de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Hanul lui Manuc, hanul din alt veac
„Fată frumoasă, fată străină/Diseară am să te duc/Pentru convorbiri, pentru cină/La Hanul lui Manuc, la Hanul lui Manuc” - cine n-a ascultat măcar o dată cântecul lui Mircea Vintilă despre renumitul han amplasat într-una dintre cele mai cunoscute zone ale Capitalei, cea a Pieței Unirii, unde se găsea pe vremuri vechea Curte Domnească... Construcția sa a purces la sfârșit de an 1806, la porunca și din galbenii armeanului de 37 de ani Emanuel Mârzaian. Născut în Bulgaria, la Rusciuc, în 1769, la vârsta de 25 de ani deţinea monopolul în comerţul cu sare şi cu tutun în România, apoi ajungea un furnizor puternic pentru armata turcă, dar şi pentru cea rusă, angrenate în războiul dintre 1806 și 1812. Cert este că a fost un șmecher mare, care a jucat „la dublu” atât cu ruşii, cât şi cu turcii, iar mingea era... Principatele Române, inclusiv Basarabia! În 1808 termină de construit hanul și este numit de sultan „bei al Moldovei” sub numele de „Manuc Bei”, de unde și denumirea hanului. Din descrierile de la începutul secolului al XIX-lea reiese că la subsol se aflau 15 pivnițe boltite, la parter existau 23 de prăvălii, două saloane mari, 10 magazii, camere de servitori, bucătării și un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane în caz de... răzmeriță! Etajul dispunea de 107 odăi, cele mai multe folosite pentru oaspeți. În curtea interioară erau o cafenea și o mică grădină cu fântână arteziană. Între fațada dinspre Dâmbovița și râu se construise un chei de piatră, lat de doi metri. De la Manuc Bei, hanul a trecut prin mai multe mâini, a rezistat mai multor cutremure și mai multor lucrări de restaurare, ultimele în anul 2009, păstrându-și până în prezent aspectul brâncovenesc, definit prin arcadele mari, prin ornamentele de lemn și cerdacul ce înconjoară pe primele două niveluri generoasa curte interioară. Un monument unic în București, unde se poate savura „o cafea turcească și-o clătită”, vorba aceluiași cântec amintit la început, așa că „Haide frumoaso, haide străino/Dragostea mea fără leac/Vino cu mine, surâzi și vino/La hanul din alt veac, la hanul din alt veac”...