de Mario Sorin Vasilescu

Fiindcă tot vorbeam despre căldura și răcoarea respiraţiei, vreau azi să vă propun un anume mod de a fi atenți la propria respiraţie. Deci nu se pune problema să vă modificați în vreun fel respirul. Nu-l veți forţa, nu-l veți scurta sau lungi voluntar (respiraţia se va ajusta singură în funcţie de ceea ce urmăriți în ea). Observaţi pur și simplu cum intră și iese aerul pe nări. Ce constataţi? Foarte repede veţi realiza că aerul care intră e mai răcoros, iar expirul mai călduţ. Pe măsură ce veţi continua să observaţi du-te vino-ul aerului, diferenţa se va accentua. Și ce-i cu asta?, vă veţi întreba, și pe bună dreptate. Ei bine, conştientizarea acestui joc termic poate conduce la multe efecte, unul mai neaşteptat decât celălalt.

1. O relaxare blândă care, odată cu calmarea respirului, cuprinde treptat întreaga fiinţă;
2. O deconectare de vălmășagul gândurilor acumulate peste zi, deconectarea permiţând intrarea blândă în somn, dar și o calitate superioară a acestuia;
3. Dezvoltă și rafinează capacitatea de concentrare, capacitate fundamentală de când lumea, dar mai ales în lumea de azi;
4. Dar cel mai important efect al conştientizării acestei alternări între cald și rece este echilibrarea balanţei neurovegetative, adică între cele două mari mecanisme, simpatic și parasimpatic. Aproape toate funcţiile din noi depind de ele. În general, parasimpaticul relaxează, linişteşte, încetineşte, în timp ce simpaticul accelerează, activează, amplifică (până a vă ajunge antipatic - vezi hipertensiunea sau crizele de bilă). Aveți nevoie de echilibru neurovegetativ! Și tehnica descrisă vă oferă exact acest lucru!

Pentru aceasta staţi în poziţia preferată și, cu ochii închişi, căutați să percepeți acest joc CALD - RECE cât mai sus și înapoi în nări, spre zona suboculară.

Rămâneți cât doriți sau cât aveți nevoie, lăsând respiraţia să-și regleze de la sine lungimea, ritmul și profunzimea. În mod normal, între 5-6 minute și 10-12 minute. Reveniți cu suspin, oftat, căscat și întins.

Joacă plăcută!

Motto-ul „Există o oboseală a sufletului şi e cea mai groaznică oboseală. Nu e grea, ca oboseala trupului, nu e înşelătoare, ca oboseala simţurilor, e greutatea conştiinţei, e imposibilitatea de a respira cu sufletul“ (Fernando Pessoa)