de Andrei Dicu
La 8 ianuarie 1959, Revoluţia Cubaneză condusă de Fidel Castro s-a încheiat, odată ce trupele comuniste au cucerit ultima redută, Santiago de Cuba. Acesta a fost momentul de glorie al celui care avea să devină „El Lider Maximo”, un simbol al luptei antisistem, adulat pe toate continentele şi deopotrivă temut. Povestea lui Fidel Castro poartă aerul romantic al rebeliunii, dar, în aceeaşi măsură, şi stigmatul crunt al dictaturii. Un lucru e cert: de la numai 100 km, fără arme de distrugere în masă, Fidel Castro a fost singurul care a sfidat SUA, cea mai mare putere mondială, şi i-a ieşit! De necrezut! Citiţi în continuare povestea lui nefardată.
Un avocat provenit dintr-o familie de fermieri bogaţi
Fidel Alejandro Castro Ruz s-a născut la 13 august 1926, în Birán (lângă Mayarí, azi, în provincia Holguín), şi a petrecut primii ani alături de bogata sa familie de fermieri. Fiu al lui Ángel Castro y Argiz și al Linei Ruz González, junele Fidel a fost educat la școli iezuite, iar din 1945 a studiat Dreptul la Universitatea din Havana, absolvindu-l în 1950. În perioada 1950-1952, Castro a practicat avocatura în cadrul unei firme obscure. A candidat pentru Parlament din partea Partidului Ortodox, dar lovitura de stat al lui Fulgencio Batista (fost sergent în Armata cubaneză) l-a dat jos pe preşedintele Carlos Prío Socárras, iar alegerile au fost anulate. Castro l-a acuzat pe Batista de violarea Constituției, dar petiția a fost ignorată. Apoi, Fidel a pus mâna pe armă, şi revoluţia avea să înceapă. La 26 iulie 1953, Fidel a atacat Barăcile Moncada. Peste 80 de revoluţionari au fost uciși, iar Castro a fost arestat. A fost acuzat și condamnat la 15 ani de închisoare. Totuși, a fost eliberat în mai 1955 și a plecat în exil în Mexic și în SUA, unde a format „Mișcarea 26 Iulie”.
Ché Guevara şi un masacru de neuitat
Ulterior, s-a întors în Cuba, navigând clandestin din Mexic. Prima acțiune revoluţionară a avut loc în provincia Oriente, la 2 decembrie 1956, dar s-a soldat cu un eşec. Doar 16 dintre cei 81 de soldaţi ai lui Castro au supraviețuit şi s-au retras în Munții Sierra Maestra, pentru a duce un război de gherilă împotriva forțelor lui Batista. Printre supraviețuitori erau și Ernesto „Ché” Guevara, Raúl Castro și Camilo Cienfuegos. La 24 mai 1958, Batista a trimis 17 batalioane împotriva lui Castro, însă trupele guvernamentale au fost înfrânte din cauza moralului scăzut și a ratei mari de dezertări. La 1 ianuarie 1959, Batista a fugit din țară, iar trupele lui Castro au cucerit Havana. Fidel a devenit „El Lider Maximo”, adulat de cubanezi şi temut de vecinii americani.
Secretul succesului: torturi, execuţii sumare şi procese nedrepte
Castro și-a consolidat controlul asupra țării prin naționalizarea industriei, prin exproprierea proprietății private, prin colectivizarea agriculturii și prin impunerea de politici despre care el credea că vor folosi populației. Mulți cubanezi au fugit însă din țară, majoritatea în Miami, Florida. Din pricina embargoului economic impus de SUA, Cuba a devenit apoi din ce în ce mai dependentă de URSS și de alte țări din blocul comunist, al căror ajutor economic (estimat la un sfert din produsul național brut al insulei) era vital pentru menținerea condițiilor de viață ale cubanezilor. Dizolvarea URSS în 1991 a avut repercusiuni negative asupra politicii economice. Regimul lui Castro a fost, de nenumărate ori, acuzat de abuzuri la adresa drepturilor omului, în special de tortură, de încarcerare arbitrară, de procese nedrepte și de execuții extrajudiciare. Grupuri ca Amnesty International și Human Rights Watch criticau lipsa libertății presei, drepturilor civile, alegerilor libere și democratice, dar în special scoaterea în afara legii a grupurilor și organizațiilor politice de opoziție.
De la Golful Porcilor, la criza rachetelor
Majoritatea suporterilor lui Castro citează embargoul american ca sursa majorității problemelor economice ale insulei. La început, SUA au recunoscut noul Guvern. Castro a devenit prim-ministru în februarie 1959, dar curând relațiile cu americanii s-au deteriorat, deoarece Guvernul a început să exproprieze proprietățile deținute de concerne din SUA. În februarie 1960, Castro a semnat un acord pentru a cumpăra petrol din URSS. Când rafinăriile deținute de americani au refuzat să proceseze petrolul, ele au fost expropriate, iar SUA au rupt relațiile cu Cuba. La 16 aprilie 1961, Castro și-a descris revoluția ca fiind una socialistă, iar la 17 aprilie au avut loc debarcările nereușite ale Armatei americane în Golful Porcilor, care au fost înfrânte de Armata cubaneză. În iulie 1962, liderul sovietic Nikita Hrușciov s-a întâlnit cu Raúl Castro, fratele lui Fidel, pentru a discuta detaliile plasării rachetelor nucleare ruseşti în Cuba, dar avioanele de recunoaștere americane au descoperit instalațiile. SUA au anunțat public descoperirea și au impus embargoul (numit „carantină”), pentru a opri navele sovietice. În final, Hrușciov a fost de acord să retragă rachetele în schimbul retragerii, în secret, a rachetelor americane din Turcia și a promisiunii de a nu invada insula. La 19 februarie 2008, Fidel Castro a declarat oficial că renunță la putere, după ce, în august 2006, în urma unei intervenții chirurgicale, cedase deja, cu titlu interimar, atribuțiile sale fratelui său, Raúl. Interesant este că exact acum două săptămâni, ca din senin, vechii adversari americani s-au hotărât să reia relaţiile diplomatice, iar Cuba a fost de acord cu redeschiderea Ambasadei SUA la Havana!
Un dictator atipic, lipsit de cultul personalităţii
Un vizibil cult al personalității s-a născut în jurul lui Castro, deși el însuşi a încercat să-l descurajeze. În comparație cu majoritatea dictatorilor, Castro a apărut doar de două ori pe timbrul cubanez: în 1974, cu ocazia vizitei lui Leonid Brejnev la Havana, și în 1999, la sărbătorirea a 40 de ani de la Revoluție. Fidel este faimos pentru discursurile sale lungi și detaliate, care durau câteva ore și conțineau multe date și referințe istorice. „O revoluţie nu este un pat cu petale de trandafiri. O revoluţie este o luptă pe viaţă şi pe moarte, între viitor şi trecut”, avea să declare atunci când a preluat puterea. Apoi, întrebat de măsurile dure luate împotriva adversarilor săi, Castro a spus: „Condamnaţi-mă, nu contează. Istoria mă va absolvi!” Totuşi, în anii ’80, Castro îşi schimbase optica, reuşind să surprindă pe toată lumea spunând: „Ideile nu au nevoie de arme dacă pot convinge masele.”
Turismul şi sănătatea, ca surse de venit
Sub conducerea lui Castro, economia ţării a progresat, astfel că dragostea poporului faţă de Fidel a crescut. Cuba este a doua cea mai populară destinație turistică din Caraibe, după Republica Dominicană, turismul fiind o sursă de valută străină, cealaltă formă fiind banii trimiși de cubanezii stabiliţi în SUA. Majoritatea energiei vine din petrolul din Venezuela, în parte, în schimb pentru personalul medical cubanez. În ultimii ani, Castro a investit în biotehnologie pentru a susține economia cubaneză și pentru a găsi înlocuitori pentru importul de medicină străină. Educația și îngrijirea medicală au devenit gratuite şi obligatorii pentru toți cetăţenii. Statisticile UNESCO arată că Republica Cuba are cea mai mică rată de analfabetism din America Latină. Rata mortalității infantile este cea mai scăzută din regiune, îngrijirea medicală este de o calitate foarte bună, iar toți cubanezii primesc lapte gratuit până la vârsta de 6 ani. Aproximativ 20.000 de doctori au fost trimiși de Cuba în jurul Pământului, pentru a oferi ajutor medical la aproximativ 60 dintre țările lumii a treia. Conducerea lui Castro în Cuba a rămas, în mare parte, necontestată. Fanii săi spun că aceasta se datorează faptului că populația crede că Fidel Castro le-a prelungit viaţa. În afară de divertisment, televiziunea cubaneză transmite și cursuri la nivel de liceu pentru populația adultă. Drept recunoștință pentru eforturile sale, Castro a devenit primul șef de stat care a primit medalia „Sănătate Pentru Toți” de la Organizația Mondială de Sănătate la 12 aprilie 1988. Guvernul american nu ia în considerare însă realizările lui Fidel Castro, spunând despre Cuba că „a reținut iniţial ceea ce erau deja niveluri mari de dezvoltare în îngrijirea medicală și în educație, oferind în schimb frică şi suferinţă.”
Legende picante despre „taurul comunal din Caraibe”
Viaţa de familie a lui Fidel n-a făcut obiectul niciunei publicităţi. Dacă într-o fotografie de grup s-a ivit vreo femeie bănuită ca amantă, în apariţiile la tv sau în presă s-a avut grijă ca ea să fie într-un plan secund. Doamnele care au avut relaţii cu Fidel Castro s-au manifestat sub semnul unei pudori ieşite din comun. Mirta Diaz-Balart, Naty Revuelta, Celia Sanchez şi Dalia Soto del Valle n-au făcut confesiuni publice despre relaţia lor intimă cu Fidel Castro. Şi asta nu pentru că nu li s-ar fi oferit sume uriaşe de bani sau pentru că s-ar fi temut de represalii, ci pentru că vorbim despre femei excepţionale în materie de caracter. Totuşi, au apărut şi legende. Începând cu nemţoaica Marita Lorenz şi terminând cu starlete mediocre, multe coconeturi s-au grăbit să vândă presei aşa-zisa lor poveste de amor cu Fidel Castro. Cele mai multe dintre aceste prostioare insistă pe virilitatea lui Fidel, descris ca un soi de „taur comunal din Caraibe”. Şi cum Castro a evitat să comenteze subiectul, i s-au pus în cârcă aventuri pe care ori nu le-a avut sau, dacă le-a avut, au fost mult mai simple decât și le-au închipuit presa şi televiziunile.
Terfelit de propria fiică!
Până unde poate ajunge ura unora faţă de Fidel Castro ne-o dovedeşte, culmea, cartea fiicei sale, Alina Fernandez, intitulată „Fidel, tatăl meu”. Abordând schimbul epistolar dintre Fidel şi „o femeie pe nume Naty Revuelta”, autoarea notează: „Cu o scriitură minusculă, greu lizibilă, el înnegrea paginile albe până la margini şi, când termina, începea să viseze la singura intrare secretă a lui Naty pe care n-o cunoştea şi se masturba”. Ei bine, posesoarea „intrării secrete” nu e însă nimeni alta decât mama autoarei, iar cel care se masturba este chiar tatăl său…
Tentative de asasinat cu ţigări explozive şi cu săruri de thallium
Nu cu multă vreme în urmă, în Occident a fost prezentat un documentar britanic care s-a bucurat de un succes fulminant şi în care se spune că, de-a lungul anilor, au existat 638 de comploturi eşuate împotriva lui Castro. Modalităţile prin care CIA a încercat să-l elimine par de domeniul SF-ului. În 1975, în cadrul audierilor privind scandalul Watergate, Senatul american a examinat şi un document strict secret privind comploturile organizate de CIA pentru asasinarea unor lideri străini. Acest document, declasificat în urmă cu puţină vreme, a fost rezumat în cartea scrisă de Jonathan Vankin şi John Whalen, „Cele mai mari conspiraţii ale tuturor timpurilor”, şi relevă fapte incredibile. Prima tentativă de a-l ucide pe Castro datează din august 1960, când agenţii Biroului pentru Servicii Medicale din cadrul CIA au reuşit să-i strecoare liderului cubanez, aflat într-o vizită la sediul ONU din New York, mai multe ţigări cu o toxină virulentă. Metoda a succedat alteia, care viza încărcarea trabucurilor cu pulbere explozivă. Din motive necunoscute, Fidel (cunoscut ca mare amator de trabucuri) n-a fumat în respectiva perioadă şi nimeni nu s-a mai atins de respectivele ţigări. CIA a încercat, apoi, îmbibarea trabucurilor cu o substanţă halucinogenă, dar, din nou, tentativa a eşuat. Poate şi din cauza nenumăratelor încercări ale americanilor de a-l asasina prin intermediul ţigărilor, liderul de la Havana s-a lăsat de fumat în 1985. A urmat apoi presărarea de săruri de thallium în pantofii lui Castro, substanţele respective fiind un puternic epilator. Ele ar fi provocat în câteva zile căderea bărbii, a părului, a sprâncenelor şi chiar a părului pubian. După un nou eşec, agenții CIA au încercat să-i impregneze hainele cu sporii unei ciuperci care provoacă o gravă afecţiune dermatologică, dar rezultatul a fost nul. Ştiută fiind pasiunea lui Castro pentru scufundări, a fost procurat un costum de scafandru, muştiucul tubului de respirat fiind îmbibat cu bacilii tuberculozei. Dar, deși costumul a intrat până la urmă în posesia liderului cubanez, acesta a refuzat să-l poarte. Agenții CIA nu s-au lăsat şi au plănuit să planteze explozibili în scoici, pe fundul mării, în zona în care Castro făcea, de obicei, scufundări. Din fericire, șefii CIA au găsit ideea „absurdă” şi au abandonat-o. Apoi, un fost coleg de şcoală de-al lui Castro a încercat să-l împuşte în plină stradă, un lunetist a fost prins în ultima clipă pe clădirea Universităţii din Havana, pe când se pregătea să tragă în Castro, care tocmai ţinea un discurs şi totul continuă ca într-un film de Hollywood...
Preferinţe
„Ne-a scris cel mai mare om din toate timpurile!“
Prietenia lui Fidel cu Diego Maradona, un alt excentric celebru, este de notorietate. După ce „El Pibe d’Oro” a lăsat mingea de fotbal şi a devenit vedetă tv, Fidel i-a trimis o scrisoare legendarului fotbalist argentinian, în care l-a felicitat pentru programul său de televiziune, transmiţând totodată salutări şi felicitări lui Lionel Messi şi selecţionatei Argentinei. „Prietene de neuitat, în fiecare zi am plăcerea să urmăresc programul tău de televiziune despre spectaculoasa Cupă Mondială de fotbal, graţie căruia pot observa extraordinarul nivel al acestui sport universal”, preciza, anul acesta, Fidel Castro în scrisoarea citită de uruguayanul Victor Hugo Morales, care realizează împreună cu Maradona emisiunea „De Zurda” la postul de televiziune Telesur. Totodată, liderul cubanez a ţinut să-i transmită salutări lui Messi, „formidabilul sportiv care aduce glorie nobilului popor al Argentinei”. „Nimic nu poate depăşi gloria şi prestigiul pe care amândoi le aveţi, în ciuda eforturilor meschine ale intriganţilor”, a adăugat Fidel Castro, care i-a salutat „frăţeşte” pe „excelenţii şi prestigioşii fotbalişti” din Argentina. „El Lider Maximo” i-a spus, de asemenea, lui Maradona că nu va uita niciodată prietenia şi sprijinul pe care le-a acordat liderului bolivian Hugo Chavez. Castro a reamintit că, deşi astăzi este un om politic, „în copilărie, în adolescenţă şi în tinereţe” a fost sportiv, dedicând cea mai mare parte a timpului său liber acestei nobile practici. Înainte de a asculta conţinutul scrisorii, Maradona a precizat, emoţionat: „Cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla în emisiunea noastră este că ne-a scris cel mai mare om din toate timpurile!”