de Silviu Ghering
E greu să scrii de Jacques-Yves Cousteau. Nu știi, oricât de minuțios te-ai documenta, dacă nu ți-a scăpat ceva dintr-o viață de excepție a unui om de excepție. E și mai greu să scrii de Jacques-Yves Cousteau într-o singură pagină. Nici simpla narare a datelor, a evenimentelor care i-au marcat existența... de fapt pe care le-a creat el și care au marcat existența celorlalți nu încape într-o pagină. Jacques-Yves Cousteau a fost primul care a tras un semnal de alarmă privind oceanul planetar, despre care spunea că „este pe moarte”, sufocat de deşeurile oamenilor, care nu înţeleg că acesta este un imens izvor de apă şi de resurse ce ţin în viaţă Pământul. Figura sa, îndrăgită şi astăzi în toată lumea, rămâne cel mai puternic simbol al devotamentului faţă de natură. Cu nețărmurită dragoste și abnegație, chiar încăpățânare, a descoperit şi a arătat lumii întregi frumuseţea şi resursele infinite ale ceea ce el a numit „continentul albastru” al mărilor, fluviilor şi oceanelor. Conaționalii săi l-au poreclit „Urmașul lui Noe”...
La 4 ani a descoperit iubirea vieții
Jacques-Yves Cousteau s-a născut la 11 iunie 1910, în Saint-André-de-Cubzac, Franța. La 4 ani a învățat să înoate și a început să fie fascinat de apă, fascinație care avea să dureze toată viața. A descoperit marea şi s-a îndrăgostit de lumea tăcută a acesteia în micile golfuri din apropierea Marsiliei, oraş în care şi-a petrecut o mare parte din copilărie. La 11 ani, în cadrul unei expediții de 12 luni în jurul lumii, alături de colegii săi de clasă, a îndeplinit rolul de documentarist, filmând locuri și diverse evenimente. La 13 ani, în urma unei excursii în Mexic, a scris prima sa carte, „O aventură în Mexic”. La 14 ani a fost trimis la internat în Alsacia. După ce a terminat studiile pregătitoare, a urmat cursurile Colegiului „Stanislas” din Paris, apoi ale Academiei de Marină din Brest, obținând diploma de ofițer canonier. A activat în Marina franceză în perioada 1930-1956, fiind mobilizat înainte de război la Shanghai, în Indochina (1933-1935) și la Toulon.
În 1936, Jacques Cousteau a fost victima unui grav accident auto, iar în perioada de recuperare a înotat zilnic în apele Mediteranei. Cel mai bun prieten al său i-a dăruit o pereche de ochelari de înot, care l-au făcut să observe atent tainele mării și lumea subacvatică.
Invenția care i-a asigurat traiul
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și-a satisfăcut stagiul militar mai întâi ca ofițer de artilerie pe crucișătorul „Duplex”, apoi în cadrul trupelor pazei de coastă din Mediterană. Aparținea, de asemenea, de serviciul de informații al marinei franceze, titlu în virtutea căruia a fost trimis în misiune în Japonia (1938) și în URSS (1939). La mijlocul anilor ’40, a înființat Grupul de Cercetări Submarine al Marinei franceze. Proiectează primul submarin cu aer comprimat, precum și un mare număr de instalații destinate scufundării. În 1943 inventează primul dispozitiv aqua-pulmonar care permitea scafandrilor să rămână sub apă perioade lungi. Pe scurt, scafandrul autonom modern. Brevetul pe care l-a înregistrat pentru această invenție l-a pus la adăpost din punct de vedere financiar pentru tot restul vieții sale. A aderat la mișcarea de rezistență franceză, recunoscându-i-se ulterior meritele și fiindu-i acordate mai multe medalii, inclusiv Legiunea de Onoare din Franța.
După război, în 1946, a constituit, la Toulon, „Grupul de studii și cercetări submarine” (GERS), dotat cu nava Élie Monnier, prin care a fost inaugurată participarea organizată a scafandrilor autonomi în arheologia subacvatică. Cu această navă a întreprins în 1948 o expediție subacvatică în Marea Mediterană pentru a găsi un vas roman naufragiat. A fost prima operațiune de arheologie subacvatică folosind un aparat de scufundare autonom.
Două enciclopedii, 50 de cărți, 70 de filme...
În 1949 părăsește Marina pentru a fonda, un an mai târziu, „Campaniile Oceanografice Franceze”. Milionarul irlandez Loel Guinness, descendent al familiei de berari Guinness, cumpără un vechi dragor de mine, pe care îl echipează ca laborator mobil pentru cercetări oceanografice conform specificațiilor căpitanului Cousteau și-l închiriază acestuia pentru numai un franc pe an. Dragorul este botezat „Calypso” și, timp de patru decenii a explorat mările și oceanele lumii, din ghețurile Antarcticii și ale Nordului până în Marea Roșie, Marea Caraibelor și Marea Mediterană.
La bordul lui „Calypso” s-au efectuat numeroase cercetări și mii de ore de filmări subacvatice, care au fost transformate în 50 de cărți, două enciclopedii, 70 de filme de lung metraj și documentare. Aceste campanii oceanografice au adus în atenția lumii uimitoarea biodiversitate a lumii submarine. Pe care n-a cunoscut-o și n-a iubit-o nimeni pe lumea asta mai mult decât „Le Pacha” - „Comandantul”...
„Calypso” l-a tras la fund pe „Le Pacha”
La 8 ianuarie 1996, „Calypso” a fost lovit accidental de o barjă și s-a scufundat în portul Singapore. Avariat grav, a rămas sub apă mai multe săptămâni. Cousteau a început să strângă bani pentru a-și construi o navă nouă, dar a murit în mod neașteptat la Paris, la 25 iunie 1997. Avea 87 de ani... „Calypso” a fost ulterior ridicat la suprafață, readus în Franța și ancorat în Portul La Rochelle în 1998.
A avut două soții și patru copii, dintre care unul mort într-un dubios accident de avion și ultimii doi concepuți cu a doua nevastă în timpul mariajului cu prima.
Din filosofia lui Cousteau
„Uităm că cercul apei și al vieții este același“
„Fericirea albinei și a delfinului este aceea de a exista. Pentru om, fericirea este aceea de a ști toate acestea despre albină și delfin și de a se minuna de ele“
„Oamenii protejează ceea ce iubesc, iubiți marea!“
„Nu sunt om de știință, sunt mai degrabă un impresar de oameni de știință“
„Multă lume atacă marea, eu fac dragoste cu ea“
Distincții
A fost de patru ori în România!
Prima vizită a lui Jacques-Yves Cousteau în România a avut loc în octombrie 1966, împreună cu Ranier al III-lea, suveranul Principatului Monaco. A fost ales, la Constanța, secretar general al Adunării Generale a Comisiei Internaționale pentru Cercetarea Ştiințifică a Mării Mediterane. A doua oară, în octombrie 1977, a lucrat, pe „Calypso”, în apele din fața gurilor Dunării pentru a studia gradul de poluare al Mării Negre și al Dunării. Ales membru de onoare al Academiei Române, și-a prezentat discursul de recepție la 8 aprilie 1991, iar în 1993 a fost, din nou, oaspetele Bucureștiului, a cărui Universitate i-a conferit titlul de „Doctor Honoris Causa”.