Main menu

header

„Poveştiri“ de suflet cu Cabral & Solcanu

27-12-1de Gabriela Niculescu

Postul Acasă TV sărbătoreşte 15 ani la data de 2 februarie, moment prielnic să vedem ce mai e nou în viaţa moderatorilor „Poveştirilor de noapte” Cabral şi Mircea Solcanu. Astfel am aflat picanterii din mariajul celui mai efervescent cuplu, Cabral şi Andreea Ibacka, dar şi cum arată noua viaţă a lui Mircea după operaţia de extirpare a unei tumori de pe creier, din pricina căreia a fost la un pas de moarte!

Read more: „Poveştiri“ de suflet cu Cabral & Solcanu

Dana Rogoz: „Spre sfârşitul acestui an poate apare şi un bebe, în burtică măcar“

26-12-1de Gabriela Niculescu

Actriţa Dana Rogoz este una dintre cele mai frumoase vlăstare pe care le are România astăzi şi asta pentru că este ca o casă cu fundaţie solidă, adică un suflet curat şi o minte luminată, pe care aşază cărămidă peste cărămidă munca şi devotamentul său, „tencuite” minunat de talentul pe care i l-a dat Dumnezeu. Toate ingredientele din care este plămădită au făcut-o un exemplu mai mult decât pozitiv pentru toţi, mai ales că maturizarea şi creşterea ei s-au făcut în faţa camerelor de filmat. Prezentatoarea emisiunii „De Suflet”, de la Pro TV Internaţional, ne dovedeşte constant că într-o lume gri se poate trăi frumos, radiind raze de soare în jur prin tot ce face. Vă lăsăm să descoperiţi viaţa unui om frumos în rândurile de mai jos.

Read more: Dana Rogoz: „Spre sfârşitul acestui an poate apare şi un bebe, în burtică măcar“

Maria Ghinea: „Ce poate fi mai frumos decât să stai în faţa celor care te ascultă şi care plâng la piesele tale?“

22-12-1de Cătălina Tăgârţă

Îşi cântă bucuriile şi necazurile, iar oamenii se regăsesc în melodiile sale. Puţini ştiu însă că piesele sunt inspirate din viaţă, din dureri, din necazuri şi momente fericite, căci, dacă pe scenă împarte numai zâmbete, în viaţa personală artista a avut parte şi de multe lacrimi. Maria Ghinea ne-a povestit despre viaţa sa zbuciumată, despre regăsirea liniştii, despre carieră şi despre cei doi copii ai săi.

Read more: Maria Ghinea: „Ce poate fi mai frumos decât să stai în faţa celor care te ascultă şi care plâng la...

Ultimul cartuş al Nemuritorului Sergiu Nicolaescu

24-13-01de Andrei Dicu

- 47 de filme regizate, 33 de roluri jucate, 17 scenarii şi 8 cărţi scrise

Sergiu Nicolaescu a plecat într-o altă lume, iar în urma sa se strâng, deopotrivă, aplauze şi regrete, amestecate parcă de adierea unei frunze de aramă, în imponderabilitatea istoriei. Pentru că noi, românii, uităm deseori să ne ungem pe frunte eroii cu smirnă şi să le aşezăm cu tandreţe cununa cu lauri, iată că au apărut şi de această dată câţiva trompeţi ai deşertului, care se visează panseluţe oacheşe, dar, în realitate, sunt arteziene de venin. Să privim totuşi realitatea şi mai ales artistul prin crestătura icoanelor şi să ne mirăm împreună, ca şi când am revedea un film bun, o capodoperă care ne ţine cu sufletul la gură, sub candela timpului. Pentru că filmele şi personajele lui Sergiu Nicolaescu nu sunt altceva decât un alter ego al autorului însuşi. Nu s-a simţit, nicio clipă, apropiat de teatru (pe care îl considera „static”), dar a făcut din film a doua religie pentru români, într-o epocă în care ateismul era politică de partid şi de stat. Ne-a reînvăţat să visăm şi să redevenim copii...

Read more: Ultimul cartuş al Nemuritorului Sergiu Nicolaescu

Monica Davidescu şi Aurelian Temişan: „Dacă suntem toţi trei împreună, este perfect oriunde“

 

26-08-1de Gabriela Niculescu

Monica Davidescu şi Aurelian Temişan formează unul dintre cele mai frumoase şi mai longevive cupluri de artişti din România. Sunt talentaţi, carismatici, modeşti şi părinţii unei superbe fetiţe cu personalitate, Dora Maria, în vârstă de 2 anişori. Sfârşitul acestui an i-a supus la o grea încercare, accidentarea actriţei în cadrul show-ului „Dansez pentru tine”, urmată de recuperare pentru piciorul stâng, o operaţie complicată la cel drept, câteva săptămâni de imobilizare şi câteva luni lungi până la recuperarea totală.

Read more: Monica Davidescu şi Aurelian Temişan: „Dacă suntem toţi trei împreună, este perfect oriunde“

Câţi bani iau artiştii de Revelion

12-08-1de Gabriela Niculescu

- Tarifele prezentate sunt aproximative, fiind diferite de la o casă de impresariat la alta, în funcţie de comisioanele fiecăreia şi de detaliile spectacolului!

Multă lume consideră că a fi artist este un lucru bănos. Acest lucru este perfect adevărat, dar cu o condiţie: să fii un artist de succes. Altfel, banii câştigaţi într-un număr mic de spectacole se reinvestesc în costume de scenă, studiouri de înregistrare, case de producţie, oameni însărcinaţi de comunicare şi apariţii media. Şi nu de puţine ori am întâlnit artişti care au venit cu bani de acasă până au spart gheaţa, iar alţii încă luptă să se afirme. Ne-am îndreptat atenţia spre cei consacraţi, ceruţi de public şi implicit de organizatorii de evenimente, şi vă dezvăluim care sunt tarifele pentru un spectacol al celor mai în vogă interpreţi înainte şi în noaptea dintre ani.

Read more: Câţi bani iau artiştii de Revelion

Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf: „Ne mai dorim o fetiţă“

24-11-1de Gabriela Niculescu

Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf vin din lumea fotbalului şi a muzicii, împart aceleaşi pasiuni şi îşi cresc împreună cei trei copii. Rebecca, în vârstă de 14 ani, este pasionată de teatru, Sarah are 13 ani şi joacă baschet în lotul naţional, iar Laurenţiu jr sau Bebe, cum este alintat, duce mai departe „nebunia” tatălui său. Familia devine completă în vacanţe, când Luca, fiul din căsătoria precedentă a lui Laurenţiu, îşi vizitează fraţii.

Read more: Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf: „Ne mai dorim o fetiţă“

Cristian Pomohaci, slujitor al Domnului şi interpret: „Îmbrac costumul popular aproape cu sfinţenia cu care îmi îmbrac reverenda“

25-12-1de Cătălina Tăgârţă

Criticat de mulţi, dar iubit de şi mai mulţi, părintele Cristian Pomohaci a îmbinat cele două mari pasiuni ale sale într-un mod plin de spiritualitate şi credinţă. Nu consideră o meserie nici cântatul, şi cu atât mai puţin preoţia, iar o altă mare bucurie a sa este să ajute oamenii aflaţi la necaz să se întoarcă pe calea credinţei. Cei care îl îndrăgesc sau care au nevoie de ajutor îl pot găsi la biserica din Moşuni, acolo unde slujeşte, iar pentru restul rămâne valabil citatul: „Cel fără de păcat să arunce primul piatra”.

Read more: Cristian Pomohaci, slujitor al Domnului şi interpret: „Îmbrac costumul popular aproape cu...

Viorica Macovei: „Dacă nu îţi creezi propriul stil nu vei rămâne în memoria publicului“

18-12-1de Cătălina Tăgârţă

Când era mică, Viorica Macovei visa să devină cântăreaţă de operă. Şi chiar a „jucat” o vreme rolul de mică soprană pe la serbări şcolare şi festivaluri judeţene. La unul dintre aceste evenimente a şi descoperit-o Maria Macovei, cea care i-a fost deschizător de drum şi îndrumător mai târziu. Şi-a făcut debutul artistic la emisiunea „O vedetă populară”, la vârsta de 16 ani, cu o doină de văduvie. Motivul? O melodie cu acompaniament sau ritmată e antrenantă, plăcută la auz, dar nu evidenţiază calităţile vocale, după cum spune chiar Viorica. A avut succes, iar de atunci au urmat multe premii I, mulţi ani de muncă, dar şi de glorie.

Read more: Viorica Macovei: „Dacă nu îţi creezi propriul stil nu vei rămâne în memoria publicului“

Andreea Mantea: „Aş renunţa şi mâine la carieră pentru a avea o familie“

22-11-1de Gabriela Niculescu

Andreea Mantea a avut o evoluţie frumoasă în televiziune, debutând ca asistentă la matinalul „’Neaţa cu Răzvan şi Dani”, urmând o perioadă în care s-a format ca om de televiziune alături de mentorul său Mircea Radu, la emisiunea „Din dragoste”, fiind coprezentatoarea mai multor emisiuni, iar acum îşi arată experienţa alături de Mădălin Ionescu, în cadrul emisiunii de tip tabloid „WOWbiz”, şi alături de Gabriel Coveşeanu, la „Nuntă cu surprize”, ambele producţii Kanal D. În interviul următor aveţi ocazia s-o cunoaşteţi pe Andreea aşa cum este în realitate, nu în prezentările ce i s-au făcut până acum. Despre viaţa din spatele camerei şi pierderea celei mai dragi persoane citiţi în rândurile următoare.

Read more: Andreea Mantea: „Aş renunţa şi mâine la carieră pentru a avea o familie“

Jul: „Trebuie să mergem neapărat la medic, la un control general“

14-11-1de Cătălina Tăgârţă

- este prezentatorul emisiunii „Sănătate înainte de toate“, de la Etno TV

Iulian Niculae, alias Jul, a dat emisiunile de divertisment pe... sănătate. În prezent, actorul prezintă emisiunea „Sănătate înainte de toate”, difuzată de luni până vineri, de la ora 16:30, pe canalul Etno TV. În cadrul acesteia, specialiştii invitaţi oferă sfaturi medicale, dar şi remedii naturiste, despre care Jul ne-a povestit că a început deja să ţină cont.

Read more: Jul: „Trebuie să mergem neapărat la medic, la un control general“

1 Decembrie în paşi de vis cu „Dansez pentru tine”

 

23-12-1de Gabriela Niculescu

- Cei 5 juraţi ai show-ului de televiziune vă dezvăluie secretele din vieţile lor

De 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, Pro TV sărbătoreşte 17 ani de existenţă şi are un îndemn pozitiv pentru spectatorii săi: „Gândeşte liber - România e a ta!” În prag de ceas aniversar am stat de vorbă cu cei cinci juraţi ai show-ului „Dansez pentru tine”, Wilmark, Beatrice Rancea, Mihai Petre, Emilia Popescu şi Edi Stancu. Anul acesta a fost unul plin pentru ei, unii au devenit părinţi pentru prima sau a doua oară, alţii se pregătesc să devină, însă fiecare a acceptat să ne împărtăşească bucuriile momentelor importante şi mai ales speranţele.

Read more: 1 Decembrie în paşi de vis cu „Dansez pentru tine”

Radu Pietreanu: „Am creat istorie în umor“

 

24-13-1de Cătălina Tăgârţă

E cunoscut în toată ţara, iar rolul pe care l-a interpretat ani la rând în serialul „Vacanţa Mare” încă îl urmăreşte, întrucât oamenii îl strigă şi-acum pe stradă Costel. Inconfundabilul Radu Pietreanu nu a pierdut vremea după ce a încheiat capitolul „Vacanţa Mare”, ci a dat naştere unui nou concept, Vacanţa Muzicală. În plus, de la 1 decembrie, de la ora 22:00, începe o nouă emisiune la Etno TV: „Fabrica de Parodii Vamuz”.

Read more: Radu Pietreanu: „Am creat istorie în umor“

Petrică Mîţu Stoian: „Am nevoie de cineva care să mă iubească, iar acel «cineva» este publicul“

26-12-1de Cătălina Tăgârţă

Păstrător al folclorului autentic mehedinţean, Petrică Mîţu Stoian este un interpret desăvârşit, care şi-a dedicat viaţa cântecului. Extrem de vesel pe scenă, în viaţa de zi cu zi, Petrică este un om calm, credincios şi preocupat de spiritualitate. Deşi a trecut de curând printr-un divorţ, artistul evită să vorbească despre viaţa sa personală, pe care o consideră mai puţin importantă decât publicul şi cântatul. În schimb, pe acestea din urmă le elogiază, aşa că ne-a împărtăşit cu drag din experienţele sale.

Read more: Petrică Mîţu Stoian: „Am nevoie de cineva care să mă iubească, iar acel «cineva» este publicul“

Gaiţele, patru doamne de poveste

24-11-1de Loreta Popa

Trei actriţe de calibru dau viaţă personajelor atât de rafinat sculptate de pana lui Kiriţescu în opera „Gaiţele”, pe scena Teatrului Metropolis din Capitală: Rodica Popescu-Bitănescu, Florina Cercel şi Ileana Stana Ionescu. Regizorul Dan Tudor a simţit că aceste trei doamne au şi altceva de spus pe scenă, altfel decât până acum, şi i-a reuşit gândul. Olga Delia Mateescu este cea de-a patra doamnă care completează careul de aşi în rolul guvernantei Fräulein. Între ele există respect reciproc şi o prietenie fără egal, ca între adevărate valori... Vă prezentăm în continuare povestea „Gaiţelor”.

Read more: Gaiţele, patru doamne de poveste

Adrian Văncică: „Dacă aş spune că din două beri sunt zob, nu m-ar crede nimeni“

31-13-1de Gabriela Niculescu

- De la beţivul Celentano la actor de teatru, soţ iubitor şi tată de fete

Adrian Văncică este un actor complet şi a dovedit asta în nenumărate roluri pe scena Teatrului Nottara, al cărui angajat este şi unde-l puteţi vedea în această stagiune, în filme precum „Hârtia va fi albastră”, „Boogie”, „Amintiri din Epoca de Aur” sau „Marţi, după Crăciun”. Când timpul i-a permis a făcut cu succes şi stand-up comedy, iar acum îl interpretează magistral pe beţivul satului, Celentano, în serialul „Las Fierbinţi” difuzat de Pro TV. Şi pentru că rolul i se potriveşte mănuşă, l-am rugat pe Adrian Văncică să ne spună ce-l ajută să-şi intre în rol. Dincolo de lumina reflectoarelor interpretează fericit rolul de soţ iubitor şi tată de fete.

Read more: Adrian Văncică: „Dacă aş spune că din două beri sunt zob, nu m-ar crede nimeni“

Cristina Turcu Preda: „Dacă n-aş fi ales calea artistică, aş fi devenit poliţistă“

25-13-1de Cătălina Tăgârţă

Devenită celebră pentru talentul şi frumuseţea sa, Cristina Turcu Preda este foarte îndrăgită de iubitorii cântecului popular. Nici nu ar avea cum să fie altfel, pentru că glasul său te cucereşte de la primele sunete, iar uşurinţa şi sinceritatea exprimării o fac să-ţi pătrundă în suflet. Profesionistă convinsă, cântăreaţa este şi mamă, şi soţie grijulie, şi chiar recunoaşte că a ştiut să îmbine perfect cariera cu căsnicia, astfel încât niciuna să nu aibă de suferit.

Read more: Cristina Turcu Preda: „Dacă n-aş fi ales calea artistică, aş fi devenit poliţistă“

Iulia Vântur: „În India m-am simţit mai aproape de mine şi de Dumnezeu“

27-12-1de Gabriela Niculescu

Iulia Vântur este o persoană echilibrată, pozitivă şi cu o frumuseţe ce izvorăşte din interior. În pragul emoţiilor pentru startul celui de-al 13-lea sezon de la „Dansez pentru tine”, ce va avea loc la 26 octombrie, am întâlnit-o pe vedeta Pro TV pentru a discuta despre experienţele sale din India din vara anului trecut, despre evoluţia spirituală, şi nu numai. O veţi descoperi în interviul următor aşa cum nu a mai făcut-o nimeni.

Read more: Iulia Vântur: „În India m-am simţit mai aproape de mine şi de Dumnezeu“

„Sunt un cameleon, mă adaptez la toate genurile muzicale“

27-15-1de Cătălina Tăgârţă

- Jean de la Craiova a trecut „graniţa“ spre etno

Jean de la Craiova este un artist complet. A demonstrat că poate face film, că ştie să danseze, a început să cânte muzică etno, iar în curând va fi gazda unui nou show de televiziune. Lăsând deoparte cariera, acasă îl aşteaptă o soţie devotată (Paula), cu care e căsătorit de 18 ani, şi fiica lor (Sabrina), în vârstă de 14 ani, de care e tare mândru. Despre devotamentul faţă de muncă şi respectul faţă de fani, despre când are timp pentru toate acestea şi cum reuşeşte să ducă totul la capăt cu bine ne-a spus chiar artistul.

Read more: „Sunt un cameleon, mă adaptez la toate genurile muzicale“

Maria Loga: „Mii de femei s-au regăsit în piesa «Omule fără de minte»“

22-15-1de Cătălina Tăgârţă

Criticată de mulţi, dar iubită de şi mai mulţi, cu o voce inconfundabilă şi o prezenţă scenică deosebită, Maria Loga se poate mândri cu o experienţă de peste 33 de ani de carieră artistică. Îndrăgita interpretă de muzică populară nu a avut o viaţă tocmai uşoară. Din contră, aceasta a fost presărată cu obstacole şi dificultăţi, însă, dacă e să tragă linie, va ieşi cu mult pe plus, fiindcă are cinci nepoţi de care e tare mândră, iar publicul este de partea sa, după cum spune.

Read more: Maria Loga: „Mii de femei s-au regăsit în piesa «Omule fără de minte»“

Călin Goia: „Satisfacţia noastră este când mesajul ajunge la sufletul ascultătorilor“

26-12-1de Gabriela Niculescu

Călin Goia este de 15 ani solistul trupei de pop-rock Voltaj, iar pasiunea pentru muzică, talentul şi munca susţinută i-au adus succesul în toată această perioadă. Se numără printre personalităţile publice care dau un exemplu pozitiv, se implică în acţiuni caritabile şi consideră că, atât timp cât dăruieşte, i se întorc lucrurile frumoase. Şi i s-au întors nenumărate. Este căsătorit de cinci ani şi jumătate cu Andreea şi au împreună doi fii minunaţi, Petru, în vârstă de 5 ani, şi Tudor, de 4 anişori. Despre copilărie, pasiuni, industrie muzicală şi situaţii pe muchie de cuţit citiţi în interviul următor.

Read more: Călin Goia: „Satisfacţia noastră este când mesajul ajunge la sufletul ascultătorilor“