de Silviu Ghering
De-a lungul timpului, omenirea a fost îngrozită de cruzimea multor bărbați ajunși vremelnic în poziții sociale în care au putut să-și satisfacă instinctele sau bolile sadice. Cu atât mai înfiorătoare au fost cazurile în care crimele, transformate de multe ori în adevărate masacre, au fost înfăptuite de femei, a căror cruzime depășește orice imaginație. Vă prezentăm în continuare un top macabru al celor mai sadice 10 femei criminale.
10. Katherine Knight (n. 1956)
Prima femeie din Australia condamnată la închisoare pe viaţă. În 2000 şi-a omorât cel de-al patrulea soţ, John Price, cu 37 de lovituri de cuţit, apoi l-a jupuit şi l-a decapitat! A prăjit după aceea câteva bucăți de carne din corpul bărbatului şi le-a aşezat pe farfurii, alături de legume. Katherine Knight intenţiona să-i pună pe copiii săi să mănânce din acele farfurii, dar poliţia a ajuns la locul crimei înaintea copiilor și a arestat-o. În temniţă, femeia a încercat să se sinucidă, dar n-a avut „noroc” și în 2001 a fost condamnată la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată. Nici în prezent nu regretă sadica sa crimă.
9. Beverly Allitt (n. 1968)
A fost supranumită de presa britanică „Îngerul morţii”. În 1991, angajată ca asistentă la Spitalul „Grantham and Kesteven” din Lincolnshire, Anglia, Beverly Allitt a ucis patru copii pe care îi supraveghea, injectându-le mari cantităţi de insulină. Alţi trei copii au fost salvaţi de la moarte în ultima clipă. Beverly Allitt a mai încercat să omoare șase copii, tot prin mijloace violente. Nu a reuşit, dar le-a provocat vătămări corporale grave. A fost condamnată la închisoare pe viaţă şi se află şi azi în detenţie.
8. Myra Hindley (1942-2002)
Este considerată cea mai diabolică femeie din istoria recentă a Angliei. Între 1963 şi 1965, împreună cu iubitul său, Ian Brady, a răpit, a torturat şi apoi a ucis cinci copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Pasionaţi de filme sângeroase, motivaţia celor doi a fost aceea de a reuşi să comită „crima perfectă”. Au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.
7. Mary Ann Cotton (1832-1873)
Se estimează că, de-a lungul vieţii, Mary Ann Cotton, o casnică din Durham, Anglia, a ucis 20 de persoane prin aceeaşi metodă: otrăvirea cu arsenic. Ea şi-a omorât toate rudele apropiate, inclusiv copiii şi cei patru soţi, pentru a le încasa asigurările de viaţă. A devenit suspectă după ce un ziar a relatat povestea sa sub titlul: „Femeia căreia i-au murit toate rudele de infecţii stomacale”. A fost condamnată la moarte şi spânzurată la 24 martie 1873.
6. Vera Renczi (1903 - data decesului necunoscută)
S-a născut la Bucureşti, dar şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la Berkerekul Mare (azi, în Serbia). Veşnic îmbrăcată în negru, Vera Renczi atrăgea numeroşi amanţi, niciunul dintre aceştia nemaîntorcându-se vreodată acasă. La insistenţele soţiei unuia dintre ei, autorităţile locale au descins la reşedinţa Verei Renczi. Au descoperit în subsolul conacului 35 de sicrie de zinc. În ele se aflau toţi cei care trecuseră prin patul Verei. Într-unul dintre sicrie se găsea Lorenzo, fiul în vârstă de numai 10 ani, pe care aceasta îl omorâse pentru că îi aflase secretul. Toate victimele fuseseră otrăvite cu arsenic. Condamnată iniţial la moarte, Vera Renczi a beneficiat de clemența legii, care nu permitea executarea femeilor, şi a fost transferată pe viaţă într-o închisoare de maximă siguranţă, unde a murit la o dată necunoscută.
5. Belle Gunness (1859-1908)
Este una dintre cel mai periculoase femei din istoria Statelor Unite ale Americii. Deşi nu se cunoaşte exact numărul victimelor sale, se estimează că pe tot parcursul vieţii ar fi omorât între 40 şi 50 de persoane, între care cei doi soţi şi cei trei copii pe care i-a avut. Crimele sale aveau ca scop primordial încasarea asigurărilor de viaţă şi a moştenirilor. Pentru a-şi ascunde crimele, Belle Gunness ucidea şi posibilii martori. Astfel, nu a putut fi adusă niciodată în faţa judecătorilor şi a murit din cauze necunoscute la vârsta de 48 de ani.
4. Regina Maria I a Angliei (1516-1558)
Este cunoscută pentru restauraţia catolicismului în Anglia. În 1555, Maria I a poruncit arderea pe rug a aproximativ 300 de opozanţi religioşi. Din aceste considerente a primit supranumele de „Bloody Mary” („Regina Însângerată”).
3. Elisabeta Báthory (1560-1614)
Contesă maghiară din familia Báthory, Elisabeta a ucis şi a torturat sute de tinere fete în Castelul Csejte (azi, în Slovacia). Fetele erau fiice ale ţăranilor din împrejurimi şi erau atrase cu promisiunea unor slujbe bine plătite la castel sau erau răpite. Atrocităţile mergeau de la înfometare și mușcături până la arsuri cu fierul înroșit în foc şi înjunghieri multiple, dar nefatale. A construit diferite instrumente de tortură, cum ar fi cel supranumit „Fecioara de Fier”, unde fetele virgine erau aşezate şi zdrobite de vii. Ca tratament pentru îndepărtarea ridurilor, Elizabeth Báthory se îmbăia în sânge de fecioare. Nu a fost condamnată niciodată, datorită rangului înalt, dar a fost închisă într-o încăpere din propriul castel, unde a murit la 21 august 1614.
2. Ilse Koch (1906-1967)
A fost supranumită „Vrăjitoarea de la Buchenwald” (n.r. - Buchenwald a fost un lagăr nazist de concentrare din regiunea germană Thuringia, comandat de soţul său, Karl-Otto Koch). A fost acuzată că, în perioada 1938-1941, a săvârşit acte de sadism asupra deţinuţilor din lagăr, obligându-i să se agreseze sexual până la moarte. Colecţiona suveniruri din pielea tatuată a deţinuţilor ucişi. Este considerată responsabilă de moartea a peste 10.000 de oameni. În 1951 a fost condamnată la închisoare pe viaţă, pentru complicitate şi participare la crimele de la Buchenwald. S-a sinucis prin spânzurare la 1 septembrie 1967, în Închisoarea Aichach.
1. Irma Grese (1923-1945)
Fiind considerată foarte frumoasă, dar şi extrem de dură, nemțoaica Irma Grese şi-a câştigat porecla de „Frumoasa Bestie”. A fost cea mai tânără femeie care a comandat un lagăr de concentrare nazist. Avea 20 de ani când a fost transferată la Auschwitz-Birkenau. Folosea o gamă variată de a ucide: de la biciuire până la închiderea deţinuţilor într-o cuşcă, alături de câini înfometați. Se ocupa personal de selectarea celor care luau calea camerelor de gazare. Este considerată responsabilă de moartea a peste 38.000 de deținuți. A fost condamnată pentru crime împotriva umanităţii şi executată la 13 decembrie 1945.