de Raluca Grințescu

În vremea lui Carol cel Mare, regele francilor, puţini erau oamenii care ştiau carte. Nici măcar cei avuţi şi nobili, care se ocupau numai cu războaiele. Pentru a schimba aceste lucruri, Carol a întemeiat în palatul său o şcoală şi o bibliotecă. Acolo au fost recopiate, adică transcrise - pentru că pe atunci nu exista tipar - foarte multe texte clasice latineşti. Una dintre cele mai de seamă opere cărtureşti a fost scrierea cărţii cunoscute azi sub numele de „Codex Aureus”.

Scris integral cu cerneală de aur

Cel mai faimos manuscris medieval occidental anluminat din colecţia Bibliotecii Naționale şi totodată din România este un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810. Manuscrisul integral, un tetraevangheliar, aparţine seriei de şapte evangheliare ale Şcolii de Curte de la Aachen, realizate la comanda lui Carol cel Mare (768-814). Manuscrisul este, pe drept cuvânt, celebru atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul că a fost scris integral cu cerneală de aur. În literatura de specialitate din Occident, manuscrisul este recunoscut sub numele „Das Lorcher Evangeliar”, pentru că, după moartea împăratului, manuscrisul a ajuns în proprietatea Mănăstirii benedictine Sfântul Nazar din Lorsch. Cu puţin timp înaintea desfiinţării mănăstirii (1556), biblioteca încă bogată a benedictinilor din Lorsch a fost adusă la Heidelberg şi integrată Bibliotecii de Curte. În 1623, întregul patrimoniu al Palatinei a luat drumul Romei, spre a fi încorporat Bibliotecii Apostolice Vaticane.

A doua parte a manuscrisului este la Vatican

Manuscrisul împărtăşeşte aceeaşi soartă, dar ajunge parţial la Roma. Vreme de 200 de ani nu se cunoaşte nimic despre locul de păstrare a primei părţi. La începutul secolului al XVIII-lea, deşi ambele părţi se aflau la Roma, numai a două parte se afla la Vatican. Este cert însă faptul că la mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparţinea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi (1714-1803), şi că din în 1782, prin achiziţie, devine proprietatea episcopul Transilvaniei, Batthyány Ignác. Legătura originală este sculptată în fildeş şi aur şi se păstrează la Victoria and Albert Museum din Londra şi la Museo Sacro la Vatican.

Fragmentul de la Alba Iulia cuprinde 12 pagini cu canoane

În literatura de specialitate maghiară şi română, fragmentul de la Alba Iulia este cunoscut şi sub numele „Codex Aureus” și numără 222 de pagini în folio, formă regalis. Textul este scris cu cerneală de aur, pe două coloane, cu 31 de linii, iar începuturile capitolelor sunt scrise cu unciale de culoare roşie. S-a folosit scrierea capitală (capitală „elegans” pentru formulele de început şi de sfârşit ale capitolelor introductive şi ale textelor introductive ale evangheliilor). Partea conservată la Alba Iulia este surprinzător de bogat ilustrată: cele 202 pagini sunt decorate cu chenare policrome, iar cele 12 pagini ale canoanelor, ca şi cele patru tablouri reprezentând portretul evangheliștilor Matei și Marcu, portretul Mântuitorului şi un frontispiciu reprezentând Genealogia lui Iisus sunt anluminate.