Main menu

header

de Diana Sorescu

Anul acesta a debutat în forţă cu o pleiadă de colecţii interesante, semnate de marile case de modă. Am „răsfoit” oferta şi am selectat cele mai stilate imprimeuri ce vor fi „pe val” anul acesta. Iată câteva sugestii interesante şi posibilităţi de asortare.

Adio modelele leopard!
Dacă de ani buni mania animal print nu mai contenea, iată că a venit, în sfârşit, finalul acestei epoci. Uşor-uşor scăpăm de imprimeul leopard şi ne îndreptăm atenţia spre alte modele, la fel de interesante şi versatile.
În 2012 tronează la loc de cinste imprimeul cu buline. Fie că vorbim despre buline mărunte, fie că alegem varianta supradimensionată, decizia este inspirată în ambele cazuri. Acestea sunt pe cât de simple, pe atât de sofisticate atunci când compuneţi ţinute.
Alegeţi să mixaţi o bluză neagră cu buline albe cu o pereche de pantaloni de stofă camel, cu colanţi negri şi botine roşii, plus un sacou. Este un ansamblu perfect pentru o zi de lucru, iar dacă vreţi o notă şi mai elegantă, înlocuiţi pantalonii cu unii negri, evazaţi, cu talie înaltă.
La fel de bine o să arate şi o rochie midi à la anii ’50, cu guler rotund, presărată cu buline, pe care să o combinaţi fie cu botine, fie cu pantofi. Pentru acelea dintre dumneavoastră puţin mai îndrăzneţe se poate renunţa la eterna combinaţie alb-negru şi se poate opta, de exemplu, pentru o rochie mov roial cu buline galben pai!
De efect sunt şi pantofii cu buline! Asortaţi-i întotdeauna la ţinute uni, pentru un efect spectaculos şi întotdeauna corect.

Aspect misterios
Criticii de modă s-au arătat extaziaţi de noua propunere a designerilor: imprimeul aztec. Sofisticat, misterios, amintind de vremuri îndepărtate şi civilizaţii ancestrale, acesta este extrem de versatil, în ciuda complexităţii modelului. Pentru iarnă, mizaţi pe un cardigan gros, lung, din lână moale sau stofă subţire, decorat cu imprimeu aztec, pe care să-l combinaţi cu o maletă uni, o pereche de blugi drepţi şi botine. Arată impecabil şi se pretează atât pentru o zi la serviciu (dacă locul de muncă nu vă cere ţinută standard), dar şi pentru cumpărături sau o ieşire în oraş.
Cum se va mai încălzi puţin, nu ezitaţi să purtaţi rochii, fuste sau topuri cu imprimeu aztec. Pentru că aceste piese vor fi esenţa ansamblurilor, asortaţi-le cu haine uni, pentru a le pune în valoare.

Motivele florale, romantice şi feminine
Probabil atemporal şi infailibil, romanticul imprimeu floral se menţine „pe val” şi anul acesta. Se poartă rochiile „stropite” cu maci supradimensionaţi, cu trandafiri coloraţi în nuanţe mai speciale precum albastru cobalt sau galben muştar, iar irişii sunt florile-vedetă.
Piesa de rezistenţă va fi anul acesta alta decât rochia! Locul ei va fi luat de pantalonii cu flori. Aceştia sunt recomandarea stiliştilor pentru femeile pasionate de modă, aşa că sunteţi invitate să alegeţi blugi decoraţi cu floricele de câmp.

Optaţi pentru „tabla de şah“

La fel de stilate şi de interesante sunt şi imprimeurile geometrice, piele de şarpe, înstelate sau tablă de şah. Ultimul enumerat este şi cel mai elegant, iar mixul de alb-negru o să arate excelent „condimentat” cu un accesoriu sau cu o piesă pe roşu. Aşadar, un palton tablă de şah o să facă pereche bună fie cu o geantă burgundy, fie cu o pereche de botine roşu vibrant.

- Pentru această primăvară alegeţi rochiile „pudrate“ cu stele, dar şi pe cele cu dungi, cercuri ori pătrăţele!
- Pentru a nu avea un aspect „încărcat” este recomandat să optaţi pentru topuri, bluze sau tricouri într-o nuanţă ce se regăseşte în modelul pantalonilor.