de Andrei Dicu
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Castelul Corvineştilor, vegheat de spiritul lui Iancu de Hunedoara
Pentru iubitorii de poveşti medievale, Castelul Corvineştilor din Hunedoara este spaţiul ideal în care legendele prind viaţă. La etajul Palatului Mare se află Sala Dietei, la care se ajunge traversând Scara Spirală. Aici te poţi pierde cu uşurinţă prin labirintul de coridoare, de scări înguste şi întortocheate, de uşi masive din lemn, care la prima vedere nu se deosebesc una de alta. Se ajunge apoi în Turnul Capistrano, unde, în secolul al XV-lea, era găzduit călugărul Ioan de Capistrano. Pe orice scară urcați, ajungeți la al doilea etaj al Palatului Sudic, apoi pe platforma Turnului nou de poartă, folosită ca spaţiu de depozitare a muniţiei. Pe scările spiralate reveniți în curtea interioară, şi de aici ajungeți la parterul Turnului vechi de poartă, care are încă două niveluri de apărare. Apoi, puteți vizita Sala Cavalerilor, unul dintre cele mai interesante spaţii laice din Transilvania secolului al XV-lea. Interioarele sunt decorate cu mobilier extrem de valoros, cu influenţe gotice şi renascentiste. În mare parte, piesele originale au fost însă transferate în colecţii imperiale, după ce anterior au fost trimise în Germania. Cândva, pe actualul amplasament al castelului exista o fortificaţie, un castru regal cu formă elipsoidală, cu turn de apărare şi cu ziduri de piatră. Era posesiunea familiei de Anjou şi a fost oferită, în anul 1409, de Regele Sigismund de Luxemburg cneazului Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara, drept recompensă pentru merite militare. Iancu este cel care, prin două etape de construire, a adăugat fortificaţiei o nouă incintă, cu şapte turnuri de apărare, dintre care patru circulare şi trei patrulatere, iar între anii 1441 şi 1446 a construit capela, Sala Dietei, Sala Cavalerilor, turnul scării spirală şi latura de sud. Statuia sa, aflată într-una dintre săli, înfăţişează un bărbat puternic, hotărât, gata de luptă. Deşi cunoscut prea puţin în România, Iancu de Hunedoara rămâne unul dintre cei mai importanţi lideri politici şi militari ai Europei, un cuceritor şi părintele lui Matei Corvin, românul devenit cel mai mare rege al Ungariei.
Un loc aparte este Groapa Urşilor, unde erau ţinute animale sălbatice şi în care erau aruncaţi de pe metereze prizonieri de război