vest, către plajele din Trinidad şi Tobago, unde Jen a ajuns la 5 februarie 2009.

Read more: Femeia care a traversat înot Atlanticul

Frumoşii din „Aniela”

de Cristina Tache

- Adela Popescu şi Mihai Petre, partenerii din „Aniela”, împart aceleaşi pasiuni: actoria, muzica şi dansul

Sunt tineri, frumoşi, talentaţi şi fac un cuplu de excepţie în serialul „Aniela”, de la Acasă TV. Mihai Petre este unul dintre cei mai buni dansatori din România, cu zeci de competiţii şi de premii câştigate, iar Adela Popescu a intrat de la o vârstă fragedă în lumea muzicii, strângând rapid simpatizanţi. Cei doi împărtăşeşc însă o pasiune comună: actoria, care i-a adus împreună pe micile ecrane. Despre împlinirile profesionale, dorinţele şi iubirile fiecăruia ne-au vorbit cu sinceritate protagoniştii primului serial de epocă din România.

Read more: Frumoşii din „Aniela”

Ion Luca Caragiale şi geniul comic

de Elena Popa

- La 30 ianuarie se împlinesc 158 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg român

Într-un cătun cu nume sugestiv, Haimanale, se năştea la 30 ianuarie 1852 (deşi a fost declarat la 1 februarie) Ion Luca Caragiale. Sătucul cu case sărăcăcioase se află la jumătatea distanţei dintre Ploieşti şi Târgovişte, aproape de Mănăstirea Mărgineni. Pruncul era fiul lui Luca, copist al Mănăstirii Mărgineni, şi al Ecaterinei Caragiale. I s-a spus Iancu sau, alintat, Iăncuţu, şi a fost botezat la 7 februarie 1852, la biserica mănăstirii.

Read more: Ion Luca Caragiale şi geniul comic

Iuliana Marciuc & Adrian Enache: „Nu ne-am ascuns niciodată iubirea!”

de Maria Petrache

- O poveste de dragoste cu final fericit

Povestea de dragoste a vedetei tv Iuliana Marciuc cu interpretul Adrian Enache ar putea fi transpusă pe micul sau pe marele ecran şi, de ce nu, într-o carte. După o tumultuoasă dragoste, interzisă timp de 14 ani, Iuliana şi Adrian au consemnat, anul trecut, un capitol important pentru vânătorii unei poveşti de dragoste cu final fericit. Interpretul a divorţat şi, chiar dacă el spune că un act nu le va sta în calea fericirii, apropiaţii anunţă, la vară, o frumoasă nuntă.

Read more: Iuliana Marciuc & Adrian Enache: „Nu ne-am ascuns niciodată iubirea!”

Jean Paler: „Mi-aş fi dorit să ne naştem bătrâni şi să murim embrioni”

de Claudia Stan

Jean Paler este un om căruia Dumnezeu i-a dat o misiune importantă: să ne aducă zâmbetul pe buze. Mereu pus pe şotii, artistul ne povesteşte cât de greu era să fii actor de comedie în perioada comunistă, dar şi despre soarta tagmei din zilele noastre. Chiar dacă şi-a tratat propriul infarct ca pe o glumă, există totuşi ceva care îl înspăimântă: bătrâneţea. Cu sare şi piper, despre adevăruri şi picanterii din viaţa sa vă va povesti însuşi Jean Paler.

Read more: Jean Paler: „Mi-aş fi dorit să ne naştem bătrâni şi să murim embrioni”

Dan Condurache: „Am şase costume şi amândouă sunt bej”

de Cristina Tache

- Un actor cinic în faţa vieţii, cu o modestie exacerbată şi în veşnică luptă cu demonii creaţiei

Înainte de a-l cunoaşte personal, îmi făceam tot felul de scenarii, imaginându-mi că nu îmi va fi uşor să scormonesc în trecutul său şi să intru cu întrebări pertinente în viaţa sa. Pe Dan Condurache l-am găsit în faţa intrării de la Teatrul Mic. M-a invitat galant într-o sală a teatrului, şi după primele cuvinte mi-a spulberat toate emoţiile. În acea încăpere, cu pereţii încărcaţi de imagini ale unor monştri sacri ce au plecat prea devreme dintre noi, Dan Condurache mi-a împărtăşit amintirile, îndoielile şi mulţumirile sale ca actor pe scena vieţii.

Read more: Dan Condurache: „Am şase costume şi amândouă sunt bej”

Tamara Buciuceanu: „Vreau să trăiesc ca să mai pot juca puţin”

de Cristina Tache

- 80 de ani de existenţă
- 58 de ani de carieră
- O viaţă închinată teatrului

Mulţi ani s-au scurs de când doamna Tamara Buciuceanu-Botez a păşit pentru prima dată pe scena teatrului, dovedind că ursitoarele i-au hărăzit talentul ce avea să o transforme într-o zi în „Regina” comediei româneşti. La vârsta de 80 de ani, după 58 de ani de carieră, doamna Tamara este la fel de jovială ca atunci când îi dădea viaţă Chriţei în dulcele târg al Ieşilor. După îndelungi insistenţe, am reuşit să obţin un interviu cu marea doamnă a comediei româneşti chiar în căminul său. Aşezată într-un fotoliu încărcat de amintiri şi înconjurată de fotografii ce ilustrează mici crâmpeie de viaţă, am ascultat încântată povestea fascinantei actriţe, depănată într-o manieră unică, existând umor, dar şi emoţie.

Read more: Tamara Buciuceanu: „Vreau să trăiesc ca să mai pot juca puţin”

Elvis Presley: „Cântecele mele i-au făcut fericiţi pe mulţi”

de Cristina Tache

- La 8 ianuarie, „Regele” rock’n roll-ului ar fi împlinit 75 de ani

Termenul „legendă” este prea sărac pentru a-l descrie pe Elvis Presley. Niciun alt artist nu a mai avut un asemenea impact asupra rock’n roll-ului ca în cazul său. Viaţa lui Elvis a fost un şir lung de întâmplări predestinate să îl ducă pe culmile cele mai înalte ale gloriei. Muzica sa a fost ascultată de generaţii întregi şi a inspirat zeci de artişti de-a lungul timpului. Elvis a fost inegalabil! Cu un talent extraordinar muzical, actoricesc şi cu un şarm aparte, a atras dragostea a milioane de admiratori din întreaga lume. La 8 ianuarie 2010, „Regele” rock’n roll-ului ar fi împlinit 75 de ani. Elvis nu mai este printre noi, dar amintirea sa dăinuie în timp, iar fanii nu l-au uitat.

Read more: Elvis Presley: „Cântecele mele i-au făcut fericiţi pe mulţi”

Mădălina Manole: „Alături de fiul meu simt că trăiesc o altă viaţă”

de Cristina Tache

„Fata cu părul de foc” este mai fericită ca oricând. A devenit mămică, s-a căsătorit cu omul iubit şi a reuşit să aibă căminul pe care şi-l dorea. Într-o zi friguroasă de decembrie, pe o ninsoare de poveste, am plecat să o cunosc pe Mădălina Manole, cea care ani la rând ne-a bucurat tuturor sufletele cu melodiile sale atât de frumoase. După un trafic infernal prin Bucureştiul înzăpezit, am ajuns într-o zonă din afara oraşului, acolo unde Mădălina s-a mutat de curând alături de fiul şi de soţul său. M-a întâmpinat în pragul uşii, zâmbitoare şi parcă mai frumoasă ca niciodată. Am pătruns cu timiditate în universul său, pentru a-i simţi fericirea, împlinirea, dar şi pentru a face cunoştinţă cu cel mai frumos dar pe care Dumnezeu îl poate oferi unei femei: copilul său. Casa Mădălinei este amenajată cu bun gust şi îţi inspiră căldura unui cămin adevărat. Discuţia a decurs firesc şi sincer. Ceea ce a urmat aflaţi în rândurile de mai jos.

Read more: Mădălina Manole: „Alături de fiul meu simt că trăiesc o altă viaţă”

Ştefan Hruşcă: „În luna decembrie voi susţine 70 de concerte”

de Ana-Maria Cocea

Nu ne putem imagina un Crăciun fără magia colindelor interpretate de Ştefan Hruşcă. Îndrăgitul cântăreţ vine o dată pe an în România, doar pentru a readuce Spiritul Crăciunului în fiecare dintre noi. La cei 52 de ani ai săi, îndrăgitul cântăreţ este un om bogat: are doi copii minunaţi, o soţie înţelegătoare şi face, chiar şi peste Ocean, ceea ce iubeşte cel mai mult: muzică. La acest sfârşit de an, Ştefan Hruşcă susţine un turneu-maraton, cu peste 70 de spectacole, în întreaga ţară. Despre viaţa între Canada şi Maramureş sau despre vieţuirea ca artist ne povesteşte cu drag însuşi Ştefan Hruşcă.

Read more: Ştefan Hruşcă: „În luna decembrie voi susţine 70 de concerte”

Sanda Nicola: „Cancerul de col uterin m-a schimbat pentru totdeauna“

de Ana-Maria Cocea

La doar 31 de ani, Sanda Nicola a trecut prin încercări greu de imaginat, traumatizante pentru orice om, oricât de puternic ar fi: a pierdut un băieţel la numai trei ore de la naştere, Vladimir, a trecut printr-un divorţ şi a învins într-o luptă  aprigă cancerul de col uterin. Din fericire, cineva acolo Sus o iubeşte şi o scoate mereu din orice impas s-ar afla. O bună perioadă, Sanda a fost trimis special în diferite zone de conflict, realizând reportaje greu de egalat. Şcolită în Marea Britanie şi în prezent masterandă la una dintre universităţile de acolo, Sanda Nicola a avut înţelepciunea să devină ziarist independent şi să lucreze cu televiziuni precum Al Jazeera, France 24 sau Channel 4. În plus, şi-a găsit fericirea lângă jurnalistul Liviu Iolu (senior editor la Evenimentul zilei - distins, în 2008, cu Marele Premiu pentru Presă Scrisă de Clubul Român de Presă), cu care s-a şi căsătorit anul trecut.

Read more: Sanda Nicola: „Cancerul de col uterin m-a schimbat pentru totdeauna“

Virgil Ianţu: „Roxana şi Jasmina îmi oferă liniştea şi armonia de care am mare nevoie”

de Claudia Stan

Virgil Ianţu (pe numele său adevărat Virgil Gătăianţu Aureliu), timişoreanul care la doar 18 ani s-a desprins de părinţii săi, este în prezent un om de succes. Emisiunile „Vrei să fii miliardar?”, „Te crezi mai deştept”, „Megastar”, „Big Brother”, „Copiii spun lucruri trăsnite” etc. au fost printre cele mai vizionate. Stilul său unic de a se face plăcut l-a propulsat pe Ianţu în topul celor mai apreciaţi prezentatori de emisiuni de divertisment din România. Membru al formaţiei The Fifties, Virgil şi-a demonstrat calităţile vocale prin susţinerea multor concerte. Acum însă, de talentul său se mai bucură doar miracolul din viaţa sa, Jasmina, fiica sa. Numele fetiţei înseamnă iasomie, ea fiind cea care a adus culoare şi parfum în viaţa părinţilor săi, Virgil şi Roxana. Despre noua emisiune pe care o prezintă, „Mobilul”, dar şi despre evenimentele semnificative din viaţa sa, ne va povesti chiar Virgil Ianţu în interviul de mai jos.

Read more: Virgil Ianţu: „Roxana şi Jasmina îmi oferă liniştea şi armonia de care am mare nevoie”

Demis Roussos: „Românii sunt nebuni, dar fantastici”

de Cristina Tache

Este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din lume, cu peste 40 de ani de carieră, 33 de albume şi zeci de hituri internaţionale, ascultate de generaţii întregi. Demis Roussos a revenit în România la 4 decembrie, pentru a susţine un concert extraordinar de Crăciun. Publicul, care a umplut Sala Palatului până la refuz, a vibrat la unison pe muzica „fiului Afroditei”. Imediat după concert, încărcat de energia pozitivă pe care publicul român i-o transmisese, jovial şi plin de umor, marele Demis Roussos a acceptat să îmi răspundă la câteva întrebări, special, pentru fanii săi.

Read more: Demis Roussos: „Românii sunt nebuni, dar fantastici”

Fuego: „Pom de Crăciun fi-va sufletul meu, la geam, pentru voi, mereu”

de Cristina Tache

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi grăbiţi şi fiecare dintre noi încearcă să retrăiască puţin din spiritul Crăciunului de altădată. În acest an, Fuego vă colindă prin intermediul revistei Taifasuri şi vă aduce în case un DVD de excepţie, cu videoclipuri filmate pe un tărâm al tradiţiilor pure româneşti - Ţara Oaşului. Paul Surugiu şi-a deschis sufletul în faţa noastră şi ne-a vorbit despre ce înseamnă pentru el această perioadă magică.

Read more: Fuego: „Pom de Crăciun fi-va sufletul meu, la geam, pentru voi, mereu”

Nicolae Botgros: „N-am trăit degeaba pe acest pământ!”

de Cristina Tache

- În 2002 a fost numit cel mai bun dirijor al unei orchestre de muzică populară din întregul areal românesc

Personalitate marcantă pentru cultura românească, ce a dus faima orchestrei „Lăutarii” peste mări şi ţări timp de 30 de ani, Nicolae Botgros este un artist complet, care lasă în urma sa o moştenire de o valoare incomensurabilă. A apărut pe scenă pentru prima dată în 1973, alături de orchestra „Lăutarii”, pe care o conduce cu mândrie şi astăzi. În apropierea zilei sale de nume, maestrul Botgros ne-a vorbit despre ce va face de Sărbători, dar şi despre visurile şi mulţumirile sale.

Read more: Nicolae Botgros: „N-am trăit degeaba pe acest pământ!”