de Silviu Ghering

„Lăsați orice speranță voi ce intrați!”. Cuvintele „văzute” de cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, Dante Alighieri, pe poarta Infernului au devenit celebre și s-au transformat în legendă. „Divina Comedie”, cu cele trei mari cărți ale sale - „Infernul”, „Purgatoriul” și „Paradisul”, fiecare compusă din 33 de „cânturi”, la care se adaugă prologul - este considerată o capodoperă a literaturii universale. „Sommo poeta” - poet în cel mai înalt grad -, primul mare poet de limbă italiană, dar în aceeași măsură mare filosof și om politic florentin, Dante a început să-și scrie opera vieții în 1306 și a dezvoltat-o până în ultima clipă a vieții, în septembrie 1321. „Divina Comedie” descrie coborârea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu, ascensiunea în Paradis, terminându-se cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Prin toată complexitatea și valoarea ei, „Divina Comedie” a constituit un reper pentru toate marile spirite ale omenirii de-a lungul secolelor, până în zilele noastre. Dar cine a fost această minte cu adevărat luminată de Dumnezeu? Foarte pe scurt, Dante s-a născut la 29 mai 1265, la Florența, într-o familie din mica nobilime. De o erudiție deosebită pentru timpurile sale încă de pe băncile școlii, audiază prelegerile de filosofie și teologie la școlile franciscane și dominicane, studiindu-i mai ales pe Aristotel și pe Toma d’Aquino. În 1285 era student la renumita Universitate din Bologna. În același an se căsătorește cu Gemma Di Manetto Donati, descendenta unei mari familii nobiliare, cu care va avea patru copii. Dar care moare repede, în 1290, iar soțul, neconsolat, se dedică scrisului. Și... politicii! Intră în viața publică turbulentă din acel timp, care îi aduce exilul în 1304. Trăiește și scrie la Verona, Paris, Ravenna, unde și moare, fără să se mai întoarcă vreodată în Florența natală... În afară de „Divina Comedie”, cele mai importante scrieri ale lui Dante sunt „Vita Nuova” („Viața nouă” - 1293), „Le Rime” („Versurile” - 1297), „De vulgari eloquentia” („Cu privire la vorbirea comună” - 1305), „Il Convivio” („Banchetul” - 1307), „De Monarchia” („Despre monarhie” - 1313).